Au fost gasite 1161 articole pentru elevi
Este o premieră pentru organizarea activității de învățământ din România, ca și împărțire a anului, pe module și nu pe...
Structura viitorului an școlar este în dezbatere publică până pe 10 februarie.
După doar opt zile de şcoală, unii copii vor intra din nou în vacanţă timp de o săptămână. Este vorba despre cei din Ilfov şi...
Elevii primesc şi burse, dar şi facilităţi, precum gratuitate pe transportul public în comun şi învaţă una dintre meseriile...
Coşmar sau oportunitate pentru profesori? Un program bazat pe inteligenţa artificială, capabil să facă temele elevilor.
Conducerile școlilor sunt obligate să facă triajul zilnic, la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb.
Autoritățile din educație și sănătate au emis o serie de măsuri și recomandări menite să prevină transmiterea virusurilor...
Autorităţile din educaţie şi sănătate au emis o serie de măsuri şi recomandări menite să prevină transmiterea virusurilor...
Triajul zilnic devine obligatoriu în școli, iar elevii sau preșcolarii nu trebuie să meargă la cursuri dacă au simptome de...
Prima conferință „SuperTeach” din acest an școlar a fost organizată la Bucureşti.
În prima lună de şcoală, poliţiştii din întreaga ţară au fost sesizaţi în cazul a 373 de infracţiuni.
Următoarea vacanţă va fi de sărbători şi începe pe 23 decembrie 2022 şi durează până pe 8 ianuarie 2023.
Elevii români vor avea mai multe ore de sport şi mai diversificate, după ce Strategia Naţională pentru Sport va fi adoptată.
Elevii şi copiii de grădiniţă intră în ultima săptămână de şcoală din prima parte a anului de învăţământ, împărțit recent în...
Președintele asociațiilor de elevi, Robert Avram, a explicat că momentan există o soluție, însă aceasta este doar pe termen...
Aceasta este prima zi liberă pe care elevii o au înaintea vacanţei programate la finalul lunii octombrie.
Elevii români au obținut 2 medalii de aur, 4 de argint și 1 de bronz, potrivit Societății pentru Excelență și Performanță în...
România, în fruntea clasamentului UE în ceea ce privește procentul de elevi care învaţă două limbi străine.
Aproape 400 de elevi și 25 de cadre didactice de la o școală din Hațeg s-au autoevacuat în această dimineață.
Elevii din 27 de şcoli bucureştene sunt expuşi zilnic la poluare.
Peste 35.000 de copii au abandonat şcoala între 2018 şi 2019.
Mai multe proiecte pentru susţinerea şcolarilor şi preşcolarilor din mediile defavorizate dar și pentru stimularea...
Autoritățile din Alba au anunțat că, de luni, toți copiii vor reveni fizic la ore, cu toate că și aici sunt unități de...
La Informatică, lotul României a obținut patru medalii, locul al doilea în Europa și locul 8 în lume, din 90 de țări, la...
În paralel, urmează să fie lansat un proiect social pentru integrarea în comunitate a copiilor refugiaţi din Ucraina.
Candidații care au fost admiși la liceu în etapa a doua a repartizării își pot depunde dosarele de înscriere la unitățile de...
Elevii din Bucureşti nerepartizaţi la liceu sunt de trei ori mai mulţi decât locurile rămase disponibile.
Se lansează programul Start-up Nation 2022.
Consiliul Național al Elevilor consideră că proiectele privind legile educației vor asigura o reformă a educaţiei.
Dintre elevii rămaşi pe dinafară 15 au avut medii peste 9, cea mai mare fiind a unui tânăr din judeţul Cluj, 9,57.
Peste 110.000 de absolvenți ai clasei a opta au fost admiși în învățământul liceal, după repartizarea computerizată.
Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică două proiecte de legi menite să reformeze radical sistemul de învăţământ...
Liceele vor putea organiza propriile examene de admitere.
Este ultima zi în care elevii, împreună cu părinţii şi asistaţi de diriginţi, pot completa fişa cu opţiunile pentru licee.
Absolvenţii de gimnaziu au la dispoziție o săptămână pentru completarea fișelor cu opțiuni pentru liceu.
Rata de promovare la nivel național a crescut la 75,2%.
La nivel naţional, rata de promovare înainte de contestaţii este de 73,3%, cea mai mare din ultimii zece ani, spune ministrul...
Numărul absolvenţilor de gimnaziu care s-au înscris la examenul de Evaluare Naţională a fost cel mai mare din ultimii şase ani.
Rezultatele la Evaluarea Naţională, publicate pe site-ul evaluare.edu.ro.
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat se va încheia joi cu proba la Limba şi literatura maternă, potrivit calendarului...
Bacalaureatul continuă cu proba la alegere a profilului.
dl. prof. dr. Ioan Aurel Pop, preşedinte al Academiei Române
Serviciul de noapte a avut ca temă de discuție reforma în domeniul educației.
Evaluarea Națională s-a încheiat pentru majoritatea elevilor.
Prima unitate de învăţământ complet ecologică din România funcţionează în municipiul Buzău.
Preşedintele Klaus Iohannis vizitează Şcoala gimnazială numărul 11 din Buzău, în contextul Zilei Mondiale a Mediului şi Zilei...
Mai puţin de 30% dintre români au competenţe digitale de bază, potrivit unui studiu recent care ne plasează la coada Uniunii...