
În Munţii Rodnei şi în masivul Călimanilor, zăpadă s-a depus într-un strat de câţiva centimetri, potrivit informaţiilor...

Plenara CC al Partidului Comunist din China a hotărât pentru următorul cincinal creşterea bunăstării sociale şi construcţia...

Sindicatul Naţional al Instructorilor Auto din România va organiza miercuri un protest, participanţii urmând să staţioneze în...

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care prevede includerea stimulentului mediu încasat în anul 2009 în...

Cea de-a treia etapă a grupei E din Liga Campionilor programează partida Bayern Munchen - CFR Cluj. Meciul va fi transmis în...

Preşedintele Consiliului naţional al întreprinderilor private mici şi mijlocii, Ovidiu Nicolescu, a declarat că dacă statul...

Articole din Ziarul Financiar, Curierul Naţional, Bursa şi Economistul.

Casa Albă a ajuns la concluzia că firmele din China ajută Iranul să-şi îmbunătăţească tehnologia balistică şi să dezvolte...

Premierul R. Moldova, Vladimir Filat, a salutat faptul că problema transnistreană a ajuns să fie discutată de liderii...


Departamentul Apărării a stabilit o echipă specială de 120 de experţi, în alertă de câteva săptamâni, pentru a determina ce...

Orchestrele şi Corurile Radio vă invită joi, 21 octombrie 2010, ora 19.00, la cel de-al doilea recital din seria "Chopin......

Într-o carte intitulată "Principii – Pregătiţi să domnească" sunt aduse 60 de mărturii despre cum sunt în realitate principii...

UPDATE: Potrivit preşedintelui cecen, Ramzan Kadîrov, toţi deputaţii parlamentului din Groznîi, atacat de rebeli marţi, sunt...

Editoriale din România Liberă, Evenimentul Zilei, Gândul şi Curentul.

Distribuitorii spun că una din patru benzinării a rămas sau este pe cale să rămână fără carburanţi, iar companiile petroliere...

Articole din Adevărul, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, România Liberă şi Gândul.

Decizia de a-l tranfera pe agresorul asistentei românce Maricica Hăhăianu de acasă la penitenciar a fost luată de judecător...

După 40 de ani, la finalul unei îndelungate perioade de restaurare, vizitatorii au acces liber şi în partea inferioară a...

În Armenia a fost inaugurată cea mai lungă linie de teleferic din lume care face legătura cu o mănăstire situată în munţii...

Partidele parlamentare de opoziţie au anunţat că vor organiza alegeri anticipate în termen de şase luni, dacă moţiunea de...

Ministerul Culturii pregăteşte un al doilea val de disponibilizări, după ce vara aceasta mare parte a teatrelor şi muzeelor...

Guvernul din Franţa a anunţat activarea aşa-numitului centru ministerial de criză, rolul fiind de a asigura continuarea...

Pe 28 octombrie, la o zi după votarea moţiunii de cenzură, cabinetul îşi va asuma răspunderea pentru proiectul de lege a...

Peste 3,6 tone de produse alimentare, constând în carne tocată, carne de pasăre, peşte, mezeluri, preparate din lapte,...

După ce mai bine de 20 de ani fabricile din municipiul Carei s-au închis pe rând, primarul localităţii Kovacs Eugen susţine...

Malurile abrupte din mai multe zone din Constanţa au început să cedeze. Şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii, Gigi...

O instituţie americană de caritate este gata să plătească până la 200 de lire sterline fiecărui consumator de droguri care...

În ultimii doi ani, numărul reclamaţiilor care vizează magazinele online s-a dublat, acestea ajungând să reprezinte o...

Începând de luni, 18 octombrie, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va relua funcţionarea liniilor de transport public din...

Aflat în vizită oficială la palatul Cotroceni, preşedintele Ungariei, Pal Schmitt, a dat asigurări că ţara sa va sprijini...

Moţiunea de cenzură este semnată şi susţinută 209 de parlamentari ai grupurilor parlamentare PSD+PC şi PNL. Documentul este...

Un tânăr din municipiul Caracal a fost arestat după ce a fost prins în flagrant comercializând droguri de risc.

Liderul sindicatului Sed Lex, Vasile Marica, îi acuză pe liderii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici că ar fi...

La Brăila a avut loc la sediul Prefecturii judeţului cea de-a patra întâlnire a proiectului multilateral Comenius "Everybody...

Greva lucrătorilor societăţii de transporturi feroviare din Belgia, de luni, a dus la crearea mai multor ambuteiaje pe...

Aproximativ 100 de angajaţi ai Consiliului Judeţean Constanţa au protestat pentru salarii decente. Acestora li s-au alăturat...

Articole din Ziarul Financiar, Curierul Naţional, Bursa şi Săptămâna Financiară.

Întâlnirea dintre liderii Rusiei, Germaniei şi Franţei este menită să consolideze relaţiile Rusiei cu UE după deschiderea...

Editoriale din România Liberă, Jurnalul Naţional şi Evenimentul Zilei.

Articole din Adevărul, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, România Liberă şi Gândul.

Vizita vine în contextul în care statele membre NATO se pregătesc să aprobe un nou concept strategic al alianţei iar Ungaria...

Dinamo Bucureşti a câştigat, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), derbiul susţinut împotriva rivalei...


Papa Bemedict al XVI-lea a canonizat şase noi Sfinţi de cinci naţionalităţi: un preot polonez, un călugăr canadian, o...

Un studiu realizat recent relevă faptul că o majoritate covârşitoare a alegătorilor din Elveţia vor susţine o propunere de...

Filmările la producţia "The Hobbit" sunt prevăzute să înceapă în februarie, după ce aceasta a primit undă verde. Nu a fost...

Maratonul Bucureşti a fost câştigat de atletul kenyan Duncan Koech după ce a terminat competiţia în două ore, 13 minute şi 59...

Procurorii de la Roma au cerut transferul în închisoare al italianului Alessio Burtone, în vârstă de 20 de ani, acuzat de...

Duminică de la ora 20.30 pe stadionul Dinamo din capitală se desfăşoară meciul dintre Dinamo şi Steaua din Liga I la fotbal.

Într-o emisiune difuzată anterior la un post de televiziune, şeful statului a afirmat că protestul angajaţilor de la finanţe...

În vara anului viitor, Comisia Europeană va reanaliza situația, având la dispoziție datele pentru anul în curs.

Interdicția ar urma să se aplice doar pensiilor necontributive, în timp ce restul pensionarilor vor putea cumula legal ambele...

Deficitul de forță de muncă din România este principalul motiv pentru care primim muncitori din alte state, care își părăsesc...

Reprezentanții societății civile au cerut mai multe proiecte legislative pentru protecția victimelor violenței domestice.

Una dintre ele s-a prăbuşit pe acoperişul unei case.

CCR consideră că stabilirea regulii de plată în procent maxim de 30% sub formă de retragere unică nu reprezintă o încălcare a...