INTERVIU Marius Vili Sârbu, primul avocat român admis la studii doctorale în drept penal economic în Spania
Marius Vili Sârbu, unul dintre cei mai cunoscuți avocați din Madrid, este invitatul emisiunii "Românii de pretutindeni".
Articol de Luminiţa Voinea, 05 Mai 2025, 10:32
"Românii de pretutindeni" continuă să vă prezinte români care au reusit să-și construiască o carieră de succes în străinătate și să impresioneze prin calitatea serviciilor oferite.
Marius Vili Sârbu este unul dintre cei mai cunoscuți avocați din Madrid.
A lucrat pentru comunitatea de români din Spania, oferind consultanță juridică.
Apoi a construit o firmă puternică de avocatură în Spania, la care români și spanioli apelează cu încredere.
Este și un promotor al activității juridice, având emisiuni și rubrici la posturile de radio din Spania, fiind un formator și lider de opinie în domeniul juridic.
Marius Vili Sârbu a vorbit despre parcursul său profesional, la Radio România Actualități.
Luminița Voinea: Invitatul "Românilor de pretutindeni" este unul dintre primii avocați români recunoscuți în domeniul juridic din Spania. Specializat în drept penal, dreptul familiei și drept ipotecar, se află într-o continuă evoluție profesională. Este și primul avocat român din Spania care urmează un doctorat în drept penal economic. Bine ați venit în studioul nostru, domnule Marius Vili Sârbu!
Marius Vili Sârbu: Bună seara și bine v-am găsit. Mulțumesc mult pentru invitație.
Luminița Voinea: Biroul Avocaților din Madrid este cel mai mare din Europa și sunt curioasă care a fost parcursul dumneavoastră din România în Spania și cum a venit recunoașterea în țara de adopție?
Marius Vili Sârbu: Pentru mine, e o plăcere și o onoare să fac parte din Baroul Avocaților din Madrid, pentru că este unul dintre cele mai influente barouri din Europa. Așa, ca și traseu, eu am luat decizia să plec în Spania în anul 2006, familia mea deja locuia acolo de trei ani, eu eram singurul membru al familiei care rămăsese în România, n-am fost foarte tentat de a pleca, dar tatăl meu avea o boală în fază terminală. Am vrut să stau aproape de el. Bineînțeles, m-au convins până la urmă și factorii socio-economici români ca să rămân definitiv acolo și a trebuit să încep. Vă dați seama că nu știam limba spaniolă aproape deloc.
În niciun moment nu m-am simțit exclus sau discriminat din prisma faptului că vin din România.
Luminița Voinea: Este problema pe care eu am regăsit-o la foarte mulți români plecați în străinătate, mi se pare o problemă greu de depășit, pentru că într-un timp scurt și într-o țară în care se vorbește perfect limba respectivă, acesta este unul dintre marile handicapuri ale românilor.
Marius Vili Sârbu: Noi, românii avem, să zic așa, un noroc în ceea ce privește Spania și cred că și Italia, pentru că, având rădăcini latine, atât obiceiurile cât și forma de a fi este foarte asemănătoare. În niciun moment nu m-am simțit exclus sau discriminat din prisma faptului că vin din România. Începuturile, cum voiam să vă spun, au fost puțin dificile. De ce? Pentru că necunoscând limba, am încercat să-mi omologhez studiile, dar normal, trebuia să învăț limba. Și atunci, între 2006 și 2009, n-am făcut altceva decât să lucrez. Lucram într-un restaurant și a trebuit să și studiez ca să pot să trec examenele. Au fost 10 la număr, n-a fost ușor, n-a fost nici greu și la începutul anului 2010 am început să profesez în Spania.
Luminița Voinea: În afară de bariera aceasta de comunicare pe care ați avut-o de doborât și de faptul că a trebuit să lucrați în restaurante, ceea ce nu era conform studiilor dumneavoastră, care au fost alte bariere pe care le-ați doborât și mai ales cu ce preț? Și nu vă întreb întâmplător acest lucru, ci pentru faptul că privind din afară, vedem români realizați peste hotare, care au cariere de succes în țările lor de adopție și îi luăm ca model. Dar nu înțelegem, poate, câte greutăți trebuie să dobori ca să ajungi acolo sus, în top.
Marius Vili Sârbu: Da, în primul și în primul rând trebuie să avem în vedere că realitățile pe care eu încerc să vi le transmit sunt realități de acum 20-25 de ani, când situația României era mult mai dificilă. Pentru generațiile actuale, lucrurile sunt mult mai ușoare. Era ceva de negândit ca tu să ieși din România fără absolut nimic. Acum, nici măcar vamă nu mai avem, trecem cu mașina fără absolut nicio problemă. Într-adevăr, ați avut dreptate, mi-a fost greu și nu neapărat pentru muncă, pentru că de muncă nu mi-a fost frică niciodată. Dar eu plecasem deja cu o experiență, gândiți-vă că am lucrat în Consiliul Județean cinci ani, în Departamentul Juridic. După care am trecut director la o societate de asigurări și de acolo am trecut în Spania, la restaurant. Așa a fost pentru mine și a fost pentru toată lumea. Nimeni n-a plecat și imediat a trecut în domeniu, un inginer n-a plecat inginer din România și a fost inginer în Spania. La ora asta, eu cred că românii excelează în foarte multe domenii. Am cunoștințe care sunt medici și sunt medici foarte apreciați. De asemenea, și în domeniul în care eu activez, cunosc foarte foarte mulți avocați de origine română.
Luminița Voinea: Conduceți acum un birou de avocatură, Credis, care reunește mai mulți avocați și care este recunoscut pentru calitatea serviciilor. Ceea ce mi-a atras, însă, atenția este faptul că oferiți mentorat pentru tinerii avocați români din Spania. Sunt curioasă, de ce ați ales să faceți acest lucru?
Marius Vili Sârbu: Eu am avut o traumă și vă spun și de ce. După ce am terminat Facultatea de Drept, am încercat să fac practică în România. Mi s-au închis toate ușile pentru că e o profesie care este puțin, cum să zic eu, închisă. Am reușit în acea perioadă, cel puțin în ultimul an de facultate, să fac practică în judecătorie și în tribunal. În Spania, erau români care voiau să-și omologheze studiile, eu trecând prin etapa asta, am încercat și eu cred că am și reușit cu succes. Cinci, șase persoane, cel puțin, sunt avocați în Spania cu caracter definitiv, au trecut prin biroul nostru, au făcut absolut toți pașii, începând de la omologare până la obținerea carnetului definitiv și înscrierea în Colegiul de avocați. Acesta a fost motivul pentru că eu știu cât de greu este în momentul în care vrei să accesezi o profesie, în momentul în care vrei să faci practica, întâlnești numai uși închise.
Noi am avut câteva sentințe de pionierat. Am fost între primele birouri de avocatură care ne-am luptat cu băncile în materie de execuții ipotecare și vorbesc de anii 2013-2014, când era foarte greu să dobori o bancă, nu? Și noi am reușit și începând din momentul acela, împreună bineînțeles și cu alte birouri, am avut rezultate foarte, foarte bune.
Luminița Voinea: Aveți mulți români printre clienții dumneavoastră? Care este echilibrul între români și spanioli?
Marius Vili Sârbu: Noi am făcut o trecere interesantă, pentru că deja sunt peste 15 ani de când profesăm în Spania. Ne-am axat foarte mult pe comunitatea românească. Vorbesc de anul 2010, când existau doar trei avocați de origine română, eu și o colegă, Alexandra Pop, în Madrid și o altă colegă, Andreea Rusu, în Valencia. Cererea era imensă, aveam un milion de români în Spania. Cel puțin la nivel informativ, am făcut niște sesiuni informative prin diverse puncte din Spania. Și atunci am început să lucrăm cu comunitatea românească, dar să nu credeți că era la nivel de procese. Românii nu aveau procese, probleme penale, probleme civile. Români sunt, în general, persoane care sunt foarte responsabile, de exemplu, în materie contractuală, orice angajament au și-l respectă, dar aveau nevoie de informații. Acum, ponderea mai mare este de spanioli în biroul nostru, e probabil pentru vechime, pentru rezultatele pe care le-am avut.
Luminița Voinea: E mare lucru că ați câștigat încrederea spaniolilor, pentru că presupun că este destul de complicat să te adresezi, ca spaniol, unui avocat care vine din altă țară.
Marius Vili Sârbu: Așa este, dar eu cred că noi am avut câteva sentințe de pionierat. Gândiți-vă că am fost între primele birouri care ne-am luptat cu băncile în materie de execuții ipotecare și vorbesc de anii 2013-2014, când era foarte greu să dobori o bancă, nu? Și noi am reușit și începând din momentul acela, împreună bineînțeles și cu alte birouri, am avut rezultate foarte, foarte bune. De asta și suntem specializați în drept bancar și ipotecar, să apărăm interesele cetățenilor acolo unde banca face destule abuzuri. Inclusiv pe România, să știți că am încercat și am obținut o soluție favorabilă. Banca este o instituție financiară foarte bine pregătită, te poate înșela cu anumite clauze de care nu-ți dai seama și atunci ele trebuie declarate abuzive pentru că nu poți să plătești. Deci, aveam un contract pe care noi l-am atacat și l-am câștigat la Tribunalul Ilfov în recurs, unde dobânda era de 110%. Nu trebuie să fie așa pentru că banca nu este pentru treaba asta.
Luminița Voinea: Aș vrea să trecem la următorul nivel al discuției. Pentru toată activitatea pe care ați depus-o ca avocat în Spania, dar și pentru educația pe care o faceți pentru tinerii avocați, știu că aveți și emisiuni la posturi de radio din Spania în care oferiți și informații juridice, toate acestea v-au condus la nominalizarea cu Trofeul Excelenței de către publicația Occidentul Românesc din Spania. Cum v-a schimbat viața această recunoaștere a valorii dumneavoastră?
Marius Vili Sârbu: Pentru mine, a fost o surpriză plăcută. A fost o nominalizare în anul 2015. Am și participat, de altfel, în zona Alicante, când s-au dat premiile Occidentul Românesc. Eu cunoșteam publicația, cred că s-a fondat în anul 2010…
Luminița Voinea: A împlinit 15 ani de existență.
Marius Vili Sârbu: Exact. Și mie mi-a plăcut pentru că este o publicație întotdeauna echilibrată, nu încearcă să caute polemica acolo unde nu e și atunci, pentru mine, chiar a fost o sursă de informare foarte mulți ani, iar acum mă informez on-line de la Occidentul Românesc. Vă dați seama, pentru mine a fost o recunoaștere. Într-adevăr mi-a adus foarte multe beneficii, un moment definitoriu. Mi-am dat seama că lucrurile pe care eu le fac mă duc pe un drum bun.
Mi-am depus, în primăvară, candidatura la Universitatea Castilla La Mancha, Facultatea de Drept din Toledo, pentru doctorat. A fost un proces de selecție destul de dificil. Sincer să fiu, eu, având studiile în România, mă gândeam că nu o să trec de acest proces. Dar am trecut în baza notelor pe care le-am avut, în baza omologării pe care am avut-o.
Luminița Voinea: Aș vrea să aruncăm o privire și către viitor. Cum arată drumul dumneavoastră juridic mai departe? Mă interesează mult dacă planurile dumneavoastră cuprind și România.
Marius Vili Sârbu: Da, vă și spun un secret. Suntem în discuție cu o serie de colegi juriști pentru că vrem să deschidem și în România un birou de avocatură. Unul din motivele pentru care sunt în România acum este și acesta. În ceea ce privește traiectoria mea, eu tot timpul am studiat, iar anul trecut în 2024, mi-am depus în primăvară candidatura la Universitatea Castilla La Mancha, Facultatea de Drept din Toledo, pentru doctorat. A fost un proces de selecție destul de dificil. Sincer să fiu, eu având studiile în România, mă gândeam că nu o să trec de acest proces. Dar am trecut în baza notelor pe care eu le-am avut, în baza omologării pe care am avut-o și am avut un interviu exact pe tema aceasta, cum văd viitorul și ceea ce vreau să fac. Într-adevăr, este o chestie care pe mine, într-un viitor mai îndepărtat, m-ar interesa - o carieră în profesoratul universitar în materia dreptului penal. Și atunci, am căzut de accord cu cele două coordonatoare de investigație în dreptul penal economic să facem o investigații pe tema fraudelor în materie de lichidare de societăți comerciale. Este o investigație care nu s-a făcut, cam acestea ar fi proiectele mele și, bineînțeles, să menținem calitatea și pregătirea biroului pe care îl avem în momentul acesta.
La finalul vizitei în România, după acest interviu, avocatul român Marius Villi Sârbu ne-a anunțat că planurile sale legate de România s-au concretizat și că în scurt timp va deschide un birou de avocatură și la București.
Între timp, Occientul Românesc a lansat ediția a V-a (2025-2026) a Campaniei pentru Excelența Românilor din Occident care, prin profesionalism, integritate și devotament, contribuie la prestigiul României pe scena internațională.
AUDIO Interviu cu Marius Vili Sârbu, emisiunea "Românii de pretutindeni", Radio România Actualități.