Iranul dă asigurări că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru cei care nu îi sunt inamici
Reacțiile vin după ce președintele american, Donald Trump, i-a dat Teheranului un ultimatum de 48 de ore pentru a debloca strâmtoarea.
Articol de Carmen Gavrilă, 22 Martie 2026, 13:47
Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă pentru toate vasele, cu excepția celor care au legături cu inimicii Iranului, a declarat duminică reprezentantul Teheranului pe lângă Organizația Maritimă Internațională, din cadrul ONU.
Majoritatea armatorilor au suspendat traversarea strâmtorii de frica unor atacuri iraniene, iar acest lucru a afectat prețurile globale la energie.
Președintele american, Donald Trump, i-a dat Iranului un ultimatum de 48 de ore pentru a debloca strâmtoarea și a amenințat că în caz contrar va ordona distrugerea termocentralelor iraniene.
În replică, Teheranul a amenințat că va ataca în țările arabe din Golf infrastructură care ține de energie, tehnologia informației și desalinizarea apei.
Strâmtoarea Ormuz este în mod normal tranzitată de 20% din petrolul vândut la nivel global. Există speculații că, pentru a forța deblocarea strâmtorii, americanii ar pregăti inclusiv capturarea unor insule iraniene din Golf, în special Kharg, de unde pleacă 90% din exporturile iraniene de petrol.
Spre Golf se îndreaptă mii de pușcași mari americani specializați în astfel de operațiuni de desant.
Între timp, premierul Benjamin Netanyahu a avertizat că Israelul va continua să lovească Iranul pe toate fronturile, după ce rachete iraniene au trecut de apărarea antiaeriană și au lovit din plin două orașe din sudul Israelului, Arad și Dimona.
Cel puțin 175 de persoane au fost rănite în cele două atacuri.
Dimona este la doar câțiva kilometri de reactorul nuclear al Israelului.













