Au fost gasite 5615 articole pentru rusia

Parlamentarii europeni au adoptat un amendament depus de reprezentanții români şi polonezi, prin care s-a diminuat rolul...

Vicepremierul Republicii Moldova spune că ţara sa intenţionează să valorifice posibilităţile de participare la structura...

Preşedintele Ucrainei a declarat că Moscova şi Kievul vor găsi în cel mai scurt termen o soluţie la problema staţionării...

Noul preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici face vineri o vizită la Moscova, prima în Rusia de când a preluat funcţia de...

Ministrul român de Externe a propus, la o întâlnire cu ambasadorul rus, crearea unor noi instrumente pentru schimburile...

Preşedintele Rusiei Dmitri Medvedev a semnat la Paris acorduri de "sute de milioane de euro".

Gazoductul Nabucco rămâne o prioritate, dar UE ar putea susţine în anumite condiţii şi proiectul concurent Southstream,...

Compania franceză GDF Suez a semnat un memorandum de intenţie cu Gazprom, primul pas oficial spre proiectul NorthStream.

UPDATE: Autorităţile au decis anularea alertei de tsunami pentru toate ţările de la Pacific.

România mai are practic doar şansa de a ajunge la Cupa Mondială după recalificări, în vreme ce Georgia şi Rusia au asigurată...

Moscova nu va cere garanţii de stat din partea statului bulgar, deoarece este "absolut convinsă" de eficacitatea proiectului.

Rusia se declară preocupată de faptul că Iranul îmbogăţeşte uraniul la un nivel ridicat, respectiv 19,8%.

În urma unui val de critici, preşedintele rus a anunţat o serie de măsuri ce vizează reformarea Ministerului de Interne.

"Probleme tehnice" au făcut ca Rusia să amâne livrarea către Iran a unor sisteme antirachetă S-300.

Premierul rus, Vladimir Putin, a făcut această declaraţie în cadrul unei reuniuni consacrate reformării Armatei.

Rusia ar fi respins invitaţia ca Moscova să desfăşoare rachete în regiunea separatistă transnistreană.

Autorităţile de la Tiraspol anunţă că sunt pregătite să primească pe teritoriul transnistrean rachete de tip Iskender

Rusia aşteaptă explicaţii din partea Bulgariei în privinţa posibilei participări a acesteia la scutul antirachetă.

Ministrul apărării din Republica Moldova afirmă că aceasta ar putea beneficia de amplasarea scutului antirachetă în România.

Agenţia a dezvăluit în premieră o parte din arhiva privind recuperarea unui submarin sovietic.

Extragerea gazului natural din cărbune remodelează fundamental piaţa mondială a gazului.

În deschiderea noii sesiuni, comuniştii de la Chişinău au cerut ca parlamentul să protesteze împotriva deciziei Bucureştiului...

Ministrul de Externe a afirmat la Radio România că ţara noastră este un partener fiabil pentru ţările din zonă.

Oficialităţi din Rusia şi-au exprimat punctul de vedere în legătură cu noua umbrelă de securitate.

SUA spuna că vor îngheţa conturile Gărzii Revoluţionare Iraniene care conduc, de fapt, programul nuclear al Teheranului.

Kievul spune că "examinează cu mare atenţie" consecinţele deciziei României, iar Rusia declară că "se simte ameninţată".

Voronin a tunat şi împotriva scutului anti-rachetă, a "imperialiştilor români" care "vor să transforme Republica Moldova...

Potrivit documentului, "NATO este una dintre posibilele ameninţări majore la adresa securităţii Rusiei".

Ministrul rus de Externe aşteaptă informaţii despre amplasarea scutului antirachetă în România.

"Odată ce vom găsi clienţi, finanţarea Nabucco nu va mai fi un obstacol", afirmă directorul Nabucco.

Poliţia din Moscova a arestat zeci de persoane care protestau față de limitarea dreptului la exprimare.

Valul de frig continuă să provoace victime în estul Europei, unde numărul deceselor a crescut.

România va majora importurile de gaze naturale din Rusia, marţi şi miercuri.

Guvernul a autorizat producătorii de energie să scoată cărbune şi păcură din rezerva de stat.

Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe s-a angajat să susţină revendicarea Kosovo.

Dmitri Medvedev a decis să trimită un ambasador la Kiev după 5 luni de absenţă.

Grecia învins echipa Rusiei în runda a doua a competiţiei.

Creştinii din Rusia sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului.

Preşedintele Dmitri Medvedev speră să reducă consumul de alcool.

Centrala se închide din motive de securitate.

Anul 2009 a marcat relansarea relaţiilor Rusiei cu SUA şi reluarea relaţiilor cu NATO.

Cele două ţări au pus astfel capăt unei dispute legate de tranzitul petrolului.

Germania şi-a dat acordul pentru construirea gazoductului rusesc Nord Stream.

Conflictul din Orientul Mijlociu a fost evocat de Serghei Lavrov la Cairo.

O serie de acţiuni consacrate acestui eveniment vor avea loc la Moscova.

Rusia, Kazahstan şi Belarus au decis să constituie din 2012 un spaţiu economic unic.

Preşedinţii Rusiei şi SUA au discutat despre noul acord bilateral asupra dezarmării nucleare.

Secretarul general al NATO, Anders Rasmussen nu a putut să plece din Moscova din cauza gerului.

Fostul premier a iniţiat reformarea economiei Rusiei.

Ministrul rus de finanţe a anunţat oficial ieşirea din recesiune a Rusiei.

Un ciclon arctic a făcut ca temperaturile din Urali să scadă la -40 grade Celsius