Portret istoric: Grigore Gafencu

Pleiada oamenilor politici români cu certe competenţe şi vibraţie patriotică se împlineşte cu figura lui Grigore Gafencu. Personalitate deosebită a mediului politic si diplomatic româneşti în perioada interbelică.

Chiar dacă demnităţile în care a servit Grigore Gafencu nu sunt numeroase, de departe mandatele sale au fost plasate cronologic în cele mai dificile momente ale istoriei României Mari, cât şi ale Europei.

A îndeplinit funcţia de secretar de stat în toate guvernările naţional-ţărăniste, începând cu anul 1928, ca zece ani mai târziu să obţină postul de ministru al Afacerilor Străine (Externe).

Harta geopolitică a Europei se schimba cu mare repeziciune în anii 1938-1939. Pe fondul politicii de conciliere a Franţei şi Marii Britanii, Germania nazistă şi URSS puneau în aplicare noi planuri de reîmpărţire a sferelor de influenţă pe continent, în Europa, dar şi în Asia.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 15 octombrie 2012:

România s-a aflat şi de această dată prinsă între Germania şi alianţele tradiţionale cu Apusul, iar la Răsărit , frontieră deschisă cu Rusia Sovietică. România era adepta respectării tratatelor internaţionale ce conservau fruntariile ţării, de la 1918, în consecinţă Basarabia, Bucovina, Transilvania, Dobrogea, pe când Germania şi URSS alături de statele mai mici, învinse în primul război mondial, promovau o politică de revizuire totală a înţelegerilor de la Versailles.

Grigore Gafencu îşi pune toată ştiinţa, priceperea, abilitatea şi puterea sa în slujba salvării ţării sale în acord cu deciziile Suveranului, regele Carol al II-lea. Turneul sau de după instalare la Varşovia, Berlin şi Londra, cu toate eforturile şi insistenţele făcute se încheie neconcludent pentru Bucureşti. Statele mari – Germania şi Anglia – nu aveau nici un interes să sprijine România în termenii ceruţi de-acasă.

Nici garanţiile de securitate ale aliaţilor României – Franţa şi Anglia n-au putut fi respectate de acestea. Situaţia era explozivă, pretenţiile statelor agresoare creşteau pe măsură ce occidentalii dădeau înapoi şi făceau eforturi disperate pentru a conserva pacea.

Meritul principal, cel mai mare al lui Grigore Gafencu a fost păstrarea pe cât se poate de mult a unităţi ţării sale în frontierele de după 1918.

O operaţiune deloc uşoară dacă luăm în considerare ameninţările Ungariei, dorinţa de înfruntare a Bulgariei şi provocările aproape zilnice ale sovieticilor pe Nistru.

Cu aliaţi în vest şi cu duşmani lângă casă, România nu a mai putut rezista în vara anului 1940 în faţa atacurilor tot mai dese şi violente ale revizioniştilor. Cedările teritoriale din Răsărit au provocat criza de guvern şi cu aceasta şi înlocuirea lui Gafencu cu Mihai Manoilescu, noul ministru de externe.

O altă însărcinare cu mare rezonanţă pusă în seama lui Grigore Gafencu a fost postul de ministru al României la Moscova (azi îl numim ambasador extraordinar şi plenipotenţiar).

Sarcina sa era de a-i convinge pe sovietici să stabilească exact noua frontieră după anexări, să acorde asistenţă populaţiei refugiate şi să ceară respectarea drepturilor românilor rămaşi în Basarabia şi Bucovina de Nord, precum şi cererea insistentă de a lămuri statutul ţinutului Herţa, anexat de sovietici fără nici un considerent politic, istoric, demografic sau strategic.

Grigore Gafencu a rămas la post la Moscova până la 24 iunie 1941, nu înainte de a-i reaminti Comisarului pentru afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov că URSS a greşit profund faţă de vecinul său şi faţă de românii din provinciile istorice ocupate, i-a contestat dreptul de arbitru şi tratamentul neomenos faţă de administraţia românească în retragere, din vara anului 1940.

Grigore Gafencu a fost evidenţiat pozitiv, laudativ chiar pentru misiunea sa la Moscova, pentru rapoartele sale limpezi şi precise chiar şi de Conducătorul Statului de atunci, generalul, ulterior mareşalul Ion Antonescu, cunoscut ca un zgârcit cu superlativele.

Grigore Gafencu s-a autoexilat în Elveţia, încercând de-acolo să ajute cauza României la foştii aliaţi. Dacă Tacke Ionescu a fost un om cu calităţi de profet, Gafencu a fost un vizionar.

Nu s-a mulţumit cu titlurile ministeriale sau cu foloasele acestora , ci a întrevăzut situaţia politică postbelică şi locul României, cât şi necesitatea de a crea o confederaţie de state europene capabile să se opună în viitor unei alte conflagraţii mondiale.

Grigore Gafencu poate fi alăturat oricând prin acţiunile sale din Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite unei alte personalităţi europene, Robert Schumann, părintele spiritual al Uniunii Europene de astăzi.

Contribuţii editoriale : dl. lect. univ. dr. Laurenţiu Constantiniu – Universitatea Bucureşti despre rolul lui Grigore Gafencu la Conferinţa de pace de la Paris(1946-1947). Un interviu de Mirela Băzăvan.

Aducem mulţumiri pe această cale Agenţiei Rador şi Centrului de istorie orală „Gheorghe I. Brătianu al SRR pentru conţinutul arhivistic audio pus la dispoziţie.

Consultant ştiinţific: dr. Olga Sandu

Ne puteţi scrie la istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare şi pe Internet de la www.romania-actualitati.ro.