„De la republica unională la suveranitate şi independenţă. Republica Moldova”

Istoria Republicii Moldova ca stat independent începe cu 106 ani mai târziu, în 1918, când gubernia Basarabiei se constituie ca Republică democrată Moldovenească. Această istorie se prelungește ca provincie a României (sub numele de Basarabia, 1918-1940 și 1941-1944) și ca republică unională sovietică (RSSM, 1940-1941 și 1944-1991), în timp ce pe malul stîng al Nistrului, i se adaugă istoria regiunii autonome moldovenești din cadrul Ucrainei sovietice (1924-1940).

După ce Revoluția rusă din februarie 1917 și Declarația Drepturilor Popoarelor din Rusia au încurajat diverse naționalități din Imperiul Rus să-și revendice suveranitatea, gubernia Basarabia a devenit o republică independentă la 2 decembrie 1917.

La 6 ianuarie 1918 este proclamată Republica Democratică Moldovenească, în hotarele guberniei Basarabiei, de la Hotin la Marea Neagră și la Dunăre, dar fără malul stîng al Nistrului.

Cea mai complicată sarcină pentru noua Republică erau forțele armate, necesitatea cărora era iminentă. În condițiile în care autoritatea legală era contestată în raioanele cele mai nordice și sudice de numeroase bande de soldați ruși demobilizați în drum spre casă, realizarea reformei funciare, organizarea administrației și justiției, naționalizarea învățământului, au fost sarcini imposibile în situația actuală de securitate.

Prin urmare, la 21 decembrie 1917 În ședința Consiliului Directorilor Generali, a hotărât trimiterea unei delegații la Iași pentru a solicita guvernului român și reprezentanților Antantei ajutorul militar împotriva pericolului anarhiei bolșevice.

Însă guvernul român era mai preocupat de securitatea internă în timp ce reprezentanților Antantei erau preocupati să păstreze Germania sub control. Noul stat rămas de sine însusi în fața haosului în plină expansiune.

Trupele bolșevice au câștigau teren în Basarabia, răspândind în același timp teroarea împotriva burgheziei. Pe 18 Ianuarie 1918, a fost capturat Chișinăul, unii membri atât ai Sfatului Țării, cât și ai Consiliului Director au fost arestați și condamnați la moarte. În aceeași zi Sfatului Țării în secret a decis să trimită o altă delegație la Iași pentru a solicita intervenție. Pe 26 Ianuarie, trupe române și franceze (armata generalului Berthelot) au intrat pe teritoriul Republicii Democratice Moldovenești.

După înfruntările din împrejurimile orașului Bălți Chișinău și apoi Tigina, trupele bolșevice s-au retras dincolo de Nistru. Pe fondul acțiunilor dubioase a multor părți la 27 martie/9 aprilie, Moldova s-a reîntregit cu România însă cu un numar de conditii păstrându-și autonomia provincială, precum și corpul său legislativ (Sfatul Țării).

La 27 noiembrie/10 decembrie, după încheierea Primului Război Mondial, Sfatului Țării a renunțat la toate condițiile și a proclamat unirea necondiționată a Basarabiei cu România. România s-a definit ca stat naţional unitar şi indivizibil şi nu ca o federaţie de provincii, astfel că nu accepta formula susţinută iniţial de unii deputaţi basarabeni.

După formarea Uniunii Sovietice în decembrie 1922, guvernul sovietic a creat Oblastul Moldovean Autonom pe teritoriile situate la est de fluviul Nistru, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSS Ucraineană). Capitala se afla la Balta, un oraș în Ucraina de astăzi. Șapte luni mai târziu, oblastul a devenit Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească (RSSA Moldovenească). Populația sa cuprindea 30% etnici români (astfel recunoscuți, atunci, de puterea sovietică, și a căror limbă era scrisă în litere latine). Capitala a rămas la Balta până în 1929, când a fost mutată la Tiraspol. Trecerea la scrierea chirilică și la definirea etniei ca "moldovenească, diferită de cea română" a avut loc la data de 27 februarie 1938.

Parte a României, Basarabia a fost ocupată de Uniunea Sovietică în 1940 (cu acordul Germaniei) în urma pactului sovieto-german şi a protocoalelor secrete Hitler-Stalin din 1939. La 2 august 1940, guvernul sovietic a proclamat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, având capitala la Chișinău, prin contopirea a două treimi din Basarabia cu aproximativ jumătate din RSSA Moldovenească.

Nordul Bucovinei, Bugeacul și cealaltă jumătate din RSSA Moldovenească au revenit RSS Ucrainene.

La crearea RSS Moldovenești frontiera a fost trasată în jurul zonei în care populația română, de acum încolo « moldovenească », reprezenta atunci peste 75% din localnici.

În iunie 1941, trupele germane și române au atacat Uniunea Sovietică și au ocupat RSS Moldovenească și RSS Ucraineană. România a eliberat Basarabia și Bucovina de Nord, și a luat sub administrare Podolia, teritoriu ucrainean dintre Nistru și Bug, atunci numit Transnistria.

În timpul celui de-Al doilea război mondial, Basarabia și Transnistria au suferit distrugeri și deportări de populație, sovieticii deportând întâi (1940-1941) pe moldovenii băștinași care lucraseră pentru statul român (funcționari, juriști, profesori, refugiații care fugiseră de stăpînirea sovietică). Deportările spre Kazahstan și Siberia au fost reluate între 1945 și 1954.

În martie-august 1944, când trupele sovietice au reocupat întâi Transnistria și Basarabia de nord (martie) apoi Basarabia de sud (august), iar diviziunile administrative sovietice și denumirile rusești ale teritoriilor au reintrat în vigoare.

Tratatul de la Paris din 1946 a returnat oficial Basarabia, Bucovina de Nord și Transnistria către URSS.

După moartea lui Stalin (martie 1953) și mai ales după cel de-al XX-lea congres al P.C.U.S. (1956), deportările și teroarea au încetat, iar procesul de sovietizare a continuat îndeosebi prin repartizarea băștinașilor moldoveni departe de Republică, și prin înlocuirea lor cu lucrători veniți din restul URSS, majoritatea ruși și ucraineni.

Cu condiția de a o denumi "moldovenească" și de a o scrie în litere chirilice, băștinașii au putut din nou să-și dezvolte, în anumite limite, cultura și limba, chiar dacă toponimele au fost rusificate, iar limba de comunicare interetnică era desigur cea rusă.

Odată cu inaugurarea de către Mihail Gorbaciov a politicii de glastnost (transparenţă) și de restructurare (perestroika), cultura și limba republicilor sovietice au putut să se afirme cu mult mai mare libertate față de limba și cultura rusă. În acest climat mai destins, revendicările politice s-au manifestat și în RSS Moldovenească în 1989.

În anul 1989 s-a format Frontul Popular Moldovenesc, o asociație de grupări politice și culturale care a culminat în 1990 prin recunoașterea sa oficială și participarea la alegeri.

Marile demonstrații ale etnicilor vorbitori ai limbii române au determinat înlocuirea șefului Partidului Comunist Moldovenesc și trecerea de la definiția limbii ca „moldovenească” (în litere chirilice) la desemnarea limbii ca română (în litere latine) și ca limbă oficială și de comunicare interetnică.

Opoziția față de influența crescândă a etnicilor români a crescut și ea, mai ales în Transnistria, unde în 1988 a fost creată Mișcarea Yedinstvo-Unitatea de către majoritatea slavă, și în sud, unde a apărut mișcarea Gagauz Halkî (poporul găgăuz), format în noiembrie 1989, pentru a-i reprezenta pe găgăuzi, o minoritate de limbă turcică.

Primele alegeri democratice pentru Sovietului Suprem al RSS Moldovenească au avut loc pe 25 februarie 1990.

Frontul Popular a câștigat majoritatea voturilor. După alegeri, Mircea Snegur, un fost comunist, a fost ales președinte al Sovietului Suprem; în Septembrie el a devenit președinte al republicii.

Guvernul reformist care a preluat puterea în mai 1990 a făcut multe schimbări care nu au fost pe placul minorităților, incluzând și schimbarea numelui republicii în iunie, din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în Republica Sovietică Socialistă Moldova și declararea suveranității în aceiași lună.

În timpul loviturii de stat de la Moscova din august 1991, comandanții Comandamentului de sud-vest au încercat să impună starea de urgență în Moldova, dar au fost învinși de guvernul moldovenesc, care și-a declarat sprijinul față de președintele rus Boris Elțîn.

Pe 27 august 1991, după eșuarea loviturii de stat, Moldova și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică.

În octombrie, Moldova a început să-și organizeze forțele armate. Uniunea Sovietică se destrăma rapid, iar Moldova nu se putea baza decât pe forțele sale, pentru a putea preveni escalarea violențelor din „Republica Nistreană” și în restul țării.

Alegerile din decembrie ale lui Stepan Topal și ale lui Igor Smirnov ca președinți a republicilor separatiste și dizolvarea oficială a Uniunii Sovietice la sfârșitul anului, a condus la creșterea tensiunilor din Moldova.

Flacăra violenței s-a reaprins din nou în Transnistria în 1992. Un acord de încetare a focului a fost negociat de președinții Snegur și Elțîn în iulie.

O linie de demarcație urma să fie menținută de o forță de pace tripartită (compusă din forțe moldovenești, ruse și transnistrene), iar Moscova s-a angajat să-și retragă Armata a 14-a dacă se stabilea o constituție pentru Transnistria. De asemenea, Transnistria urma să aibă un statut special în cadrul Moldovei, prin care își rezerva dreptul la secesiune în cazul unirii Moldovei cu România.

Vasile Nedelciuc, proeminent politician al anilor 1990, semnatar al Declarației de Independență :

„Trebuie să mărturisesc, că în anii de activitate în primul Parlament, în bună măsură, parlamentarii din Republica Moldova, reprezentanţi ai Frontului popular sau sprijinitori ai democratizării Republicii Moldova, într-un fel, mimau, sau dacă vreţi, mergeau în echipă cu cei din Statele Baltice. Poate ştiţi, dar încă în 89 Estonia şi-a proclamat suveranitatea. Lituania, Letonia au făcut acelaşi lucru înaintea Republicii Moldova. Şi ce este mai interesant şi puţină lume ştie, că Federaţia Rusă şi-a proclamat suveranitatea înaintea Republicii Moldova. Dacă nu mă înşel, la 14 iunie 1990, dar Republica Moldova la 23 iunie.

Aşadar, proclamarea suveranităţii, în contextul evenimentelor din anii de după primele alegeri libere din 90, urma un făgaş, care nu era caracteristic neapărat Republicii Moldova, sau deloc Republicii Moldova, ci era un rezultat al schimbărilor profunde, care se profilau ca urmare a slăbirii Uniunii Sovietice, destrămării CAER-ului, Pactului de la Varşovia şi, ulterior, prăbuşirea Uniunii Sovietice. Deci, în acest context, Declaraţia suveranităţii a urmat aceloraşi evenimente în Statele Baltice, în Rusia, în Georgia şi Armenia. Şi trebuie să spun, că a urmat şi Podului de flori din aprilie 1990. Deci, populaţia, lumea, societatea în ansamblu era în aşteptarea unei schimbări.

Lumea vroia o eliberare, dar lumea înţelegea că nu e posibil, în contextul în care erau trupe sovietice pe teritoriul Republicii Moldova, când Occidentul nu-şi formulase clar o atitudine faţă de mişcările de eliberare naţională. În acel context sigur că proclamarea suveranităţii a fost un pas pozitiv, un pas, prin care s-a punctat dezideratele imediat următoare pe care trebuia Moldova să le urmeze. Şi, apropo, în această Declaraţie de suveranitate se menţionează pentru prima oară că în Republica Moldova se instituie statutul de cetăţenie a Republicii Moldova, ceea ce era un fapt destul de curajos.” (Fragment dintr-un interviu acordat Radio Europa Liberă la 23 iunie 2010)

Contribuţii editoriale: dl. Vasile Cantaraji, sociolog despre fluctuaţia fenomenului unionist în Republica Moldova. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Cuprins

Cuvânt înainte. 7

Introducere. 11

Capitolul I. Perestroika, glasnosti și Mișcarea de Renaștere Națională a românilor din RSS Moldovenească 29

I.1. Reforma Imperiului, începutul sfârșitului 29

I.2. „Problema Basarabiei”, nodul gordian al relației româno – sovietice. 44

I.3. Afirmarea identității etnice a majorității din RSS Moldovenească la sfârșitul anilor ’80 59

I.5. Apariția mișcărilor informale în spațiul politic al RSS Moldovenești 78

I.6. Pentru Ea, pentru Limba Noastră. 88

I.7. Radicalizarea societății moldovenești și apariția Frontului Popular din Moldova 103

Capitolul II. RSS Moldovenească în vâltoarea transformărilor din URSS. 115

II.1. Amplificarea luptei de emancipare națională a românilor basarabeni 115

II.2. Problema „limbii”, nodul gordian al relaţiilor interetnice din RSS Moldovenească 128

II.3. Pactul Molotov – Ribbentrop și dreptul la secesiune. 139

II.4. Revolta transnistreană, preludiul destrămării statului 149

II.5. Erodarea stabilității și statalității RSS Moldovenești 168

II.6. 10 noiembrie 1989 – revanșa forțelor conservatoare. 176

II.7. Democratizarea sub semnul întrebării 184

II.8. Abrogarea articolului 6 din Constituția URSS, începutul sfîrșitului 191

II.9. Minoritățile etnice rusofone se radicalizează. 197

II.10. Încercări de reconciliere. 202

Capitolul III. Drumul spre independență al Republicii Moldova și disoluția Uniunii Sovietice 207

III.1. Refuzuri reciproce. 207

III.2. Un nou Soviet Suprem și renașterea vieții politice de la Chișinău. 209

III.3. Separatismul găgăuz. 218

III.5. Drumul spre suveranitate și secesiunea transnistreană. 239

III.6. Confruntări pe scena politică de la Chișinău. 266

III.7. Prezentul și viitorul URSS nasc îngrijorări 275

III.8. În fața unei opțiuni dificile. 285

III.9. RSS Moldova propune Tratatul Comunității Statelor Suverane. 293

III.10. O relație controversată, un Tratat controversat și o vizită lămuritoare. 306

III.11. Parlamentul de la Chișinău dezbate chestiunea independenței 320

III.12. România explică și nuanțează. 324

III.13. Independența, singura soluție. 329

III.14. Puciul de la Moscova (19 – 21 august 1991) și accentuarea destrămării URSS 331

III.15. Pregătirea Declarației de Independență a Republicii Moldova. 378

III.16. Reacția politico-diplomatică a României și sprijinul pentru Republica Moldova (august 1991) 388

III.17. Controversele unor decizii politice și adevăruri neacceptate 402

III.18. Recunoașterea internațională a independenței Republicii Moldova și drumul spre Comunitatea Statelor Independente 413

III.19. Eforturi politico-diplomatice pentru reconfigurarea spațiului politic sovietic 429

III.20. Secesiunea transnistreană, războiul de pe Nistru și România. 461

III.21. Premisele unui viitor Război Rece pe Prut?. 478

III.22. Războiul pentru acapararea sufletelor noastre. 491

Concluzii 499

Anexa foto. 505

Indice de nume. 513

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 24 noiembrie 2025

Regia de montaj: Radu Sima și Mădălina Niculae

Regia de emisie: Izabel Jerdea şi Denisa Colţea

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro