„Relaţiile româno-sovietice pe muchie de cuţit. 1965-1989”

În regimul politic anterior, disensiunile sau crizele din partidul unic aproape că translatau toate mediile şi ajungeau disensiuni sau crize ale statului.

Această – săi-i spunem cu indulgenţă teoremă – arbitra şi în relaţiile dintre ţările „frăţeşti”. Automat ceea ce se producea la nivel de relaţii între partidele comuniste se reflectau nu neapărat ca într-o oglindă în relaţiile dintre statele respective.

E drept că interesele partidului unic se confundau adesea cu cele ale statului. Nici relaţiile româno-sovietice nu au urmat un alt traseu sau nu au avut o altă evoluţie.

Factorul decisiv care organiza aceste relaţii era primatul ideologic şi linia general-conservatoare a socialismului.

După disputa iugoslavo-sovietică din 1948-1955 când termenul de criză nu mai putea fi ocolit din realitatea politică a celor două ţări a urmat neaşteptat calea românească. Un proiect politic care-şi propunea ca ultima decizie să aparţină autohtonilor şi nu internaţionaliştilor proletari sau cu alte cuvinte, emisarilor Moscovei.

Putem identifica cu o oarecare precizie că retragerea Armatei Roşii din România a fost începutul „îngheţului” sau lipsei de cordialitate deplină între România şi URSS. Cauzele sunt cunoscute, cercetate şi destul de bine explicate cel puţin din prisma cercetătii istorice din arhivele româneşti. E posibil ca o nouă cercetare din arhivele sovietice să ofere o consistenţă şi mai densă însoţită de multe surprize.

„Declaraţia PMR din aprilie 1964” e considerată de istoriografia actuală drept punct de plecare pentru liberalizarea comunismului românesc,redefinirea punctelor de vedere ale liderilor români privitoare la existenţa din lagărul socialist.

O mişcare gândită ce prezenta mul mai puţine riscuri faţă de o posibilă încercare ce ar fi fost făcută cu un deceniu în urmă.

Ne putem întreba pe bună dreptate cât de puţin cordiale până la reci sau îngheţate au fost relaţiile româno-sovietice în perioada pe care o propune şi invitatul ediţie, acelaşi cu autorul unui foarte bine documentat volum „Pe muchie de cuţit. Relaţiile româno-sovietice. 1965-1989”, apărut la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, anul 2022 ?

„Îngheţate” probabil în cel mai de jos moment, cel din august-noiembrie 1968, după invadarea Cehoslovaciei de către armate ale celor cinci state participante din Pactul de la Varşovia, cu excepţia notabilă a Românei.

Crize au fost consemnate în anii 1967, 1969, 1970, 1971, 1978, cel puţin cele care apar şi în volumul amintit.

Disensiuni ? Da, nenumărate, începând cu 1947 şi încheind cu cele din 1989. Disensiuni sau opinii diferite ale celor două părţi îndeosebi cele referitoare la agenda de politică externă ale ambelor state.

Şi contradicţiile în ceea ce priveşte diferenţele de abordare ideologică dintre cele două partide au fost consemnate destul de des în cronologia relaţiilor bilaterale. Moscova îşi clama primatul asupra lagărului comunist, pe când Bucureştiul încerca să urmeze o cale proprie, naţională, fără a cere supervizarea celei dintâi.

O schimbare a Bucureştiului a fost observată odată cu intrarea României în crize economice şi financiare succesive în dependenţă cu crizele sistemului capitalist din anii '80. Tot de-atunci, în ciuda relaţiilor mai puţin atractive, regimul Ceauşescu în cursa pentru achitarea datoriei externe şi a menţinerii unui ritm de creştere economică la fel de înalt în vremea celor doi secretari generali ai PCUS şi lideri ai URSS, Andrpov şi Cernenko apelează la ajutorul sovietic pentru livrare de resurse energetice.

Evident, Moscova nu a răspuns în sensul aşteptat de Ceauşescu, dar nici nu l-a refuzat, numai că plata urma să se facă în mărfuri de strică necesitate pentru piaţa de consum sovietică. Era şi aceasta în fond o formulă pin care Moscova îi pedepsea pe rebelii din lagărul socialist. În paralel, nici măsurile active sau complexul de acţiuni politice, propagandistice şi de informaţii construit în jurl operaţiunii „Nistrul” din 1969 nu încetaseră împotriva României, împotriva liderului Nicolae Ceauşescu care în opinia Moscovei constituia principalul obstacol în calea asigurării unei unanimităţi în Blocul de Est.

Nici în timpul în care URSS a fost condusă de M.S. Gorbaciov, relaţiile româno-sovietice nu au avut mai mult succes. Noul lider de la Kremlin continua politica de liberalizare începută de predecesorii săi, îndeosebi Iuri Andropov, noile curente de gândire glasnost şi pereistroika fiind profund dezavuate de Nicolae Ceauşescu, căci în opinia acestuia ar fi însemnat şi pierderea puterii în partid şi apoi în stat.

Anul 1989 a adus pentru România înainte de toate finalul efortului apentru achitarea integrală a datoriei externe, dar nu şi beneficiile mult aşteptate, iar pentru ţările „frăţeşti” ca şi pentru noi, către finalul anului, sfârşitul regimului totalitar de stânga.

E de reamintit că Moscova a avut un rol însemnat în căderea regimurilor socialiste din Blocul de Est, cele mai multe cu excepţia - din nou – a României dezagregate paşnic şi într-o deplină colaborare cu foştii adversari. Din timpul Războiului Rece.

Contribuţii editoriale: dl. Corneliu Vlad, comentator politic, publicist şi jurnalist cu un scurt fragment de cronică al volumului menţionat.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 14 noiembrie 2022 (integral)

Regia de montaj: Alexandru Balaban şi Eugenia Ivanov

Regia de emisie: Costin Iorgulescu şi Claudia Buzică

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro