Viaţă şi societate românească (1918 - 1940)

Evoluţia societăţii româneşti după primul război mondial a fost caracterizată de o alternanţă a perioadelor de stabilitate şi criză.

Economică şi socială.

Criza politică cu câteva excepţii a fost o marcă a vieţii din România în perioada interbelică.

În intervalul 29 noiembrie 1918 - 4 septembrie 1940 la conducerea ţării au fost 30 de cabinete cu tot atâţia prim-miniştri. În 22 de ani de pace.

Viaţa oamenilor obişnuiţi era ordonată de accesul la resurse, iar polarizarea socială a fost mai mult decât evidentă.

Spre exemplu - arăta invitatul ediţiei - oraşul dispunea de o divizare socială reprezentată de trei cercuri: pauperii sau sărăcia lucie aşezată la margine, funcţionarii, contabilii, profesorii, inginerii pe linia mediană, oamenii de afaceri, industriaşii şi proprietarii de pământuri, în centrul oraşului.

Şi imaginea urbană a fost ilustrată de starea socială şi mai ales financiară: “locuinţe” temporare de sfârşit de săptămână şi cocioabe la mahala, locuinţe cu confort mediu mai spre centru şi clădiri impunătoare cu etaj, curent electric, aducţiune de apă şi canal, încălzire proprie prin calorifer în centru.

Capitala a rămas unul dintre oraşele cu cele mai vizibile contraste sociale din epocă.

Viaţa la ţară a fost şi mai austeră. În urma marii reforme agrare din 1921, câteva milioane de ţărani au devenit proprietari.

Locuinţa familiei Theodor Leahu din Chişinău, înainte de război. Foto: Gheorghe Leahu.

Proprietari ce urmau ca în răstimpul de 25-30 de ani să-şi achite ratele pentru pământul dobândit. Rate sau cupoane.

Familiile de ţărani au fost alcătuite din cel puţin 5-6 copii, însă numărul acestora a fost şi mai ridicat, în Moldova şi Basarabia, chiar până la 10-12.

Nevoia de braţe de muncă a fost la rândul ei o cerinţă permanentă pentru mediul rural.

Lociunţele ţăranilor se mărgineau la cel mult două sau trei camere, dintre care una era dedicată primirilor şi în care nu locuia nimeni.
Adeseori toată familia se regrupa într-o singură cameră care servea şi de dormitor şi de sală de masă.

Prosperitatea lor era dată de numărul de pogoane sau iugăre de pământ deţinute.

În a doua decadă a perioadei interbelice s-a ridicat totuşi o clasă ţărănească de mijloc de o condiţie mult mai bună faţă de sfârşitul primului război mondial.

S-au menţinut pe tot parcursul acestor 22 de ani de pace diferenţele sociale şi de nivel de trai între provinciile istorice.

Familia Theodor Leahu, acasă la Chişinău. Foto: Gheorghe Leahu.

Mai multă abundenţă în Transilvania, Bucovina, Banat-Crişana şi unele regiuni din Vechiul Regat şi sărăcie în Moldova, Dobrogea, părţi din Muntenia şi Oltenia.

Educaţia şi sănătatea au rămas două domenii în care politicienii au promis “marea cu sarea” şi în care schimbările în bine au fost puţine şi întârziate.

Cursul primar era gratuit, însă implica cheltuieli din partea părinţilor pentru haine şi manuale, rechizite.

Dintr-o frecvenţă şcolară de 60 la sută, abia jumătate reuşeau să promoveze primele patru clase. Mentalitatea ţăranului că “nu-l dau la şcoală, că nu-l fac popă” era des întâlnită în România interbelică.

Abia 1 la sută din copiii de ţărani ajungeau să-şi încheie o educaţie superioară. Rata de alfabetizare atingea la sfârşitul perioadei interbelice procentul de 50 la sută din populaţia ţării.

Cu toate acestea în perioada interbelică din 200 de intelectuali de marcă ai ţării, 170 proveneau din rândul ţăranilor.

Îngrijirea sănătăţii prin asistenţă medicală de specialitate a fost apanajul locuitorilor de la oraş. Tot aici se concentra cea mai mare parte dintre medici şi personal auxiliar.

La ţară însă şi la oraşe pentru populaţia săracă, medicul rămânea cel de circumscripţie depăşit de numărul imens de pacienţi pe care-i avea.

Medicamentele aveau preţuri prohibitive pentru o însemnată parte a populaţiei, iar credinţa că doctorul vine înainte să-şi dea duhul pacientul limita cererea ţăranilor.

Relaţiile dintre patroni şi muncitori au fost de la început bazate de profit şi competenţă, însă în cazul uzinelor şi fabricilor mari, angajaţii beneficiau de o serie de înlesniri: locuinţe de serviciu, concedii şi indemnizaţii plătite, repaus duminical asistat de patron fie prin activităţi sportive, fie prin cele artistice de amatori.

Familia Theodor Leahu reunită în grădina casei din Chişinău. Foto: Gheorghe Leahu.

În perioada interbelică numărul femeilor angajate a fost destul de limitat, cele mai mult lucrând în sectorul public, ca funcţionare şi în servicii, cel mai adesea în comerţ.

Idealul oricărei familii obişnuite în România rurală interbelică a fost ca măcar unul dintre copii să urmeze o şcoală superioară pentru a ajunge în viaţa profesională avocat, medic, profesor universitar, ori inginer, arhitect, preot sau magistrat.

Pentru acest obiectiv, toată familia conlucra în folosul celui ales să-i reprezinte social. La oraş erau preferate meseriile ce aduceau câştig, fie în fabrici şi uzine, fie ca particulari.

Ceea ce s-a menţinut constant între 1918 şi 1940 a fost abundenţa de produse alimentare şi agricole. Ţăranii constituiau aproape 70 la sută din ponderea populaţiei şi ca atare produceau cu mult peste cererea pieţei interne.

AUDIO: emisiunea "Istorica", ediţia din 16 februarie 2015:

:

Iată câteva niveluri salariale (lei) în funcţie de profesii şi funcţii în anul bugetar 1934-1935:

Ministru - 30.400
Prefect de judeţ - 17.250
Notar - 1.900 - 4.000
General - 25.400
Patriarh - 31.500
Profesor universitar - 23.350 - 29.550
Inginer - 3.300 - 19.500
Învăţător cu trei gradaţii - 3.700 - 4.700
Medic - 8.500 - 11.900
Medic de ţară cu trei gradaţii - 8.450 - 9.450
Plutonier (şef de post) - 3.400
Judecător - 9.250 - 19.150
Contabil cl.II - 2.850 - 6.100
Mecanic de locomotivă - 3.063 - 3.850
Lăcătuş - 2.600 - 2.650
Şofer - 1.950 - 5.350
Grădinar - 1.300 - 2.750
Doică - 1.450
Spălătoreasă - 500 - 2.200
Uşier - 2.400 - 3.250
Portar - 500 - 5.400
Ucenic - 300 - 1.850
Vizitiu - 600 - 2.350

Şi câteva preţuri medii de vânzare al alimente în Bucureşti, anul 1934:

Carne de vacă, cal. I - 17,59 / kg.
Carne de porc, cal. I - 28,40/ kg.
Mezeluri - 48,50 / kg.
Lapte - 8,25 / litrul
Unt - 65 / kg.
Brânză de burduf - 53,75 /kg.
Ouă - 154,15 / 100 de bucăţi
Găini - 40,90 / bucata
Făină de grâu , cal. 00 - 10 / kg.
Pâine albă - 7,75 /kg.
Pâine neagră - 5,55 /kg.
Cafea - 88,50 /kg.
Măsline - 33,90 /kg.
Cartofi - 3,10 /kg.
Ulei de floarea-soarelui - 25,75 /litrul
Vin alb - 19,50 /litrul

(Date culese din lucrarea “Istoria civilizaţiei româneşti” de prof. univ.dr. Ioan Scurtu, Editura Enciclopedică, 2009)

Contribuţii editoriale : dl. Gheorghe Leahu*, arhitect despre copilăria sa petrecută în oraşul natal, Chişinău, Basarabia(până la 26 iunie 1940, teritoriu al Statului Român). Un interviu de Mirela Băzăvan.

*Cunoscut arhitect şi portretist al "micului Paris", Gheorghe Leahu s-a născut la 10 mai 1932, în oraşul Chişinău, provenind dintr-o familie numeroasă. Bunica din partea mamei, Xenia Halippa, a fost sora marelui patriot şi om de stat basarabean, Pan (Pantelimon) Halippa, unul din făuritorii Marii Uniri de la 1918. Tatăl , Theodor Leahu, a fost un prosper om de afaceri, fiul unor ţărani înstăriţi. După ocuparea Basarabiei de către sovietici, familia s-a refugiat în România.

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit de AICI.

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de AICI.