Ministrul András István Demeter: Cultura nu mai trebuie tratată ca un centru de cost, ci ca unul de profit

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (6 ianuarie, ora 00:06) - Emisiunea: "Serviciul de noapte" - Realizator: Maria Ţoghină. Invitat: András István Demeter, ministrul Culturii

Realizator: Cultura e ceea ce ne ține împreună, nu doar divertismentul, iar 2026 ne va arăta dacă reușim să înțelegem acest lucru.

În anul care abia s-a încheiat, cultura românescă a câștigat public și prestigiu, chiar în condițiile în care situația economică a impus reducerea finanțării.

Sectorul cultural se confruntă de mulți ani cu câteva probleme, pentru care ar trebui identificate soluții pe ternen lung: finanțări impredictibile, instituții sub presiune, patrimoniu expus riscurilor.

Despre aceste probleme, dar nu numai, discutăm în următoarele două ore. Bună seara și la mulți ani, dragi prieteni! Sunt Maria Țoghină și vă invit să urmăriți o nouă ediție interactivă a emisiunii "Serviciul de Noapte".

Alături de mine, în Studioul "Paul Grigoriu", este ministrul Culturii, András István Demeter.

András István Demeter: Bună seara!

Realizator: Bun venit la "Serviciul de Noapte"! Bun venit în Studioul "Paul Grigoriu"! Vă mulțumesc și dumneavoastră, domnule ministru!

András István Demeter: Îmi pare bine să mă aflu din nou în acest studio.

Realizator: Și mie îmi pare bine că suntem din nou împreună, chiar rememoram în urmă cu câteva minute momentul în care ne-am întâlnit pentru prima dată în radio, chiar la intrarea radioului, și a fost și atunci și acum o bucurie să fim împreună și sper ca întâlnirea din această noapte să fie în primul rând în beneficiul tuturor celor care ne ascultă, tuturor celor care iubesc cultura și tuturor celor care cred că totuși cultura este mai mult decât divertisment.

Noi, aici, la Radio România, și dumneavoastră, din poziția de ministrul al Culturii, încercăm să demonstrăm clipă de clipă acest lucru și să arătăm lucruri cu adevărat valoroase care înseamnă cultura românească.

András István Demeter: Da, este deosebit de importantă și eu cred că pe viitor va fi și mai importantă această complementaritate între tot ce înseamnă activitatea culturală sau artistică, după caz, și activitatea de media, indiferent de forma de manifestare a mediei, indiferent de actorii de media, că sunt de drept public sau de drept privat.

Deci, strângerea legăturilor cred că este una din prioritățile viitorului, a ambelor tabere, în beneficiul ascultătorilor, telespectatorilor, dar și al lumii artistice sau lumii culturale.

România, din punct de vedere cultural, este împărțită cel puțin în două

Realizator: Foarte pe scurt, domnule ministru, am putea spune că 2025 a fost pentru cultură un an paradoxal. Succes la public, vulnerabilitate în profunzime, în spatele scenei, acolo unde publicul nu are acces și unde se duce lupta pentru a supraviețui cu bugete reduse. Ați încheiat 2025 în mod atipic, cu un bilanț public al primelor șase luni de mandat, la care a putut participa orice persoană interesată de activitatea Ministerului Culturii. De ce ați simțit nevoia unui astfel de demers?

András István Demeter: Cred că orice om, trăitor și muritor pe acest pământ, la final de an, își face un bilanț. Eu fiind de șase luni în această funcție de identitate publică, mi s-a părut firesc ca bilanțul meu să fie unul public.

Realizator: Care a fost imaginea anului cultural 2025, privită din biroul de ministru?

András István Demeter: Da, unii ar crede că din biroul de ministru ai o vedere de ansamblu asupra culturii din România, dar multă lume nu știe că din punct de vedere cultural România este împărțită cel puțin în două, cel mult în mult mai multe părți, pentru că, pe de o parte, există instituțiile publice de cultură subordonate ministerului, pe de altă parte, există majoritatea instituțiilor publice de cultură care sunt sub guvernanța autorității publice locale. Deci, câte bordeie, atâtea abordări. Deci ,o viziune de ansamblu o poți avea doar din perspectiva instituțiilor cu care ești în relație directă, dar în același timp, paradoxal, te faci responsabil, volens nolens, de orice se întâmplă și în instituțiile subordonate autorităților publice locale.

Am reușit să ștergem o datorie istorică

Realizator: Un exemplu concret legat de imaginea anului cultural 2025, ceva ce v-a impresionat, ceva ce v-a rămas în suflet.

András István Demeter: Ați adus în discuție această discrepanță ce se vede și ce nu se vede în cultură și ați spus că asta este ceva specific anului 2025, ei, din păcate, nu, este o constantă în istoria ultimilor 35 de ani și eu cred că acest lucru se datorează unui exces în a prezerva o anumită moștenire socialisto-comunistă, adică, organizarea culturii eminamente pe dreptul public și organizarea pe instituții și nu pe activități, sau pe roluri, sau pe funcțiile culturii. Din acest motiv există această discrepanță enormă între ceea ce se vede și între ceea ce nu se vede în cultură. Ceea ce în 2025 pe mine m-a impresionat este că, în pofida unei situații financiare foarte strânse, de care am avut parte cu toții, inclusiv media sau locuințele noastre, până la urmă cheltuielile au fost ţinute în frâu, din păcate în majoritatea instituțiilor au existat și bani neutilizați la timp, dar în toate dezavantajele sunt și avantaje, toate părțile negative au și aspecte pozitive, anume, în cazul concret al nostru, avem o instituție, cum m-ați întrebat, să dau și un exemplu, o instituție pe care am finanțat-o relativ recent în 2023, Oficiul Național de Film și Investiții în Cultură, care este menită a gestiona, pe de o parte, o moștenire din 2018, 2019 și 2020, în care Ministerul Economiei a acumulat o enorm de mare datorie către industria de film de pe întreg mapamondul, care și-a asumat proiecte în România, și această datorie istorică am reușit să o stingem prin efortul acestei instituții, dar și din contribuțiile neutilizate din partea instituțiilor, deci, am început anul 2026 cu datoria istorică stinsă.

Realizator: Ceea ce este, până la urmă, o veste bună.

András István Demeter: Este o veste foarte bună, zic eu.

Realizator: Asta ne dă speranțe că 2026 va fi un an bun pentru cultura din România.

András István Demeter: Mult mai bun câtă vreme nu ai în față încă o povară, da.

Realizator: Anul trecut ce v-a îngrijorat cel mai tare? Ați preluat la jumătatea anului mandatul de ministru, nu era nou, pentru că erați secretar de stat, sunteți om de cultură, sunteți actor, cunoașteți din punct de vedere legislativ situația din domeniu.

András István Demeter: Bune-rele, da, am o viziune de ansamblu, de detaliu, dar cu toate acestea este o altă perspectivă aceasta de ministru. La jumătatea de an am putut constata că cel mai mare risc care plana deasupra noastră era nesocotirea avertismentelor, inclusiv de la un buget repartizat la început de an sub nevoile și așteptările fiecărei instituții, indiferent că vorbim de cele ale ministerului sau la nivelul autorității locale, și cu toate avertismentele pe care toată lumea le-a emis în acest sens, acestea păreau a fi fost ignorate aproape până către ultimul trimestru al anului, când lumea a început să le ia în sfârșit în serios.

Realizator: Și lucrurile într-un fel sau altul s-au reglat.

András István Demeter: Într-un fel sau altul, da.

Există o soluţie de armonizare în domeniul cultural: împrumutarea din alte țări a sistemului de cofinanțare, sistem care funcționează

Realizator: Mă întorc la ceva ce ați spus adineauri, apropo de faptul că România din punct de vedere cultural este împărțită în două, vorbim de o serie de instituții care sunt finanțate prin intermediul Ministerului Culturii și o serie de instituții finanțate prin intermediul bugetelor locale, pentru că până la urmă ceea ce determină forța, anvergura culturii, o reprezintă nivelul de finanțare, cum vă gândiți să soluționați, totuși, această problemă și să nu mai vorbim despre două Românii în ceea ce privește cultura? Există o soluție de armonizare?

András István Demeter: Există o soluţie de armonizare, doar că asta presupune o schimbare de paradigmă față de tot ce face parte din viața noastră cotidiană din '90 încoace. Adică, împrumutarea din alte țări în care funcționează sistemului de cofinanțare, ca să avem un buget cu care Ministerul Culturii poate contribui la bugetele autorităților locale sub formă de compensație, în anumite condiții, pentru ca autoritățile locale să poată să redistribuie sau să regularizeze avansul dat instituțiilor din subordinea lor, dacă ele îndeplinesc anumite condiții. De exemplu, dacă o instituție de interes local depășește granițele localității și ale comunităților pe care le deservește și ajunge și răspunde unor așteptări în regiune, atunci să poată primi o cofinanțare de la județ. Dacă aceeași instituție primește, adică, depășește și regiunea respectivă a județului și dobândește o prezență constantă la nivel național, atunci și Ministerul Culturii să contribuie, cu o singură condiție, ca aceste contribuții în plus niciodată să nu conducă la diminuarea contribuției locale, pentru că aceasta atunci ar trebui sancționată cu diminuarea corespunzătoare a aportului complementar din partea
celorlalte două surse.

În țările în care această abordare funcționează, niciodată în ultimii 20, mai mulți ani, nu s-a observat o diminuare a finanțării locale, a primei surse, ci mai degrabă câte o creștere - mai semnificativă sau mai simbolică - sau, în cel mai rău caz o menținere, o stabilitate a subvenției, ceea ce este un motor până la urmă.

Realizator: Dar mă gândesc că acum nu se întâmplă oarecum acest lucru și în momentul de față? Să luăm, de exemplu, ca exemplu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Bănuiesc că există și acolo o finanțare locală, dar bănuiesc că este și o finanțare...

András István Demeter: Da, dar acestea sunt finanțări de proiect.

Realizator: Am înţeles.

András István Demeter: Eu ceea ce spun este altceva.Este o contribuție efectivă la funcționare.

Realizator: La funcţionarea instituției, nu pe proiect.

András István Demeter: Da. Nu pe proiect, nu punctual pe niște programe sau niște demersuri. De mulți ani se discută asta în România, de foarte mulți ani, dar problema este că întotdeauna oamenii și autoritățile gândeau să împartă pe tipuri de cheltuieli. Adică instituția să primească, un finanțator să plătească, de exemplu, salariile, altul să plătească utilitățile, altul să plătească... Acest lucru n-a fost posibil niciodată, practic.

Ceea ce experimentăm de câțiva ani și funcționează bine, pe același model de viitor de care vorbesc, este acea redistribuire a 2% din taxe și impozite locale vărsate la stat, care în interiorul sau peste cei 65% care se întorc la autoritățile locale, primesc aceste autorități locale 2%...

Realizator: Cu destinaţie clară.

András István Demeter: Pentru instituțiile culturale din subordine, de regulă, instituții de spectacole și concerte. Deci, până la urmă, avem un exemplu concret, punctual, mic, simbolic, deocamdată de 2%, că această abordare este funcțională și care necesită o extindere, o generalizare.

Realizator: Este o veste bună, pentru că, iată, anul acesta au crescut taxele și impozitele și atunci poate că și suma va fi către instituțiile de cultură mai mare.

András István Demeter: Da. În același timp au crescut și poverile și alte costuri.

Realizator: Şi alte costuri, aşa este.

András István Demeter: Dar aici intrăm deja, glisăm într-o altă zonă despre care mi-ar plăcea să vorbim, poate reușim să atingem și acest subiect astăzi, anume acela de a ieși din această situație în care cultura de 35 de ani, de 36 deja, am putea să spunem, tot timpul stă cu mâna întinsă la bugetul de stat și tot timpul așteaptă să ajungă la magnificul procent de 1% din PIB pe care nu îl atinge niciodată, pentru că întotdeauna sunt alte priorități la nivel național. Deci, avem o soluție și pentru ieșirea din asta.

Realizator: Haideți să spunem acum această soluție, ca să nu o uităm, pentru că până la urmă este interesant. Dacă rămâne doar acolo, poate că nu o să o audă nimeni.

András István Demeter: Nu o uităm pentru că mă preocupă de mult prea mult timp ca să o pot uita. Este foarte interesant că cultura este împărțită în mai multe, nu numai din perspectiva autorităților care o susțin pe zona publică, ci este împărțită pe două segmente. Cam mai mult de două treimi din oamenii din cultură lucrează în sfera publică. Sunt niște lucrători culturali publici, adică, ca și cei din spitale, educație, armată și așa mai departe. O treime sau mult mai puțin sunt cei care sunt guvernați de dreptul privat. Contribuția lor, a acestei din urmă categorii la PIB se vede. Se vede zilnic, se vede la socotelile lunare, la depunerea situațiilor financiare lunare. Contribuția celorlalți, ca și la noi, la radio sau la televiziune, care suntem guvernați de dreptul public, nu se vede, nu se citește, nu se poate identifica, pentru că banii se recirculă în aceeași bulă. Adică primim o subvenție sau o alocație, avem și venituri proprii, plătim salarii, plătim facturi și așa mai departe, și totul se învârte în același cerc, nu se vede niciodată contribuția noastră la PIB. Dacă am reuşi să ieşim din această capcană şi toată contribuția noastră să fie pe masa mare a economiei naționale, din momentul acela ne desparte un singur pas de abordarea pe care o cunoaștem atât de bine și care reglementează raporturile dintre stat și autorități locale din perspectiva impozitelor. Adică toate impozitele și taxele locale se virează către stat, iar statul redistribuie cei 65%, pentru că știe din ce. Deci, ieșirea din această capcană, în opinia mea, o reprezintă punerea pe masă a contribuției culturii la economia națională și stabilirea unui procent care, asemenea cash rebate-ului, se reinvestește în cultură pentru ca ea să aibă injecția suficientă necesară funcționării.

Realizator: Pare un proces foarte complicat, dar poate revenim asupra acestui subiect pe parcursul emisiunii...

András István Demeter: Cu drag!

2025 a fost un an de adaptare, apogeul crizei încă nu a venit

Realizator: Şi vedem și ce soluții aveți în vedere pentru acest lucru, pentru că, așa cum vă cunosc, sigur v-ați gândit foarte mult la o soluție pentru această problemă. Rămânem un pic în zona anului 2025 și sunt curioasă dacă, din perspectiva ministrului culturii, 2025 a fost un an de criză sau un an de adaptare?

András István Demeter: A fost un an de adaptare, pentru că, în opinia mea, cel puțin în sectorul cultural, criza, apogeul crizei încă n-a venit. Așa că noi, mai degrabă, ne-am adaptat unor condiții restrictive care au apărut și ne-au afectat și pe noi în cultură, dar această adaptare, până la urmă, e posibil să ne facă pe toți un pic mai pregătiți pentru apogeul acela, pe care nu-l așteptăm, dar pe care nici nu cred că îl putem evita.

Realizator: Care a fost cea mai grea decizie pe care ați fost nevoiți să o luați în cele șase luni de mandat?

András István Demeter: Avertizarea. Avertizarea asupra pericolelor care ne amenință pe toți, din pura și simpla intenție de a nu ne surprinde nicio măsură sau pentru ca orice măsură se dispune și care atinge și cultura să nu aibă efecte asupra beneficiarului final, asupra consumatorului de cultură.

Oferta culturală nu răspunde niciodată unei cereri clare. Vine în întâmpinarea unor așteptări

Realizator: Cum explicați paradoxul pe care îl aminteam în deschiderea emisiunii, și anume, faptul că avem public din ce în ce mai numeros la evenimentele culturale, dar instituțiile sunt, totuși, în defensivă?

András István Demeter: Oferta culturală se deosebește de orice altă ofertă din economie, de oriunde, din orice zonă, din zona serviciilor publice sau de orice, prin faptul că oferta culturală nu răspunde niciodată unei cereri formulate, clare. Vine în întâmpinarea unor așteptări. Da? Deci, asta înseamnă că este extrem de riscantă, de volatilă, depinde de foarte, foarte mulți factori. Uneori un proiect artistic sau un proiect cultural, la tot sensul, din cele mai bine gândite, din cele mai elaborate, până la urmă din varii motive, pentru că e prematur, pentru că e prea întârziat, pentru că nu își găsește momentul sau publicul targetat, nu aduce publicul dorit. Or, din momentul în care în această eternă căutare a celei mai adecvate oferte se naște această eterogenitate, întotdeauna ai ofertă culturală care e punct ochit, punct lovit și care aduce un public numeros. Cu cât comunitatea este mai mare, cu atât interesul pentru astfel de evenimente culturale se vede și se măsoară prin vâzări de bilete...

Realizator: Se amplifică...

András István Demeter: Se amplifică. Cu cât nu reușești să captezi atenția, indiferent că vorbim de expoziții sau spectacol, concert sau orice altceva, sau publicație, nu contează, ei, din momentul acela intri în zona respectivă și acest lucru se vede în fluctuația instituțională de care vorbești, dar se vede și în cultura privată sau în orice formă de manifestare a culturii, pentru că și acolo regulile sunt aceleași. Oferta nu este niciodată decât una hai să spun, cu alte cuvinte, intuitivă.

Realizator: Avem mai multe mesaje de la ascultători. Îi salutăm și noi pe cei care ne urmăresc la această oră, fie pe frecvențele Radio României Actualități, fie pe pagina de Facebook "România Actualități". Le mulțumim că sunt pe recepție. Iată, Gogu Neagoe ne urează un an nou în 2026 plin de bucurie, sănătate, alături de cei dragi! Îi mulțumim!

De asemenea, Felician Felix: "La mulți ani! Şi respect invitatului emisiunii "Serviciul de Noapte".

Gogu Neagoe ne transmite, de asemenea, că ne ascultă cu drag. Adriana Klara Hapenciuc: "La mulți ani! Tema și discuția interesante".

Felician Felix ne transmite de asemenea salutări și apreciază emisiunea. Îi mulțumim și noi pentru aprecieri.

Lucreția Tamischila: "Este o plăcere să vă ascult". Mulțumim.

Petruț Tofan: "De la primii pași în pătuț la școală, facultate, sală de teatru, operă, un zâmbet pe trotuar, o mână întinsă, așa văd eu cultura". Foarte frumoasă definiție, chiar interesantă.

András István Demeter: Foarte, foarte frumoasă definiţie. Îi mulțumim.

Prețul biletelor la spectacole: Vom continua cu diminuarea taxelor, am câteva amendamente formulate încă din vară

Realizator: Un alt mesaj din Craiova, Irina Băiuț, și într-un fel sau altul corespunde cu un mesaj primit chiar înainte de a începe emisiunea, atunci când am postat promo-ul pentru emisiune, de la un alt ascultator.

Irina Băiuț din Craiova: "Cum se face că au ajuns atât de scumpe biletele la teatru? Cu cel puțin 100 de lei biletul credeți că ne mai permitem să mergem la teatru? Vă spun eu, nu", ne scrie Irina Băiuț din Craiova.

Şi ajungem și la mesajul transmis pe pagina de Facebook de ascultătorul nostru Gusti: "România a ajuns din septembrie 2025 să taxeze spectacolele la un nivel cumulat de peste 50%, TVA-a de 21%, plus timbre și contribuții obligatorii, în timp ce în multe țări europene TVA-ul pentru eveniment este redus sau chiar zero și povara totală e de regulă mult mai mică". Întrebarea ascultătorului nostru ar fi: ‘Ce plan concret aveți și ce calendar pentru a reduce fiscalitatea biletelor spre media europeană, fie prin reducerea TVA-ului la evenimente și/sau
plafonarea, eliminarea taxelor obligatorii din bilet, astfel încât accesul publicului și sustenabilitatea producțiilor să nu fie atât de împovărate’?"

András István Demeter: Da, ceea ce a scos toate siguranțele este mărirea TVA-ului, pentru că noi în rest, în România, suntem obișnuiți din '94, de când datează Legea 35 privind timbrele, sau din 2005 de când s-a instituit contribuția la Fondul Cinematografic, sau din '98 și, pe urmă, din 2008 când s-a armonizat legislația privind contribuția la Fondul Cultural Național, deci, toate acestea, până la urmă, au constituit un fel de stare de echilibru. Echilibru precar, dar era echilibru, aș putea să-i spun, era un fel de pace socială. Erau uniunile de creație, unele mult mai vechi, din anii socialismului, altele nou constituite, unele sub drapelul ANUC, al Asociației Naționale a Uniunilor de Creatori, altele separat, nou apărute. Această pace socială până la urmă a funcționat, cu toate rumorile care au existat de-a lungul anilor din perspectiva organizatorilor de evenimente, vorbim aici de cinematografe, vorbim de entități care organizează concerte sau spectacole, vorbim de cei care comercializează diverse produse culturale, artistice, vorbim inclusiv de televiziuni, vorbim de entități care contribuie la aceste fonduri sau la aceste timbre. Toată lumea cerea, în valuri, modificarea Legii 35, pe de altă parte, uniunile, care prin activitatea lor au reglemente modul de utilizare a banilor încasați, și ele își reclamă nevoia de stabilitate și de predictibilitate pe care le-o conferă instituția timbrului cultural. Bun, într-adevăr, creșterea TVA-ului a contribuit la dezechilibrarea acestui aparent echilibru de care putem vorbi și se resimte și de către publicul consumator, pentru că majoritatea acestor contribuții se adaugă prețului stabilit de către organizatorul de eveniment și împovărează în mod direct beneficiarul final, ceea ce, până la urmă, se întoarce, bumerangul, în capul organizatorului, pentru că odată crescut prețul, majoritatea nepermițându-și aceste prețuri crescute răspunde prin absență de la evenimentul cultural și iacătă că se anulează evenimentul și așa mai departe.

Bun, soluția este revizitarea Legii 35 și poate și a celorlalte. Am început acest lucru, la ultima ședință de guvern din 2025 am obținut o mică victorie, aș spune o brumă de victorie, una din taxele care ne împovărează și pe noi cultura în integralitate, anume, contribuția de 1% la Crucea Roșie a fost eliminată, rămânând aceeași obligație, așa cum a fost în legea specială respectivă, doar în sarcina organizatorilor de evenimente sportive. Vom continua și cu diminuarea taxelor, am niște amendamente formulate încă din vară, dar n-a sosit momentul de a fi modificat Codul Fiscal, pentru că asta presupune modificarea Codului Fiscal, pentru a despovăra cultura și a unifica, de exemplu, impozitul pe spectacol, care acum este la 2%, încercând să facem mai atractivă trecerea la sistemul de ticketing față de biletele pe cotoare, să reducem sau să eliminăm chiar toate taxele locale, cum ar fi taxe turistice, care se aplică iarăși în plus și pentru filmări, dar și pentru vizită în muzee sau spectacole etc., ajungând într-un final să revizuim în integralitate această Lege 35 din '94, privind instituția timbrelor, că vorbim de multiple timbre, unele suprapuse, din păcate. Dar acest lucru necesită mult tact, multă analiză și mult consens din partea tuturor, din partea beneficiarilor, care sunt uniunile, dar uniunile nu sunt beneficiarii finali, ci membrii uniunilor sunt beneficiarii finali, deci, este o zonă foarte extinsă, o armonizare pe de altă parte cu ceilalți, care sunt plătitori, contributori la aceste timbre, prin eliminarea suprapunerilor, dar prin scăderea nivelului cuantumurilor, de ce nu prin unificarea, de ce nu prin introducerea unui sistem de colectare unică, pentru că deocamdată fiecare aleargă după a-și colecta propriul timbru, ceea ce îngreunează și colectarea, îngreunează și administrarea și așa o parte. Nu în ultimul rând, trebuie să spunem că este necesară și aducerea în ecuație a unor contributori care nu au existat în 1994 și acestea, dau doar un singur exemplu, sunt diverse platforme care sunt de dată recentă, care scapă contribuției la aceste fonduri, pentru că la momentul anului '94 nu au existat. Şi dacă e să fiu sincer până la capăt, mai am o chestie oarecum autocritică pentru noi artiștii, sau oamenii de cultură din orice domeniu spunem, da, domnule, cultura are nevoie de fonduri, are nevoie de finanțări, dar noi niciodată nu contribuim la aceste fonduri, deși și noi avem venituri, bine, meritate, câștigate prin muncă noastră, dar eu cred că la un moment dat ar trebui să ne gândim și la faptul că, până la urmă, ca să putem cere pentru noi sau colegii noştri, mai tineri sau mai vârstnici, nu contează, poate n-ar strica să contribuim și noi.

Realizator: Ar trebui să ne gândim mai mult la aceste lucruri atunci când discutăm despre cultură.

Anul acesta vom lansa un program, o linie de finanțare specială pentru Anul Brâncuși

2026 va purta două titulaturi culturale: Anul Brâncuși și Anul Nadia Comăneci. Se vor împlini 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși și 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii, obținut de Nadia Comăneci, în 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal. Dar întâi de toate mai sunt mai puțin de 10 zile până la Ziua Națională a Culturii, Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie. Cum va arăta anul acesta cultural? O luăm aşa, cu începutul, 15 ianuarie.

András István Demeter: Încerc, întotdeauna oriunde am fost și voi fi, să readuc normalitatea. Eu cred că rolul Ministerului Culturii nu este acela de a se substitui actorilor culturali. Adică, Ministerul Culturii nu trebuie să organizeze evenimente culturale. Asta trebuie făcut de cei care sunt meniți să facă așa ceva, de instituții publice, de actori privați, dar nu de autorități publice. Autoritatea publică, dacă se bagă în așa ceva, nu poate să facă decât un fel de 'Cântarea României', ceea ce, în opinia mea, este nedemn de Ziua Culturii Naționale. S-a verificat acest lucru, ori de câte ori Ministerul Culturii a organizat direct evenimente în cinstea acestei zile. Așa că anul acesta am făcut apel la instituțiile de subordine: ‘Domnule, cine dorește, cine poate, ajutăm cu ce putem, dar până la urmă este rolul vostru’. Treaba mea este să organizez ceva pe reglementări, pe sprijinul efectiv pe care îl putem acorda și de aceea din acest an, și chiar astăzi am dat un comunicat de presă pe acest subiect, trecem la faptul în care Ziua Culturii Naționale nu reprezintă un sfârșit, adică, consumarea unui fapt, cum ar fi a unui spectacol de gală...

Realizator: După care a trecut.

András István Demeter: Ci după care, la revedere, am uitat de tot și până la anul nu ne mai interesează, ci reprezintă un început, reprezintă un moment de lansare. Anul acesta vom lansa, de exemplu, un program, o linie de finanțare specială pentru Anul Brâncuși, și acesta este o istorie foarte interesantă. De foarte mulți ani, Parlamentul emite tot felul de legi prin care se instituie, într-un termen absolut impropriu, anul cutare sau anul cutare, lăsând deoparte faptul că acestea nu se instituie, da? Și atunci, inclusiv SRR și SRTV au obligații corelative sau au posibilitatea de a face emisiuni și așa mai departe, iar autorităţile locale sau centrale pot finanța aceste evenimente și cu asta legiuitorul și-a terminat treaba. La revedere! Dar niciodată Ministerul Culturii n-a venit în întâmpinarea implementării unei astfel de legi și anul acesta e primul an în care venim și de Ziua Culturii vom lansa această linie de finanțare încă pe abordarea din anul trecut sau anii anteriori, prorogată, prelungită pentru această sesiune, tocmai ca să dăm tonul la cântec, să arătăm un model autorităților locale, cum că, deși, în continuare, în prezent, suntem pe principii 1 pe 12, căci Legea bugetului de stat încă nu există, în pofida acestui lucru, putem dedica o sumă și anunța un call, astfel încât să se depună aplicații de finanțare la Ministerul Culturii...

Realizator: Pentru proiectul "Brâncuși".

András István Demeter: Pentru proiectul "Brâncuşi", până de ziua de naștere, 19 februarie, urmând ca, în termen de maximum 30 de zile, să poată să înceapă derularea acestor proiecte. Celelalte, iarăși, tot de Ziua Culturii Naționale vom lansa o abordare, o altă abordare, diferită, dorită și prezentă în lege, cel puțin din 2022, de când am actualizat Ordonanța 51, anume, să trecem la finanțarea pe baza unor scheme de ajutor de stat sau de ajutor de minimis. Ceea ce va conferi o mult mai bună predictibilitate.

2026 va fi primul an în care programele prioritare vor intra pe aplicație, pe schemă de ajutor de minimis

Realizator: În ce privește această finanțare, dincolo de proiectele legate de Anul Brâncuși, ce alte linii prioritare de finanțare veți avea?

András István Demeter: Legea... Bine, noi aplicăm de foarte, foarte mulți ani această lege, această ordonanță care datează din '98, Ordonanța 51, privind finanțarea programelor și proiectelor culturale, dar în țară aplicabilitatea cea mai largă o are un mixtum compositum care este Legea 350, care pune în aceeași oală cultura, religia, recreerea, activitățile sportive și așa mai departe, ceea ce este o pacoste imensă și este o luptă continuă, inclusiv una din prioritățile mele legislative, de a turna apă curată în pahare și de a separa cele două lucruri, astfel încât, în aceeași idee de a separa lucrurile, cultura să fie guvernată din punct de vedere al finanțărilor nerambursabile la nivel național de o singură lege, asta va fi și în avantajul autorităților publice locale, dar și al beneficiarilor. Deocamdată, însă, cele două abordări coexistă. Deci, noi lucrăm pe Ordonanța 51, care are o instituție denumită Programe Prioritare. Începând din acest an va fi primul an în care aceste programe prioritare vor intra pe aplicație, pe concurs, cum ar fi, pe schemă de ajutor de minimis, iar această instituție relativ recentă a programelor strategice, pe care am pus-o în lege eu personal într-o ordonanță de urgență în 2022, aceasta presupune existența unor acte normative, nu doar a unui ordin de ministru, cum în mod ușor, imprecis sau impropriu s-a aplicat din 2023 încoace, ci prin acte normative, pentru că pentru asta s-a creat.

Începând cu acest an, singurul proiect care are respirație la nivel național este participarea la Târgul de Carte de la Frankfurt în 2028

András István Demeter: Motivul pentru care instituția Programelor Strategice a fost introdusă, repet, de către subsemnatul în legislație, a fost gestionarea capitalei culturale Timișoara 2023, fără de care nu puteam.

Realizator: Trebuia un nou model, diferit de cel de la Sibiu. Era o altă situație.

András István Demeter: Da. Absolut. Absolut. Deci, asta înseamnă că tonul la acest cântec al Programelor Strategice este dat de amploarea sau nivelul unei capitale culturale. Pentru noi, în viitor, începând cu acest an, singurul proiect care are această respirație la nivel național este participarea la Târgul de Carte de la Frankfurt în 2028, pentru care la sfârșitul anului trecut am primit, în luna decembrie, confirmarea că demersurile care datează de peste un deceniu au fost încununate de succes și România a fost aleasă sau, mă rog, are onoarea de a primi această titulatură. Asta înseamnă că din anul 2026 până în 2029, România trebuie să fie aproape omniprezentă în toate domeniile culturale, nu doar în Frankfurt, ci pe cât posibil aproape în toată Germania.

Realizator: Să înțelegem, deci, că principalul proiect strategic al următoarei perioade va fi pregătirea cu succes a proiectului...

András István Demeter: Pentru care condiția sine qua non, conform Articolului 29 din Ordonanța 51, este existența unui act normativ.

Realizator: Deci, va trebui să urmărim și apariția acestui act normativ.

András István Demeter: Da, trebuie să elaborăm acest act normativ. Primă dată va trebui să fac cât mai urgent o informare în Guvern pentru a ști și colegii din executiv că această mare onoare pentru 2028...

Realizator: Vine la pachet cu niște responsabilități și obligații.

András István Demeter: Vine la pachet cu niște responsabilități care depășesc net posibilitățile, instrumentarul Ministerului Culturii și trebuie să reprezinte un angajament la nivel guvernamental.

Realizator: Noi vă dorim succes și vom fi aproape, ca de fiecare dată, de Ministerul Culturii și de dumneavoastră în acest demers, mai ales că avem și noi Târgul de Carte Gaudeamus.

András István Demeter: Mulţumim! Corect, corect.

Realizator: Avem o experiență în acest domeniu.

András István Demeter: Inclusiv Gaudeamus sau inclusiv Bookfest-ul trebuie să ne fie parteneri în această imensă responsabilitate pe care am dobândit-o.

Realizator: Și mai ales Radio România. Şi mai ales Radio România ca partener media.

András István Demeter: Da. Da.

Realizator: Mai avem un mesaj de la un ascultător. Îl salutăm și noi pe Mihai Sorin Todea din Sibiu, care vă întreabă dacă se va găsi un fel de modus vivendi onorabil între oferta culturală și nivelul de finanțare.

András István Demeter: Păi, asta încercam să spun, dar e posibil să nu mă fi exprimat suficient de clar. Într-adevăr, lucrurile sunt mai alambicate decât par și mult mai greu de înțeles și pentru profesioniști. Asta încercam să spun că trebuie, în primul și în primul rând, să ieșim din obișnuita schemă în care povara e dusă de o singură autoritate finanțatoare și trebuie să găsim modalitatea aceasta de a interveni pe cofinanțare. Asta în ceea ce privește dreptul public. În ceea ce privește dreptul privat, adică, instituțiile, mă rog, instituții, companiile sau colecțiile private sau, de ce nu, industria cărții, industria cinematografică să zicem că are niște mecanisme de finanțare, dar nici ele nu sunt îndestulătoare, ei, aici ar trebui, până la urmă, să instituim un mecanism care să asigure constanța, care să asigure predictibilitatea sau siguranța, pentru că deocamdată, că vorbim de Legea 350 sau de Ordonanța 51, ambele asigură doar finanțare punctuală pe proiecte, niciunul din ele nu este suficient pentru a asigura traiul de pe o zi pe alta, până la primirea eventuală a următoarei finanțări.

Realizator: Deci, de finanțare multianuală cu atât mai puțin.

András István Demeter: Multianuală cu atât mai puțin putem vorbi, deocamdată, deși legea prevede, dar nu are mecanisme de implementare. Iarăși e o altă prioritată pe care ar trebui sau sper să am timpul necesar pentru a o rezolva. Dar să termin ideea aceasta de care vorbeam, acest mecanism pe care îl văd pentru cultura privată este împrumutarea din cinematografie sau din sistemul taxelor locale a acestui rebate. Adică, dacă un antreprenor, un operator cultural, iarăși un termen impropriu, dar încetățenit, să zicem, are un deviz de 100 de mii de lei, din care contribuie sau dă statului prin taxe și impozite să zicem 30 de mii de lei, statul acum este bucuros că a luat 30 de mii de lei, dar e posibil ca operatorul cultural mâine să nu mai poată să facă nimic, pentru că n-are din ce. Deci, statul nu mai primește, adio, ura și la gară, alţi bani nu mai primește. Dacă statul are înțelepciunea de a reîntoarce din acei 30 de mii de lei un procent, ca să reprezinte o investiție pentru acel antreprenor, pentru acel operator cultural, pentru o altă investiție, un alt proiect, atunci e posibil să vină alți 30 de mii de lei, din care iarăși se poate reîntoarce o sumă.

Realizator: Deci, într-un fel sau altul, să lăsam cash-ul să circule.

András István Demeter: Trebuie să asigurăm circuitul economic. La noi toate sunt impredictibile, nu există un circuit. Nici măcar, așa cum ați precializat și dumneavoastră la începutul interviului, nici măcar alocarea de buget nu este una suficientă până la sfârșitul anului, este nevoie sau are nevoie de rectificări.

Sper ca bugetul pe 2026 să fie acoperitor pentru nevoile noastre

Realizator: Simțim și noi acest lucru la Radio, pentru că și noi avem nevoie de rectificări. Dar pentru că suntem deja în anul 2026, lăsăm un pic deoparte 2025 și privim spre prezent: care va fi bugetul culturii pentru 2026 și care este, de fapt, obiectivul dumneavoastră în ceea ce privește acest buget, pentru că acum se discută despre buget?

András István Demeter: Vorbim despre două Românii, eu pot să vorbesc despre bugetul României culturale, care ține sau intră în responsabilitatea Ministerului Culturii. În momentul acesta, când suntem în elaborarea limitelor de propunere către Ministerul de Finanțe, pot să spun un singur lucru, sper ca acest buget să fie acoperitor pentru nevoile pe care, cu responsabilitate, să le identifice partenerii noștri, conducătorii de instituții publice, sau angajamentele naționale și internaționale în care suntem parte. Acoperitor este iarăși un termen destul de flexibil. Acoperirea poate fi integrală, poate fi parțială, poate fi suficientă cât să nu îngheţi sau să nu te ardă soarele în părțile vulnerabile, dar e posibil ca anumite extremități să rămână în continuare expuse. Deci, între aceste două variante, acoperire totală, ce ar fi de dorit, dar cred că în condițiile anului 2026 nu e posibil, e doar un vis, și între a rămâne descoperite și la părțile foarte vulnerabile, ei, aici începe negocierea cu partenerii de la Ministerul de Finanțe și, până la urmă, de ce nu, la nivel de coaliție. Una din speranțele mele foarte, foarte fundamentate și la care am argumente este asigurarea pe lângă obișnuitele capitole de cheltuieli privind plata salariilor și a utilităților, asigurarea și a unui fond, dacă nu suficient, dar măcar permisiv pentru a justifica plata salariilor și plata facturilor, adică, pentru a realiza obiectul de activitate al respectivei instituţii de cultură.

Realizator: Mă uitam pe telefon pentru că am mai primit un mesaj pentru dumneavoastră și mi-am amintit că ar fi momentul potrivit să vi-l citesc tocmai acum, pentru că vorbim despre finanțare. Iată mesajul Ilincăi. "Cineva a spus că în timpul unui război nu se mai finanțează cultura. Răspunsul a fost: de ce mai facem război? Fără cultură decădem din starea de oameni. Succes și inspirație!"

András István Demeter: Până la urmă, evident, problema, repet, de unde vine finanțarea și cum vine finanțarea? Finanțarea este un cadou, este un bonus, este o pomană, este o pleașcă, cum ar spune domnul Paleologul, sau finanțarea este un drept care ți se cuvine în raport cu contribuția pe care o aduci? Aceasta este întrebarea. Până în prezent, în România este un cadou, este un ban aruncat în pălăria cerșetorului, ceea ce nu cred că e corect. Cultura, nu numai la nivel mondial și european, ci și în România, are un aport considerabil la economia națională, nu numai acel aport moral sau spiritual, ci are efectiv un aport economic măsurabil. Problema este că o parte considerabilă, partea cum ar fi care este sub apă, sub apa mării din ghețar, care nu se vede, ei, acea parte este cumva într-un circuit închis, cum v-am spus. Dacă arătăm și partea invizibilă a ghețarului, care reprezintă mai mult de două treimi din acest ghețar, ei, din momentul acela putem avea pretenții reale pentru ceea ce ni se cuvine.

Avem nevoie de o nouă lege a culturii. Am numărat peste 35 de legi aplicabile în domeniul culturii

Realizator: Sunt foarte curioasă, ce semn de normalitate în domeniul cultural ați vrea să se vadă anul acesta?

András István Demeter: Să facem pașii cei mai importanți pentru acel deziderat, care este unul foarte vechi, care este legea culturii, o lege-cadru a culturii, care trebuie să se sprijine pe cel puțin trei coduri: codul patrimoniului, codul artelor contemporane, al creației contemporane, diversității culturale, tot ce se naște acum și care, parte din ea, va deveni cândva componentă a patrimoniului, şi cel de-al treilea cod cred că trebuie să fie cel care asigură dialogul dintre primele două și legea-cadru și beneficiarul de pretutindeni și este codul media, tot ce înseamnă activitate media în orice formă. Acesta ar fi un triptic, care are ca punct de plecare o lege-cadru. E un demers complex. Trebuie să armonizăm toată legislația. Este un număr foarte mare de legi aplicabile în domeniul culturii. Am numărat peste 35, lăsând deoparte încă legile de sistem, care au dus la o înrăurire asupra culturii, cum ar fi Codul Administrativ, Codul Muncii, sau Legea finanțelor publice, sau Legea finanțelor publice locale și așa mai departe, Codul fiscal. Deci, lăsând deoparte acestea, avem cel puțin 35 de legi pe același calapod, care reglementează sectoare, ar fi bine să reglementeze, reglementează niște instituții sau niște domenii ale culturii, cum ar fi...

Realizator: ... domenii fundamentale...

András István Demeter: ... artele spectacolului, sau patrimoniu mobil, sau patrimoniu construit, muzeele și așa mai departe. Dar toată această legistație, din păcate, repet și o spun, și o spun, până voi fi înțeles, este construită pe un principiu depășit de mult, pe un principiu al unei epoci de mult apuse, și sperăm că nu se va întoarce, care s-a numit comunism sau socialism, acea himeră care a construit totul pe instituții, pe o anumită factură, pe o anumită tipologie, și care acum, în 2026, este clar că nu se va mai putea susține. La fel, incidența Codului Administrativ, într-o accepțiune foarte sau fundamental greșită, cum că, virgulă, cultura este serviciu public. Nu, cultura nu este serviciu public în sensul Codului Administrativ, care înseamnă o repetitivitate. Un serviciu public, furnizarea energiei electrice, sau transportul gunoiului, sau lucrul cu cetățeanul la ghișeu, acest lucru, da, are elemente de redundanță. Cultura, în niciuna din formele sale, nu are această repetitivitate. Deci, este o greșeală.

Realizator: Este un act de creație unic.

András István Demeter: Fiecare, în momentul sau în forma sa, da.

Cultura, deocamdată, este percepută în România ca un centru de cost, în loc să facem pasul pentru a o percepe ca un centru de profit

András István Demeter: Pe de altă parte, guvernanța Codului Muncii, care lipește cultura de marile domenii puternic sindicalizate, iarăși este în defavoarea fenomenului cultural, și, de ce nu, conduce la întărirea acestui aspect cum că cultura este costisitoare. Cultura, deocamdată, este percepută în România ca un centru de cost, în loc să facem pasul pentru a o percepe ca un centru de profit. Un centru de profit spiritual, mental, sufletesc, dar și un centru de profit economic. Această ieșire din meandrele acestei moșteniri este cea mai importantă dintre prioritățile mele.

Realizator: Dacă credeți că în momentul de față puteți face acest lucru, există resursele în interiorul sectorului cultural pentru această cultură evoluție?

András István Demeter: În cultura japoneză, dacă nu mă înșel, criza este descrisă ca având două componente, risc și oportunitate. Noi acum, în România, suntem într-o situație de criză economico-financiară, care, din păcate, încă nu a ajuns la apogeu. În opinia mea nu trebuie să mergem până în Japonia ca să înțelegem că această situație în care ne aflăm este deopotrivă un risc, dar este și o oportunitate. Eu, de felul meu, sunt mai optimist, nu sunt neapărat naiv, dar sunt mai optimist, mai încrezător, aș merge mai degrabă pe valorificarea oportunităților din situația în care ne aflăm decât pe teama de risc. Adică, dacă e să iau riscul în serios, riscul de a nu profita de oportunități este mai mare decât criza în sine.

Realizator: Este foarte interesant ceea ce spuneți și rămânem un pic la legea culturii. Ce problemă ar rezolva această nouă lege a culturii? O problemă de bani, o problemă de guvernanță sau o problemă de acces?

András István Demeter: Și, și, și. O problemă de bani în sensul în care, da, trebuie să rezolvăm această extrem de mare debalansare sau dezechilibrare între finanțarea și asigurarea unor resurse pentru cultura guvernată de dreptul public și lipsa totală de resurse pentru componenta culturii guvernată de dreptul privat. Este o debalansare, iarăși moștenită din socialism, socialism în care nu exista cultura privată, cu excepția artelor frumoase, care au fost lăsate de izbeliște, din păcate, și atunci, și acolo, cu excepția comezilor de stat, dar care este un alt subiect. Deci, da, e o chestiune care rezolvă sistemul de finanțare, mecanismele de care vorbeam, atât în cultura publică, cât și în cultura privată, de accepțiuni, de definiții, de reglementări, de statut, de exemplu, de protecție. Pentru că, da, într-adevăr, vom avea nevoie de protecție. Este o lege la care m-am împotrivit destul de mult în perioada aceea 2021-2023, dar, până la urmă, a ieșit, nu este aplicabilă dintr-un singur motiv, se numește statutul lucrătorului cultural. În primul rând, este o defecțiune din denumire, împrumutată, cumva, dintr-o traducere, dintr-un englezism, dar nu asta e problema de bază. Problema de bază este că se adresează unui segment foarte mic, adică, mai puțin de o treime despre care vorbeam, că tot restul suntem aciuiți sub intra muros, între zidurile diverselor instituții. Deci, pe noi nu ne prea interesează statutul acesta. Dacă acest statut, prin legea culturii, se va transforma, de exemplu, în statutul breslelor,
aferente diverselor sectoare culturale, dar rămânând și un statut al lucrătorului care nu este nici artist, nici creator, nici specialist în muzeografie sau în biblioteconomie, ci este, de exemplu, tehnician de scenă, sau este recuziter, sau este supraveghetor de muzeu, sau economist, whatever, ei, aceia care își dedică toată cunoștința profesională pentru o activitate în domeniul culturii, și aceia vor avea nevoie de acest statut, de un sistem de protecție, dacă, la un moment dat, se va ieși extra muros.
Deci, pe urmă, e nevoie de tot ce înseamnă definirea, cum ar fi, pe orizontală a diverselor funcții, și dacă ne uităm, pe urmă, pe verticală la aceste coduri de care am vorbit, tot ce înseamnă, tot ce este enunţat pe orizontală în legea culturii trebuie să fie dezvoltat pe segmentul de patrimoniu, de creație contemporană sau de media, conform specificității respectivei coloane.

Implementarea European Media Freedom Act în legislația națională este o prioritate

Realizator: O să vă rog să vorbiți un pic mai mult și despre codul dedicat media, pentru că este un domeniu care ne privește și pe noi și de care suntem interesați. Cum vedeți acest lucru?

András István Demeter: În primul și în primul rând, am avut recent un interviu la UZPR despre EMFA. Deci, acest cod media se naște ca o nevoie în primul și în primul rând...

Realizator: Este vorba de European Media Freedom Act, ca să înțeleagă ascultătorii.

András István Demeter: Da. Deci, implementarea și în legislația națională este o prioritate, dar pentru asta era nevoie de niște condiții și încă mai este nevoie. Foarte multă lume afirmă că România e foarte întârziată, dar, într-adevăr, 8 august a fost termenul general la nivelul comunității europene pentru asta, dar România nu este singurul stat. Suntem foarte multe state în care acest EMFA nu a fost integrat sau nici măcar parțial preluat. Noi dacă facem doar o microlege prin care aparent preluăm diverse elemente din EMFA, acesta nu rezolvă problema, ci vom adăuga doar încă o lege la cele 30 și ceva. Apropo, în acele 35 n-am enumerat încă nici Codul Audiovizual, n-am enumerat încă nici Legea 41 sau altele asemenea. Legea culturii scrise n-am enumerat, așa mai departe. Deci, și aici este nevoie de o abordare transversală a întregului domeniu. După cum știm, în România media audio-vizuală este nu reglementată, este ultra și prea stufos reglementată, dar cu toate acestea cele mai mari probleme apar acolo. Dacă ne uităm la media scrisă, nu există reglementări, ceea ce, practic, nu cred că asta conduce la faptul că acolo derapajele sunt mult mai mici. Nu. Dar nici asta nu e ok.

Realizator: Asta nu înseamnă că nu sunt probleme.

András István Demeter: Adică, cineva este extrem, ultra reglementat, altcineva nu există deloc. Nemaivorbind de zona platformelor și așa mai departe, de rețelele sociale.
Și toate acestea, dacă ne uităm la Constituție, ele sunt reglementate la nivel constituțional de un calup de articole din Constituție, care vorbesc despre libertatea de expresie, libertatea de creație și libertatea spirituală, religioasă. Da, deci, toate acestea, până la urmă, la nivel constituțional există, dar la nivelul bazei piramidei legislative lipsesc. Și între bază și vârf nu există nicio legătură. Deci, de asta trebuie o abordare, zic eu, care necesită timp, necesită calm și necesită consens. Nu va fi ușor.

Realizator: Sigur că nu va fi ușor, mai ales că este un demers, cred eu, extrem de laborios, din ceea ce ați prezentat, referitor la legea culturii și cele trei coduri care ar trebui să...

András István Demeter: Nu este nici imposibil, pentru că majoritatea elementelor le ai în diverse legi. Singura abordare care nu duce nicăieri este compilația, este copy paste, este luarea unei foarfeci și tăierea de acolo și lipirea într-o oarecare ordine. S-a încercat asta cu Codul Patrimoniului, a ieșit un cod extrem de lung, lact și gras, care, din păcate, este total inaplicabil. Dovadă că niciodată nu s-a putut pune în circulația, în circuitul civil.

Realizator: Cu cine veți lucra la legea culturii?

András István Demeter: Cu reprezentanții tuturor domenilor, pentru că singur n-ai cum să o faci. În primul rând trebuiesc începute consultările cu autoritățile publice locale, care în momentul de față, cum spuneam, cumulat, gestionează iarăși mai mult de două treimi din cultura publică și, tot în ograda lor sau cum ar fi în comunitățile guvernate de aceste APL-uri, funcționează și majoritatea ofertei culturale private.

Realizator: Mai avem mesaje de la ascultătorii. Din București, domnul Dan Popa ne scrie: "Actele de cultură de la noi ar trebui să promoveze educația, nu subcultura. Mi-aș dori ca piesele de teatru să nu mai promoveze incultura. Pentru această țară cultura a fost un refugiu de la Revoluție încoace. Piesele de stand-up comedy coboară la nivel de subcultură".

András István Demeter: Da, este o percepție, dar nu putem concepe totuși niciun fel de cenzură. Este un drept fundamental, constituțional, libertatea de exprimare.
Este clar, şi în practica europeană de jurisprudență sunt cazuri în care s-au constatat la nivelul CJUE faptul că, aidoma principiului din dreptul roman, dreptul meu încetează acolo unde aduce atingere dreptului tău și la nivelul Curții Europene s-au emis deja decizii în care și libertatea de creație sau de exprimare a fost limitată, constatând atingerea neîndreptățită a dreptului, de exemplu, al consumatorului. Dar cenzura de orice fel în 2026 este de neconceput.

Industria cărții este o activitate cu caracter economic pronunțat. Deci, este clar că aici orice intervenție a statului nu poate fi făcută decât dacă există scheme de ajutor de stat

Realizator: Un alt mesaj de la ascultătorul nostru din Dortmund,

Darius Bogdan. "Când o să avem acces la o carte mai ieftină? Nimic nu poate înlocui mirosul unei pagini tipărite. O carte bună este 80-100 de lei, iar o carte de specialitate peste 120 de lei. Totuși nu se poate găsi o soluție pentru un acces mai facil la literatura bună? Mulțumesc. Şi un 2026 cu multe realizări".

András István Demeter: Mulțumim frumos pentru urări. Da, este o problemă. Industria cărții este o industrie. Este, până la urmă, o activitate economică, cu caracter economic pronunțat. Deci, este clar că aici orice intervenție a statului nu poate fi făcută decât dacă există scheme de ajutor de stat. Problema este că este destul de dificilă această chestiune, dar până când să ajungem eventual la o astfel de soluție, ar fi de luat în considerare niște schimbări de mentalitate. De exemplu, așa cum în domeniul de spectacole sau de muzee, oriunde unde ai un contact cu publicul, ticketingul încet, încet ia locul vechilor sisteme de acces de vânzare de bilete, așa și în industria cărții ar trebui să gândim la un sistem în care vânzarea de carte pe întreg teritoriu național să fie într-un sistem centralizat online. Adică, la fiecare casă de marcat, oriunde se vinde o carte la nivel național, să existe informația instant vărsată apropo de titlul, de preț și așa mai departe într-un sistem informatic, astfel încât să putem avea până la urmă la nivel național o viziune de ansamblu, o imagine concretă și în timp real, pentru că abia având aceste informații, repet, și evoluțiile lor în timp real, abia atunci putem să gândim la niște mecanisme prin care să intervenim acolo și atunci când este nevoie.

Proiectele eMonumente și ePatrimoniu, măsurabile în 2026

Realizator: Ajungem și la patrimoniu, pentru că am spus că este o temă a întâlnirii noastre. Care este astăzi cel mai mare risc pentru patrimoniu? Lipsa banilor sau lipsa procedurilor? Pentru că anul trecut am avut situația cu...

András István Demeter: Păi, nu, vorbim despre o componentă a patrimoniului, situația cu se referă la patrimoniul mobil, da? Componenta și aceasta a patrimoniului mobil are probleme destul de mari, pentru că în beciurile muzeelor, vorbim de la MNIR până la orice alt muzeu și la muzee de artă contemporană, în niște condiții impropri, seamănă puțin situația și cu Fonoteca de Aur sau cu Videoteca de Aur a Televiziunii, în condiții destul de impropri, dacă nu chiar precare, se află mai mult de o parte considerabilă a moștenirii din patrimoniul național mobil.

Realizator: Știți cum e? În ce privește Fonoteca de Aur trebuie să vă spun că noi avem digitalizată și avem niște pași făcuți, măcar o salvăm.

András István Demeter: Digitalizarea este transpunerea pe un alt suport, cu sau fără metadata, dar păstrarea originalelor este una din cele mai mari responsabilități, pentru că despre ele știm cât au ținut, cât despre astealalte încă nu ştim.

Realizator: Aşa este. Încă nu avem proba timpului, așa este.

András István Demeter: Coect. Deci, bine, noi vorbim...

Realizator: ... din interior...

András István Demeter: ... ca fiind cunoscători din interior ai acestui subiect. Dar și acolo avem probleme și acolo nu doar lipsa de resurse financiare, ci lipsa de spații adecvate, lipsa de condiții de păstrare afectează foarte grav. Dacă trecem la patrimoniul construit, acolo iarăși vorbim, nu îmi place cuvântul acesta, dar n-ai cum să-l eviţi, vorbim de o moştenire. Da, unii o să spună că eu arăt ostentativ către socialism, pentru că a stopat evoluția normală, a stopat pentru generații întregi evoluția normală a societății și asta s-a manifestat și în lipsa totală de atenție acordată patrimoniului construit, a moșterii. Ba chiar, dacă e să ne gândim, existau aceste tendințe de distrugere a patrimoniului moștenit. Și atunci, în tot acest răstimp de socialism s-au adunat problemele, nevorbind acum de bisericile dărâmate, voit, da? Alea, din păcate, au dispărut. După care, în toată perioada de tranziție a anilor '90 și 2000, prioritățile au fost întotdeauna altele, deci, degradarea a continuat și, astfel, ajungem acum într-o situație în care, pe de o parte, nu există resurse și nu există nici capacitatea de atragere de fonduri externe. Mai mult decât atât, există o acută lipsă de resurse pentru a avea măcar un inventar, celebra listă a monumentelor istorice, care este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Slavă Domnului, anul 2025, în pofida tuturor veștilor proaste, a adus și o veste bună. În sfârșit am obținut și am lansat, la finalul anului 2025, un nou proiect, și am continuat cu un proiect început puțin mai devreme, proiectul eMonumente și proiectul ePatrimoniu, care, și asta va fi speranța mea, ca ceva măsurabil în 2026, ca ePatrimoniu să evolueze concret, ca în interiorul lunilor care ne stau la dispoziție sau în care finanțarea care asigură transpunerea a tot ce înseamnă monument istoric sau patrimoniu construit, și nu numai, inclusiv cel imaterial, pe o platformă națională, inclusiv interactivă, să reușim să o facem, să găsim specialiștii. Până acum, de decenii, toată lumea plânge și deplânge lipsa resurselor, deși voință există. Ei bine, de la finele anului 2025 există și resurse financiare. Şi acum se va pune întrebarea: există respectiva voință și realitate și se va manifesta de facto sau au fost doar niște declarații răsunătoare, dar lipsite de conținut?

Proiect de ordonanță privind exporturile temporare ale obiectelor de patrimoniu

Realizator: Cine răspunde atunci când, în ceea ce privește patrimoniul, apare un incident?

András István Demeter: Depinde. Depinde de care patrimoniu vorbim, inclusiv la patrimoniul imaterial apar tot felul de incidente. Unele incidente le producem chiar noi. De exemplu, cultivăm un fenomen care a fost lansat în urmă cu peste două decenii, dacă nu mai bine, de UNESCO, dar UNESCO, la foarte scurt timp, a băgat în marșarier și a ieșit ușor-ușor din acest proiect, care se numește Tezaur Uman Viu, pentru că și-a dat seama că, de fapt, introduce într-o ecuație, într-un echilibru foarte stabil, anumiți factori externi, inclusiv banul, inclusiv indemnizația pentru tezaurele umane vii și, practic, acesta devine un factor perturbator care pune în pericol toată respectiva preocupare. Deci, avem probleme de acest gen, inclusiv în zona patrimoniului spiritual, imaterial. De aceea, întrebarea se referă la care componentă?

Realizator: Se referă la componenta bunurilor care părăsesc România.

András István Demeter: Bunurile care părăsesc România, conform legislației aplicabile, nu pot părăsi România decât în două feluri, prin export temporar sau export definitiv. Conform legii, niciun bun care este clasat în categoria tezaur sau în câteva categorii speciale nu poate părăsi definitiv România. Poate face obiectul unui export temporar.

Realizator: Unei expoziţii.

András István Demeter: Şi poate fi expus unor riscuri, cum a fost cazul de acum un an de la Drents. Sau cum s-a întâmplat la Luvru. Acolo nu era, este o expoziţie permanentă. Sau cum a fost, iarăși, în America a fost o situație similară relativ recent. Dar asta nu trebuie să conducă la stoparea circuitului de valori, pentru că cei care lansează ipoteze absolut de Evul Mediu cum că, domnule, dacă vor să vadă moștenirea noastră, să vină în România, că asta va promova turismul. După cum spuneam, majoritatea artefactelor nu sunt scoase din beciuri.

Realizator: Asta nu se întâmplă nicăieri în lume.

András István Demeter: Ce o să bagi toată lumea în beciurile muzeelor? N-ai cum. Tu nu ai spații expoziționale. Și chiar dacă ai avea, circulația bunurilor și accesibilitatea lor este un principiu fundamental. Pentru aceea le ai tu în gestiune, ca să asiguri accesibilitatea lor față de oricine care este curios. Și dacă la tine nu ajungi profet și nu ai suficienţi curioși, dar altundeva ai, tu trebuie să faci lucrurile astea să fie posibile. În sensul acesta, acum, avem în consultare publică un proiect de ordonanță care vine să clarifice anumite reglementări, inclusiv din perspectiva responsabilității în cazul unor exporturi temporare, cine, cum intervine contractul, ce tip de contract special se încheie, care e responsabilitatea organizatorului și multe alte aspecte.

Realizator: Dar oricum soluția nu este să închidem lucrurile în spatele uşilor.

András István Demeter: Niciodată. Eu când eram mic și gras eram zburător și aveam mai mulți comandanți la Aeroclubul Mureș, din Târgu Mureș din acea perioadă, dar aveam și un pilot, de altfel foarte bun și un foarte bun instructor, care temporar a ajuns comandantul aeroclubului și el era liniștit doar atunci, și era calm, și era sociabil doar atunci când ușile hangarelor erau închise. De ce? Pentru că atunci nu se zbura și nu exista riscul niciunui accident. Nu putem face aceeași abordare în cazul accesibilității la bunurile culturale imobile din România.

Realizator: Cum facem să protejăm mai bine patrimoniul imobil? Aici avem probleme mai multe și de diverse naturi, mai ales în localitățile mici, acolo unde...

András István Demeter: Patrimoniul imobil, construit imobil, da? Cum spuneam, această delăsare este rodul unei lipse de preocupări care durează de decenii și care, din păcate, afectează patrimoniul construit indiferent de proprietar, că e în proprietate publică sau privată a statului sau în proprietate retrocedată, de exemplu, clerului sau a intrat în proprietate retrocedată unor persoane fizice, vechi proprietari, dar ele au fost retrocedate sau nu în starea în care s-au găsit. Au fost și există tot felul de inițiative legislative care încearcă să stimuleze reparațiile fațadelor, dar problemele nu sunt doar de fațadă. Problemele sunt de la consolidare până la implozie, până la colapsul în care se află foarte multe din ele, și asta nu ține de faptul că suntem în comunitate mică sau într-o aglomerație urbană metropolitană. În orice colț al țării, până și în cele mai ascunse sătuce există niște elemente de moștenire construite la care ar trebui intervenit urgent. Problema este, iarăși ține și de delăsarea noastră a celor care asigurăm gestiunea acestora, indiferent că suntem stat sau autoritate locală, pentru că deocamdată, datorită situației precare a listei monumentelor istorice, nici măcar monumentele istorice nu știi că sunt monumente sau nu sunt. de care categorie sunt, A sau B, acelea care sunt de ce au fost niște încercări să se reglementeze cumva, dar pe urmă au fost lăsate în afară. Şi peste toate se pune o procedură extrem de anevoioasă de crono, și energofagă, și bugetofagă, care îngreunează foarte mult și lungește orice perioadă, care iarăși unde duce, la degradarea sau la continuarea degradării. Deci, apparent, lumea crede că Ministerul Culturii este un minister ușor, simplu, dar la diferitele nuanțe ale acelorași probleme, la o privire mai apropiată, ne dăm seama că este un minister destul de complicat.

Realizator: Darius Bogdan revine și are o propunere. "Dacă ar fi o soluție bună ca împreună cu ministerele de resort să se poată facilita o schemă de ajutor pentru cartea românească sau tradusă în limba română pentru diaspora?"

András István Demeter: Corect, pentru asta, repet, trebuie să avem informații de actualitate, nu odată la an, nu odată cu depunerea situațiilor financiare, când aflăm doar niște cifre centralizate. Ar trebuit să vezi exact de ce are nevoie industria, când și cum și pe ce zonă, că mai înainte, în prima intervenție, a specificat, de exemplu, diferența dintre literatură, dintre beletristică și cărțile de specialitate. Pentru că trebuie să vezi exact care este cererea la nivel național, pe diversele segmente, pe diversele tipuri de publicații, ca să... Fără informații, nu ai... Da, te poți adresa INSSE-ului, care centralizează, an de an, tot felul de informații și rezultă niște statistici, dar acolo, repet, deja ești într-o formă centralizată, nu ai o vedere de detaliu. Deci, faci schemă de ajutor de stat, pe ce?

Realizator: Tot Darius Bogdan, revine cu o întrebare. "Din ceea ce citesc, Ministerul de Interne are câte un specialist polițist de patrimoniu în fiecare județ, aproximativ unul sau doi", puțini din punctul domniei sale de vedere. "Cooperarea există? Aveți rezultate în diminuarea riscurilor și infracțiunilor de patrimoniu?"

András István Demeter: Din păcate, această instituție a Poliției de Patrimoniu s-a născut în urmă cu câțiva ani și s-a atrofiat aproape până la dispariție. Deci, ar fi bine să avem câte un polițist, măcar, pe județ, dar, din păcate, situația nu este așa. Una din priorități la momentul actual, atunci când discutăm despre reconsiderarea întregului, vorbim aici de un triptic, vorbim de o direcție de specialitate din Ministerul Culturii, vorbim de direcții județene în toate județele, plus municipiul București, și vorbim de Institutul Național al Patrimoniului, adică, trei actori a căror relaționare instituțională trebuie reconsiderată și trebuie ranforsată, inclusiv cu revigorarea instituției Poliției de Patrimoniu. Pentru că, în rest, s-a dovedit în ultimii 30 de ani că toate dispozițiile legale privind abilitatea acestor direcții județene de a constata contravenții sau eventual infracțiuni și de a le sancționa în limita prerogativelor pe care le au s-au dovedit ineficiente și inaplicabile în lipsa unei forțe de autoritate. De aceea s-a născut, la un moment dat,iInstituția Poliției de Patrimoniu, dar în forma instituțională existentă în acest triptic de care vorbeam, în loc să se dezvolte, s-a atrofiat.

Realizator: Un alt mesaj de la ascultătorul nostru Costică Ioniţescu. "La mulți ani! Îl salut pe domnul ministru și am rugămintea să ia în evidență monumentele de piatră pe care există o scriere chirilică sub formă epigrafică de pe timpul lui Basarab I. Se găsesc în comuna Titești, Vâlcea, și Racovița, "Turnul lui Doancă", pe care se găsesc ziduri de piatră din timpul lui Tritsian. Au fost descrise de Teohari Antonescu în 1910".

András István Demeter: Mulțumesc frumos. Preluăm informația și încercăm, în primul rând, prin reprezentanța noastră din teritoriu, Direcția Județeană, care este în zona respectivă, să vedem dacă și în ce măsură ele sunt deja luate în evidență, inventariate sau nu.

Realizator: Mulțumesc mult de tot. Ne-a trimis și câteva fotografii, o să vi le trimit, ca să puteți să mergeți mai departe prin reprezentanții din teritoriu, așa cum ați spus.

András István Demeter: Mulţumesc frumos!
Realizator: Care este, pentru 2026, proiectul de patrimoniu test?

András István Demeter: Ăsta de care am vorbit, continuarea eMonumente și păstrăarea graficului, foarte important, pentru că avem 48 de luni la dispoziție, în total, și aproape că a trecut prima lună. Deci, 2026 trebuie păstrat cu strictețe în grafic. Dacă ieșim din grafic, înseamnă că riscăm să nu ne mai încadrăm cu restul. Deci, în sensul acesta, anul 2026 este piatra de încercare cea mai importantă.

Prin modificările la Legea dreptului de autor, artiștii nu riscă să piardă bani

Realizator: Mulțumesc mult de tot. Patrimoniul ne leagă de trecut, ne apropiem de final, suntem în ultima parte a acestei ediții și n-aș vrea să ignorăm un alt domeniu, care vă este destul de drag, ca să zic așa, pentru că v-ați ocupat de el de-a lungul anilor, și care este extrem de important, este vorba de această problematică a drepturilor de autor, care, într-un fel sau altul, dacă patrimoniul ne leagă de trecut, drepturile de autor ne leagă acum, de prezent. Vom avea reguli noi?

András István Demeter: Da, mă leagă mai multe elemente de această ramură de drept. În primul rând, licența în drept, mi-am dat o lucrare de licență chiar din Legea 8, a dreptului de autor, și am avut șansa sau neșansa de a participa în ultimii 20 de ani la transpunerea sau corectarea unor transpuneri greșite în legistrația națională a unor directive europene în materie. Inclusiv acum, prima provocare a acestui mandat a fost transpunerea sau reparația transpunerii incorecte sau suficiente a unor directive în Legea 8. Deci, am avut o inițiativă în vară de ordonanță. Pe urmă, am ieșit din termen datorită unei rezistențe obișnuite din partea unor parteneri, că și aici ecuația conține mai multe cunoscute. Conține pe de o parte titularii de drepturi, conține pe de altă parte organismele de gestiune colectivă și conține utilizatorii. Dacă cineva întreabă cine ce rol are, toți au rolul ca drepturile titularilor, indiferent că sunt artiști creatori sau interpreți, odată ce arta lor sau rezultatul creației lor intră în contact cu publicul, să li se asigure drepturile cuvenite și remunerația corespunzătoară echitabilă pentru aceasta. Aici trebuie să vorbim separat de componenta de interacțiune directă, cum ar fi live-ul, sau concertul, sau spectacolul, sau acolo unde intervine un terț pe nume utilizator, care poate fi orice hotel, poate fi oricine, radio, televiziune și așa mai departe, utilizatori fără de care componenta de comunicare publică nu ar ajunge la beneficiari. Și în această ecuație fiecare își are rolul său bine stabilit. Problema este că în ultimii 20 de ani s-a încetățenit o practică pentru membrii organismelor de gestiune colectivă care a avut o accepțiune accentuată în ultimii câțiva ani de la transpunerea unor directive, în sensul în care, de exemplu, dreptul comunicării în ambient a operelor muzicale era gestionat extins. Asta înseamnă că după 10 ani de discuții cu Comisia Europeană s-a emis un aviz motivat în primăvara anului trecut prin care România trebuia să își adapteze și să rezolve această problemă,
conform căreia gestiunea extinsă nu este o regulă, este o excepție. Și ea se poate aplica doar în anumite situații, în care orice altă abordare ar fi extrem de oneroasă sau ar avea alte consecințe. Bun. Ei, aici am intrat într-un conflict cu o parte a acestei ecuații, anume, cu organisme de gestiune colectivă și cu o parte din artiști, care și-au manifestat dezacordul, deși modificările propuse nu aduc sub nicio formă atingere drepturilor lor. Doar, mai mult decât atât, ar aduce trei elemente, foarte clare și foarte predictibile. Unu, mandatul expres pe care artistul, conform regulilor europene, trebuie să îl acorde anterior și nu ulterior, prin renunțare sau prin modificare. Doi, un organism comun de colectare, care simplifică toată relația și elimină suprapunerile sau suprataxarea anumitor utilizatori, mai ales în ambiental. Şi o singură metodologie, în loc de patru metodologii care există acum, vorbim strict de domeniul utilizării pe ambiental. Nici ordonanța nu a reușit, întotdeauna Legea 8, a dreptului de autor, este extrem de greu de armonizat. Sunt și interese financiare foarte mari din toate zonele, și din partea utilizatorilor, și din partea organismelor, și, evident, din partea celor care ar trebui să fie beneficiarii întrebului sistem, al autorilor sau al creatorilor în general sau al interpreților. Deci, întotdeauna orice modificare a Legii 8 în România, și poate că nu doar în România, a suscitat tensiuni și a generat situații destul de greu de gestionat. Deci, mă așteptam să fie o piatră grea de încercare. Acum, din păcate, toate elementele s-au epuizat. Nu mai poți în prezent continua cu ordonanță de urgență, pentru că suntem în vacanță parlamentară. După trecerea vacanței parlamentare, iarăși, nu mai putem invoca urgență. Urgența a fost în iunie, când avizul motivat avea un termen. Prelungirea termenului a expirat în noiembrie, deci, urgenţa s-a dus. Ordonanţă simplă nu poţi, pentru că ordonanţa, conform Constituţiei şi conform legii de abilitare, ar da voie doar la anumite segmente să o faci, ceea ce ar conduce la inaplicabilitatea transpunerii. Şi atunci, am pus în consultare publică pe data de 31 decembrie varianta de iniţiativă legislativă, care încearcă să facă un compromis. Compromisul acesta, însă, are două tăișuri. Niciodată Comisia Europeană nu se implică în procesul de legiferare. El, sau ea, Comisia, așteaptă, hai, oarecum, precum păianjenul, frumos stă în colțul ei și așteaptă să vadă legea, abordarea finală. Și atunci spune dacă soluția este convenabilă sau nu. Până atunci ne lasă pe noi să o găsim. Eu, dacă voi încerca să fac un compromis, și chiar încerc și am primit niște soluții, niște sugestii de la toate părțile, încerc să le armonizez împreună cu echipa de redacție și să găsim o soluție pe care, odată acceptată sub formă de inițiativă și iniativă a guvernului, asta înseamnă că nu produce efecte juridice decât după ce trece prin ambele camere ale Parlamentului și este votat în plen, atunci vom vedea ce am făcut. Vom vedea dacă compromisul nostru, asupra căruia sper să cădem de acord cu toții, toate părțile, va fi acceptabil pentru Comisie sau nu. Dacă nu, e o problemă.

Realizator: Cine riscă să piardă bani și ce garanții aveți pentru creatori?

András István Demeter: Nimeni nu riscă să piardă bani. Aici este exemplul. Adică, da, într-o anumită măsură, organismul de gestiune colectivă, dacă mergem pe varianta din ordonanța inițială sau din proiectul de ordonanță de urgență, atunci, într-adevăr, organismul de gestiune colectivă riscă să piardă niște sume, dar care sunt sume necuvenite, pentru că odată cu această colectare extinsă, ei colectează și de la non-membri. Non-membri pot să vină în timpul rezervat să solicite remuneraţia, sumele respective, sau să nu vină și atunci suntem în situația îmbogățirii fără just temei, pentru că eu am ținut banii, dar tu n-ai venit, neavând mandat expres, tu poate că nu știi tu, poate că nu vrei, poate că nu ajungi, a expirat timpul tău, nu mai poți și folosesc eu banii. Deci, din acest punct de vedere, OGC-urile poate că riscă să piardă bani de la non-membri, pentru care acum colectează și pentru care în anumite situații nu poate să asigure distribuirea sumelor cuvenite. Dar artiștii sub nicio formă nu pierd, mai ales că ei în momentul de față, majoritatea, adică, toți sunt membrii în organismul de gestiune colectivă, dar cei care ar merge pe mâna directivei și pe practica europeană, care practică se găsește și în România în materie de audio-vizual, de exemplu, de 20 de ani, adică, nu ne referim doar la o practică externă, ne referim și o practică în România care decurge fără probleme, deci, dacă ar merge, atunci orice artist, pentru că asta spune avizul motivat, artistul trebuie să decidă și nu organismul, artistul trebuie să decidă dacă mandatează un organism, dacă mandatează o entitate independentă, cum există în anumite țări, la noi nu s-a dorit și nu s-au născut acestea, sau găsește o altă formă. El o poate face pentru toată creația lui sau pentru parte din creaţia lui.

Deci, matematic vorbind, nu au cum să pirdă artiștii, cu atât mai puțin membrii. Iar pentru non-membri ar exista varianta, în opinia mea, ca, cum ar fi legea nouă, care produce efecte pentru viitor, să fie o condiție statutară. Acceptarea ca membri în uniunea respectivă sau în OGC-ul respectiv să fie condiționată de opțiunea prealabilă față de, domnule, da, ne accepţi pe noi, asta înseamnă că nu ai ales aia, ne accepţi pe noi întru totul să îţi gestionăm sau doar în parte. Și am rezolva această problemă. Suntem în perioada de consultare publică, cu siguranță, în cursul lunii ianuarie, vom organiza și o dezbatere publică, nu mă tem că cineva o să solicite această dezbatere, din practica de până acum ştim că OGC-urile așteaptă de regulă ultima zi și atunci solicită dezbaterea, pentru că asta înseamnă că te scoate din joc. Asta s-a întâmplat în vară. Ultima dată în vară, dar s-a mai întâmplat și în alte dăți.

Realizator: Cum veți reuși să îi protejați pe creatorii mici, pe cei care nu au o putere de negociere?

András István Demeter: Păi, asta este, că nu vorbim de negociere aici. Vorbim de gestiune colectivă obligatorie, facultativă. Adică, nu e negociere. Ei nu trebuie să negocieze cu utilizatorii. Niciodată omul nu negociază cu utilizatorii. N-are cum. Deci, nu se pune această problemă. Important este că să ai dreptul de alegere. Și acest drept trebuie să fie anterior, nu ulterior. Asta nu se întâmplă în România. Cum ar fi, dacă vreți, vă dau celălalt exemplu, care cred că e pe limba mai multora, inclusiv a majorității ascultătorilor, forma actuală de la noi seamănă cu ceea ce cunoaștem, această obișnuință a statului tătuc, care are grijă de noi. OGC-urile acestea s-au erijat în statul tătuc. Ei decid pentru noi cum e mai bine pentru noi, pentru că și pentru ei e mai ușor să ia totul extins, inclusiv în radiodifuzare. Deci, e o problemă și aici. Pentru că e mult mai ușor decât să discutăm și să avem mandate exprese. E mai laborios, dar să ne amintim, acum 3-4 ani, în 2022, când am făcut o armonizare, iarăși, şi am modificat Articolul 145, indice 1, atunci aceleași OGC-urile au spus, domnule, va fi imposibil să trecem la această formulă. Dar au trecut relativ ușor. Acum se opun, pentru că este imposibil să facem, cum să facem noi colector unic? Deși în lege instituția colectorul unic este prezentă de ani de zile, doar că nu se dorește să se facă.
Fie pentru că suntem în zona de confort, fie pentru că credem că vom pierde, fie pentru că există riscul de a pierde ceea ce nu ni se cuvide. Deci, e o problemă foarte sensibilă. Sunt convins că până la sfârșitul acestei luni vom găsi formula finală, astfel încât să ajungem în Parlament și acolo să fie dezbaterea finală.

Realizator: Și sperăm să fie și o soluție care să corespundă solicitărilor venite dinspre zona europeană.

András István Demeter: Dacă nu, atunci riscăm să ajungem în fața Curții Europene de Justiție și să plătim niște amenzi usturătoare. Problema e că amenzile nu o să le plătească cei care au obstrucționat acum această transpunere, ci o să plătească tot fiecare cetățean din România.

Realizator: Contribabilul, pentru că e o amendă care se aplică statului român, conform legislației europene.

András István Demeter: Da. Da.

Realizator: Ne apropiem de finalul acestei ediții. Foarte pe scurt, ce își dorește omul András István Demeter în 2026? Mai aveți timp să fiți actor? Mai aveți timp să faceți și altceva în afară de a fi ministru al culturii?

András István Demeter: Am nevoie să fac și altceva, că am nevoie să mă adun, să îmi focusez un pic energiile pe componenta care mă reîncarcă și asta este exercitarea profesiei. Nu am timpul pe care mi l-aș dori, dar măcar acele proiecte pe care le am pe afiș să le pot menaja și să pot avea întâlniri directe cu partenerii și cu publicul, indiferent că vorbim de teatru sau de film, pentru că, până la urmă, asta îmi conferă singura sau unica legitimitate, cea profesională.

Realizator: Unde vă pot vedea ascultătorii Radio România?

András István Demeter: În București am un spectacol pe afiș la Teatru de Artă București din 2024, din vara anului 2024, se numește "Peștele balon". La Cluj mai am un proiect. se numește "Pornocrație", o alegorie a cuplului Ceaușescu, transpus în împărați bizantini, zilele lor, ultimele zile, inclusiv execuția lor. Deci, este o parabolă pe care a prezentat-o Teatrul Maghiar anul trecut, în decembrie, în preajma comemorării Revoluției.

Realizator: Și la Târgu Mureș?

András István Demeter: La Târgu Mureș n-am nimic pe afiș, acolo mă leagă doar anii de facultate și câteva turnee pe care le-am jucat cu Teatrul din Timișoara. Cam astea sunt acum. Şi mai sunt mici ocazii de câte o zi de filmare, dacă se leagă, cum am avut o colaborare acum, recent, în septembrie, sau, mă rog, în octombrie, cu Alina Șerban, cu care am făcut un rol în scurtmetrajul ei, și acum un alt rol în aceeași poveste, abordată ca lungmetraj de ficțiune. Sper să mai am astfel ocazii.

Realizator: Cultura nu este doar ceea ce consumăm, e ceea ce ne ține împreună când restul se subțiază. Vă mulțumesc, domnule ministru, pentru acest interesant dialog. Şi vă mulțumesc și dumneavoastră, dragi prietenii ai "Serviciului de Noapte", pentru mesaje. Luminiţa Voinea, Luciana Gingărașu, redactor, Marius Ţoghină, transmisia video, Cristina Creța și Adriana Anica, regia de emisie, iar la microfon Maria Ţoghină. Aceasta a fost echipa nopții. În numele tuturor, vă mulțumesc pentru că ați început anul împreună cu noi! Ne reauzim peste fix o săptămână. Până atunci, la mulți ani! An nou cu sănătate și pace!

O zi buna!