"Napoleoni, cocoșei și mahmudele sau monede de aur în vremuri de restriște"

După 1945, în limba română s-a folosit cuvântul „cocoșei” pentru a desemna monedele de aur.

În secolul al XIX-lea, mai degrabă câştig de cauză au obţinut numele date monedelor pe înţelesul tuturor

Modelul utilizat pe teritoriul României a fost de proieminenţă franceză. Să ne gândim atât la mijlocele de batere a monedelor de aur, cât şi a meşterilor gravori.

Napoleonul de aur cu valoarea de 5 franci francezi. Avers: efigia împăratului Napoleon al III-a, pe revers: cocoşul galic şi valoarea nominală. Credit: https://artofdiamonds.ro/produs/moneda-aur-5-franci-francezi-napoleon-iii-precomanda/

Astfel, în Franţa, se produceau napoleonii, piese de 20 de franci, emise și purtând efigia lui Napoleon al III-lea (1852-1870).

Piesa de aur de 20 de franci. Avers: Marianna, simbolul Franţei. Credit: https://www.evahouse.ro

Piesa de aur de 20 de franci. Revers: cocoşul galic. Credit: https://www.evahouse.ro

În România, piesele de 20 de lei, având aceeași greutate, dimensiune și valoare cu cele franceze, erau denumite de contemporani carolini, după numele regelui Carol I, sau poli, cuvânt de origine slavă.

Polul lui Carol I. Credit: academiaromana.wordpress.com

Într-o perioadă în care românii încă își aminteau de epoca Regulamentului Organic, când un leu era 40 de parale, ei numeau, așadar, jumătatea, unitatea de 20, pol.

Numele de pol s-a transmis până la jumătatea anilor '80 ai veacului trecut, însă denumirea nu avea nici o legătură cu moneda de aur, ci reprezenta biletul de bancă emis de Banca RPR pentru valoarea de 20 de lei.

În 1868, 1870, 1883, 1884, 1890 și 1906, în România s-au emis monede de aur de 20 de lei, dar nu toate aceste emisiuni au fost puse în circulaţie, iar cantitatea totală produsă era mai mică decât nevoile economiei românești.

Lipsa monedelor românești de aur era compensată de utilizarea pieselor din Uniunea Monetară Latină, fondată la Paris, în 1865, de Franţa, Belgia, Elveţia și Italia.

Cele patru ţări fondatoare ale Uniunii Monetare Latine se obligau să emită monede cu aceeași greutate, dimensiune și valoare (în franci francezi, belgieni, elveţieni sau lire italiene), care puteau să circule în paralel în toate ţările membre.

Moneda de 20 de franci avea o greutate de 6.45 g de aur cu titlul 900/1000.

Curând, și alte ţări au aderat la tratat, România fiind un membru de jure: chiar dacă nu a semnat niciodată tratatul de aderare, monedele românești erau identice cu cele franceze ca mărime, așadar monedele din Uniunea Monetară Latină puteau circula în România.

Leul românesc (sau leul-aur) să găsea la paritate cu francul francez-aur.

Monedele „cu cocoș” au fost produse în mari cantităţi până în 1914 și au fost răspândite prin toată Europa, inclusiv în România.

După izbucnirea Primului Război Mondial, monedele de aur au dispărut din circulaţie, din cauza inflaţiei, a dorinţei de tezaurizare a populaţiei și a nevoii de aur pentru schimburile internaţionale și a cheltuielilor de război.

În România, monedele de aur au fost apreciate și tezaurizate de populaţie după 1914, în contextul războiului și apoi al inflaţiei și unificării monetare.

În perioada interbelică, statele europene și România în special nu se vor întoarce la emiterea de monede de aur curente (politică devenită oficială în timpul Marii Crize), iar monedele de aur nu se mai schimbau la valoarea nominală, ci se tranzacţionau ca orice marfă.

Chiar dacă negustoria cu monede din aur era strict reglementată de autorităţile statului român a funcţionat în paralel şi ilegal şi o „bursă” a valutelor convertibile, precum şi a monedelor din aur Un loc celebru în Capitală a fost menţionat în diferite surse poliţieneşti ca pasajul Macca, între Lipscani şi Calea Victoriei.

Şi în timpul domniei regelui Carol al II-lea au fost puse în circulaţie medalii din aur cu ocazia împlinirii a unei decade pe tronul României. Emisiuni destul de limitate faţă de ceea ce avea să vină .

Cea mai valoroasă piesă românească în cadrul acestei emisiuni a fost “Galbenul Mare”. Monedele jubiliare au patru variante, două datând din 1939 (“Lupa Capitolina”, “Țăranul cosaș”) și două din 1940 (“Împăratul Traian”, “Țăranca Modura”).

Mahmudeaua a fost o monedă otomană de aur, care a fost emisă de sultanul Mahmud al II-lea (1785-1839), și care a circulat, între altele, și în Țările Române, în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Mahmudeaua fost emisă cu două valori nominale distincte, în funcție de greutate și de titlu: 16 piaștri, cu greutatea de 4,70 grame și respectiv 25 de piaștri, cu greutatea de 4,80 grame.

Mahmudea. Monedă de aur, otomană cu largă putere de circulaţie în Ţările Române. Credit: https://colnect.com/ro/coins/coin/42553-1_Cedid_Mahmudiye_Mahmudiye_series-1808-1839_AH1223-1255_Mahmud_II-Turcia

Datorită frumuseții și valorii lor, mahmudelele au fost folosite și ca obiecte de podoabă, accesorii ale costumelor populare, din Imperiul Otoman, inclusiv în Moldova, Dobrogea și în Țara Românească, fiind montate în salbe și în cercei.

Denumirea monedei este un împrumut din limba turcă mahmudiye[1], care, la rândul său, provine de la numele sultanului care a dispus emiterea acestei monede, Mahmud al II-lea

Valora 40 de taleri (mahmudea tare) sau 35 (mahmudea moale), dar s-a depreciat rapid (în 1848 valora 16,24 și respectiv 6,67 franci). După cercetările întreprinse de Nicolae Iorga o mahmudea valora 45 de lei.

Medalia "Ardealul nostru" sau cocoşel românesc. Credit: https://romaniancoins.org/ardealulnostru1944.html

La 23 decembrie 1944 a fost publicată Legea pentru autorizarea emiterii unor medalii comemorative din aur. În acest sens, au fost bătute un milion de medalii din 5.895 de kilograme de aur şi 655 de kilograme de argint şi cupru, fiecare medalie cântărind 6,55 grame şi conţinând 90 % aur şi 10 % argint şi cupru, despre care banca spunea că a fost pusă în circulaţie „pentru a încrusta în aur evocator ziua dezrobirii Ardealului de Nord şi pentru a transmite şi a se moşteni din generaţie în generaţie amintirea concretă a acestor pagini de istorie”.

Pentru amplificarea impactului emoţional, medaliile erau identice cu piesa de aur de 20 de franci numită napoleon, emisă în Franţa în 1899, având pe avers efigia Mariannei, simbolul Franţei, iar pe revers cocoşul galic, simbolul neoficial al Franţei încă din Evul Mediu. De aici, denumirea de cocoşei, atribuită de români.

Cocoşeii aveau gravate pe avers efigiile lui Mihai Viteazul şi ale regilor Ferdinand Întregitorul şi Mihai I, parţial suprapuse spre stânga.

În jurul efigiilor era gravat textul „Ardealul nostru”şi anii 1601, 1918 şi 1944. Pe revers a fost gravată acvila încoronată aflată pe stema României şi denumirea statului emitent. De jur împrejurul acvilei erau gravate stemelecelor 11 judeţe revenite statului român, după eliberare: Trei Scaune, Năsăud, Odorhei, Cluj, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Maramureş, Mureş, Ciuc şi Someş.

Pe muchia netedă a medaliei era gravată deviza Casei Regale a României Nihil sine Deo” (lat. Nimic fără Dumnezeu). Medalia a circular şi ca mijloc de plată în diverse tranzacţii.

Informaţii din presa vremii despre baterea medaliilor "Ardealul nostru". Decupaj din cotidianul "Universul" din 17 ianuarie 1945. Credit: https://adt.arcanum.com/ro

După mai mulţi cercetători, specialişti în aria de cercetare, legendele care circulă pe seama baterii de cocoşei rămân exact ceea ce sunt, legende, deci nu se confirmă supoziţia că a fost o acţiune preventivă de protejare a tezaurului naţional împotriva ocupaţiei sovietice şi a intenţiei acestora de a confisca aurul.

Dimpotrivă, statul român după 6 martie 1945 a luat cele mai dure măsuri ca traficul cu aur să înceteze, mai mult prin legi şi reglementri succesive, aurul ca şi alte metale preţioase dar şi valori mobiliare erai interzise. Toate aceste valori urmau să intre în posesia statului contra cost.

Mai jos redăm integral textul legii no. 284 din 1947 cu ocazia stabilizării monetare:

Legea nr. 284/1947 pentru cedarea către Banca Naţională a României a aurului, valutelor efective şi altor mijloace de plată străine

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 186 din 15 august 1947.

MIHAI I,

Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României,

La toţi de faţă şi viitori, sănătate:

Adunarea deputaţilor a votat şi adoptat, iar Noi sancţionăm ce urmează:

Art. 1.

Persoanele stabilite în ţară, având în proprietate sau posesiune orice titlu, valorile specificate mai jos la art. 2, sunt obligate a le ceda Băncii Naţionale a României contra plăţii în lei, la cursul oficial, în termen de 15 zile dela data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial.

Se consideră stabilite în ţară, în spiritul legii de faţă persoanele fizice sau juridice, al căror domiciliu sau aşezare obişnuită, reşedinţă sau sediul central se află în România; sucursalele unei întreprinderi din străinătate precum şi stabilimente străinilor aflate în România, fie că sunt sau nu independente din punct de vedere juridic, se consideră stabilite în ţară, chiar dacă sediul lor central s'ar afla în străinătate; de asemenea cetăţenii străini care locuesc în ţară mai mult de şase luni.

Art. 2.

Se va ceda:

a) Aurul sub orice formă, precum şi medaliile jubiliare emise în baza decretului-lege Nr. 656 din 1944, cu următoarele excepţiuni: aurul sub formele prevăzute de art. din legea Nr. 638 din 1946; salbele confecţionate din ducaţi mari şi mici austriaci (galbeni mari şi mici), mahmudelele şi icuşarii, precum şi colecţiile numismatice ce se vor recunoaşte ca atare de Banca Naţională a României, înlăuntrul termenului de cedare fixat de prezenta lege. Aceste excepţiuni sunt limitative. Bijuteriile confecţionate din monezi de aur bătute după anul 1800 nu sunt exceptate;

b) Valutele efective.

Prin valute efective se înţeleg monetele de metal sau de hârtie, precum şi biletele de bancă de orice fel, bătute sau emise în străinătate;

c) Cecurile şi ordinele de plată exprimate în monetă străină;

d) Disponibilul în conturi şi creanţele în valută străină în ţară şi străinătate.

Printr'un comunicat ce va apare în Monitorul Oficial odată cu prezenta lege, Banca Naţională a României va stabili felul valutelor şi devizelor prevăzute de punctele b, c şi d, ce urmează a fi cedate.

Art. 3.

Sunt obligate să cedeze valorile specificate la art. 2 şi stabilite prin comunicatul Băncii Naţionale a României:

a) Persoanele fizice;

b) Persoanele juridice prin reprezentanţii lor legali;

c) Persoanele incapabile sau puse în interdicţie, prin reprezentanţii lor legali;

d) Persoanele care, pe baza unei dispoziţiuni legale din ordinul unei autorităţi sau prin testament posedă valori supuse cedării (sindicul falimentului, curator şi executor testamentar etc.).

e) Asociaţiile de persoane fără personalitate juridică sau fără patrimoniu, prin reprezentanţii lor legali;

f) Instituţiile de Stat şi regiile autonome.

Persoanele mai sus prevăzute nu sunt obligate să justifice provenienţa valorilor arătate la art. 2.

Art. 4.

Persoanele care în conformitate cu dispoziţiunile prezentei legi au obligaţia de cedare a valorilor specificate la art. 2 şi care la data publicării în Monitorul Oficial al legii de faţă se află în străinătate sunt obligate a efectua operaţiunea de cedare în termen de 15 zile dela data intrării lor în ţară.

Art. 5.

Persoanele, stabilite în ţară care vor dobândi cu orice titlu, gratuit sau oneros, una din valorile specificate la art. 2, pe altă cale decât pe baza unei autorizaţiuni după intrarea în vigoare a prezentei legi sunt obligate a le ceda Băncii Naţionale a României, personal sau prin intermediul unei bănci autorizate, în termen de 15 zile dela dobândirea lor.

Art. 6.

Persoanele care vor dobândi calitatea de persoană stabilită în ţară, astfel cum este definită în art. 1, alin. 2, din prezenta lege, sunt obligate a ceda Băncii Naţionale a României, personal sau prin intermediul unei bănci autorizate, în termen de 10 zile dela data când dobândesc această calitate, valorile specificate la art. 2.

Art. 7.

Persoanele, aşa după cum sunt definite de art. 1, având proprietate sau posesiune cu orice titlu valorile enumerate mai jos sunt obligate a le declara Băncii Naţionale a României, în termen de 15 zile dela data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial, fără a fi obligate a justifica provenienţa valorilor.

Art. 8.

Se va declara:

a) valutele şi devizele neprevăzute de comunicatul Băncii Naţionale a României, menţionate în ultimul alineat al art. 2;

b) Acreditivele, biletele la ordin, cambiile, orice efecte de comerţ exprimate în monedă străină, precum şi toate creanţele asupra străinătăţii neprevăzute în comunicatul Băncii Naţionale a României, asupra cedării;

c) Valori mobiliare emise în străinătate (valori mobiliare străine), precum şi cupoanele de dobândă şi dividendele lor.

d) Participantul la companii şi societăţi şi în general participaţiuni sub orice formă, la întreprinderile aflate în străinătate;

e) Bunuri imobiliare aflate în străinătate şi drepturi imobiliare (drepturi miniere, drepturi succesorale, drepturi de proprietate asupra vaselor de transport, etc.).

Declararea valorilor rămâne obligatorie, indiferent de faptul că ele trebuiau declarate, sau au fost declarate în trecut, în conformitate cu dispoziţiunile altor legi.

Art. 9.

Dacă valorile, enumerate la art. 8, punctele a-c, se află depuse la o Bancă declaraţia lor va fi trimisă Băncii Naţionale a României, prin intermediul băncii respective. Băncile sunt obligate a declara valorile depuse la acele bănci, nu au făcut-o până cel mai târziu cu 2 zile înainte de expirarea termenului.

Art. 10.

Asupra valorilor, supuse declaraţiunii, nu se va putea dispune, decât cu aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a României.

Art. 11.

Actul de dispoziţiune făcut cu nerespectarea prevederilor de mai sus, este considerat ca nul.

Art. 12.

Sunt supuse obligaţiunii de declarare a valorilor menţionate la art. 8, persoanele fizice şi juridice, precum şi asociaţiunile care se încadrează în dispoziţiunile art. 3, 4, 5 şi 6.

Art. 13.

Sunt scutiţi de obligaţiunea cedării şi declarării reprezentanţii diplomatici şi consulari, funcţionarii de carieră, care nu sunt cetăţeni români, împreună cu funcţionarii lor subalterni, supuşi ai Statului reprezentant şi care, în afara serviciului lor, nu exercită nicio profesiune, meserie sau orice altă activitate lucrativă în România.

Art. 14.

Cine încalcă dispoziţiunile prezentei legi se pedepseşte cu confiscarea valorilor necedate sau nedeclarate, cu închisoare dela 5-25 ani şi cu amendă egală cu încincitul valorilor confiscate, fără a se putea acorda circumstanţe atenuante.

Dacă valorile necedate sau nedeclarate, nu pot fi confiscate, indiferent din ce cauză, infractorii vor fi condamnaţi să plătească în folosul Statului, o sumă egală cu de cinci ori echivalentul în lei a obiectului infracţiunii; această sumă se dublează în caz de necedarea aurului sau valutelor efective prevăzute în comunicatul Băncii Naţionale a României.

Infracţiunile la prezenta lege se constată şi se judecă conform prevederilor legii pentru comerţul de devize din 1 Octombrie 1932, cu modificările ulterioare.

Valorile confiscate în folosul Statului, vor fi lichidate pentru Stat la cursul oficial.

Banca Naţională a României va reţine din contravaloarea în lei a valorii confiscate, 25% pentru cheltuielile sale de urmărire, şi 20% pentru a fi distribuite drept prime, din care 10% denunţătorului şi 10% constatatorului, afară de cazul când agenţii constatatori sunt funcţionari ai Băncii Naţionale a României, sau membri ai Corpului judecătoresc, în care caz prima cuvenită lor se va reţine de Banca Naţională a României pentru acoperirea cheltuielilor provocate cu urmărirea infracţiunilor la legea de faţă.

Art. 15.

Obligaţiile prevăzute în legea devizelor şi în legea circulaţiei metalelor preţioase (nr. 638/946), sunt şi rămân în vigoare.

Art. 16.

Dispoziţiunile legii Nr. 656 din 1944, privitor la circulaţia medaliilor comemorative de aur, sunt şi rămân abrogate, se abrogă de asemenea dispoziţiunii art. 7, pct. b, din legea Nr. 638 din 1946.

Art. 17.

Cedările şi declaraţiunile se vor face la sediile Băncii Naţionale a României din Bucureşti şi din provincie.

Art. 18.

Banca Naţională a României este autorizată a lua măsurile necesare, pentru aplicarea şi executarea dispoziţiunilor din prezenta lege.

Această lege s'a votat de Adunarea Deputaţilor în şedinţa dela 14 August anul 1947 şi s'a aprobat cu unanimitate de două sute şase voturi.

Vicepreşedinte

D. Pop

Secretar

Stelian Moraru

(L.S.A.D.).

Promulgăm această lege şi ordonăm, ca ea să fie învestită cu sigiliul Statului şi publicată în Monitorul Oficial.

Dată în Bucureşti la 14 August 1947.

MIHAI I

Ministrul Industriei şi Comerţului

Gheorghiu Dej

Ministrul Justiţiei

Lucreţiu Pătrăşcanu

Nr. 1.693.

Au urmat până în anul 1960 şi intrarea în vigoare a altor acte cu putere de lege pentru controlul mijloacelor de plată, altele decât cele efectuate în moneda naţională, cel mai draconic fiind Decretul 210 din 1960.

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 25 august 2025 (integral)

Regia de montaj: Radu Sima și Florina Neda

Regia de emisie: Izabel Jerdea și Paula Rotaru

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro