„Unirea Principatelor. Preparative şi situaţia externă”

Unirea Principatelor, cel puţin o uniune personală până la recunoaşterea sa deplină a fost rezultatul mai multor condiţii îndepliniteatât di spaţiul intern, cât şi datoraţi factorilor externi.

Perioada prevoluţionară prin domniile pământele din Ţara Românescă şi Moldova a netezit drumul spre unionism, după cum procesul revoluţionar l-a accelerat cu preponderenţă în Muntenia pe termen scurt, iar în Moldova în ciuda insuccesului inţial a adus ulterior mai multă consistenţă.

Invitaţii ediţiei au acordat o substanţială atenţie acestei perioade de dinaintea întregirii, a momentului unionist, dedicat domnitorilor Barbu Ştirbei în Valahia şi Grigore Ghica în Moldova.

Şansa unionistă a fost fructificată cu ajutorul unor elite politice şi culturale înainte de toate, cu experienţa conducerii societăţilor occidentale însă pătrunse de un spirit patriotic şi naţional, probabil unic în istoria noastră.

„Amanetarea cămăşilor la muntele de pietate” după cum avea să spună un fruntaş al grupării liberal-radicale arată până unde ajunseseră corifeii unionişti să meargă pentru împlinirea unui ideal naţional.

Contextul extern a fost favorabil Principatelor, însă fără activismul, forţa şi hotărârea contributorilor spre unificate nu s-ar fi realizat progrese extraordinare.

Cert e că declanşarea ostilităţilor dintre Marile Puteri Europene în „chestiunea orientală a ajutat decisiv la îndeplinirea obiectivelor noastre politice.

Imperiul Habsburgic era interesat statele italiene şi de împiedicarea unificării acestora însă avea să întâmpine rezistenţa Franţei, la rândul ei interesată să desfăşoare o campanie prelungită de influenţare şi sprijinire a unui front întins până în Europa Răsăriteană pentru a bloca iniţiativele războinice ale celor trei imperii din epocă.

Anglia îşi dorea conservarea influenţei şi stăpânirea mărilor, iar o eventuală deschidere a Rusiei la mări calde, aşa cum decurgea din politica sa tradiţională de a deveni a Treia Romă, inclusiv controlul asupra Constantinopolului, strica planurile engleze, franceze şi lumii germane.

Împeriul Ţarist la rândul său aflat în plină expansiune nu putea decât să împiedice o eventuală unificare a Principatelor danubiene care ar fi ajuns în sfera de influenţă a adversarilor săi.

Imperiul otoman îşi propunea conservarea teritoriului şi a zonelor de influenţă, decăderea sa fiind accentuată de pierderea unor provincii ca Moldova şi Ţara Românească, precum şi protejarea strâmtorilor şi ieşirea la Marea Mediterană. Natural Imperiul otoman avea cel puţin o jumătate de secol de înfruntări militare cu Rusia Ţaristă, deci un motiv să sprijine o coaliţie de state în confruntarea din Crimeea sau războiul oriental (1853-1856).

Cert este că stabilitatea conferită de înţelegerile din cadrul Congresului de la Viena sau era postnapoleoniană se apropia de sfârşit, Occidentul fiind convins că putea trece la refacerea puterii şi influenţei sale pe continent.

În această agendă sau încrengătură de interese, Principatele solicitau la rându-le satisfacerea propriilor interese. Din această perspectivă parcursul politic şi diplomatic sinuos al reprezentanţilor ori făuritorilor unirii Principatelor este şi mai bine pus în valoare, subliniat, scos în evidenţă.

Agenda europeană a condiţionării Unirii principatelor a fost de asemenea un obstacol serios pentru unionişti. Marile puteri europene voiau o unire formală fără complicaţii ulterioare pentru interesele lor, în sensul existenţei în continuare a două pguverne, doi domnitori, două foruri deliberative sau parlamente, garanţi ai procesului ceea ce nu corespundea cu cererile româneşti.

Alegerea aceluiaşi domnitor în ambele principate şi politica faptului împlinit, cât şi acceptarea situaţiei de către Marile Puteri a dus în final cu un paş uriaş mult mai aproape pe românii din cele două principate la recunoaşterea deplină a actului de la 5 şi 24 ianuarie 1859. Acesta – subtilitatea scrutinului electoral – a fost un produs gândit şi înfăptuit de elitele politice din ambele Principate, dovedindu-se după multe secole de aşteptare ca unul câştigător cauzei naţionale.

De altfel, în afara Greciei, Principatele Unite, după 1862, România au fost singurele locuri geografice şi politice apărute ca state mici recunoscute de Marile puteri europene. Un exemplu ce a servit de model şi celor care aspirau la acest nou statut al dreptului internaţional.

Contribuţii editoriale: d-na dr. Ştefania Dinu, director adjunct al Muzeului Naţional Cotroceni despre afişul expoziţional dedicat însemnatului eveniment istoric. Un interviu de Mirela Băzăvan

Interviul integral

AUDIO: emisiunea „Istorica” - ediţie specială din 23 ianuarie 2023 (integral)

Regia de montaj: Mădălina Coman şi Cristina Sganţă

Regia de emisie: Denisa Colţea şi Lucian Flencheş

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro