Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ARENA NAŢIONALĂ Sâmbătă, 20 Aprilie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

21 Mai 2013
Vizualizari: 10737
Comentează add

Invitaţi: prof. univ. dr. col. Petre Otu, preşedintele Comisiei Naţionale de Istorie Militară şi comandor dr. Gheorghe Vartic, cercetător.

Plecarea Armatei Roşii din România – 1958

george-popescu

Nikita Sergheevici Hruşciov şi Gheorghe Gheorghiu Dej în 1960. Foto: Arhivă Agerpres.

Opţiune a conducerii regimului de la Bucureşti sau un rezultat al negocierilor dintre blocurile militare ale Războiului Rece?

Răspunsul comportă mai multe componente, însă cuprinde  câte ceva din fiecare variantă. România dorea plecarea Armatei Roşii de pe teritoriul său, URSS se gândea la o refacere a imaginii sale grav afectată de intervenţia militară contra Ungariei, din octombrie 1956.
      
Trebuie avut în vedere tabloul relaţiilor dintre Est şi Vest. Ambele tabere ajunseseră la concluzia că un război  va globaliza mapamondul într-un conflict devastator. Spiritul Genevei – 1955 sau acordul pentru co-existenţă paşnică a celor două sisteme a făcut posibilă şi retragerea trupelor sovietice din Austria în sectorul controlat de Moscova, cât şi condiţiile de abdicare de la politica lui Stalin, prin iniţierea unor măsuri de relaxare ale regimului comunist în Europa de Est.

AUDIO: Plecarea Armatei Roşii din România – 1958.
       
România a acţionat prima, în 1955,  lăsând însă  iniţiativa la îndemâna sovieticilor. Propunerea lui Gheorghiu Dej comunicată prin Emil Bodnăraş – ministru al apărării – a fost inţial primită cu irascibilitate, isterie chiar de Nichita Sergheevici Hruşciov, liderul de atunci al URSS.
        
Tatonările, apoi discuţiile şi negocierile au durat trei ani încheiaţi. Succesul liderilor români a fost posibil în cea mai mare măsură – cred invitaţii ediţiei – de întorsătura produsă de revoltele din Polonia şi Ungaria din 1956. Nici meritul negociatorilor români nu trebuie minimalizat, aceştia „jucându-se efectiv cu focul”. Prezenţa militară în România era constituită din componenţa a trei divizii – 35 mii de militari – suficientă pentru a controla o ţară ca România. Mai mult, consilierii sovietici conduceau în bună parte ţara, deciziile lor fiind prioritare.
       
La 24 mai 1958 se semna de către România şi URSS un acord de repatriere a militarilor sovietici staţionaţi pe teritoriul naţional. Acordul prevedea un calendar al eşalonării efectivelor în perioada iunie – august 1958, cât şi aşa-zise manifestări ale solidarităţii şi prieteniei româno-sovietice. (În realitate, la mijloc a fost vorba şi de o reducere anumărului militarilor sovietici din afara graniţelor lor din raţiuni financiare şi de imagine. Pe de altă parte, euforia a fost estompată şi de reducerile efectivelor militare româneşti. În anii 1958 şi 1960, dacă ne raportăm strict la condiţiile funcţionării Armatei Române).
        
Adunări populare în mediul civil şi militar, spectacole, decoraţii şi recompense financiare, ovaţii şi adeziuni completau tabloul despărţirii de „Marele Frate de la Răsărit”. Populaţia civilă a primit cu satisfacţie această decizie, cei prigoniţi sau prin închisori au considerat că sfârşitul regimului era pe-aproape. Oamenii reveneau sau aveau posibilitatea să revină la viaţă după statutul de ţară ocupată de o armată străină, timp de 14 ani.
        
Sub raport politic, regimul Dej a „strâns” şurubul, un nou val de represiune a urmat plecării militarilor sovietici pentru a întreţine la Moscova un climat de încredere. Graţie unor „confidenţe” din România, occidentalii au aflat de iminenta retragere sovietică, prin aceasta, odată pasul făcut , să nu se mai dea înapoi.
        
Parte din instalaţiile militare, armament şi muniţii au rămas pe teritoriul României până la un acord final de retragere al acestora, survenit între cele două părţi, în 1971.
          
Fără sovietici, România a iniţiat mai târziu, după anul 1968 constituirea unei industrii naţionale de apărare. În plan social, au fost eliminate cartelarea alimentelor, a cotelor agricole obligatorii. În relaţia bilaterală, conducerea de la Bucureşti a dat semnalul de-sovietizării, apoi de-rusificării societăţii româneşti. De la anularea prevederii învăţării limbii ruse în ciclurile gimnazial şi liceeal şi până la cererea de innapoiere în URSS a consilierilor săi. Unii ofiţeri români au fost obligaţi să aleagă: ori serviciul în Armată, ori divorţul de soţi sovietici.
         
Această tentativă de revenire la valorile naţionale a cuprins şi spectrul relaţiilor cu Occidentul. Către tradiţia legăturii cu Vestul pentru o nouă construcţie bazată dacă nu pe independenţă, cel puţin pe un grad de autonomie lărgită.
         
Aşa a fost posibilă mai târziu recunoaşterea RFG, a Israelului, a negocierilor comerciale ale României cu parteneri privaţi din Europa de Vest – o adevărată blasfemie faţă de Moscova – crearea de societăţi economice mixte între România şi Occident.
         
Plecarea sovieticilor din România a polarizat pozitiv naţiunea oferind o alternativă faţă de ceea ce fusese până atunci, pentru emancipare şi dezvoltare.
        
Lipsa prezenţei militare sovietice în România nu a împiedicat Moscova să încerce să-şi impună controlul în deciziile majore. Definitiv consilierii au plecat în anul 1963, însă a rămas agentura constituită în cei 20 de ani de comunism , de până atunci, ce penetrase atât conducerea la nivel înalt, cât şi serviciile secrete şi Armata.
       
Eforturile autorităţilor române de a o neutraliza au fost mari, însă n-au fost duse până la capăt.

Contribuţii editoriale: dl. col (r) Gheorghe Cristache, martor la retragerii armatei sovietice din România – 1958. Un interviu de Mirela Băzăvan.
  
Ne puteţi scrie la istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare şi pe Internet de la : www.romania-actualitati.ro
  
Fisierul audio al ediţiei poate fi descărcat integral cu titlu personal de la: http://www.romania-actualitati.ro/Podcast/istorica/4


Etichete ArmatasovieticăretragereDejURSSUngariaRomânia

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live