
Fostul preşedinte se află într-o stare bună, conform asistentei sale.

Vor fi create "în jur de 95.000 de locuri de muncă" în fiecare lună din acest an.

Preşedintele Băsescu a vorbit la Bruxelles despre importanţa dezvoltării infrastructurii.

Cea mai mare sumă decontată pe anul 2009 este de 730.000 de euro.

Participanţii la Carnavalul de la Roma nu au voie să poarte măşti cu Hitler sau Mussolini.

Acordul care permitea SUA să folosească informaţii bancare europene, blocat de Parlamentul European.

Comisia anunţă că va încerca să convingă partidele să modifice procedura de alegere a preşedintelui fără a adopta o nouă...

Oficialităţi din Rusia şi-au exprimat punctul de vedere în legătură cu noua umbrelă de securitate.

În capitala federală şi în Baltimore recordurile straturilor de zăpadă au fost depăşite cu aproape un metru.

SUA spuna că vor îngheţa conturile Gărzii Revoluţionare Iraniene care conduc, de fapt, programul nuclear al Teheranului.

Autorităţi londoneze, forţate să desecretizeze documente privind posibila tortură a unui rezident britanic.

Premierul moldovean a anunţat că urmează să fie scoşi 360 de kilometri de sârmă ghimpată de la frontiera cu România.

După numărarea tuturor voturilor din Ucraina, Iuşcenko a obţinut 48,95% iar Timoşenko 45,47% din voturi.

În această ţară se înregistrează anual peste două milioane de repetenţi, peste jumătate fiind liceeni.

Kievul spune că "examinează cu mare atenţie" consecinţele deciziei României, iar Rusia declară că "se simte ameninţată".

O grevă a controlorilor de trafic face ca toate zborurile din şi dinspre Grecia să fie anulate.

În Arabia Saudită nu există vârstă minimă pentru căsătorie şi este un lucru obişnuit ca fetele să fie măritate de mici.

Guvernul chinez a dezvăluit că terenurile fermierilor constituie o sursă mult mai mare de contaminare a apei decât fabricile.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a cerut comunităţii internaţionale să impună sancţiuni Iranului pentru a paraliza...

Europenii caută un set comun de norme de fabricare şi un plan de stimulare a vânzării unor astfel de maşini.

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama contestă declaraţiile Teheranului privind folosirea puterii nucleare în scopuri civile.

Propunerea a fost făcută în comisia de modificare a Constituţiei condusă de preşedintele intermiar al Republicii Moldova.

Dacian Cioloş devine noul comisar european pentru Agricultură.

Articole din Frankfurter Allgemeine Zeitung, Le Temps şi The Wall Steet Journal.

Responsabilii americani se tem că sărbătoarea revoluţiei islamice se va transforma într-un protest.

Noua Comisie Europeană este votată în plenul Parlamentului European.

Serviciul Naţional Meteorologic american anticipează un nou val de ninsori abundente.

OSCE a îndemnat liderii ucraineni să respecte verdictul electoratului şi să se pregătească pentru transferul de putere.

În Ucraina, după numărarea a 98 la sută din voturi, Viktor Ianukovici conduce cu aproape 3 procente în faţa contracandidatei...

Teheranul a avertizat AIEA că de marţi va îmbogăţi uraniu în proporţie mare, dacă marile puteri nu renunţă la condiţii.

Situaţia pe șoselele bulgare a devenit critică în urmă ninsorilor abundente.

Aproximativ 30 de români sunt blocaţi într-un autocar în Bulgaria de duminică seară.

Autorităţile americane se tem că Statele Unite s-ar putea confrunta cu importante atacuri informatice.

În urma deflagraţiei s-au înregistrat cinci morți și cel puţin doisprezece răniţi, potrivit poliției locale.

Două exit poll-uri îl dau învingător pe Victor Ianukovici în cursa pentru preşedinţia Ucrainei.

În al doilea tur de scrutin se înfruntă actualul premier, Iulia Timoşenko, şi liderul opoziţiei, Victor Ianukovici.

Acesta consideră că din cauza noilor ameninţări, este necesar ca apărarea să fie efectuată și dincolo de graniţele Alianţei.

Autorităţile locale nu au anunţat victime sau pagube materiale.

Căderile de zăpadă au atins un nivel istoric, stratul de zăpadă atingând 70 - 80 de centimetri.

Prognoza meteo anunţă în continuare rafale puternice de vânt şi ninsori abundente.

Congresul Partidului Moldova Unită a stabilit că doctrina formaţiunii va fi de stânga, între Partidul Comuniştilor şi...

Unul dintre cei mai proeminenţi jurnalişti şi oameni de cultură de la Chişinău este noul director al Radio Moldova.

Gruparea islamistă Hamas a remis Organizaţiei Naţiunilor Unite un răspuns la concluziile raportului "Goldstone".

Printre subiecte se află şi un posibil nou "concept" NATO.

Duminică, ucrainenii îşi aleg viitorul preşedinte.

Potrivit documentului, "NATO este una dintre posibilele ameninţări majore la adresa securităţii Rusiei".

Ministrul rus de Externe aşteaptă informaţii despre amplasarea scutului antirachetă în România.

Decanul facultăţii de Jurnalism din Moldova este doctor în ştiinţe politice şi în istorie.

În 2008 a fost confiscată aproape o tonă de heroină, de cinci ori mai mult decât în urmă cu zece ani.

Potrivit unui protect guvernamental, imigranţii din afara UE trebuie să acumuleze 30 de puncte în doi ani.

Aceştia au fost arestaţi în timp ce încercau să treacă frontiera spre Republica Dominicană cu un autocar care transporta 33...

Potrivit Administrației Prezidențiale, documentul a fost completat în ultimele zile cu propuneri venite din partea societății civile.

Proiectul de lege a fost pus în consultare publică pe site-ul Ministerului Muncii.

Ploi, lapoviță și ninsori, la munte, până luni.

La Geneva, lideri internaționali discută despre planul de pace al administraţiei de la Washington.

Proiect de ordonanţă care propune ca tăierile ilegale de arbori din spațiile verzi intravilane să fie considerate infracțiuni.

Cursa a fost câştigată de Max Verstappen (Red Bull).