"Între două Preparandii"

Preparandia Română din Arad a fost prima școală pedagogică românească, înființată la Arad, în anul 1812.

Ideea înființării școlilor normale a venit din Franța la începutul secolului al XIX-lea, unde printr-un decret din 1808 se prevedea înființarea de școli normale și se stabilea organizarea lor pe lângă institutele academice sau în cadrul lor.

Prima școală normală a fost înființată în 1810 la Strasbourg, unde prefectul oraşului l-a autorizat pe rectorul Academiei din acest centru să înființeze o școală normală în care să fie pregătiți 60 de tineri.

Şcoala aşa cum apărea şi pe cărţile poştale din epocă. Credit: https://provinciacrisana.wordpress.com

În acest context, împăratul Francisc I l-a numit la 12 februarie 1810 pe agentul de curte Uroș Ștefan Nestorovici inspector al tuturor școlilor confesionale ortodoxe și l-a îndrumat să analizeze situația existentă. Acesta, în urma vizitelor sale în teritoriu efectuate în 1810 - 1811, a propus înființarea a trei școli normale (preparandii) pentru formarea viitorilor învățători: la Szentendre pentru sârbi, la Buda pentru greci și la Arad pentru români.

Împăratul a fost convins de nevoia înființării lor după exemplul francezilor, iar la 17 septembrie 1812 a aprobat proiectele elaborate de Nestorovici.

Deschiderea cursurilor preparandiale a fost stabilită prin ordin la 20 octombrie 1812 de către Consiliul locotenențial de la Buda: neamurile cari se țin de ritul grec neunit, să fie sprijinite prin îndurarea părintească a împăratului și că toate institutele de cultură și de educație publică să se înmulțească și s-a stabilit data de începere a cursurilor la 3/15 noiembrie 1812.

Episcopul Aradului, Pavel Avacumovici, a anunțat deschiderea cursurilor printr-o circulară consistorială.

Inaugurarea școlii este consemnată de Dimitrie Țichindeal în broșura „Arătare despre starea acestor noao introduse sholasticești instituturi ale nației românești, sârbești și grecești, publicată la Buda în 1813”

În primul an au fost înscriși 67 de tineri din județele Arad, Timiș, Torontal și Caraș-Severin, iar cursurile erau ținute de către patru profesori: Dimitrie Țichindeal, care a fost și primul senior (director) al școlii, Iosif Iorgovici, profesor de aritmetică și geografie, Constantin Diaconovici Loga, profesor de gramatică și stilistică românească, și Ioan Mihuț, profesor de pedagogie și istorie.

Pe lângă dascăli, aici au fost pregătiți și preoți până în anul 1822 când a fost înființat Institutul Teologic din Arad.

Casa unde se țineau cursurile se afla în proprietatea lui Sava Arsici, căpitanul orașului. După câțiva ani și după rezultatele bune obținute de studenți la examene, Sava Arsici decide să doneze clădirea unde se țineau cursurile lui Dimitrie Țichindeal.

În primii ani durata cursurilor a fost fixată la 15 luni, iar din anul 1815 durata a fost mărită la doi ani, până în anul 1876, când durata studiilor a fost mărită la trei ani.

În 1815 seniorul Țichindeal a fost destituit din funcție, deoarece a fost acuzat de inspectorul Uroș Ștefan Nestorovici că propagă, în diecezele din Arad, Vârșeț și Timișoara, naționalismul românesc, de asemenea Țichindeal susținea ideea de organizare a procesului de învățământ pe baza principiului progresului națiunii române, iar Nestorovici considera că principiul fundamental al formării învățătorilor e atmosfera bazată pe unitatea credinței ortodoxe și a sistemului școlar-bisericesc organizat de Mitropolia de Carloviț (Karlowitz).

Apoi, relația apropiată a lui Țichindeal cu clerul greco-catolic ar fi putut, potrivit ierarhiei sârbe, să creeze nedumeriri în rândul românilor ortodocși.

A fost acuzat că la un examen „lunar din doctrina religiunii”, pe vremea când activa la Preparandie, a susținut că papa Romei este și trebuie să fie capul văzut al întregii biserici creștine.

Avocatul Moise Nicoară a fost numit senior după Țichindeal, dar nici acesta nu rezistat mult, deoarece susținea numirea unui episcop român la Arad, limba română în biserică și înlocuirea grafiei slavono-chirilică cu cea latină.

În anul 1869 preparandia își schimbă caracterul regesc într-unul confesional, iar prin intrarea în cadrele constituției bisericești și sub jurisdicțiunea consistorială a intrat în grija Episcopiei Aradului și a fost finanțată de către aceasta.

În anul 1876, Institutul Pedagogic și Institutul Teologic se unesc sub numele de Institutul Pedagogic-Teologic Român din Arad.

Din anul 1877 au fost acceptate și fete pentru a fi calificate ca învățătoare, iar până în anul 1904, când înscrierea fetelor a fost sistată prin ordin ministerial, au fost pregătite în jur de două sute de învățătoare.

În anul 1882 Episcopia Aradului, sub conducerea lui Ioan Mețianu, a intervenit pe lângă baroneasa Ifigenia Sina din Viena și soțul ei Simeon de Sina pentru a dona diecezei o parte din intravilanul lor din Arad pentru construirea unei clădiri noi pentru Institutul teologic-pedagogic.

Noua clădire a fost construită până în anul 1885, iar din anul școlar 1885-1886 institutul s-a mutat în noua clădire. Începând cu 1894 cursurile se măresc la patru ani.

„În numele Înaltei Majestăţii Regale, comunitatea este invitată să contribuie la Fond cu câte un florin austriac, la fiecare zece florini plătiţi dascălului. Luând ca bază de calcul retribuţia de 150 florini, comunitatea îşi asumă benevol şi solemn cele zece procente de adăugire anuală (zeciuiala procentuală sau aucta) în valoare de cinsprezece florini/an, plătiţi Casieriei Fondului la timp, în patru tranşe, la finele fiecărui trimestru. Plata la Fond intră în vigoare din momentul semării contractului cu respectarea procedurilor juridice din epocă”

Un decupaj dintr-un act oficial emis de autorităţile din vremurile înfiinţării Şcolii de învăţători români de la Arad. Sub raport financiar, fiecare cap de familie din arealul respectiv era obligat să cotizeze la costurile întregului proces de învăţământ.

„Pentru asigurarea bazei materiale a Deputăţiei a fost introdus în biserică tasul al III-iea, tasul şcolar. Primele două tasuri aveau destinaţiile următoare: cu tasul I se colectau de la credincioşii aflaţi duminica şi în sărbatori la slujbele religioase sume donate de fiecare după posibilităţi care se întrebuinţau la acoperirea nevoilor bisericii, deci tasul I era al bisericii. Tasul al II-iea consta în colectarea de ajutoare pentru oamenii nevoiaşi, iar tasul al Iii-lea, cu aprobare împărătească,era destinat şcolilor.” (Vasile Popeangă - „Înfiinţarea Preparandiei din Arad în context pedagogic-cultural european”, „Revista Ziridava”, Arad, 2010, pag. 149-163)

Colegiul pedagogic aşa cum ne apare azi. Credit: https://provinciacrisana.wordpress.com

Evoluţia Şcolii de învăţători români de la Arad în secolul al XX-lea şi în continuare:

1919 – după Marea Unire de la 1 decembrie 1918, instituția primește titulatura de Școala Normală cu 8 Clase

1920 – devine Școala Normală Greco-Ortodoxă Română

1920 – instituția este transformată în Școala Normală de Stat pentru Învățătoare

1923 – primește numele de Școala Normală de Stat „Titu Maiorescu” pentru Învățători

1927, 14 aprilie – i se atribuie numele fondatorului, devenind Școala Normală Ortodoxă Română de Stat „Dimitrie Țichindeal”

1932 – instituția devine Școala Normală de Învățători „Dimitrie Țichindeal”

1948 – denumirea instituției este simplificată la Școala Pedagogică de Băieți

1949 – în urma reformelor impuse de regimul comunist, instituția este cunoscută drept Școala Pedagogică de Educatoare

1954 – devine Școala Pedagogică Mixtă

1957 – instituția funcționează ca Școala Pedagogică de Învățători (6 ani), specializările sunt diversificate, cu Secție de educatoare; în paralele funcționează Institutul Pedagogic (2 ani).

1959, 1 octombrie – Este ridicat la rangul de Institut Pedagogic de Învățători

1966 – instituția este denumită Liceul Pedagogic Arad

1981 – este transformată în Liceul Industrial Nr.13 Arad

1990 – instituția revine la titulatura de Școala Normală „Dimitrie Țichindeal” Arad

2000 – denumirea este Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” din Arad

2013 – numele devine Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad

Din interiorul Colegiului pedagogic din Arad. Credit: https://provinciacrisana.wordpress.com

Ceea ce vă propunem este o scurtă pagină de istorie socială în care apar ca invitaţi, doi foşti elevi ai Preparandiei de la Arad, din cea de-a 170-a promoţie, cursuri urmate şi absolvite în perioada 1971-1976. În epocă, la această şcoală, cursurile aveau durata de cinci ani, cu examen de admitere şi de încheiere

Urmărind firul discuţiei din fişierul audio integral al ediţiei vă puteţi face o idee despre şcoala românească din trecut, cu bune şi cu rele.

Pentru cei mai exigenţi ascultători ce se dovedesc şi cititori cu râvnă, vă stă la dispoziţie volumul:

„Învățătorii. Autoportretul unei generații” Autor: Lavinia Betea (coord.), Ana Benghia, Benedict Benghia, Cornel Ienășescu,
Georgeta Pascu, Dimitrie Gh. Radu, volum apărut în anul 2025 la editura Corint, colecţia „Istorie”, 384 de pagini.

Coperta volumului . Credit: edituracorint.ro

Tabla de materii a volumului. Credit: edituracorint.ro

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 2 iunie 2025 (integral)

Regia de montaj: Radu Sima şi Florina Neda

Regia de emisie: Mirela Drăgan și Raluca Goga

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro