„Un destin tulburător din lumea arhitecţilor”

„Ion Căpșuneanu s-a născut în București pe 24 aprilie 1903, în familia lui Ștefan - ofițer de intendență, veteran al Războiului de Independență din 1877 - și a Olgăi, care era casnică.

Cei trei frați ai lui au fost tot ofițeri de carieră, cel mare fiind șeful de stat major al diviziei a 18-a, pierzându-și viața la Stalingrad, al doilea a căzut prizonier pe frontul de est, ajungând în lagărul de la Oranki, iar mai apoi s-a întors în țară cu divizia Horia, Cloșca și Crișan, în vreme ce al treilea a fost grav rănit în luptele de la Odesa din 1941, lucrând mai apoi în Marele Stat Major. Olga Căpșuneanu s-a prăpădit în 1938, iar Ștefan și-a pierdut viața în timpul bombardamentelor germane asupra capitalei, la 23 august 1944.

Tânărul Ion a obținut diploma de arhitect în octombrie 1931, după ce lucrase destul de mult în timpul facultății, câștigând destul de bine, fapt ce i-a permis să participe la mai multe excursii de studii în Grecia, Italia, Austria, Franța, Egipt și Tunisia.

Arhitectul Ion Căpşuneanu în anii '20 ai secolului trecut. Credit: arhiva dr. Vlad Mitric Ciupe

Alături de cursurile facultății și-a dedicat timpul marii lui pasiuni - fotbalul, pe care l-a practicat profesionist la echipele Juventus București, Triumf și Sportul Studențesc.

Hotel "Casa Invalizilor", Constanţa 1936. Credit: dr. Vlad Mitric-Ciupe

Între iulie 1928 și iulie 1930 a fost angajat ca desenator la Direcția Arhitecturii din Ministerul Finanțelor, a lucrat ca arhitect la Primăria Municipiului București - sectorul IV de Verde - între iulie 1930 și august 1934, iar mai apoi, până în ianuarie 1944, a fost arhitect la Primăria Constanța, unde a ajuns plecând din București din cauza unei căsătorii neagreate de părinți.

Proiect de diplomă al arhitectului Ion Căpşuneanu. Credit: dr. Vlad Mitric-Ciupe

În paralel cu munca de slujbaș al statului a desfășurat o carieră particulară foarte interesantă, cu multe realizări, în București și, mai ales, pe litoral. Amintim, între altele, propunerea pentru o primă variantă a hotelului Rex din Mamaia, alături de arhitectul G.M. Cantacuzino, Institutul Bioceanografic și școala "I.G. Duca" din Constanța, sala de spectacole a Cercului Maiștrilor Marinari, Cazino-Salvamar (cunoscută și drept "Casa vapor"), Casa invalizilor, restaurantul "Vraja Mării", vila în care funcţionează Radio Vacanţa Mamaia, planul de sistematizare al stațiunii, precum și nenumărate locuințe individuale și colective.

Vila comanditar, 1934, Constanţa. Credit: dr. Vlad Mitric-Ciupe

La 2 iunie 1941, din postura de arhitect al primăriei, a fost numit și în funcția de ajutor de primar[vi], din ianuarie 1942 fiindu-i delegate noi atribuții, printre care salubritatea orașului, întreținerea parcurilor și grădinilor, circulația, activitatea culturală din Constanța.

În iunie același an, a fost însărcinat și cu repartizarea evreilor din oraș la lucrul în folos obștesc, precum și controlul acestei activități.

În ianuarie 1944 și-a încheiat relațiile de serviciu (muncă forțată) cu Primăria Constanța, iar edilul-șef i-a eliberat un certificat prin care sublinia că arhitectul Căpșuneanu a funcționat în calitate de ajutor de primar de la 2 iunie 1941 până la 25 ianuarie 1944, timp în care și-a îndeplinit cu conștiinciozitate și onorabilitate toate atribuțiunile ce i-au fost încredințate.

Şcoala "I.G. Duca", Constanţa, anul 1937. Credit: dr. Vlad Mitric-Ciupe

Imediat după 23 august 1944, o gazetă din Constanța reclama că:

"Între alți satrapi ai terorismului antonescian local trebuie amintit și arhitectul Ion Căpșuneanu. L-am fi uitat, dar s-a însărcinat singur să ne aducă aminte că mai trăiește. L-am văzut plimbându-și iar insolența pe străzile Constanței. În urma unei absențe mai lungi, revenirea lui în oraș după 23 august pare că vrea să dea impresia că a fost și el o victimă a trecutului. [...] Teroarea lui n-o poate uita nimeni. Mai ales n-o pot uita muncitorii de la Primărie. Ambele categorii de muncitori, cei permanenți cu «salarii», pe care îi lovea cu amenzi regulate și «ceilalți», cei de la munca silnică obligatorie. [...] Prima cerere adresată de Căpșuneanu Cercului Teritorial, spre a se aplica mai multor evrei câte zece lovituri, a fost pusă la dosar de Căpitanul Comănescu. [...] Dar Căpșuneanu nu s-a lăsat. L-a amenințat pe Căpitanul Comănescu cu o plângere la «mareșal», la care susținea în fața tuturor că are mare trecere. Sub amenințarea «mareșalului» a obținut «satisfacție»: măturătorii evrei au fost biciuiți. Demnă satisfacție pentru un intelectual".

Acuzat de rele tratamente și persecuții la adresa evreilor, dar și de mutarea ilegală a vechiului cimitir evreiesc, cu întrebuințarea unor pietre funerare la pavarea pieței Ovidiu din Constanța, arhitectul Căpșuneanu a fost arestat la 7 iunie 1945, urmând să fie judecat de către Tribunalul Poporului.

Martorii acuzării susțineau și detaliau informațiile de mai sus, prezentându-se însă și martori ai apărării, care prezentau o variantă complet diferită.

Mai mult, un grup format din 13 constănțeni a semnat și depus o declarație comună în apărarea lui Căpșuneanu. În memoriul lor, aceștia insistau asupra faptului că arhitectul "a fost condus de cele mai frumoase principii gospodărești, îmbinând aceeași cinste și pricepere cu exigența și severitatea în îndeplinirea îndatoririlor, dar preocupat și de realizarea unei adevărate dreptăți în raporturile Municipiului cu funcționarii și cetățenii orașului". Subliniau că nu a făcut parte din nici un partid politic și nu a avut sentimente antisemite sau rasiale.

Mai mult, la momentul petrecerii faptelor incriminate, era logodit cu o evreică - cu care s-a și căsătorit ulterior, anume Nadia Harden, având neplăceri din partea regimului antonescian din această cauză, ajungând să-și dea demisia din funcția de ajutor de primar în urma presiunilor de a întrerupe relația.

Într-un final, acuzatorul-șef al Tribunalului Poporului din București dispune scoaterea din cauză a arhitectului, fără să mai fie judecat. Căpșuneanu și-a reluat activitatea profesională, atât în ceea ce privește comanda privată, lucrând și ca salariat al Institutului Pasteur din București, realizând câteva locuințe individuale și amenajând parcuri pentru municipalitate.

La 29 octombrie 1949 a fost din nou arestat și învinuit de "crimă de război sau împotriva păcii ori umanității", fiind depus la penitenciarul Jilava.

În rechizitoriul de urmărire s-au reluat chestiunile din 1945, martorii acuzării fiind - în mare parte - aceiași care se prezentaseră și cu patru ani înainte, unii afirmând cu această ocazie doar că: "mențin declarația dată în fața Tribunalului Poporului în 1945".

Apărarea a fost mult mai consistentă de această dată, informațiile noi venind din partea unui grup de evrei deportați la Caracal, alături de logodnica arhitectului, care au susținut că au fost ajutați și încurajați în permanență de Ion Căpșuneanu.

Cu toate acestea, tribunalul a considerat că legăturile pe care le-a întreținut cu Nadia Harden, precum și faptul că a ajutat-o pe aceasta și pe familia ei nu pot constitui o disculpare, iar toate celelalte acuzații aduse "rămân bine stabilite", dovedindu-se că dânsul, în calitate de ajutor de primar, a aplicat tratamente neomenoase evreilor repartizați pentru munci.

Contribuţie a arh. Ion Căpşuneanu la proiectarea noului stadion de fotbal din municipiul Constanţa, fost "Farul", azi demolat. Credit: dr. Vlad Mitric-Ciupe

În chestiunea strămutării cimitirului vechi evreiesc, tribunalul aprecia că faptul nu (mai - n.n.) constituie un capăt de acuzare. Completul admite că s-au depus mărturii care-l prezintă pe Căpșuneanu drept un persecutor al evreilor, altele care susțin că are relații bune cu evreii, în vreme ce o a treia categorie îl arată chiar susținător al evreilor.

Cu toate acestea, a fost condamnat la 6 ani temniță grea, 10 ani degradare civilă și confiscarea averii pentru crime împotriva umanității.

După șederea în penitenciarul Jilava, arhitectul a ajuns în februarie 1951 la Poarta-Albă unde "a lucrat la spartul pietrelor cu ciocanul și dalta, în condițiile meteorologice specifice Dobrogei".

La 9 iunie 1951 se găsea deja în colonia Peninsula, unde a lucrat în biroul tehnic, preluând conducerea acestuia după trimiterea la brigada pedepsiților a inginerului Vernescu.

Un fost coleg de suferință amintește că: "Era încadrat la crimă împotriva umanității deși bietul om nu avusese nimic contra evreilor, era căsătorit cu una dintr-a lor. Pentru mine, în afară de această probă, mai vedeam și prietenia strânsă cu Mircea Klein".

În martie 1953 a fost transferat la închisoarea Gherla, unde a lucrat tot în biroul tehnic, la secția de prototipuri.

În fabrica închisorii, devenită "unitatea productivă 0606", comandant era atunci Aurel Mihalcea. Atitudinea acestuia față de cei pe care i-a strâns în biroul tehnic era extrem de brutală, înjura, lovea și umilea fără drept de replică.

Nici arhitectul nu a scăpat de un conflict cu acesta, refuzând la un moment dat să execute ordinele aberante, fiind pedepsit cu 3 zile de izolare. Nu este singurul moment în care Căpșuneanu a cunoscut rigorile carcerei, un altul petrecându-se în august 1954.

În perioada Canalului nu a existat niciun contact cu familia, în vreme ce în timpul petrecut la Gherla, arhitectul a avut drept la pachet, solicitând familiei în special săpun și zahăr cubic. Acestea erau trimise de sora lui Căpșuneanu împreună cu Nadia Harden, care o ducea și ea destul de greu, obligată fiind să se angajeze la o cooperativă care producea rogojini.

În perioada 27 iulie 1953 - 16 noiembrie 1954, Ion Căpșuneanu a lucrat în fabrică un total de 391 de zile, iar la 15 ianuarie 1955 a fost transferat la Poarta-Albă, de unde a fost eliberat la 13 iulie 1955, prin expirarea pedepsei.

Reușind să-și anunțe familia de sosirea în București, arhitectul a fost așteptat pe peron și îmbrăcat în toaleta Gării de Nord, căci sosise, în plină vară, "într-un training jerpelit, o pânză de sac legată la brâu și pe cap cu o șapcă împuțită".

După ce l-a așteptat până aproape de eliberare, în 1954 Nadia s-a "încurcat cu un evreu din vecini, mama (sora arhitectului - n.n.) a aflat dar nu s-a băgat, cert este că atunci când unchiul s-a întors din închisoare, Nadia locuia cu respectivul în fosta lor casă".

S-a pronunțat divorțul, iar după o tentativă de sinucidere cu Luminal, din care a scăpat ca prin minune, arhitectul s-a recăsătorit la 25 decembrie 1955.

S-a angajat apoi la Institutul de Proiectări Construcții Agricole, reintrând în atenția Securității în 1960. A fost încadrat cu doi agenți, dar notele informative ale acestora nu semnalează nimic relevant. Până la pensionarea din 1970, în calitate de arhitect proiectant-șef la I.S.P.A., a realizat o serie de crame și mai multe ferme, în specificul activității instituției.

Destinul i-a fost marcat de această condamnare, bazată pe acuzații de fascism și antisemitism. Nu putem să nu remarcăm particularitatea situației, în condițiile în care era logodit, iar mai apoi căsătorit cu o evreică. De altfel, a fost și reabilitat la sfârșitul anilor '60. Este ciudată și achitarea din 1945, urmată de o condamnare în 1949, fără probe suplimentare și cu o apărare mult mai consistentă.

Conform mărturiei nepotului, se pare că cei care au instrumentat din umbră păienjenișul acuzațiilor împotriva lui Căpșuneanu au fost arhitectul Horia Maicu, din cauza rivalității profesionale din anii '30-'40, dar și Alexandru Doinaru. Ne exprimăm categoric rezervele în ceea ce-l privește pe Maicu. Doinaru în schimb, conform documentelor de arhivă pe care le-am identificat, a fost un colaborator al Securității și un demascator de profesie.

În orice caz, după un debut profesional și un prim deceniu de realizări excepționale, arhitectului Căpșuneanu i-au fost frânte aripile din cauza acestui episod.

Profesionist uitat, cu o carieră fulminantă în deceniul al patrulea al secolului XX și destin tragic mai apoi, Ion Căpșuneanu s-a stins din viață la 30 mai 1989, lăsând în urmă crâmpeie dintr-o poveste extraordinară.”

(dr. Vlad Mitric-Ciupe din volumul „Arhitectul Ion Căpşuneanu. Realizări şi pătimiri, editura Vremea, 2022)

Coperta volumului. În partea dreaptă, arh. Ion Căpşuneanul după ieşirea din detenţia politică, anul 1956. Credit: edituravremea.ro

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 19 ianuarie 2026 (integral)

Regia de montaj: Eugenia Ivanov și Mădălina Niculae

Regia de emisie: Claudia Buzică şi Denisa Colţea

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro