Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ÎNTRE PRIETENI Luni, 20 Ianuarie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

4 Iunie 2013
Vizualizari: 2012
Comentează add

Invitaţi: prof. dr. Cristian Troncotă – Academia de Informaţii "Mihai Viteazul", dr. Tiberiu Tănase, cercetător, profesor asociat la Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir".

Şefi ai serviciilor de informaţii româneşti (1920 – 1948) Şefi ai serviciilor de informaţii româneşti (1920 – 1948) - Conține audio

george-popescu

Foto: Arhivă.

Intenţia creării unui serviciu de informaţii naţional aparţine domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Timpurile n-au permis însă dezvoltarea unei instituţii de sine-stătătoare, ci ca un birou de statistică ce lucra cu informaţii din surse deschise ( din ziare, comunicate oficiale, date publice).

Nici apariţia Poliţiei de siguranţă – 1908 nu a adus prea multe noutăţi, însă a pregătit terenul pentru anul 1913 când a fost promulgată o lege a spionajului. Tardiv şi aceasta având în vedere că un an mai târziu a izbucnit primul război mondial.

Audio: Şefi ai serviciilor de informaţii româneşti (1920 – 1948)

Lipsa unei structuri de informaţii a statului român a cauzat pierderi grele.

Dezastrul de la Turtucaia, ofensiva germană de pe Neajlov sau Bătălia pentru Bucureşti (noiembrie – decembrie 1916).

Iarăşi, atentatul de la Senat (1920) soldat cu victime din rândul parlamentarilor nu fost considerat un motiv suficient de întemeiat pentru înfiinţarea unui serviciu de informaţii. Istoricii din domeniu susţin că această absenţă era cauzată de lipsa unei culturi de securitate a corpului politic al ţării.

O tentativă care a şi dat câteva rezultate a fost serviciul comun de informaţii româno- rus ce funcţiona pe lângă Marele Stat Major al campaniilor, iar 1917 cu un consistent ajutor din partea Misiunii militare franceze au apărut şi primele semne îmbucurătoare.

Latura militară a Serviciului a fost menţinută până în octombrie 1940, când a apărut Serviciul Special de Informaţii (SSI), ca entitate distinctă aflată sun egida prim-ministrului.

Legea spionajului din 1930 – revăzută şi adăugită după cea din 1913 pune cu adevărat pe tapet această cerinţă a sistemului de siguranţă naţională.

De aici şi până la dispariţia sa, cel care este socotit artizanul Serviciului de informaţii românesc, Mihail Moruzov pune la punct o maşinărie simplă prin funcţiuni şi care înregistrează şi o serie de succese notabile.

Cazul „Precup” soluţionat în 1932 – o tentativă de lovitură de stat gândită în cadrul Armatei – cât şi încheierea unor acorduri de colaborare şi schimb de informaţii cu omologi din Germania, Franţa şi Marea Britanie.

Mihail Moruzov, de loc din Tulcea, cunoscător a patru limbi străine, între care şi rusa a dovedit un spirit de inventivitate şi asociativ ieşit din comun. Legile conspirativităţii şi ale secretului deplin, dubla legendare, ori aplicarea diversiunii informative l-au consacrat ca un ante-mergător al sistemului, cel puţin un egal faţă de ţările europene.

Dacă Mihail Moruzov cultiva arta disimulării şi conspirarea acţiunilor, politicienii care primeau rapoarte ale Serviciului nu au fost atât de inspiraţi.

Bunăoară Basarabia, provincia cea mai vitregită de ocupaţia străină până la război a rămas terenul preferat pentru sovietici pentru tentative de lovituri, infiltrări cu agenţi, culegeri de informaţii militare şi civile aflate sub consemn.

Una dintre performanţele Serviciului de informaţii condus de Mihail Moruzov (Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române) a fost obţinerea cu o zi mai devreme a textului Tratatului de neagresiune germano-sovietic, cunoscut ca Pactul Ribbentropp – Molotov, a protocolului secret în care României urma să i se ceară Basarabia de către sovietici. (Ulterior aceştia au anexat şi Bucovina de Nord şi provincia Herţa.)

Performanţa în materie de informaţii nu a fost urmată şi de decidenţii din epocă, astfel că valoarea sa a fost pierdută în următoarele luni de până la ultimatul sovietic din 26/27 iunie 1940.

În paralel cu acest succes, Moruzov constituise şi reţele de informaţii pe teritoriul adiacent frontierei dintre cele două state , reţea care a fost folosită cu succes pe toată perioada desfăşurării ostilităţilor din cel de-al doilea război mondial.

În plan intern, serviciul condus de Moruzov a răspuns comenzilor Palatului, acestal având abilitatea de a juca pe degete cum se spune atât pe politicieni, cât şi partidele politice.

Cea mai mare dispută pe care a avut-o Moruzov îi înscria pe membrii Mişcării Legionare. Un adevărat război , fără cruţare între regele Carol al II-lea şi liderii Mişcării naţionaliste. De aici i s-a tras moartea lui Moruzov, asasinat in noiembrie 1940 la închisoarea Jilava de către o grupă din Poliţia legionară (organ de represiune ce a funcţionat în paralel cu cealaltă poliţie)
Mareşalul Ion Antonescu ca şef al Guvernului naţional-legionar, personal, îl alege pe Eugen Cristescu ca succesor al lui Moruzov, de data aceasta ordonând crearea unui serviciu aparte pentru nevoile de siguranţă ale ţării.

Eugen Cristescu a fost opusul lui Moruzov. De la secretomanie la transparenţă a modului cum se organiza şi desfăşura activitatea SSI. Sub dominaţia legii, a deciziilor, administrării şi derulării operaţiunilor. Eugen Cristescu provenea din Siguranţa Generală a Statului. (Trebuie să admitem că cea mai mare parte a directoratului lui Eugen Cristescu s-a consumat pe timpul războiului, aşa încât în acest răstimp , legiile speciale aveau prioritate).

Tentativa de lovitură de stat a Mişcării legionare a fost curmată şi de SSI, condus de Eugen Cristescu, care în particular îi detesta pe membrii acesteia.

În cadrul Eşalonului – un nume generic pentru tehnica operaţională de front – au activat cu succes mulţi agenţi români pe teritoriul sovietic în cursul războiului. Nu este de mirare că după 23 august, aceştiau au fost căutaţi cel mai intens de către foştii adversari.

Schimbarea taberei combatante de către România a adus şi sfârşitul carierei lui Eugen Cristescu, cât şi deschiderea spaţiului românesc la o penetrare de amploare de către sovietici prin organele NKVD-ului.

Eugen Cristescu a fost arestat mai târziu , trimis în lotul Antonescu la Moscova pentru cercetări, reîntors în ţară, judecat şi condamnat la închisoare pe viaţă. Nu este încă certă data dispariţiei sale în închisoare.

Penetrarea sovietică după ocuparea ţării de Armata Roşie a pus bazele constituirii unui nou serviciu de informaţii construit pe model sovietic şi ataşat prin agentura NKVD în poziţii de conducere ale organului nou creat : Direcţia Generală a Securităţii Poporului, prescurtat Securitatea.

Contribuţii editoriale: dl dr. Alexandru Popescu, istoric şi scriitor, autor al unor volume despre spioni şi spionaj, în ediţia prezentă cu o scurtă incursiune în istoria spionajului feminin românesc. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Ne puteţi scrie la istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta şi pe Internet, în direct şi în reluare de la adresa : www.romania-actualitati.ro

Fişierul sonor al ediţiei îl puteţi descărca cu titlu gratuit şi personal de la: http://www.romania-actualitati.ro/Podcast/istorica/4

 


Etichete Alexandru Ioan Cuzapoliţie de siguranţăinformaţiiatentateServiciul Special de InformaţiispionajMihail MoruzovEugen CristescuNKVDSecuritate

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live