„Un veac de alegeri electorale”

Alegerea unor reprezentanţi ai administrării puterii politice avem încă de pe timpul Regulamentului Organic, atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească.

Desigur, la 1831-1834 nu era vorba de o singură ţară, ci de două principate aflate sub suzeranitatea Porţii. Apoi, această prefacere a fost posibilă sub auspiciile Rusiei Ţariste învingătoare într-unul din nenumăratele războaie cu Imperiul Otoman

Cu precizie, Adunările ad-hoc sau Divanurile de la 1857 reprezintă un început electoral , iar mai târziu după apariţia Constituţiei de la 1866 se intră pe traseul european de modernizare a vieţii politice şi în deja, noua Românie.

Anii 1876 şi 1880 constituie oficializarea grupărilor politice distincte, liberală şi conservatoare, astfel că piaţa electorală şi activităţile sale capătă o nouă dimensiune.

Trebuie avut în vedere că exprimarea votului se făcea în funcţie de poziţia socială şi putere economică sau avere. Proprietatea funciară constituia unul din principalele atuuri ale conservatorilor, pe când liberalii deţineau proprietăţi productive incipient industriale, bănci şi alte active.

Marea masă a populaţiei era exclusă de la procesul electoral, cel puţin din cauza a două dezavantaje: era prea săracă şi neştiutoare de carte pentru a conştientiza valoarea votului şi a mecanismelor de distribuire a puterii politice.

O situaţie ce a persistat până la sfârşitul Marelui Război. Abia în anul 1917, pe front, regele Ferdinand I a promis solemn atât reforma agrară atât de necesară, cât şi cea electorală, ambele aşteptate din perioada antebelică.

Votul universal şi dreptul lărgit acordat cetăţenilor pentru a participa la viaţa politică şi socială a ţării a debutat odată cu alegerile din noiembrie 1919 în deja constituita Românie Mare. Femeile nu veau drept de vot, abia prin Constituţia din anul 1938 acestea dobândeau această calitate cu rezerva că deţineau o educaţie superioară. Chiar şi aşa, dispariţia partileor politice sub regimul de autoritate regală, făcea inutil acest câştig.

Campaniile electorale au fost destul de numeroase, aproape permanente În perioada interbelică au avut loc 11 tururi de scrutin, răstimpul între alegeri fiind scurtat din pricina circumstanţelor la cel mult doi ani.

La alegerile din anul 1928. Credit: https://www.cooperativag.ro/intelectuali-si-capcane-politice-romania-interbelica/

Spuneam despre derularea campaniilor electorale că păstrau aproape de fiecare dată pecetea violenţei fizice, a virulenţei verbale, atacuri prin presă, întruniri zgomotoase şi neapărat însoţite de abuzuri ale organelor de ordine: armată, jandarmerie, poliţie. Chiar şi destui magistraţi se găseau în tabăra guvernamentală, după cum preoţii sprijineau fie pe liberali, fie pe ţărănişti.

După anul 1927, acestora li s-au adăugat şi tinerii naţionalişti grupaţi în legiunea Arhanghelului Mihail, mai târziu, partidul„Totul pentru Ţară”.

Credit: https://universul.net/alegeri-in-romania-interbelica-i/

Credit: adevarul.ro

Articol publicat cu prilejul alegerilor parlamentare din anul 1937. Credit: adevarul.ro

De la aceleaşi alegeri din anul 20 decembrie 1937, cu câteva zile înainte. Credit: adevarul.ro

Vom regăsi în perioada interbelică aproape aceleași scandaluri electorale care umpleau paginile ziarelor de atunci, așa cum astăzi acaparează aproape tot spațiul de emisie al televiziunilor de știri: acuzații incredibile de trădare a interesului național, învinuiri de fraudare a scrutinului, vot multiplu, mită electorală, bătăi electorale, implicarea diverselor instituții de forță ale statului în fraudarea alegerilor, chiar şi votanţi ucişi şi răniţi grav.

Credit. adevarul.ro

În privinţa culturii politice a votanţilor situaţia părea mai limpede. Foarte puţini înţelegeau funcţiile şi eşafodajul accesului la putere şi mai cu seamă respectarea legislaţiei în materie.

Competiţia electorală scotea în mod constant la suprafaţă fie carierişti, fie îmbogăţiţi peste noapte, demagogi, mercenari, oameni mereu dispuşi să acţioneze la comanda partidelor în confruntările care aveau loc.

Credit: adevarul.ro

Constantin Argetoianu: „Lunga guvernare a lui Ion Brătianu şi sectarismul liberalilor, al «roşilor», cum se zicea atunci, înteţise urile de partid până la paroxism şi antagonismul politic otrăvise toate raporturile dintre oameni, până şi relaţiunile de familie. În multe case fraţii şi cumnaţii nu-şi mai vorbeau între ei şi violenţele verbale, de stradă, prin cluburi, prin cafenele, prin saloane, acopereau nu numai un adânc dispreţ reciproc, dar şi regretul de a nu-şi putea înfige unii altora pumnalul în piept, de frica ocnei. Ţara era împărţită în două, în guvernamentali şi opozanţi, în liberali şi conservatori sau roşii şi albi, cum li se zicea încă.Fraţii nu-şi mai vorbeau şi violenţele verbale, de stradă, prin cluburi, prin cafenele, prin saloane, acopereau nu numai un adânc dispreţ reciproc, dar şi regretul de a nu-şi putea înfige unii altora pumnalul în piept.”

Credit: https://www.cristoiublog.ro

Ceea ce nu înseamnă că Parlamentul prin cele două camere, ponderatoare – senatul şi comună, cea a deputaţilor era alcătuită exclusiv din aceste categorii. Dimpotrivă, Parlamentul României Mari a avut şi realizări incontestabile prin fruntaşii partidelor în poziţii cheie atât în structura parlamentară, cât şi în cea guvernamentală.

Poate defectul cel mai însemnat rezultat din procesul electoral a fost excesul. Excesul la care s-a adpugat statornicia opţiunilor politice şi lipsa unui exerciţiu democratic al cetăţeanului aşa cum era în societăţile avansate.

„Lasă că vin alegerile şi-ţi arăt eu !” sintetizează destul de bine enunţul briliant al lui Titu Maiorescu privind oraganizarea şi evoluţia societăţii româneşti: „forme fără fond”

I.G. Duca povesteşte cum Partidul Liberal a acţionat pentru ca doi transilvăneni să nu fie aleşi deputaţi:

„Ivindu-se nişte vacanţe parlamentare (n.r. – locuri vacante în Parlament), Federaţia Unionistă se gândise să propună candidaturile celor doi mai de seamă agitatori ardeleni aflători în ţară, anume Părintele Lucaci şi Octavian Goga. (…) Nu ne convenea deloc ca să fie aleşi. Am hotărât deci să combatem candidaturile lor. Lupta a fost aprigă, opoziţia intervenţionistă şi-a concentrat toate puterile şi mai ales la Caracal, unde candida Goga, Filipescu s-a avântat în învălmăşeala electorală şi a fost demn de gloriile lui trecute:precedat de o întreagă echipă de bătăuşi vestiţi, conduşi de un atlet de meserie, un anume Condruţ, s-a dedat în întrunirile de mahalale la cele mai nesăbuite violenţe oratorice şi drept culmea a înjurat grav pe poliţaiul oraşului, un biet funcţionar de carieră, care îşi făcea cinstit şi modest datoria.”

Perioada interbelică n-a fost diferită de cea de dinaintea Primului Război Mondial. Grigore Gafencu, ziarist şi politician ţărănist, a trăit momente dramatice în campania electorală din 1931, în Judeţul Caliacra (atunci aparţinând încă României, acum în Bulgaria), unde candida pentru Camera deputaţilor din partea PNŢ. La putere se găsea un guvern de tehnocraţi condus de profesorul Nicolae Iorga.

În „Însemnări politice“, Gafencu descria:

„S-au arestat delegaţii şi candidaţii, s-au furat urnele şi cărţile de alegători, s-au bătut mai ales, s-au schingiuit şi snopit sub lovituri de ciomege sute şi mii de alegători. (...) Am fost respins de la secţiile de votare cu baioneta în piept. Un colonel isteric ̶ Bolintineanu ̶ urla de dimineaţă:«daţi-i îndărăt, spargeţi capetele cu patul puştii!». La o secţie ̶ singura! ̶ delegaţii au pătruns în urma judecătorului. Au fost daţi afară de judecător şi de un căpitan de infanterie. Pretutindeni, jandarmii şi armata, comandaţi de bătăuşi, brutalizau, ameninţau şi împiedicau de la vot cetăţenii. Sub ochii mei se petreceau scene de barbarie, de vulgaritate, de laşitate abjectă. Părea o revoluţie a uniformelor militare şi administrative, o revoluţie a statului, prin organele sale conştiente şi inconştiente, împotriva cetăţeanului «civil». (...) La fiecare mişcare eram arestaţi şi trebuia să ne eliberăm cu forţa. La secţia de votare Ceamurlia suntem opriţi de soldaţi din cavalerie. Se încarcă în faţa noastră carabinele. Doi bătăuşi macedoneni, dintre care unul, un criminal cunoscut, comandau armata“.

Alegerile din noiembrie 1946, primele din epoca postbelic a României au avut loc într-o perioadă de tensiuni cu rădăcini în evenimentele din timpul guvernelor Sănătescu și Rădescu (perioada de început a acaparării puterii de către comuniști), dar mai ales în realitățile de după 6 martie 1945.

Situația era generată atât de acțiunile antidemocratice și antinaționale ale comuniștilor și militarilor sovietici pe plan intern, cât și de premisele externe – Conferința de la Moscova și cea de la Paris, cu semnarea tratatelor, și presiunea sovietică asupra acestei zone în general.

Putem interpreta cooptarea formală a reprezentanților PNL și PNȚ în guvern ca pe un prim semnal pentru atitudinea de mai târziu față de aceste partide. De altfel, alegerile au și avut loc sub egida celor Trei Mari.

Anul electoral 1946 a stat sub semnul luptei dintre tabăra Blocului Partidelor Democrate (BPD), reprezentându-i în esență pe comuniști, respectiv tabăra partidelor istorice (PNȚ și PNL). Ministerele și miniștrii angrenați în organizarea și desfășurarea alegerilor reprezentau Internele, Justiția, Propaganda, Armata și Cultele.

Rezultatul alegerilor a fost falsificat prin trecerea voturilor opoziţiei politice în numărătoarea coaliţiei aflată la putere, însă potrivit opiniei invitatului nostru, două acţiuni politice au cântărit semnificativ în votaul dat comuniştilor: reforma agrară şi uşurarea vieţii oamenilor de rând prin subvenţionarea şi accesul la produse de strictă necesitate pe fondul penuriei generate de efectele războiului şi ale secetei prelungite.

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 8 decembrie 2025 (integral)

Regia de montaj: Eugenia Ivanov și Florina Neda

Regia de emisie: Raluca Goga şi Izabel Jerdea

Cu subtitlul : "Între speranţe, promisiuni şi interesele guvernanţilor"
Studii
Coordonator: Constantin Hlihor
Autori: Luminiţa Banu, Florian Banu, Mihail-Andi Băncilă, Mariana Cojoc, Marian Cojoc, Ecaterina Hlihor, Constantin Hlihor, Gheorghe Onişoru, Cristian Sandache, Ioan Scurtu

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro