SERVICIUL DE NOAPTE – difuzare de luni până joi, între orele 00:05 – 02:00, program de interactivitate şi muzică, cu posibilitatea prezenţei în studio sau telefonic a unor invitaţi de marcă şi a abordării unei multitudini de subiecte (medicale, juridice, educaţie, cultură, sport etc.). Interactivitatea și subiectele de interes au atras un public mai numeros la RRA în acest interval.
Vezi arhiva emisiunii aiciSpectacolele "Hänsel și Gretel", "Bubu și anotimpurile" și "Bubu la zoo" pot fi vizionate de publicul de pe litoral la...
Sfaturi de la specialist pentru părinți care vor să înțeleagă, nu doar să interzică.
Cum pot părinții să găsească echilibrul între încrederea acordată adolescenților și nevoia de a-i proteja, explică psihologul...
Este una dintre vocile marcante ale teatrului românesc. Actriță, regizoare, muziciană, om de cultură și, mai ales, o personă...
Anca Sigartău este invitata Mariei Țoghină în ediția de luni a Servicului de noapte.
Turneul Corului Madrigal la malul mării va debuta pe 12 august, la ora 19:00, la Delfinariul din Constanța, cu spectacolul...
Consumatorii vor resimți diferit creșterea prețurilor la energia electrică, cei mai expuși fiind consumatorii vulnerabili.
Monica David, președinta Asociației Energia Inteligentă, vine la Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, pentru o discuție...
Medicul Radu Jecan a vorbit, la Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, despre efectele soarelui asupra pielii și despre cele...
Prof. univ. dr. Radu Jecan, specialist în chirurgie plastică, vine la Serviciul de noapte pentru un dialog despre provocările...
Artă japoneză la București: cea mai veche formă de teatru cu măşti încă jucată în forma sa originală - şi expoziţie de...
Prof.univ.Iulian Chifu, expert în securitate și relații internaționale, președintele Centrului pentru Prevenirea Conflictelor...
Prof. univ. dr. Iulian Chifu, președintele Centrului de Prevenire a Conflictelor si Early Warning, este invitatul Serviciului...
Fenomenul de evitare selectivă a știrilor a ajunt la un nivel record.
De ce avem nevoie de jurnalism analitic, bazat pe dovezi, care sunt tendințele și noile medii preferate de public, în ediția...
Dependența de alcool este o boală cronică și are o evolutie lentă, la majoritatea personelor instalând-se în ani de zile.
Luni, la "Serviciul de noapte", discutăm despre cum îți poți evalua consumul și ce riscuri ascunde "un pahar în plus",...
Liviu Lucaci a vorbit, la Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, despre rolul învățământului vocațional și despre cum...
Explorăm rolul esențial al artei și al creatorilor ei într-o ediție specială de Rusalii a Serviciului de noapte, alături de...
Artistul Cristian Popescu și adolescenții Sonia și Dan, vocile unor personaje îndrăgite de generații de copii, au vorbit...
Artistul Cristian Popescu și adolescenții Sonia și Dan, vocile unor personaje îndragite de generații de copii, sunt invitații...
D-Tech Forum este un summit regional care își propune să alinieze viziunile asupra digitalizării și securității cibernetice...
În premieră în România, Gala ParentEDU premiază părinții implicați în prevenirea consumului de droguri la copii, la Ateneul...
"Matilda, the Musical", în regia lui Emil Pantelimon, a primit, luni seara, premiul pentru cel mai bun spectacol pentru copii...
Părinții care luptă activ împotriva consumului de stupefiante în rândul tinerilor vor fi recunoscuți public și premiați în...
Născut în Germania, cu origini persane și un profund atașament față de România, medicul Wargha Enayati este creatorul...
Asociația Energia Inteligentă a electrificat 11 gospodării izolate, prin montarea de panouri fotovoltaice, în cadrul...
Povestea medicului care a scris istorie, dar continuă să lupte pentru accesul la servicii medicale de top pentru toți...
Serviciul de noapte cu Maria Țoghină a analizat riscurile și implicațiile blackout-ului care a lovit recent Spania.
Analizăm implicațiile blackout-ului cu Kasandra Kalmann Năsăudean, director al publicației Occidentul Românesc și jurnalist...
România exportă astăzi de 14 ori mai mult decât în perioada comunistă, susține dr. Adrian Băzăvan, membru fondator al...
Semimaratonul din 10 – 11 mai 2025 din Capitală este un eveniment cu recunoaștere internațională.
În weekendul 10–11 mai, capitala găzduiește cea de-a 14-a ediție a Semimaratonului Internațional „OMV Petrom Bucharest Half...
Scopul folosirii Inteligenței Artificiale în relațiile muncă este creșterea productivității individului uman și controlul...
Avocatul Costel Gîlcă, expert în dreptul muncii, vine la Serviciul de noapte cu sfaturi despre ce poți face dacă ți se...
Ultima oprire a Corului Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" va fi la Sfântu Gheorghe pe 24 aprilie, de la ora...
De la expediții pe Everest până la drame cotidiene din satele noastre uitate, filmele regizorului Șerban Georgescu pun în...
Regizorul Șerban Georgescu este invitatul Serviciului de noapte cu Maria Țoghină.
Aplicaţia "Salariat", asociată portalului REGES-ONLINE, este disponibilă în magazinele de aplicaţii ale principalelor sisteme...
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Raul Giuglea vine la Serviciul de noapte cu explicații pentru angajați și...
Serialul "Adolescence", sau "Adolescență coruptă", așa cum a fost tradus în limba română, aduce în atenție realități...
Mecanismul-cheie care favorizează buna sănătate mintală a copilului după un divorț este relația bună de coparentalitate...
România are o șansă foarte bună de a-și putea educa populația, pentru a deveni consumatori de imobiliare informați, iar APAIR...
Cât și cum îi afectează psihologic divorțul pe parteneri, dar și pe copii, discutăm la Serviciul de noapte cu Maria Țoghină.
Este important ca școala să scoată în evidență abilitățile și înclinațiile elevilor prin prioritizarea materiilor pe care...
Serialul "Adolescence" spune povestea unui adolescent de 14 ani, arestat sub acuzația de ucidere a colegei sale, Katie.
Expertul în educație Radu Szekely vine la Serviciul de noapte pentru un dialog necesar despre beneficiile pentru elevi,...
BRAT, organizația esențială pentru asigurarea corectitudinii și a transparenței în media online, outdoor, print și radio,...
Fiecare persoană are un profil genetic și în funcție de acesta are nevoie de mișcare, alimentație și stil de viață...
La Serviciul de noapte discutăm despre forța interioară, rezistență și prevenție alături de alpinistul și ghidul montan...
În acest moment, pe piața imobiliară cererea de locuințe este ridicată, oferta scăzută, iar stocul de locuințe aflate la...
Campionul olimpic şi mondial de la 200 m liber, David Popovici revine în bazin în această după-amiază, în finala de la 100 m liber, care va începe la ora 14:32, ora României. Cursa va fi transmisă în direct la Radio România Actualităţi.
Cele mai mari scumpiri vor fi la produsele medicale care nu sunt compensate, dar şi la suplimentele alimentare.
Forumul Judecătorilor consideră că propunerile guvernului ar putea determina ieşirea din activitate sau demisia imediată a...
Avertizarea expiră la miezul nopţii.
Analistul financiar consideră că, în opinia sa, economia autohtonă se află deja într-o ușoară recesiune.
Rusia a declanșat un atac coordonat folosind rachete și drone împotriva capitalei Ucrainei.