„Un erou al Marelui Război. Gen. Henri Cihoschi”

Generalul Henri Cihoschi s-a născut într-o familie de origine poloneză, la data de 4 august 1872 în orașul Tecuci. A urmat școala primară și gimnaziul (parțial) în orașul natal, iar studiile liceale inițial la Bârlad și apoi la București.

Urmând exemplul tatălui și fratelui său mai mare Alexandru, Henri îmbrățișează cariera militară fiind admis, în baza Deciziei Ministeriale nr. 153/05.08.1887, ca elev ,,supranumerar” în clasa a III-a la Școala Fiilor de Militari din Iași (echivalentă unui liceu militar).

Mediul militar, în care își va finaliza studiile liceale, avea să-l influenţeze de-a lungul întregii sale cariere, atât ca militar în funcţii suerioare, cât şi ca om în relaţiile personale.

După absolvirea școlii din Iași, în vara anului 1889, în urma unui examen riguros, reușește primul la Școala Militară de Ofițeri din București (fosta Școală de Infanterie și Cavalerie), fiind înscris în cel de-al doilea an de studii la Grupa Geniu (13 cursanți) / Secția Trupe Speciale (structură destinată pregătirii inițiale a viitorilor ofițeri de geniu și artilerie, pe durata a 2 ani).

A absolvit cu rezultate remarcabile Școala Militară de Ofițeri, iar la 8 iulie 1891, în baza unui drecret regal a fost înaintat sublocotenent în Arma Geniu.

Şi-a continuat, încă doi ani, studiile militare pentru desăvârșirea specializării în Arma Geniu în cadrul Școlii Speciale de Artilerie și Geniu, înființată din inițiativa ministrului de război – colonelul Gheorghe Slăniceanu, pe care a absolvit-o cu rezultate remarcabile, fiind clasat al treilea în promoția 1893, fiind încadrat ca sublocotenent, comandant de pluton al regimentului 1 Geniu Bucureşti.

La 1 ianuarie 1894 a fost avansat la gradul de locotenent și mutat la Regimentul 2 Geniu din Focșani, executând ulterior, cu subunitatea sa, lucrări complexe de fortificații permanente în cadrul regiunii întărite Focșani-Nămoloasa-Galați.

Ambițios din fire, prin muncă perseverentă și minuțios organizată, tânărul ofițer a fost preocupat permanent de aprofundarea problematicii evoluției fenomenului militar și a conceptelor cu privire la apărarea țării, a conținutului legislației militare, a tainelor armei geniu și implementarea acestora în activitatea de stat major și de comandă, la nivelul eșaloanelor pe care le-a servit, având ca obiectiv primordial accederea în Școala Superioară de Război.

În octombrie 1895 a fost admis la cursurile Şcolii Superioare de Război. După absolvire știindu-se bine pregătit și încrezător în forțele sale, a participat la concursul de admitere în Școala Superioară de Război, în urma căruia se regăsește între cei 19 ofițeri declarați admiși.

După absolvire, în cursul anului 1898 a fost detașat pentru efectuarea stagiului obligatoriu la Marele Stat Major, iar la 10 Mai 1899 a fost avansat la gradul de căpitan și trimis timp de 6 luni, ca șef Birou Geniu la Corpul 1 Armată Craiova, dovedind pe deplin, și cu aceste prilejuri, remarcabile cunoștințe tehnice și priceperi caracteristice unui ofițer de geniu cu mari perspective de evoluție în cariera militară.

Perioada anilor 1901-1916 a reprezentat pentru Henri Cihoschi o etapa semnificativă a evoluției sale în cariera militară, caracterizată prin acumulări profesionale progresive și experiență necesară exercitării fără sincope a prerogativelor conducerii unităților și a serviciilor de geniu, dar și a unor structuri importante din unități și mari unități de infanterie, în cadrul cărora a efectuat periodic stagii obligatorii.

Fiind unul dintre ofițerii de geniu cu aprecieri dintre cele mai bune, la începutul anului 1901 a fost desemnat de către conducerea Ministerului de Război să participe la un stagiu de pregătire cu durata de 10 luni în armata austriacă (6 luni în unități de geniu și 4 luni în cadrul serviciilor de stat major ale unui comandament de mare unitate).

La încheierea stagiului a fost inclus în delegația militară română condusă de prințul moștenitor Ferdinand, invitată să participe la marile manevre de toamnă organizate de armata austro-ungară în Croația, într-o zonă apropiată de Dunăre.

La puțin timp după revenirea în țară, căpitanul Cihoschi a fost detașat pentru efectuarea unui nou stagiu, la statul major al Regimentului 4 Roșiori din Bârlad, unde pe durata unui an de zile a reușit să-și însușească multiple cunoștințe referitoare la organizarea, înzestrarea și tactica de luptă a cavaleriei.

La 22 aprilie 1908, în urma reorganizării Trupelor de Geniu, potrivit Legii de organizare a puterii armate din acel an, tânărul căpitan Henri Cihoschi, îndeplinind criteriile de promovare, a preluat comanda Batalionului 4 Pionieri Focșani din compunerea Corpului 4 Armată Iași și la 10 Mai a fost avansat la gradul de maior.

La 1 aprilie 1912, având gradul de locotenent colonel, a fost învestit la conducerea Statului Major al Diviziei 4 Infanterie.

În timpul celui de-al doilea Război Balcanic a făcut parte din delegația Marelui Cartier General desemnată pe lângă Cartierele Generale al Armatelor Greciei și Serbiei, având un rol decisiv în risipirea îndoielilor față de poziția României cu privire la încheierea păcii. După încheierea războiului revine în țară și, în perioada septembrie 1913 – octombrie 1914, asigură conducerea Serviciului Geniu al Cetății București.

La intrarea României în Războiul pentru Întregirea Națională, Henri Cihoschi se afla la conducerea statului major al Corpului a Armată. Din această postură, în noaptea de 06/07 octombrie i s-a încredințat comanda Detașamentului Tactic ,,Argeș” în fruntea căruia avea să reușească oprirea pătrunderii inamicului în lungul văii Topologului.

Reîntors la Statul major al Corpului 1 Armată, începând cu 16 octombrie 1916, Henri Cihoschi a primit comanda Diviziei 13 Infanterie, dispusă la acea dată în dispozitiv de apărare în dreapta Oltului, la intrarea acestuia în defileul ce-i poartă numele, având un potențial combativ scăzut.

Timp de 35 de zile, prin măsuri organizatorice ce au vizat aplicarea unor proceduri moderne de luptă, completarea eșalonată a stocurilor de muniții și materiale, îmbunătățirea legăturilor și a cooperării la toate nivelurile ierarhice, valorificarea condițiilor oferite de teren și implementarea unei stări disciplinare ferme a reușit să sporească capacitatea combativă a trupelor și să contribuie semnificativ la zădărnicirea înaintării inamicului de-a lungul văii Oltului.

Ulterior, divizia a fost retrasă și angajată în marea bătălie pentru București, de pe Argeș-Neajlov (17-20 noiembrie), îndeplinindu-și cu înverșunare misiunea de a zădărnici pătrunderea inamicului spre Pitești, pe comunicațiile dinspre Râmnicu Vâlcea și Curtea de Argeș.

În noaptea de 18/19 noiembrie, aflat în mijlocul trupelor de la contact, a fost grav rănit și evacuat succesiv la spitalele din Ploiești, Galați și Iași, iar la 31 ianuarie 1917, refăcut pe deplin, a fost numit comandant al Diviziei 10 Infanterie / Corpul 5 Armată Vaslui, iar în baza Înaltului Decret nr. 484 / 26 mai 1917 i s-a acordat gradul de general de brigadă.

Pentru meritele sale pe câmpul de luptă din timpul primei campanii a războiului, președintele Franței i-a acordat ,,Legiunea de Onoare” în grad de Ofițer, iar Marele Cartier General i-a acordat ,,Ordinul Steaua Românei” cu Spade în grad de Ofițer.

Divizia 10 Infanterie era dislocată în zona Negrești, iar după o perioadă de reorganizare, refacere și pregătire intensivă, începând cu 24 iulie a fost pusă în mișcare, și a ocupat succesiv raioane importante în dispozitivul trupelor române angajate în poarta Focșanilor.

Sub conducerea destoinică a generalului Cihoschi, divizia a îndeplinit cu succes, multiple misiuni de luptă, acoperindu-se de glorie la Mărășești (pe frontul Irești – râul Siret) în marile bătălii din zilele de 4 – 6 august 1917 când, a reușit să facă față presiunii ofensive a mai multor divizii germane, să împiedice astfel intrarea trupelor Puterilor Centrale în Moldova și să contribuie decisiv la salvarea frontului.

Pentru vitejia și faptele de arme dovedite în operațiile desfășurate de către Divizia 10 Infanterie la Mărășești, a fost decorat de către Regele Ferdinand cu Ordinul Militar Mihai Viteazul clasa a III – a, a fost citat pe Armata Franceză și decorat cu Crucea de Război și cu Legiunea de Onoare în grad de Comandor și de asemenea, i-a fost conferit și Ordinul rusesc Marele Mucenic și Învingător Gheorghe clasa a IV – a.

La 15 decembrie 1918 Henri Cihoschi a fost numit în funcția de subșef al Marelui Cartier General, iar la 01 aprilie 1919 a fost avansat la gradul de general de divizie.

Fiind ajutorul de nădejde al generalului Constantin Prezan, a desfășurat o amplă misiune de planificare și coordonare a acțiunilor armatei române, desfășurate în Transilvania și Ungaria, pentru salvgardarea statului național unitar român (decembrie 1918 – decembrie 1919).

Anul 1921 avea să însemne începutul unui amplu și semnificativ proces de reorganizare a armatei și dislocare a trupelor pe întreg teritoriul României Mari, concomitent cu schimbarea fundamentală a concepției de dotare, instruire și întrebuințare a acestora la pace și război. În acest context, generalul Henri Cihoschi a preluat comanda Corpului 7 Armată Sibiu, înființat la începutul anului 1919, în urma Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, având ca arie de responsabilitate partea de sud-vest a Transilvaniei, sudul Crișanei și întreg Banatul.

În acest post a desfășurat o ampla activitate organizatorică, culturală și de cimentare a legăturilor sufletești în Transilvania. Tot atunci a fost însărcinat și cu organizarea ceremonialului încoronării la Alba Iulia a Regelui Ferdinand, inclusiv a paradei militare, sarcini de care s-a achitat în condiții remarcabile.

După o rodnică și prestigioasă activitate la vârsta de 57 de ani, ajuns la apogeul carierei sale militare, în baza Înaltului Decret nr. 2782 / 10 noiembrie 1928 i s-a încredințat conducerea Ministerului de Război în guvernul condus de Iuliu Maniu.

Dovedind pe deplin atitudinea sa de neangajare politică, bucurându-se și de simpatia opiniei publice, reușește în timp scurt să se impună prin măsurile și actele normative ce au vizat cu prioritate:

- revizuirea legislației militare a României Mari, corespunzător transformărilor survenite în societatea românească și pe plan european după încheierea războiului;

- asigurarea unui buget militar echilibrat necesar pentru întărirea siguranței granițelor naționale, întreținerea și perfecționarea structurii organizatorice a comandamentelor și trupelor, inclusiv înființarea de noi structuri operative;

- stabilitatea și continuitatea în armată, modernizarea pregătirii profesionale a cadrelor militare și a instruirii trupelor;

- ridicarea capacității lor manevriere și combative prin înzestrarea cu materiale și mijloace tehnice de luptă moderne, precum și prin extinderea și modernizarea poligoanelor și a terenurilor de instrucție;

- îmbunătățirea condițiilor de muncă, viață cotidiană și recreere a militarilor de la toate nivelurile ierarhice, concomitent cu prezența tot mai activă a acestora în viața social-economică și culturală a țării și răsplătirea celor care prin fapte demne cinsteau uniforma și calitatea de militar;

- dezvoltarea și diversificarea relațiilor de prietenie și bună înțelegere cu armatele statelor vecine și prietene.

Din poziția de ministru al apărării naționale a sprijinit ridicarea Monumentului Eroilor din Arma Geniu, fiind prezent la inaugurarea acestuia în ziua de 29 iulie 1929.

La 4 aprilie 1930, în urma unei interpelări parlamentare, din considerente ce-i defineau incontestabil profilul moral, spiritul de camaraderie, onoarea și demnitatea de militar, a demisionat din funcția de ministru al apărării.

Motivul deciziei sale l-a constituit neacceptarea punerii în aplicare a unei dispoziții dată de Președintele Consiliului de Miniștri privind sancționarea a trei inspectori generali de armată, Gheorghe Mărdărăscu, Nicolae Petală și Vasile Rudeanu care, în timpul unei festivități dedicate aniversării Unirii Basarabiei cu România, au părăsit Ateneul Român, fără permisiunea ministrului apărării, prezent în sală alături de membrii Regenței, în mod demonstrativ, în momentul în care un grup de participanți l-au aclamat pe Constantin Stere – lider al P.N.Ț., acesta fiind contestat la acea vreme pentru colaborarea cu ocupantul german în timpul Războiului de Întregire Națională.

Gestul prin care generalul Henri Cihoschi a preferat să-și poarte înainte, cu mândrie și demnitate, epoleții de militar neînregimentat politic a fost salutat cu respect și înaltă considerațiune de către numeroase personalități ale vieții publice.

În perioada ce a urmat demisiei sale, generalul Henri Cihoschi a menținut strânse legături cu forurile superioare de conducere ale armatei române, cu personalități militare de renume, în special cu generalul Constantin Prezan revenit la conducerea Statului Major General, de care îl legau nenumărate episoade ale activității comune din timpul războiului. Totodată, nu a încetat să fie prezent la diverse întâlniri cu delegațiile militare străine care ne vizitau țara, în special cele franceze.

În contextul împrejurărilor politice deosebit de complexe generate de revenirea, după aproape patru ani și jumătate, la tronul României a regelui Carol al II-lea, la 6 iunie 1930 generalul de divizie Henri Cihoschi a fost chemat la Palatul Cotroceni și, ca dovadă a prețuirii ce i se acorda, a fost desemnat membru în Consiliul Suprem de Apărare Națională, încredințându-i-se totodată, temporar, comanda trupelor militare din București.

La 1 octombrie 1930 generalul de divizie Henri Cihoschi a fost reintegrat în rândul cadrelor militare active, fiind numit la conducerea Inspectoratului de Armată București, iar la începutul anului 1932 i s-a încredințat și conducerea Inspectoratului General al Marinei și Aeronauticii Regale.După mai bine de patru decenii de activitate plină de devotament și credință în slujba țării, la cerere, în martie 1932 și-a încetat activitatea în rândul cadrelor militare active.

În ziua următoare a fost avansat la gradul de general de corp de armată în rezervă și proclamat senator de drept. Începând cu 6 martie 1942 a fost trecut în retragere pentru limită de vârstă, iar la 8 august 1945 i s-a acordat gradul de general de armată în rezervă.

De-a lungul carierei sale militare, pentru merite deosebite, i-au fost acordate și alte distincții, și anume: Ordinul „Steaua României” cu spade în grad de Comandor (1918), în grad de Mare Ofițer (1923) și grad de Mare Cruce (1930), Ordinul ,,Coroana României” în grad de Mare Cruce (1928), Ordinul Ferdinand I în grad de Mare Cruce (1933), Legiunea de Onoare în grad de Mare Ofițer (1929), Ordinul „Polonia Restituită” în grad de Mare Cruce (1928), Ordinul Sârbesc Comandor Sf. Sava, (1929), Ordinul cehoslovac „Leul Alb” în grad de Mare Cruce, Marea Cruce a Ordinului Coroanei Belgiei (1929), Ordinul italian „Santi Maurizio e Lazaro” (1924) și Coroana Italiei în grad de Comandor (1925)

Anul 1950 avea să consemneze o schimbare tragică în viața generalului și a familiei sale. În noaptea de 05/06 Mai 1950, la vârsta de 78 de ani, eroul de la Mărășești a fost arestat în mod brutal, împreună cu alți foști demnitari ai țării și întemnițat, fără judecată, în închisoarea de la Sighet.

Din acel moment nu l-a mai văzut nimeni, iar câteva săptămâni mai târziu, întreaga sa familie a fost izgonită din propria casă, pe care generalul și-o construise pe bulevardul Dacia din București.

După 12 zile de detenție, generalul și-a găsit sfârșitul în condiții neelucidate, în închisoarea de la Sighet, iar rămășițele sale pământești au fost aruncate într-o groapă comună din preajma temniței.

În amintirea marelui erou – generalul Henri Cihoschi, în anul 1967, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la memorabilele lupte de la Mărășești, în urma nenumăratelor demersuri întreprinse de către fiica sa, Henriette Cihoschi, în incinta Mausoleului, în imediata apropiere a sarcofagului generalului Eremia Grigorescu, a fost așezată o placă funerară (cenotaf), iar în anul 1995, pe Aleea Eroilor i-a fost înălțat un bust din bronz. Astfel, sufletul Generalului se odihnește acum alături de vitejii săi camarazi.

Toate drepturile de autor aparţin editurii Militare şi provin din arhiva persoanlă a invitatului ediţiei căruia îi mulţumim pentru îngăduinţa de a le reproduce în această prezentare.

Contribuţii editoriale: dl. prof. univ. dr. Petre Otu, istoric militar cu un decupaj de lansarea volumului „Generalul Henri Cihoski. Un erou al României Mari” găzduită Fundaţia „Calea Victoriei”, chiar în casa unde a locuit personajul nostru.

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 6 octombrie 2025

Regia de montaj: Alexandru Balaban și Georgeta Ruse

Regia de emisie: Claudia Buzică şi Denisa Colţea

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro