Bilanț 2025: revenirea "politicii de mare putere" și presiunea unui război cu spectru larg

Invitat în ultima ediție din 2025 a „Serviciului de noapte cu Maria Țoghină”, analistul de politică externă și președintele Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning a vorbit despre finalul anului: negocieri de pace „în construcție”, o Uniune Europeană care a susținut decisiv Ucraina și o Federație Rusă angrenată într-o logică de economie de război.

De la „lumea bazată pe reguli” la sfere de influență

Iulian Chifu susține că momentul pe care îl traversăm se definește printr-o întoarcere la instrumentarul clasic al puterii: „am revenit la politica de putere și politica de mare putere”.

Prima, spune el, înseamnă utilizarea forței militare pentru rezolvarea divergențelor, iar a doua înseamnă „politica sferelor de influență”, adică „negocieri pe seama terților” între mari actori.

În acest registru, Chifu avertizează că lumea se află într-o tranziție care ar trebui să fie „transformațională”, nu „revoluționară”, adică „nu una care să distrugă ceea ce avem”.

Pacea: 95% aliniere, dar puțin probabilă în 2026

Pe frontul diplomatic, Chifu remarcă un element-cheie: „alinierea între Statele Unite, europeni (…) și Ucraina” a ajuns la „95%”, ceea ce poate deveni „baza de soluționare” a războiului de agresiune.

În același timp, el subliniază miza calendarului și a constrângerilor economice: se discută despre capacitatea Rusiei de a mai susține războiul „încă 6 luni”, în timp ce alte evaluări vorbesc de „18 luni”, dar există și scenarii în care o pace ar fi „puțin probabilă” fără o schimbare de regim la Moscova.

În paralel, pe masa negocierilor sunt „șase acorduri”, inclusiv unul de tip „roadmap/foaie de parcurs”, cu întâlniri bilaterale și trilaterale (SUA-Ucraina, respectiv SUA-UE-Ucraina) pentru reconstrucție și garanții de securitate.

Europa a plătit nota rezistenței Ucrainei în 2025

Rolul european în susținerea Kievului este unul importnat, după cum afirmă explicit Iulian Chifu: „Finanțarea Ucrainei și a efortului militar ucrainean s-a făcut în anul 2025 în proporție cvasi-totală de către Uniunea Europeană”, inclusiv „prin cumpărarea de armament din Statele Unite via NATO și livrarea către Ucraina”.

În arhitectura de securitate discutată pentru eventualele acorduri de pace, UE ar urma să aibă un rol major „în zona garanțiilor de securitate”, cu „sprijinul Statelor Unite” și cu trupe europene de „reasigurare/reacție” pe teren, situate în vestul Ucrainei, „potrivit Planului de Pace în 20 puncte”.

Rusia, economie de război: „în jur de 50% din buget” pentru conflict

Pe de altă parte, Iulian Chifu punctează că Federația Rusă a împins masiv resursele spre război: „bugetul Federației Ruse este în jur de 50% rezervat războiului”, bani „luați de la tot ce înseamnă componentă socială și dezvoltare”.

2025 a confirmat „full spectrum warfare”

În analiza sa, Chifu a vorbit și despre noile forme pe care războiul le ia: „războiul hibrid este formula de ieri, formula de azi și de viitor este război cu spectrul larg, full spectrum warfare”, adică folosirea și planificarea integrată a instrumentelor din mai multe „spectre” (informațional, energetic, spionaj etc.).

În această logică, el invocă nevoia de descurajare credibilă, inclusiv prin „deterrence by punishment” (descurajare prin pedeapsă), nu doar prin „negarea” capacității de intervenție a adversarului.

2027: transfer de responsabilitate și obligația pregătirii

Iulian Chifu vorbește și despre schimbarea de responsabilitate pentru securitatea Europei. „Ca să ai pace trebuie să te pregătești de război”, spune el, argumentând că „securitatea și apărarea Europei nu mai este responsabilitatea Statelor Unite” în sensul de până acum, fiind anunțat „un transfer de responsabilitate” cu un „deadline foarte strâns, 2027”.

În acest cadru, SUA ar continua să susțină Europa (inclusiv umbrela nucleară), iar Articolul 5 rămâne valabil, dar „principala responsabilitate” pentru propria apărare revine, tot mai mult, componentelor europene din NATO și statelor europene.

România: probabilitate redusă de război pe teritoriu în 2026, dar riscuri prin NATO

Întrebat despre riscurile pentru România, Iulian Chifu pornește de la o evaluare militară: „capacitatea Federației Ruse de a ajunge la frontierele României pe Prut și pe Nistru (…) este relativ redusă la nivelul anului 2026”, cu excepții legate de o „prăbușire a frontului” sau o schimbare majoră de regim/poziție la Kiev, care ar răsturna brusc situația.

Din această premisă decurge concluzia lui pentru anul următor: „pe teritoriul național (…) probabilitate foarte redusă pe 2026 și în principiu pe un termen anticipabil”. Dar el nu îndulcește partea neplăcută: „asta nu exclude drone, rachete, incursiuni speciale”.

Mai mult, Chifu face o delimitare importantă între „provocare” și „agresiune”: „nu e doar o provocare, e o agresiune odată ce intră pe teritoriul meu”, iar „odată încălcarea teritoriului este agresiune”. În opinia sa, astfel de episoade ar putea avea rolul de „testare a NATO”.

Analistul descrie și tabloul flancului estic în termeni operaționali: NATO nu mai are doar „nord” și „sud”, ci trei zone, cu „zona centrală” (Baltice-Polonia) drept spațiul cel mai complicat, unde planurile privind coridorul Suwałki arată limitele apărării statelor baltice și o logică de reacție/recucerire. De aceea, spune el, probabilitatea cea mai mare a unui scenariu de confruntare directă ar fi acolo, nu în sud.

În același timp, Chifu formulează explicit responsabilitățile care derivă din apartenența la NATO: România poate intra în război chiar dacă Rusia nu ajunge fizic pe teritoriul României, dacă un stat aliat este atacat și cere Articolul 5. El oferă un exemplu: „România poate intra în război (…) dacă mâine, de exemplu, pe Narva, Rusia (…) intră în Estonia, stat membru al NATO”. În acel moment, „NATO intră în război (…) și toate statele membre se află în război”.

Din această perspectivă, rolul României este legat de solidaritatea aliată: „este rolul României de a fi acolo”, așa cum România ar sprijini și alte state membre.

„Avem o țară, cum procedăm?” Coeziune, încredere, capacitate

Iulian Chifu vorbește, în acest context geopolitic, și despre ce ar însemna o minimă „mare strategie” pentru România.

El spune că este necesar un „pool” de valori care ar trebui să stea la bază: „dialog (capacitatea de a asculta pe celălalt în negociere)”, „creșterea încrederii” și, la nivel politic, „responsabilitatea” și nevoia de „coeziune societală, de reziliență, de capacitate de apărare și descurajare”.

Dar, în același timp, el atrage atenția că fără „profesioniști, fără meritocrație, fără a aduce toată resursa de cunoaștere românească”, e „puțin probabil” să construim acest tip de poziționare, iar „improvizația”, „ultrapolitizarea” și „absența unui leadership” instituțional „creează dificultăți majore” și blochează reconstruirea încrederii.

Pe zona de apărare, Chifu insistă că soluțiile presupun dezvoltarea mai multor instrumente: „nu putem să facem lucrul ăsta cu un singur instrument”. România are nevoie de „apărare cu descurajarea inclusă, componenta de politică externă/diplomație (…) și componenta de securitate”.

În aceeași linie, el reamintește ierarhia de bază a responsabilităților: „până la articolul 5 (…) avem articolul 3, care spune că responsabilitatea (…) pentru apărare este a statului însuși”.

Întrebarea „ce decizie ar fi greșit să amânăm încă un an?” primește un răspuns fără ocoliș: „pregătirea pentru apărare și descurajare în România”. Iar concretizarea imediată ține de resursa umană: „atractivitatea funcției militare” și „stabilirea statutului militarilor”, pentru că „orice întârziere” pe această dimensiune costă.

Într-o formă extinsă, Chifu leagă pregătirea de realitatea recrutării și a rezervelor: e nevoie de voluntari și profesioniști, de completarea „locurilor goale” lăsate de pensionările anticipate și de atingerea unui nivel de „vigilență” între pace și război, „pentru că noi (…) avem un război în vecinătate”. El reamintește și faptul că serviciul militar „a fost suspendat, nu anulat”, iar statul trebuie să găsească formule alternative pentru a compensa deficitul de personal.

Iulian Chifu subliniază că reziliența nu se obține doar prin achiziții și planuri, ci prin încredere publică, instituții credibile și o societate care acceptă costurile apărării. Fără această bază, orice strategie rămâne pe hârtie, iar descurajarea, doar un slogan.