„Savel Rădulescu, diplomatul model”

Fundația Europeană Titulescu a organizat o dezbatere la lansarea volumului ,, „Acțiunea diplomatică a României în anii 1914-1916” de Savel Rădulescu, Editura Cavallioti, București, 2025, drept pentru care am considerat că o rememorare a figurii ilustrului diplomat asociat cu activitatea mentorului său, Nicolae Titulescu poate întregi o pagină din istoria diplomaţiei noastre interbelice. Îngrijitorul volumului amintit este şi invitatul ediţiei

Savel Rădulescu (n. 19 octombrie 1885 – d. 27 august 1970, București a fost un diplomat român.

Și-a început cariera în 1921 și a lucrat ca secretar al lui Nicolae Titulescu la Liga Națiunilor.

Pentru activitatea sa diplomatică a fost distins cu Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta.

A fost subsecretar al Ministerului Afacerilor Externe în următoarele guverne:

21 octombrie 1932 – 13 ianuarie 1933 în guvernul Iuliu Maniu.

14 ianuarie 1933 – 9 noiembrie 1933 în guvernul Alexandru Vaida-Voevod

14 noiembrie 1933 – 29 decembrie 1933 în guvernul Ion G. Duca

30 decembrie 1933 – 3 ianuarie 1934 în guvernul Constantin Angelescu

5 ianuarie 1934 – 1 octombrie 1934 în primul guvern Gheorghe Tătărescu

10 octombrie 1934 – 29 august 1936 în al doilea guvern Gheorghe Tătărescu

A fost un apropiat al regelui Mihai.

În septembrie 1944 a fost numit președintele Comisiei Române pentru Aplicarea Armistitiului. A protestat împotriva abuzurilor făcute de Uniunea Sovietică și a cererii continue și crescânde a reparațiilor de război.

În 1946 a trimis o plângere oficială reprezentanților Statelor Unite, Regatului Unit și URSS. În 1946 a făcut parte și din delegația română trimisă la Conferința de pace de la Paris.

După instaurarea regimului comunist, Lucrețiu Pătrășcanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, și Ana Pauker în ultimatumul trimis Regelui Mihai cereau arestarea și persecutarea lui Savel Rădulescu, împreună cu generalul Nicolae Rădescu și Iuliu Maniu.

A fost arestat în 1948, iar în 1951 a fost condamnat la doi ani de închisoare și opt ani de muncă silnică, pentru plângerea pe care a scris-o în 1946

Din lucrarea „Diplomatul Savel Rădulescu semnată de dl. Horia Dumitrescu, editura Pallas, 2003 vă prezentăm următorul decupaj:

„A participat la Războiul de Reîntregire a Neamului, după care a plecat la Paris ca student la Facultatea de Drept.

În 1923 susţine teza de doctorat: "La politique financiere de la Roumanie depuis 1914", care a atras atenţia lui Vintilă Brătianu, ministru de Finanţe in guvernul I.I.C.Brătianu, 1922 - 1927

Serios şi ambiţios, înzestrat cu certe calităţi intelectuale, dar şi cu o putere de muncă de invidiat, Savel Rădulescu rămâne în străinătate - deşi părinţii doreau să se întoarcă în ţară şi să participe la concursul pentru ocuparea postului vacant de la Catedra de Finanţe a Universităţii şi intră în diplomaţie în 1925.

Ascensiunea sa profesională a fost rapidă: consilier financiar la Legaţia din Londra (15 ianuarie 1926), consilier financiar şi economic şi director al Diviziunii Economice a MAE (Decretul nr. 668 din 1 iulie 1928) şi ministru plenipotenţiar clasa a II-a (Decret nr. 607 din 1 ianuarie 1930)

Între anii 1925-1936 a fost alături de Nicolae Titulescu în activitatea pe care ilustrul diplomat a desfăşurat-o la Societatea Naţiunilor.

Savel Rădulescu a funcţionat ca expert, delegat supleant şi delegat, precum şi în consiliile Societăţii Naţiunilor. În 1932 a prezidat una din comisiile Conferinţei Dezarmării, iar în 1935 a fost preşedintele uneia din comisiile Societăţii Naţiunilor, făcând parte în această calitate din Biroul Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor.

A participat la Conferinţele ce au avut loc la Haga şi Paris în problema reparaţiilor de război ( 1925-1930), la Conferinţa economică de la Londra (1933), Conferinţa de la Stressa (1933), precum şi la Conferinţa Strâmtorilor (1936)”

După căderea guvernului în august 1936 şi plecarea mentorului său Nicolae Titulescu, diplomatul Savel Rădulescu s-a văzut în situaţia de a plăti toate poliţele alegerii sale. A fost îndepărtat din corpul diplomatic fiind preluat de Casa regală după septembrie 1940 în funcţia de consilier.

Din septembrie 1944 fiind considerat unul dintre specialiştii în finanţe a fost însărcinat cu prezidarea întâlnirilor la nivel înalt dintre delegaţia română şi cea a Comisiei de Control Aliat, dominată de sovietici în urma aplicării Convenţiei de Armistiţiu.

Pentru o redare cât mai fidelă a tabloului din epocă, apelăm la o sursă, Centrului de Istorie orală al Radiodifuziunii în care se găseşte un interviu realizat de Mariana Conovici cu un coleg al lui Savel Rădulescu, diplomatul Alexandru Danielopol, jurist specializat în dreptul internaţional:

„La Comisia de armistiţiu am ajuns prin Ionel Christu – primul preşedinte al Comisiei de Armistiţiu. Mă cunoscuse la Geneva. Şi Christu mi-a zis: “Dragă, se înfiinţează Comisia de Armistiţiu şi eu aş vrea să te am la mine… Aş vrea să te am ca jurist de drept internaţional”. Făcusem studii de drept, aveam doctoratul în drept internaţional. Ştiam ceva şi despre dreptul sovietic.

Cum reuşisem să dobândesc aceste cunoştinţe? În timpul războiului mi-am zis: nimeni nu cunoaşte dreptul sovietic. În Transnistria sunt rămase biblioteci de drept sovietic. Ce-ar fi să mă duc să identific nişte cărţi de drept sovietic, să le aduc în ţară.

Ruşi sau basarabeni găseam să le traducă. Dar pentru asta îmi trebuia o “pilă”. Şi am cerut aprobare lui Mihai Antonescu. Şi Mihai Antonescu mi-a dat imediat autorizaţia, pe lângă Alexianu [guvernatorul Transnistriei], să mă duc în Transnistria şi să am mână liberă la toate bibliotecile şi să iau cărţile pe care le vroiam.

Şi aşa am ajuns eu în Transnistria un an de zile. Şi în Transnistria… cărţile nu mai erau în biblioteci, erau în pivniţe. Şi Alexianu m-a dus în pivniţe, mi-a dat nişte gealaţi să-mi facă treaba. Şi am venit [la Bucureşti] cu o ladă întreagă de cărţi sovietice [pe care le-am studiat].

Cu aceste cunoştinţe am intrat în Comisia de armistiţiu care avea în Comitetul de conducere pe Savel Rădulescu, pe economistul lui Titulescu, Victor Bădulescu. Apoi erau Mihai Demetrescu, Vişoianu… Niculescu-Buzeşti a fost solicitat şi el, dar n-a vrut să intre: “Dom’ne, voi o să fiţi călcaţi în picioare.” Era foarte orgolios. “ Eu nu vreau să fiu călcat în picioare”. Şi a refuzat.

Şi a început Comisia de Armistiţiu să lucreze. Ruşii au prezent o serie întreagă de lucruri groaznice pentru delegaţia română. Când românii au vrut să îndulcească lucrurile, Molotov le răspundea într-un singur fel: “Ce aţi căutat la Stalingrad? Ce aţi căutat la Stalingrad?” El într-una: “Ce-aţi căutat la Stalingrad?”

Ionel Christu i-a spus: “Ce-am căutat la Stalingrad? Pe dracu’ şi l-am găsit!” Şi Molotov a surâs cu mustaţa lui care nu mişca – asta mi-a povestit-o Ionel Christu: “Eh bien, pe dracu’, pe dracu, dar ce aţi căutat la Stalingrad?” Bieţii români nu au putut să facă nimic, nici măcar să schimbe o virgulă. Şi a trebuit Convenţia să fie aplicată.

La Comisia de Armistiţiu ştiam când intram, [nu ştiam] dacă mai ieşim. Americanii şi englezii nu ne dădeau nici un ajutor, pentru că ei ziceau: “Nu e treaba noastră.” În comisiile respective nu erau decât generali sovietici. Era unul teribil, colosal de deştept, dar teribil, generalul Vinogradov… de care toată lumea tremura. Când consideram că nu mai trebuie continuată discuţia, îi spuneam generalului Vinogradov: “Nous continuerons demain.”

Ceea ce pe vremea aia era de neconceput, ca un puşti să i se spună generalului Vinogradov: “Nous continuerons demain.” Şi am făcut-o de nenumărate ori. Deci aveam libertatea asta.

Sigur că dacă Savel [Rădulescu] ar fi fost în şedinţă mi-ar fi interzis. S-ar fi speriat. I s-a raportat. Mi-a spus: “Nu mai face chestia asta!” – “ O fac! O fac! Pentru că sunt la ananghine şi dacă nu reflectez până mâine dimineaţă, am pierdut problema.”

(…) În jurul lui Savel Rădulescu am fost patru băieţi, care am rămas fideli cu el. Era unul [pe] care-l chema Gheorge Vetra, care era un om extraordinar de capabil… Apoi a fost Teddy Trancu, care pe urmă a plecat în Statele Unite, a intrat în C.I.A.

Pe urmă am fost eu şi pe urmă a fost Alecu Paleologu. Teddy Trancu era un foarte bun funcţionar, dacă îi spuneai: “Popescu Ion”, în trei minute îţi scotea dosarul. Dacă îmi spuneai mie: “Popescu Ion”, îmi trebuiau două săptămâni să îţi scot dosarul. Dar eu eram bun negociator. Şi-atunci [Savel Rădulescu] spunea: “Lasă-l pe Sandu!” , Sau: “Dă-i-l lui Teddy Trancu.” Aşa se lucra.

În Alecu Paleologu am sperat foarte mult. Eu am sperat foarte mult la Comisia de Armistiţiu în şarmul lui. Era şi băiat frumos, avea un farmec deosebit. Eu n-am avut şarmul ăsta… De aceea eu trebuia să fiu întotdeauna foarte bine documentat ca să pot câştiga. Eu nu puteam câştiga prin şarm. Eu puteam câştig dacă eram bine documentat.

Şi-atunci mi-am zis: “Dom’ne, în Comisia de Armistiţiu eşti salvat prin trei lucruri: un om… titulescian sută-n sută – Savel [Rădulescu], un om cu un şarm deosebit – Alecu Paleologu şi eu, un tip care ştie să vorbească şi ştie la un moment dat să se facă ascultat. Cu asta, câştigăm problemele!”

Savel era aşa de înspăimântat de ruşi, tot titulescianismul lui nu dispăruse, dar era totdeauna en retrait… era ca o armată care se retrăgea tot timpul. Totuşi a fost un Preşedinte care ne-a dat toate libertăţile nouă: “Faceţi, copii, faceţi! Eu poate nu am curajul suficient, dar voi faceţi. Şi pe cât pot, eu o să vă apăr… Dar faceţi!” Deci noi eram nişte “prinţi” în Comisia de Armistiţiu. Adică făceam ce credeam noi că e mai bine. (…)

La un moment dat Oieriu [membru PCR] a devenit preşedintele Comisiei de Armistiţiu. Şi atunci, câţiva dintre noi, tinerii, inconştienţii – ne-am pus cravate negre şi când ne-a chemat Oieriu, noi am spus: “Nu mai lucrăm. S-a terminat. E doliu. Plecăm!” Şi am plecat.

[Arhiva de Istorie orală – Radio România. Interviu realizat de Mariana Conovici, 1995]

https://www.rador.ro/2018/09/10/la-comisia-de-armistitiu-romanii-n-au-putut-sa-schimne-nici-macar-o-virgula/

Din „Un sfert de veac de singurătate: Savel Rădulescu între anii 1945-1970” de Horia Horia Dumitrescu am mai ales pentru dumneavoastră, momentele ce redau atmosfera de la Palat la schimbarea guvernării Nicolae Rădescu cu dr. petru Groza, unde a fost martor şi Savel Rădulescu, diplomatul:

„În cursul aceleiaşi zile, Savel Rădulescu şi C. I. C. (Dinu) Brătianu l-au vizitat, separat, pe generalul Schuyler [Cortlandt Van Rensselaer Schuyler, reprezentantul SUA în Comisia Aliată de Control în România] "pentru mici sfaturi.

Bineînţeles că nu le-am putut oferi nici unul. Nici ei nu ştiu ştiu cum să-l îndrume pe Rege. Dacă cedează la presiunea ruşilor şi îl însărcinează pe Groza să formeze guvernul, va pregăti practic terenul pentru comunişti care, în consecinţă, ar putea da ţara pe mâinile ruşilor. Pe de altă parte, se pare că nimeni altcineva nu-şi poate asigura sprijinul FND-ului [Frontul Naţional Democrat] în formarea unui guvern şi, desigur, un guvern fără reprezentanţi ai FND ar fi considerat drept un afront direct faţă de Rusia.

Presiunile FND-ului asupra Regelui au devenit atât de mari, încât acesta a declarat reprezentanţilor englezi din România că a hotărât să părăsească ţara. Unii consilieri (Constantin Yişoianu şi Savel Rădulescu) l-au sfătuit să abdice, iar alţii (patriarhul Nicodim, mareşalul Curţii, Dimitrie D. Negel, C. I. C. Brătianu l-au sfătuit să nu abandoneze ţara.

Situaţia dramatică şi fără ieşire în care s-a aflat regele Mihai în acele zile în faţa comuniştilor români care acţionau la indicaţiile Moscovei este foarte bine redată în stenograma şedinţei Frontului Naţional Democrat privind măsurile ce trebuie luate pentru impunerea guvernului Groza.

Vasile Luca, secretarul general al FND, informa pe cei prezenţi la şedinţă că ,,E drept că ne vine rău când stăm de vorbă cu conducătorii acestor partide (istorice), dar trebuie să facem tot ce e omeneşte posibil pentru a avea guvern pe calea constituţională, noi cu graba noastră nu trebuie să stricăm totul . . .

La Palat erau Vişoianu, Savel Rădulescu şi alţii şi cum ieşea Groza, intrau ei. Noi nu puteam să spunem că refuzăm net să stăm de vorbă cu ei, căci aceasta ar fi fost pentru ei wz argument că noi nu dorim decât ocuparea ţării şi instaurarea cu forţa a unui guvem".

Precizând că "nu trebuie să atacăm monarhia", Vasile Luca prezenta şi soluţia: ,,Noi atacăm banda care înconjoară monarhia şi care împiedică pe rege să vadă situaţia. Regele e fals informat şi dacă pe baza presiunilor el e forţat, noi trebuie să lichidăm această bandă şi să dăm sfetnici democraţi”.

Regele Mihai, la ameninţarea mareşalului Rodion lakovlevici Malinovski - preşedintele Comisiei Aliate de Control din România până la 6 iulie 1 945 - că doreşte "linişte în spatele frolltului", a consimţit instalarea guvernului condus de dr. Petru Groza (6 martie 1945 - 2 iunie 1952).

Savel Rădulescu l-a vizitat, în seara zilei de 17 martie 1945, pe generalul Schuyler care nota că ,,Arăta foarte obosit şi mi-a spus că nu o duce bine cu sănătatea, şi că se aşteaptă ca în curând să demisioneze din funcţia de şef al secţiei române a Comisiei pentru Aplicarea Armistiţiului.

Mi-a descris în detaliu recentele festivităţi de la Cluj, ocazionale de retrocedarea Transilvaniei”.

Festivităţile desfăşurate fără participarea delegaţiilor americană şi britanică s-au încheiat cu un banchet, unde "dr. Groza a ţinut un lung discurs în limba maghiară. Acest gest în sine a fost catalogat de dl.Rădulescu drept o lovitură dată onoarei naţionale".

Savel Rădulescu "e de părere că ţara se află în pragul haosului economic. Arată că pretenţiile ruşilor au devenit atât de mari, încât frizează ridicolul”

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 16 iunie 2025 (integral)

Regia de montaj: Nicu Tănase şi Georgeta Ruse

Regia de emisie: Mirela Drăgan și Costin Iorgulescu

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro