Ministrul de interne a spus că faţă de 2008, în 2009 infracţiunile s-au înmulţit la toate capitolele, cu excepţia...
Potrivit acestei legi, serviciul militarilor voluntari se poate desfăşura până la vârsta de 45 de ani.
Poliţia rutieră declară că la fiecare două săptămâni va lua câte o regulă de circulaţie şi va verifica respectarea ei.
Garda civilă spaniolă a confiscat 350 de tone de cupru în valoare de 1,5 milioane de euro, pe care "organizaţia" îl vindea în...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat pozitiv pentru prezenţa crucifixului în sălile de clasă, după ce,...
Articole din Ziarul Financiar, Curierul Naţional , Bursa şi Economistul.
Un val de şase metri a lovit un vas de croazieră, în golful Leon, în Mediterana, şi a omorât două persoane. Alte 16 au fost...
Victor Ponta spune că se va plânge la reuniunea socialiştilor europeni de "politica agresivă de racolări" a partidului de...
Cele două ţări menţin suspansul în privinţa noilor măsuri de sancţionare a Iranului propuse de ceilalţi membri ai Consiliului...
Subiectul a fost iniţiat de PD-L după ce Mircea Geoană a refuzat să supună la vot cererea independenţilor de a-şi menţine...
Preşedintele Rusiei Dmitri Medvedev a semnat la Paris acorduri de "sute de milioane de euro".
Preşedintele României a fost întâmpinat pe aeroportul din Kandahar de comandantul trupelor NATO aflate în Afganistan,...
Articole din Gândul, România Liberă, Evenimentul Zilei şi Adevărul.
Consilierul ministrului Sănătăţii spune că preţul medicamentelor ar putea creşte de la 1 aprilie cu până la 6,25%
Fotbalistul român va primi sentinţa în cazul de dopaj peste două săptămâni.
Autorităţile ungare vor să înăsprească legislaţia referitoare la deţinerea armelor de foc.
Autorităţile elveţiene au cedat presiunilor europene şi americane privind modificarea reglementărilor bancare.
Secretarul general NATO a precizat că doreşte o consolidare a relaţiei Alianţei cu statele partenere.
În această localitate a fost construită o bază sportiva care este traversată de cabluri telefonice.
Comisia Europeană a prezentat la Bruxelles "Strategia 2020" pentru creştere economică.
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit în Kazahstan cu reprezentanţii comunităţii româneşti.
Premierul Emil Boc cere instituţiilor care coordonează programul să faciliteze derularea acestuia din nou din 8 martie.
Guvernul grec a adoptat noi măsuri de austeritate pentru depăşirea crizei economice cu care se confruntă.
UPDATE: Câteva sute de persoane au manifestat în centrul Craiovei în semn de solidaritate cu primarul Antonie Solomon.
Cel mai grav afectaţi de criza economică sunt muncitorii din sectorul industriei prelucrătoare.
Responsabili de le Roma doresc să organizeze un referendum prin care să ceară interzicerea cultivării cartofului modificat...
Parlamentul ucrainean a votat o moţiune de cenzură împotriva guvernului condus de Iulia Timoşenco.
Liderul BNS Dumitru Costin susţine că veniturile la sistemul public de sănătate sunt mai mici decat cele prognozate în Legea...
România întâlneşte selecţionata Israelului la Timişoara într-un meci amical la fotbal.
UPDATE: Mircea Geoană spune că demersul PD-L nu este legal, neexistând instituţia supendării ci doar a revocării.
Un oraş din Kansas adoptă temporar numele companiei Google pentru a beneficia de internet de mare viteză.
Premierul de la Chişinău a discutat la secţia consulară a ambasadei României despre procedurile pentru obţinerea permisului...
Tribunalul Bucureşti l-a găsit vinovat, pe fostul candidat la preşedinţie, de înşelarea mai multor persoane cărora le...
Institutului Cantacuzino a primit de la guvern un milion lei pentru a obţine avizele de producere a vaccinurilor.
Vântul le-a dat de furcă jucătorilor, într-o partidă dintr-o ligă inferioară din Germania.
Institutul Naţional de Statistică a revizuit uşor în scădere contracţia economică de anul trecut, cu 0,1%.
Articole din Ziarul Financiar şi Curierul Naţional.
Barack Obama îi va trimite premierului canadian o ladă de bere, după ce a pierdut un pariu privind finala de hochei pe gheaţă.
Gazoductul Nabucco rămâne o prioritate, dar UE ar putea susţine în anumite condiţii şi proiectul concurent Southstream,...
Magistraţii Tribunalului Argeş hotărăsc dacă primarul Craiovei Antonie Solomon va rămâne în arest pentru 29 de zile sau va fi...
Companiile româneşti sunt aşteptate să participe la dezvoltarea industrială a Kazahstanului - a fost invitaţia lansată de...
Compania franceză GDF Suez a semnat un memorandum de intenţie cu Gazprom, primul pas oficial spre proiectul NorthStream.
Editoriale din Adevărul, Gândul, România Liberă şi Jurnalul Naţional.
Autorităţile române estimează că 80% dintre drogurile care intră în România au ca destinaţie Europa de vest.
Potrivit datelor oficiale, rata şomajului se apropie de 19 procente. Patronii spanioli spun că pentru relansarea economiei...
Coproducătorul filmului "The Hurt Locker", nu va putea participa la ceremonia din acest an din cauza unor e-mailuri trimise...
Articole din Adevărul, România Liberă, Jurnalul Naţional şi Gândul.
Presa italiană vehiculează două variante de pedeapsă pentru atacantul român, după ce a acesta a fost depistat pozitiv cu...
Judecarea dosarului a fost suspendată, după ce avocaţii au ridicat trei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la...
Echipele chinologice ale Jandarmeriei sunt antrenate pentru salvarea victimelor surprinse de avalanşă.
Reprezentanţii PSD şi ai PNL spun că vor contesta la Curtea Constituţională Legea adoptată de Camera Deputaţilor.
În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veștea, Nicoleta Pauliuc, Ciprian Ciucu.
Valul de căldură se va accentua la începutul săptămânii viitoare.
Participanții la conferința privind redresarea economică a Ucrainei s-au angajat la un nou sprijin internațional de 15...
BNR a decis la începutul săptămânii să mențină la 6,5% pe an, rata dobânzii de politică monetară.
200 de artiști români și străini au fost invitați la evenimentul care se desfășoară la Costinești.
Vizitatorii pot găsi cărți pentru toate vârsele, jocuri educative, dar și muzică.