„1945 - anul de vârf al gangsterismului autohton”

Preţ de câteva ore, până spre miezul nopţii de 23 august 1944, locuitorii de pe străzile Capitalei au strigat pace, bucurându-se la auzul proclamaţiei regale difuzate repetat de postul naţional de radio.

Pacea mai avea s-aştepte luni bune şi chiar dacă la sfârşitul anului întreg teritoriul naţional nu mai constituia teren de războiîntre naţiuni, îi luase locul războiul declarat între poliţie şi bandele de gangsteri autohtoni.

Lunile noiembrie-decembrie 1944 şi ianuarie-februarie 1945 au fost vârfuri ale confruntării dintre forţele de ordine şi răufăcători. Cu adăugirea că gangsterii locului păreau să încline balanţa victoriei către ei.

Sunt mai multe cauze pentru care s-a ajuns la această situaţie de nesiguranţă maximă atât pe stardă, cât şi în case, cu atentate la avutul public şi privat.

Starea de conflict generată de trecerea frontului şi slăbirea forţei publice, starea de tensiune produsă de abuzurile militarilor Armatei Roşii aflate în tranzit dar şi staţionată în spatele frontului, criza economică după cheltuieli uriaşe pentru purtarea războiului, circulaţia în paralel a leilor sovietici de război – pseudo-bilet de bancă - ce a crescut exponenţial inflaţia, penurie de materii prime şi alimente de bază, prada de război şi nu în ultimul rând, plata despăgubirilor de război convenite prin Convenţia de Armistiţiu între România şi Naţiunile Unite reprezentate de URSS.

Unii cercetătorii istorici consideră că o cauză directă a lipsei de performanţă a actului de restabilire a ordinei publice de către poliţie a fost tocmai operaţiunea de epurare în acest serviciu esenţial, vizată de noul ministru de Interne, Teohari Georgescu, reprezentant comunist în guvernul dr. Petru Groza.

Revenirea la regimul juridic pe timp de pace a adus şi abrogarea pedepsei cu moartea valabilă pentru multe infracţiuni inclusiv de drept comun în timpul războiului. Apoi, densitatea mare de arme cu repetiţie şi automate, muniţie în cantităţi apreciabile ca moştenire de război au încurajat nu numai delicvenţa şi fapte grave precum, furturi cu violenţă, agresiuni, jafuri cu mâna armată şi crime, unele dintre acestea săvârşite cu cruzime.

De asemenea nu trebuie trecut cu vederea şirul de graţieri ale infractorilor , cei mai mulţi recidivişti de după 23 august 1944.

Credit: historia.ro

Pe întreg anul 1945, presa a relatat aproape în fiecare zi noi cazuri din aceste infracţiuni, adăugându-le pe cele de escrocherie, înşelăciune, contrabandă, trafic de aur şi valută convertibilă, prostituţie ilegală

„La jumătatea lunii ianuarie 1945, în București au fost descoperite trei cadavre, victime ale criminalității din oraș. Prima era o femeie al cărei trup a fost zărit, de gardianul public Ion Burlacu și subofițerul Mihai Trăilă din centrul de instrucție Pipera, plutind în apa înghețată a Dâmboviței, la podul Senatului, în dreptul teatrului „Regina Maria”. „Oamenii crezând că femeia mai trăiește – scria ziarul „Timpul” (nr. 2746) din 15 ianuarie 1944 – au sărit în apă să o salveze. Însă hoitul era înțepenit și mirosea urât. Totuși, gardianul și subofițerul nu s-au lăsat și fiindcă tot intraseră în apă au prins cadavrul și l-au scos la mal”.

Cadavrul prezenta urme de violență la cap și gât, iar după îmbrăcăminte era al unei femei modeste. A doua zi, victima a fost identificată. Femeia ucisă cu bestialitate era Ana Gurău, de 38 de ani, o fostă muncitoare la Uzinele Comunale București (U.C.B.) care își avea domiciliul în fundătura I Grozăvești la nr. 45. Anchetatorii au aflat că victima obișnuia să-și poarte banii la ea, de teamă să nu-i fure cineva din casă.

„Ori de ce s-a temut n-a scăpat – concluziona autorul articolului din ziarul „Timpul” –, căci probabil un cunoscut care știa că femeia are banii la ea a atras-o într-o cursă și după ce au consumat într-o cârciumă, pe drum a atacat-o și ucis-o, furându-i toți banii, vreo 200.000 de lei și actele. Cadavrul l-a târât apoi până la cheiul Dâmboviței, unde l-a aruncat în apă. Criminalul a fost pus în urmărire”.

A doua victimă era tot o femeie, de vreo 40 de ani, găsită fără suflare în adăpostul antiaerian din curtea bisericii Sfântul Dumitru. „Intendentul bisericii, intrând în adăpost – scria în paginile aceluiași număr al ziarului „Timpul” – a dat peste cadavrul complet dezbrăcat. Alături de ea s-a găsit o rochiță ruptă. Atât. Restul hainelor lipseau, probabil că criminalul, care abuzase de femeie, după ce a ucis-o, i-a luat hainele, poșeta și actele pentru a îngreuna cercetările autorităților, precum și identificarea cadavrului”.

Cazul a fost preluat de comisarul de serviciu de la Circumscripția 9 Poliție, care în urma anchetei a stabilit „că era vorba de o vagaboandă, alcoolică în ultimul grad, care neavând locuință, se adăpostea în timpul nopții acolo, unde a murit, probabil de frig”, concluziona însă ziarul „Universul” (nr. 11) din 15 ianuarie 1945.

Ultima victimă era un bărbat de 40-45 de ani, care a fost împușcat și apoi jefuit, în seara zilei de 12 ianuarie 1945, lângă podul de pe Splaiul Independenței, vizavi de arena echipei de fotbal „Venus” (actualmente parcul Operei Naționale).

Cadavrul a fost descoperit de câțiva trecători care se aflau în zonă. Aceștia au auzit o împușcătură și alertați de zgomot au ajuns în zona podului, unde au găsit trupul unui „bărbat voinic, înalt și brunet”, trântit cu fața în jos. Victima era împușcată în cap. După îmbrăcăminte, anchetatorii au stabilit inițial că era vorba de un funcționar, dar nu i-au putut stabili identitatea, pentru că, la fel ca și în cazul celorlalte victime, hoții îi furaseră, pe lângă bani, și actele. După ce a fost transportat la morgă, pe corpul bărbatului s-au descoperit și urme de violență.” (Alexandru Armă în Istorie urbană publicată de revista Historia la adresa: https://historia.ro/sectiune/general/trei-misterioase-crime-in-bucuresti-in-primele-2461575.html

Decupaj din presa vremii. Aici din cotidianul Universul, seciunea dedicată Capitalei. Credit: https://adt.arcanum.com/ro

Devenise de notorietate, atacurile date în plină zi în centrul comercial al Capitalei, mai puţin la periferii, însă dintr-o statistică din epocă produsă de unii gazetari specializaţi pe acest tip de eveniment, zonele cele mai nerecomandate pentru circulaţie inclusiv pietonală erau: Ferentari, Grant, Regie, Griviţei, Obor, Pantelimon, Grozăveşti, Vitan, Gara de Nord, Cocioc, Colentina, Giuleşti, Moşilor, s.a.

Din nou, o captură efectuată de comisarul Carol Deleanu (în centru sus) alături de colaboratorii săi, iar, jos sunt infractorii arestaţi. Credit: historia.ro

Activitatea bandelor de gangsteri se desfăşura în centrul oraşului în funcţie de mărimea proprietăţii, avere şi acumulare de bani. Spargeri cu violenţă atât la bănci, cât şi la magazine de bijuterii, de stofe, depozite de materiale şi alte paterii prime şi chiar jafuri la restaurante şi depozite alimentare.

Chiar şi un ziar de stânga insistă asupra fenomenului infracţional din România anului 1945. Decupaj din "România liberă", 8 iulie 1945. Credit: https://adt.arcanum.com/ro

S-au îregistrat jafuri cu mână armată chiar şi împotriva şoferilor de taximetre bănuiţi că aveau asupra lor sume mari de bani în urma încasărilor zilnice.

Pe lângă bandele organizate care „operau în stil american” activau şi hoţii şi pungaşii de calibru mai mic, dar şi escroci, bărbaţi şi chiar femei care utilizau procedeeul „logodnicii”, înşelând femei dispuse să se căsătorească nu înainte de a fi deposedate de sume apreciabile de bani.

Din cotidianul "România liberă", 12 iulie 1945, relatare asupra unei crime comise în centrul oraşului. Credit:https://adt.arcanum.com/ro

Victime ale acestor fărdelegi au fost în general patroni, directori, oameni cu stare şi avere, români dar şi evrei, armeni, iar autorii jafurilor cu violenţă proveneau din rândul populaţiei majoritare, însă au fost şi evrei şi ţigani.

Credit: historia.ro

Gică Cioc, poreclit „Balaurul”, a fost un personaj odios, care a terorizat Bucureştiul împreună cu banda sa, în perioada anilor 1944-1945.

Criminalul, originar din Ferentari, folosea un pistol rusesc pentru a-şi executa victimele, aceasta fiind, cumva, semnătura lui. Motivaţia Balaurului de a ucide era aceea de a se impune drept un mare lider mafiot, după modelul gangsterilor din SUA.

Gică Cioc avea un temperament violent, motiv pentru care era poreclit Balaurul. Nu a fost arestat, însă era suspectat pentru comiterea mai multor crime.

Într-o zi din acea vară a fost raportat un eveniment deosebit. Peste zece persoane au fost ciuruite cu gloanţe provenind din arme ruseşti. Dar cine ar fi încercat să ancheteze un rus, fie el şi criminal, în plină dominaţie sovietică ?

Autorii asasinatelor erau Gică Cioc şi aliatul (dar şi rivalul acestuia), Sandu Moise. Acesta din urmă era poreclit ”Hitler”, căci avea o mustaţă similară cu cea a dictatorului nazist.

Pe 31 decembrie 1945, poliţia comisarul a aflat de la un informator că „Hitler” va petrece Anul Nou în restaurantul „La Colonelul”, de pe Calea Călărașilor. Acesta avea să fie însoţit de amanta sa, Esmeralda, și de membrii bandei sale.

Poliţia se pregătea să intre în acţiune. Spre surprinderea acestora însă, atacul asupra infractorilor nu a mai avut loc niciodată.

În aceeaşi noapte, „Hitler”, împreună cu amanta şi toţi acoliţii săi zăceau într-o baltă de sânge. Alături de aceştia se aflau şi Gică Cioc şi câţiva dintre oamenii săi.

Oarecum paradoxal, răfuiala nu avusese loc din cauza ambiţiilor teritoriale ale celor doi mafioţi, ci din cauza amantei lui Sandu Moise. Esmeralda era o tânără ţigancă frumoasă, care s-a iubit şi cu Gică Cioc. „Hitler” îi suflase iubita rivalului său, acesta fiind, se pare, un motiv întemeiat pentru o luptă între clanuri.

Cotidianul „Universul” din 19 octombrie 1945 scrie despre „Arestarea faimosului spărgător de case de bani, Iancu Broitman:

poliţia a dat de urma unui spărgător faimos, Iancu Broitman. După cum se ştie, ultima dată când a fost arestat, Iancu Broitman – şeful tuturor spargătorilor din ţară – a evadat de la Curtea Marţială. Lui Broitman nu îi rezista nici o cassă de fier. (…)

El dădea directive spargătorilor, care îl ascultau orbeşte. Lui i se aducea la cunoştinţă de oamenii săi, locurile unde se află casse de bani «bine garnisite», reuşita spargerii era garantată. Vestiţii tâlhari Oscar Zusman şi Iţic Moise erau oamenii săi de încredere (…).

Ieri-noapte o echipă a Poliţiei l-a pândit pe Aleea Alexandru, având informaţii că va da o spargere. După o jumătate de oră de aşteptare, a fost văzut ieşind dintr-o casă. Politiştii s-au apropiat, l-au înconjurat şi Broitman nu a mai avut timp să facă uz de arma pe care o avea asupra lui. A fost dus la Prefectura Poliţiei, unde este anchetat.”

Din iunie 1945, ministrul de Interne decide înfiinţarea unei brigăzi tehnico-operative formată din comişari cu experienţă, din unele surse având 22 de comisari şi detectivi, însă condusă de un cvasi-necunoscut, fost diurnist cu 55 de mii de lei pe lună şi încadrat comisar-şef, Eugen Alimănescu.

Credit: https://www.contributors.ro/eugen-alimanescu-justitiar-sau-criminal/

Iată o scurtă biografie a eroului zilei: Eugen Alimănescu s-a născut la 26 iulie 1916 la Slatina, jud. Olt. Studii: 4 clase primare, urmate de 3 clase - Școala Normală "Preda Buzescu" din Slatina. După o perioadă în care este muncitor necalificat la pepiniera Drăgășani (1931-1934), urmează un curs de contabilitate la Orșova (Severin).

În perioada 1936-1937 este funcționar la Institutul Cooperației din București. Este încorporat și trimis pe frontul de Est în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial unde funcționează ca telegrafist. Decorat cu "Virtutea Militară", cl. III pentru că a menținut o legătură telefonică între două unități combatante.

Devine membru PCR în anul 1945 și este angajat în Poliție ca informator, avansat în foarte scurtă vreme la gradul de comisar.

A fost angajat la Prefectura Poliției Capitalei, în calitate de comisar-șef la Brigada 4, care se ocupa de combaterea bandelor înarmate.

Alimănescu era recunoscut pentru faptul că nu lua „ostatici”, ci îi provoca pe bandiți să scoată pistolul pentru a-i putea lichida în legitimă apărare.

Corupția atinsese cote inimaginabile, timidele tentative ale poliției de a prinde unii dintre criminali finalizându-se rapid cu eliberarea acestora sub pretexte care mai de care mai ridicole.

În schimbul unor sume de bani, a unor bunuri sau favoruri, avocații, judecătorii, procurorii, medicii sau polițiștii făceau scăpat aproape orice răufăcător. Soluția aleasă de Alimănescu a fost exterminarea crimei și a criminalilor.

Cel mai celebru caz rezolvat de Alimănescu a fost spargerea de la BNR Brașov, în care Voinescu și Cairo, apropiați ai ministrului de interne Teohari Georgescu, au jefuit, ca în filme, sediul băncii și au furat un milion de dolari și 300 de cocoșei de aur.

Eugen Alimănescu alături de comisarul-șef Gheorghe Cambrea, cel cu care a lucrat împreună la cele mai renumite cazuri ale vremii, au fost sursele de inspirație ale personajului Miclovan din filmele lui Sergiu Nicolaescu.

Alte detalii cât şi un bilanţ al acţiunilor de stârpire a bangelor gangstereşti din Bucureştiul anului 1945 le puteţi afla din expunerea invitatului ediţiei ascultând fişierul audio al emisiunii

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 4 august 2025 (integral)

Regia de montaj: Alexandru Balaban și Mădălina Niculae

Regia de emisie: Adriana Anica și Claudia Buzică

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro