Născut pentru a construi

Născut pentru a construi. Chiar şi o ţară despre care se spunea că nu poate fi guvernată. Regele Carol I a avut o suită de calităţi care i-a favorizat una dintre cele mai longevive domnii. 48 de ani.

Capacitatea sa de analiză, în ciuda unei educaţii în care armata a reprezentat una dintre preferatele sale, viitorul prinţ, apoi rege a frecventat cursuri de istorie, geografie, chimie şi literatură parte în ţara sa, parte în Franţa, latura umanistică a personalităţii sale fiind deseori prezentă în acţiunile şi judecăţile sale.

De ce este atât de invocat şi omagiat deopotrivă regele Carol I ? Fiindcă sistemul său de referinţă îi îngăduia să nu procedeze în treburile de stat decât după o cumpănire a alternativelor, o studiere a jucătorilor şi încredinţarea că aceştia joacă după reguli şi nu în afara lor.

Vorbim mai puţin de un cult al persoanei, ci mai curând de o minte sclipitoare care a reuşit să aducă unei ţări mici din Europa Orientală, recunoaşterea, numele, rangul, independenţa şi stabilitatea.

Până în apropierea de moartea sa, România ajunsese dintr-o ţară cvasi-vasală Imperiului Otoman, un arbitru al afacerilor din Balcani.

Regele Carol I a avut şi multă şansă. S-a născut într-un timp istoric potrivit, când Marile Puteri Europene aveau nevoie de ţările mici pentru a păstra un echilibru pe continent.

La fel de greu e de imaginat că dacă Marilor Puteri nu le-ar fi convenit personalitatea şi acţiunile monarhului român, l-ar fi acceptat la domnie.

Carol I are meritul de a fi temperat mediul politic românesc ( din Moldova şi Ţara Românească). Conflictele izbucneau din cauza rivalităţii vechilor familii boiereşti ce pretindeau conducerea treburilor statului şi a uzufructului acesteia. Lipsa de maturizare politică a clasei politice româneşti a lipsit societatea de un contract social între conducători şi guvernaţi, cu drepturi şi obligaţii clare din partea fiecăruia, atribut statuat în Occident cu mai multe sute de ani înainte.

Disciplina şi onoarea sa de german l-au ajutat să impună - e drept târziu – un astfel de principiu.

A avut însă şi şansa , ca în România să găsească deja oameni cultivaţi, foştii paşoptişi, obişnuiţi cu rigorile sistemului occidental şi în plus , unii dintre aceştia dispuşi să-şi suflece mânecile şi să pornească la o reformare a sistemului tradiţional.

Un proces de reformare nu lipsit de pericole şi confruntări. Oameni de bună-credinţă s-au găsit şi la gruparea liberală, viitorul PNL, însă şi la conservatori – marii proprietari de pământuri.

Nu tot parcursul Regelui Carol I a fost unul eminamente de succes. Au fost făcute şi erori, sacrificii şi pierderi plătite de toată naţiunea.

Opţiunea unionistă a României, în ciuda unei înţelegeri secrete cu Puterile Centrale s-a manifestat şi a cântărit cu mult peste puterea monarhului de a decide de partea cui trebuie să i se alăture România în preajma viitorului conflict mondializat.

O hotărâre care i-a grăbit sfârşitul către septembrie 1914. A fost şi sfârşitul unei epoci în care vechile rânduieli au fost schimbate cu altele unele mai bune , alte poate mai puţin bune.

În ciuda acestui ataşament al regelui Carol I faţă de valorile familiei sale, devotat educaţiei, aflat la un moment dat în disonanţă cu idealul secular , de unire a tuturor provinciilor locuite majoritar de români, fostul monarh a rămas credincios ţării care l-a adoptat şi l-a tratat după rangul pe care-l purta.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 8 aprilie 2013:

Contribuţii editoriale : Regina Elisabeta (Carmen Sylva – numele de poetă) într-un portret al doamnei dr. Silvia Irina Zimmermann, membră fondatoare a Centrului de cercetare „Carmen Sylva” al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied, Germania. Realizator : Mirela Băzăvan.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta şi pe internet de la adresa : www.romania-actualităţi.ro