"Un mare învăţat din Vaslui la trei curţi imperiale"

Cunoscut ca Nicolau Spatharius, Nicolae Grămăticul, Nicolae Cârnul, Nicolae Spătarul, Nicolai Spathari, Baron Spatarius.

Nicolae Milescu (1636, Vaslui, Moldova – d. 1708, Moscova, Țaratul Rusiei)

Boier moldovean, cu rădăcini greceşti. Autor de literatură de călătorie și istorie, cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat moldovean, activ atât în Moldova, cât și în Țaratul Rusiei.

S-a născut lângă Vaslui, pe moșia tatălui său Gavril, care era posibil de origine aromână. Între învăţătura latină, europeană şi cea bizantină, a textelor ortodoxe, Milescu a ales totul: latina, slavonă, greaca. Retorică, muzică, geometrie, astrologie. Nu i-a scăpat nimic din vedere. Dorinţa de cunoaştere i-a atras atenţia domnului Lupu. Aşa că Nicolae din Vaslui a beneficiat de o bursă domnească: avea să îşi continuie studiile la „Marea Şcoală a Patriarhiei”, din Istanbul. Acolo a plecat cu Ştefăniţă, fiul cel mic al voievodului. .

După ce se întoarce la Iași, este numit „grămătic” , adică secretar al domnului Moldovei Gheorghe Ștefan.

Tânărul Milescu era unul dintre cei mai învăţaţi oameni din Moldova. Aşa că noul domn nu a ratat ocazia de a-l ţine pe lângă el, la Curte, oferindu-i imediat funcţia de grămătic, secretar în Cancelaria domnească. Trebuia să ţină legătura cu toţi nobilii, să asiste la toate întâlnirile oficiale, să ştie tot ce se face cu voia sau fără voia domnitorului. Prin inteligenţa sa, Milescu avea să devină unul dintre cei mai mari diplomaţi de pe meleagurile române.

Între anii 1660 și 1664 a fost reprezentantul țării (capuchehaie) în Imperiul Otoman, numit de domnitorul Țării Românești Grigore Ghica, și apoi trimis ca sol la Berlin și Stockholm, iar ulterior diplomat pe lângă Ludovic al XIV-lea. Nicolae Milescu, poliglot. Pe lângă cele amintite şi româna, vorbea şi rusa, turca, franceză, italiană.

Cum apreciau otomani pe pretendenţii la tronul Principatelor: bani ? Statut ? Fidelitatea către Poartă ?

Următorul domn părea a îndeplini toate cerinţele. Gheorghe Ghica, întemeietorul familiei boiereşti Ghica, era de origine albaneză, iar în timpul domniei lui Vasile Lupu ocupase postul de Vornic cel Mare al Țării de Jos.

Nu era atât de vechi în politică încât să fie periculos pentru Poartă, dar atât cât trebuie încât să aibă relaţii şi cunoştinţe pentru a avea o domnie pe placul tuturor.

Deşi tânăr – numai 22 de ani – Milescu a avansat în ierarhie odată cu venirea noului domn. Vtori spătar, al doilea spătar în rang.

Poziţia de înalt demnitar la Curtea domnească i-a oferit posibilitatea de îmbina arta cuvântului cu arta războiului. La porunca sultanului, în august 1659, Spătarul Milescu a fost obligat să pornească în Transilvania, în fruntea unei armate de 1000 de oameni. Rákóczi al II-lea voia să îşi recupereze autoritatea de principe. Milescu a ştiut să evite drumul unde ştia ca va fi aşteptat de transilvăneni, evitând astfel lupta.

Porniseră oricum prea târziu, căci Rákóczi se reinstalase deja în fruntea Dietei din Transilvania. Acea perioadă a fost una dominată de instabilitate politică. Revolta împotriva otomanilor a lui Mihnea al III-lea în Ţara Românească îi determină pe aceştia să îl îndepărteze de la tron, iar la recomandarea postelnicului Constantin Cantacuzino, Gheorghe Ghica este mutat din Moldova în Ţara Românească.

După plecarea lui Ghica, pe tron venise un domn tânăr, Ştefăniţă vodă Lupu, cel de-al doilea fiu al protectorului său din copilărie, Vasile Lupu. Cei doi au devenit prieteni buni, iar Milescu şi-a reluat funcţia de secretar în Cancelaria domnească.

Milescu devenise omul din spatele tronului. Boierii nu au putut să valorifice calităţile sale şi, prin uneltiri şi vicleşug, au creat o poveste cu iz de trădare. Ştefăniţă vodă a crezut-o şi, conform legendei populare, a vrut să-i taie spătarului nasul.

Pedepsirea a fost însă puţin mai îngăduitoare: urmând tradiţia bizantină, lui Nicolae i-a fost tăiat cartilajul dintre cele două nări. Procedeul, numit rinotmeză, nu era ireversibil nici atunci. Doctorii dibaci de la Berlin i-au reparat înfăţişarea.

Cu toate că nu i-a rămas nici măcar o cicatrice, el a primit porecla de Nicolae Cârnul.

Milescu a fost nevoit să se refugieze în ţara Românească pentru a nu urma calea celor pedepsiţi pentru uzurpare de tron. Aici, domnitorul Ghica îl trimite reprezentant diplomatic la Constantinopol sau cum se spunea în epocă, capuchehaie. Cât timp a stat la Constantinopol, se pare că a tradus Vechiul Testament, având ca sursă principală textul grecesc din Septuaginta, apărută la Frankfurt în 1597 care mai târziu a stat la baza Bibliei de la Bucureşti.

După mazilirea domnitorului muntean, Milescu este obligat de situaţie să ia drumul străinătăţii. Doi ani la Berlin, capitala Prusiei la curtea regelui Frederich Wilhelm al IV-lea

L-a urmat pe fostul domnitor al Moldovei, Gheorghe Ștefan în exilul său la Stockholm și Stettin (1664-1667) și a vizitat Franța pentru a crea o alianță anti-otomană prin medierea, ambasadorului francez Arnaud de Pomponne aflat în capitala suedeză. În iulie 1667, Ludovic al XIV-lea răspundea lui Gheorghe Ștefan pentru scrisorile aduse de „le Baron Spatarius, cy-devant vostre Général”, fiind un insucces pentru cel din urmă, relaţiile dintre Franţa şi imperiul Otoman nu se găseau la cel mai slab nivel, ci dimpotrivă.

În anul 1671, patriarhul Dosoftei al Ierusalimului i-a scris țarului Aleksei Mihailovici al Rusiei, că la cererea sa i-l trimite pe Nicolae, fiul lui Gavril: „Am aflat că aveți nevoie de un om pravoslavnic, care să cunoască diferite limbi. Vă trimitem așadar pe purtătorul acestei scrisori, Nicolae, fiul lui Gavril, om foarte învățat în latină și slavă, de asemenea în greacă; el va putea să învețe cu repeziciune și rusa și să facă tot felul de tălmăciri... Dumnezeu vi-l trimite ! S-a născut în Moldova, dar tatăl său este grec din Peloponez. El va fi foarte necesar la curtea măriei-voastre.”

Se pare că marele Milescu era ţinut într-o perioadă de probă. Munca lui era supravegheată de către liderul departamentului solilor, Artemon Sergheevici Matveev, umanist şi el la origine. Inteligenţa cameleonică a moldoveanului l-a impresionat pe rus.

Reuşise să îşi creeze propriul sistem de lucru, jonglând cu cunoştinţele sale, pe fundamentul latin. Milescu Spătaru adusese ceva din lumea universitară pe care a cunoscut-o în Constantinopol. A strâns cărturarii şi călătorii din Imperiul Ţarist în jurul său, impunându-se prin inteligenţă şi farmec.

Nu a uitat nici o clipă ceea ce ştia de mic: cunoaşterea înseamnă putere. Toate acestea au fost apreciate de către Matveev, care i-a comunicat evoluţia sa lui Alexei. Astfel, actualul traducător de la Curtea rusească a primit o mărire de trei ori a lefii primite.

Înainte de toate, ţarul voia să se asigure că preferatul lui Dosofthei îi era credincios. Milescu se ridica la nivelul pretenţiilor de la Kremlin. Aşa că, din 1674, el a primit spre traducere corespondenţa monarhului cu ambasadorii ruşi sau cu alţi lideri de stat.

Imperiul Rus ducea o politică de expansiune cel puţin în teritoriile din est, încercând securizarea Siberiei, dar privind şi către Extremul orient, acolo unde se găsea China, ţinut atractiv însă cu o cultură diferită şi aproape necunoscut atât ruşilor, cât şi europenilor.

Milescu Spătaru este însărcinat de ţar cu o misiune diplomatică şi exploratorie de mare importanţă. O tatonare a terenului, în încercarea de a ajunge până la împăratul Chinei, ceea ce nu le reuşiseră celorlalţi emisari de dinaintea sa.

Milescu a pus pe lista de cumpărături cele necesare unui explorator: un compas, un astrolab și un dicționar latino-chinez. Ba chiar și-a luat și o busolă. Întotdeauna a avut una, care indiferent de locurile unde l-au purtat pașii, i-a indicat mereu Răsăritul. Știa că înainte de toate călătoria era o misiune diplomatică și își dorea ca toate lucrurile să meargă conform planului. Pentru a putea deține controlul, acesta primește gradul de colonel.

La vârsta de 39 de ani, în 1675, Nicolae Milescu ajunge ambasador în China, trimis de către țarul Aleksei.

Întreaga expediție durează trei ani, iar relatarea călătoriei întreprinse constituie un adevărat document istoric. Pe lângă descrierea moravurilor chinezești, acesta povestește mai multe aspecte diverse din Siberia, Mongolia.

Putem spune astfel că Milescu a primit misiunea din partea țarului de a afla cât mai multe informații despre civilizația din Orient, despre care se cunoșteau puține lucruri, însă alte izvoare menționează că acesta a fost trimis special pentru a deschide o rută comercială între cele două țări.

Cu o delegație formată din peste 150 de oameni, aceștia aveau misiunea de a observa viața, obiceiurile, dar și cartografierea amănunţită a locurilor parcurse.

Chinezii au adus ca intermediar un bătrân misionar papal, Ferdinand Verbiest, care locuia în China de peste 15 ani. S-a înţeles de minune cu Spătaru, amândoi fiind vorbitori de latină. Lucrurile se limpezeau, în sfârşit – trimişii împăratului erau convinşi că ruşii vin cu gânduri de pace.

După cele trei vizite la împăratul Chinei, rezultatele sunt peste aşteptări fiind timpul pentru întoarcere la Moscova.

Iezuitul Verbiest i-a oferit ţarului o carte scrisă de el, Hărţi chinezeşti, dar şi o scrisoare pe care i-a încredinţat-o cu viaţa lui Milescu. Românul a primit de la Beijing „un bol cu pietre scumpe”, însă cel mai de preţ lucru a fost un rubin cât un ou de porumbel, care avea să stea pe coroana ţarinei Anna.

Tocmai când se pregătea să plece din Selenginsk, dinspre Moscova vine vestea că ţarul Alexei Mihailovici murise. Iar tronul Rusiei devenise mărul discordiei între familiile Narîşkin şi Miloslavski.

Înainte de a acosta la Eniseisk, Milescu Spătaru şi restul echipajului au fost opriţi şi percheziţionaţi. Bunurile lor au fost confiscate şi trimise la Moscova. Cu toate că pe tronul ţării era fiul cel mare al lui Alexei, Feodor Alexeevici, familia rivală nu a încetat atacurile. Primul vizat: omul de încredere al fostului ţar, Matveev. Acuzat de magie neagră, cancelarul a fost trimis la judecată. Milescu era de asemenea acuzat că a colaborat cu Matveev la practici oculte, dar şi de trădare a Coroanei în misiunea sa diplomatică din China.

Argumentul ? Faptul că Milescu a oferit bisericii iezuite din Beijing o icoana ortodoxă. Mai mult chiar: Milescu a fost acuzat c-ar fi fost spion – o hartă secretă a Rusiei și a Siberiei ar fi ajuns în mâinile chinezilor. În cele din urmă, spiritele s-au calmat, şi acuzaţiile au fost retrase.

După o scurtă domnie a ţarului Feodor al III-lea, acestuia i-a urmat Petru I sau Petru cel Mare.

Cu Petru cel Mare la conducere, Rusia își relua planul de occidentalizare. Misiunea diplomatică a lui Milescu revenise la ordinea zilei. Petru dorea același lucru precum tatăl său: portretul Orientului în oameni și meridiane.

Surprinzător de repede, la nicio lună după primirea poruncii, Spătarul a pus pe masa Kremlinului trei cărți și o hartă.

Rodul muncii sale era vânat acum în întreaga Europă. Călătoria lui în China făcuse vâlvă la toate curțile mari. Ghinionul lor, căci manuscrisele erau documente secrete, iar Milescu era credincios țarului.

Primarul Amsterdamului, Nicolaus Witsen, cunoscut al lui Petru, a cerut prin intermediul ambasadorului țarist la Istanbul detalii despre călătorie.

De asemenea, Patriarhul Dosithei i-a trimis lui Nicolae o scrisoare prin care îl ruga să-i ofere amănunte despre cărturarii din China.

Nici unul nu a avut noroc – manuscrisele rămâneau secrete. Şi totuşi, descrierea Chinei a ajuns la diverși oameni, mai mult sau mai puțin bine intenționați.

Itinerariul spre China a ajuns în posesia primarului din Smolensk, iar un altul, redactat chiar de Milescu, se află în arhivele Bibliotecii Naționale a Franței.

Cu toate că era unul dintre cei mai de seamă oameni de la Curtea țarului, Milescu avea o situație financiară modestă, lucru pe care, în ultimii ani de viață, i l-a comunicat și lui Petru. A redactat o petiție prin care îl ruga să-i ofere un loc de casă în Moscova, dar și o sumă de bani pentru a-și putea întreține familia. Problema a fost remediată pe loc.

După 37 de ani în care şi-a pus în slujba Rusiei toată pasiunea pentru cunoaştere, Milescu Spătaru a murit la 72 de ani, în Moscova.

Contribuţii editoriale: dl. Gelu Voicu Bichineţ, dorector al Bibliotecii judeţene „Nicolae Milescu Spătaru” din Vaslui despre noii cititori şi proiectele pentru încurajarea publicului către lectură şi memorie. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Regia de montaj: Nicu Tănase și Florina Neda

Regia de emisie: Claudia Buzică şi Denisa Colţea

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro