Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Grecia extinde programul "Bone de cartier" la nivel naţional

În faza pilot, proiectul a fost implementat în 62 de municipalităţi din întreaga ţară.

Grecia extinde programul "Bone de cartier" la nivel naţional
Foto: google.maps

Articol de Radio România Actualităţi, 10 Martie 2026, 01:21

Corespondenta RRA, Michaela Lambrinidou a transmis din Grecia o sinteză privind un nou program social:

Potrivit unui anunţ făcut de viceministrul pentru familie şi coeziune socială, Elena Rapti, programul "Bone de cartier" va fi extins la nivel naţional, începând cu luna martie, după încheierea etapei-pilot. Iniţiativa are ca obiectiv principal sprijinirea concretă a familiilor şi facilitarea revenirii sau integrării pe piaţa muncii a mamelor aflate la început de drum. Programul face parte dintr-un ansamblu mai amplu de măsuri, menit să armonizeze viaţa de familie cu cea profesională, în concordanţă cu priorităţile stabilite prin strategia europeană pentru egalitate în următorii ani. În faza pilot, proiectul a fost implementat în 62 de municipalităţi din întreaga ţară, testând mecanismele de aplicare şi impactul asupra beneficiarilor.

"Bone de cartier" se adresează, deci, familiilor cu copii cu vârste cuprinse între două luni şi jumătate şi doi ani şi jumătate şi oferă sprijin financiar diferenţiat, în funcţie de situaţia profesională a mamei. Astfel, mamele care lucrează cu normă întreagă vor beneficia de suma de 500 de euro lunar, cele care au un program part-time primesc 300 de euro pe lună, iar mamele şomere pot primi 300 de euro lunar, timp de trei luni însă, pentru a-şi facilita astfel căutarea unui loc de muncă. Sumele sunt virate direct persoanei care îngrijeşte copilul, fie că activitatea se desfăşoară la domicilul familiei, fie la domiciliul îngrijitorului, în baza unui acord între cele două părţi. Pentru a fi eligibilă, mama trebuie să aibă un venit individual anual, care să nu depăşească suma de 24.000 de euro. Bugetul total al acestui program se ridică la 54 de milioane de euro, fonduri provenite din cadrul strategiei naţionale de referinţă, iar obiectivul este încheierea a aproximativ 4.500 de acorduri la nivel naţional.

În registrul îngrijitorilor, ce a fost întocmit, se pot înscrie absolvenţi ai învăţământului obligatoriu, cu condiţia participării la un scurt seminar online, precum şi absolvenţi de grădiniţă sau ai unor specializări conexe, pentru care seminarul nu este însă obligatoriu. Dosarul trebuie să includă un certificat de prim ajutor, adeverinţe medicală, copia cazierului judiciar şi un document care să ateste lipsa unor infracţiuni împotriva libertăţii sexuale a minorilor. De asemenea, pot avea calitatea de îngrijitor şi rudele copilului, inclusiv bunicii, dacă îndeplinesc toate condiţiile prevăzute.

Comisia Europeană a aprobat transferul la 522 de milioane de euro din PNRR către Programul Sănătate
În lume 09 Martie 2026, 21:22

Comisia Europeană a aprobat transferul la 522 de milioane de euro din PNRR către Programul Sănătate

Comisia Europeană a aprobat luni transferul la 522 de milioane de euro din PNRR către Programul Sănătate, pentru ca România...

Comisia Europeană a aprobat transferul la 522 de milioane de euro din PNRR către Programul Sănătate
Mai multe ţări au solicitat asistență Ucrainei în combaterea atacurilor cu drone iraniene
În lume 09 Martie 2026, 19:35

Mai multe ţări au solicitat asistență Ucrainei în combaterea atacurilor cu drone iraniene

Ucraina este vizată aproape zilnic de sute de drone rusești Shahed cu rază lungă de acțiune, o armă de concepție iraniană pe...

Mai multe ţări au solicitat asistență Ucrainei în combaterea atacurilor cu drone iraniene
Țările europene „doresc să participe la securitatea traficului naval” din Marea Mediterană și Marea Roșie
În lume 09 Martie 2026, 19:32

Țările europene „doresc să participe la securitatea traficului naval” din Marea Mediterană și Marea Roșie

Când Ciprul este atacat, Europa este atacată, a declarat preşedintele Emmanuel Macron pe aeroportul militar din Paphos, în...

Țările europene „doresc să participe la securitatea traficului naval” din Marea Mediterană și Marea Roșie
Prețul combustibililor a crescut constant pe piața internațională în ultimele două săptămâni
În lume 09 Martie 2026, 18:34

Prețul combustibililor a crescut constant pe piața internațională în ultimele două săptămâni

Comisia Europeană se arată îngrijorată de creşterea preţurilor combustibililor fosili, pe fondul conflictului din Orientul...

Prețul combustibililor a crescut constant pe piața internațională în ultimele două săptămâni
Racheta lansată din Iran spre centrul Israelului a fost interceptată
În lume 09 Martie 2026, 17:03

Racheta lansată din Iran spre centrul Israelului a fost interceptată

Fragmente ale rachetei ar fi lovit zone deschise, scrie "Times of Israel".

Racheta lansată din Iran spre centrul Israelului a fost interceptată
NATO e pregătită să apere toţi aliaţii în faţa oricărei ameninţări
În lume 09 Martie 2026, 16:45

NATO e pregătită să apere toţi aliaţii în faţa oricărei ameninţări

NATO a confirmat luni că a interceptat o rachetă care se îndrepta spre Turcia, a declarat pe X purtătorul de cuvânt al...

NATO e pregătită să apere toţi aliaţii în faţa oricărei ameninţări
Conflictul din Golf și implicațiile sale internaționale
În lume 09 Martie 2026, 16:20

Conflictul din Golf și implicațiile sale internaționale

Statele Unite au suspendat serviciile consulare din sudul Turciei şi au ordonat personalului diplomatic neesenţial să...

Conflictul din Golf și implicațiile sale internaționale
Ursula von der Leyen: Vechea ordine mondială se schimbă
În lume 09 Martie 2026, 14:12

Ursula von der Leyen: Vechea ordine mondială se schimbă

Europa nu mai poate conta doar pe sistemul internațional bazat pe reguli, avertizează șefa Comisiei Europene.

Ursula von der Leyen: Vechea ordine mondială se schimbă

Radio România

Trump sugerează că operațiunile americane împotriva Iranului s-ar putea încheia în curând

Trump sugerează că operațiunile americane împotriva Iranului s-ar putea încheia în curând

Trump sugerează că operațiunile americane împotriva Iranului s-ar putea încheia în curând
Premierul Bolojan: Vom face o analiză aprofundată a felului în care a fost organizată și a decurs operațiunea de repatriere a cetățenilor români | VIDEO

BBC: Spirala prețurilor petrolului ar putea fi încetinită, dar nu oprită

BBC: Spirala prețurilor petrolului ar putea fi încetinită, dar nu oprită

BBC: Spirala prețurilor petrolului ar putea fi încetinită, dar nu oprită
DÂMBOVIȚA: Bărbat înjunghiat mortal în comuna Crevedia

DÂMBOVIȚA: Bărbat înjunghiat mortal în comuna Crevedia

DÂMBOVIȚA: Bărbat înjunghiat mortal în comuna Crevedia