Istoria frigiderului

Omenirea este preocupată de problema frigului și a căldurii încă din cele mai vechi timpuri. Deși cunoaștem prea puțin despre începutul apariției procesului de răcire, ne putem declara, totuși, norocoși, deoarece avem amintiri despre tehnicile foarte timpurii, rudimentare, scrie portalul mindmegette.hu, citat de RADOR.

Culturile antice dezvoltate în zona mediteraneană cunoșteau deja conceptul de fructe și băuturi răcite, ba mai mult, nici comerțul cu gheața nu le era necunoscut. Cu toate acestea, utilizarea gheții era un lux pe atunci. Dincolo de frontierele Europei, și în lumea de est erau folosite câteva practici de răcire. Într-o carte de poezie antică din China pot fi citite rândurile care se referă la deschiderea și folosirea rituală a unei ghețării. În Japonia, ”Sărbătoarea gheții” este o tradiție de mii de secole, care se ține în prima zi din luna iunie.

Cu acest prilej împăratul decernează premii, la care ”adaugă și o bucată de gheață”. În Evul Mediu, în Europa situația s-a denaturat în așa fel, încât s-a exagerat cu ”plăcerile ghețoase”. Așa i s-a întâmplat și prințului spaniol Don Carlos, care în 1568 a decedat din cauza unei pneumonii și se presupune că a fost cauzată de consumul exagerat de băuturi cu gheață. Nu departe nici de noi, în Tirol, începând din secolul al XVI-lea, carnea animalelor sălbatice, vânate, erau depozitate în ghețar.

În 1790, un profesor de economie din Göttingen, Johann Beckmann, se ocupă pe larg, în cartea sa, de cea mai recentă realizare măreață a artei culinare contemporane, care era înghețata. În opinia profesorului, o asemenea delicatese nu a fost realizată până atunci. Înghețata, deși este în continuare un privilegiu al bogaților, în aceea perioadă este tot mai mult folosită ca un produs de lux și devine tot mai căutată și importantă. Materia de bază este adusă din zonele îndepărtate, reci, și este depozitată, în condiții speciale, în ghețare. La începutul secolului XIX cei mai mari furnizori de gheață ai Europei erau norvegienii, iar America de Sud și Orientul Îndepărtat erau aprovizionate cu gheață de America de Nord.

Caracteristic condițiilor contemporane era că atunci când la Londra a sosit o cantitate mare de gheață, autoritățile locale nu aveau la dispoziție reguli vamale care puteau fi aplicate. Până când s-a reglementat situația, 300 de tone de gheață s-au topit. Desigur, și cei de peste mări au vrut să pună mâna pe piața europeană. O firmă americană, de exemplu, a încercat să recruteze cumpărători prin amplasarea, în fiecare dimineață, a unei table de gheață, într-o vitrină din Londra, pe care în următoarea zi o schimba cu una similară, proaspătă.

Părintele frigiderului

Populația de la orașe era mai puțin nevoită să își asigure singură hrana, deoarece datorită expansiunii piețelor și a echivalării muncii în bani s-a creat posibilitatea pentru ca oamenii să își cumpere produsele alimentare.

În același timp, pentru menținerea prospețimii a produselor alimentare cumpărate pentru acasă a devenit indispensabilă răcirea corespunzătoare ale acestora. În procesul de producție în masă a structurilor frigorifice a reprezentat o adevărată revoluție dezvoltarea metodei de fabricare a fierului, deoarece în aceste uzine a fost produsă materia de bază a frigiderelor, adecvată pentru depozitarea gheții. Așa cum era de așteptat, primul ”răcitor” a fost construit în Statele Unite, inventatorul fiind John Gorrie, care și-a brevetat opera sa în 1851.

Cel mai interesat, chiar și în zilele noastre, față de tehnicile de răcire, este industria de bere. La Expoziția Mondială, organizată lângă Viena, în 1873, se putea deja viziona aparatul cu abur rece, ceea ce din acest moment este utilizat cu mare interes și în Europa.

În general, se poate spune că utilizatorii de seamă din acea vreme erau exclusiv din domeniul depozitării și prelucrării produselor alimentare (de exemplu de la diferite abatoare).