„Politică şi afaceri româneşti în Africa (1960-1980)”

Primele tatonări sau încercări româneşti în interes economic de pătrundere pe continentul african datează din ani 1959-1960.

În marja de popularitate a regimului de la Bucureşti, după august 1968, contactele politice şi economice cu state din Africa se înteţesc.

Între România şi statele subsahariene au fost semnate acorduri de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică, acorduri bilaterale comerciale şi de plăţi, protocoale şi contracte de cooperare economică, a căror derulare era analizată anual, în cadrul reuniunilor comisiilor mixte interguvernamentale.

În anul 1973, au avut loc primele vizite la cel mai înalt nivel, ale unei delegaţii guvernamentale româneşti în Senegal şi Maroc iar, după 1974 relaţiile comerciale cu statele africane au dobândit o pondere deosebită.

Prezenţa economică a României în statele subsahariene a consolidat relaţiile politico-diplomatice şi a creat şi o reciprocitate în domeniul schimburilor şi relaţiilor bilaterale.

Primordial pentru România era orientarea către pieţele de desfacere ale statelor „lumii a treia”. O direcţie pragmatică şi realistă.

În epocă, aceste pieţe reprezentau peste trei sferturi din populaţia globului, cu putere de cumpărare mai mică dar cu mai puţine sensibilităţi în privinţa calităţii şi a inovaţiei, putând oferi, la schimb, materii prime ieftine.

România a obţinut licenţe avantajoase de pescuit oceanic în apele teritoriale ale Mauritaniei şi Namibiei în baza cărora şi-a dezvoltat flota de pescuit şi industria conexă de conserve şi produse piscicole .

Preşedintele RSR în vizită în Republica Zair cu omologul său Mobutu Sese Seko Koko Ngbendu Wa Za Banga. Credit: evz.ro

De asemenea, România a primit de la partenerii subsaharieni drept de exploatare a unor zăcăminte energetice şi minerale, la schimb cu investiţii în infrastructura de transport, export de armament şi cooperare în domeniul educaţiei.

România a constituit societăți mixte, precum Carombois şi Lorombois în Republica Centrafricană, Nirowi în Nigeria, Socaton – SAPM (Romagrimex) în Republica Congo, ZAIROM în Zair, Besaminco în Tanzania şi Simar, creată în parteneriat cu agenți economici din Mauritania.

Întreprinderi precum Tractorul Braşov, Semănătoarea Bucureşti, Progresul Brăila, ARO Câmpulung, Dacia Piteşti, Romcim, Rompetrol, Arcom, Geomin, Uzinexportimport, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Azomureş au devenit binecunoscute în spaţiul african, produsele româneşti fiind apreciate de beneficiari până în prezent.

În timpul unui turneu prezidenţial în ţări din Africa, preşedintele României Socialiste alături de Jean-Bédel Bokassa, şeful statului Centrafrican. Credit: fanatik.ro

Potrivit mărturiei ambasadorulului Marcel Dinu, în Burundi, un geolog român a descoperit unul dintre cele mai însemnate zăcăminte de nichel din lume, în Nigeria, specialiştii români au acordat asistenţă tehnică companiei naţionale de petrol Nigerian Naţional Petroleum Corporation (N.N.P.C.) iar, în Angola, în 1985, specialiştii români au construit depozitele petroliere din oraşul Huambo, în valoare de 10 milioane dolari.

Acestora li s-au adăugat şi alte proiecte de anvergură, duse la bun sfârşit de companiile româneşti, precum: clădirea Parlamentului sudanez din Khartoum şi alte construcţii civile în Nigeria, Ghana, Camerun.

Exploatări petroliere şi miniere în Nigeria, Zambia, Kenya, Burundi, Senegal, Guineea.

Construcţia de infrastructură de transport rutier în Nigeria, Ghana, construcţia de infrastructură de transport aeroportuar în Mozambic, Senegal, dezvoltare de culturi agricole în Mozambic, Republica Centrafricană, Congo şi Zair – R.D. Congo, foraje de apă potabilă în Zambia.

În anii 1980, în contextul izolării internaţionale la care era supus regimul comunist de la Bucureşti, atât de occidentali, cât şi de „statele frăţeşti” din blocul sovietic, piaţa africană a devenit una dintre ţintele predilecte ale întreprinderilor de comerţ exterior româneşti. Chiar dacă au existat şi numeroase contracte păguboase, semnate exclusiv din rațiuni ideologice, de întrajutorare a „ţărilor frățești”.

În linii generale, balanţa comercială a fost în favoarea țării noastre, iar relațiile bilaterale au servit intereselor economice şi politice ale României.

Principalele produse importate de România din statele africane subsahariene au fost materii prime nealimentare (ţiţei, bauxită şi alte minereuri neferoase, bumbac etc.), iar principalele produse românești exportate în Africa Subsahariană au fost alimente, produse chimice, maşini, utilaje, materiale de construcţii etc.

În anul 1985 s-a atins nivelul maxim al tranzacţiilor comerciale dintre România şi o serie de state subsahariene, foarte ofertante sub aspectul resurselor şi al mărimii pieţei de desfacere, precum: Angola, Ghana, Guineea, Nigeria, Sudan, Tanzania, Zair (actuala R.D. Congo).

În cazul Etiopiei şi al Coastei de Fildeş, volumul maxim al tranzacţiilor comerciale bilaterale a fost atins în anul 1987. Relaţiile comerciale cu Nigeria şi Sudan au evoluat constant, în anul 1980, România a importat un volum de mărfuri în valoare de 1.399,5 milioane lei valută din Nigeria, iar în 1985, a importat un volum de mărfuri în valoare de 1.028,6 milioane lei valută din Sudan.

În anii 1970 şi 1985, volumul importurilor româneşti din Nigeria era zero. Explicaţia acestei creşteri masive a importurilor româneşti din cele două state africane este legată de Revoluţia Islamică din Iran, din 1979, care a determinat reorientarea regimului de la Bucureşti către alte surse de ţiţei.

În anul 1985, în Nigeria a avut loc un puci, prin care generalul Muhammadu Buhari a fost înlăturat de la putere şi în locul acestuia s-a instalat generalul Ibrahim Babangida. Instabilitatea generată de criza politică nigeriană s-a reflectat în volumul tranzacțiilor comerciale.

De altfel, instabilitatea conducerii politice a unor ţări din Africa a fost un factor de risc pentru România, de cele mai multe ori un risc asumat.

Coperta voumului "Români în Africa. De la primii exploratori la Nicolae Ceauşescu" Editura Prouniversitaria, 2025. Credit: https://www.prouniversitaria.ro

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 17 martie 2025 (integral)

Regia de montaj: Alexandru Balaban şi Florina Neda

Regia de emisie: Mirela Drăgan şi Costin Iorgulescu

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro