Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: „Alegeri prezidenţiale 2019. Mesaje electorale” Miercuri, 23 Octombrie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

3 Septembrie 2013
Vizualizari: 3980
Comentează add

Începuturile fotbalului în România capătă consistenţă datorită spiritului de joc şi a obiceiurilor introduse de muncitorii străini din primele industrii: petroliferă şi de textile.

Pagini din istoria fotbalului românesc

george-popescu

Venus Bucureşti 1939-1940.

Începuturile fotbalului în România capătă consistenţă datorită spiritului de joc şi a obiceiurilor introduse de muncitorii străini din primele industrii: petroliferă şi de textile.

Fie britanici, fie francezi sau germani, aceştia organizau – termenul e puţin forţat – meciuri de fotbal pe câte un teren viran, la sfârşitul orelor de muncă. Românii au privit, învăţat şi chiar au început să imite noua distracţie. Fiindcă, fotbalul a fost în afară de joc şi un divertisment.

În anul 1909 se înfiinţează Asociatiunea Societăţilor Atletice din România. Cu trei cluburi existente pe atunci: Colentina C.A. şi Olimpia S.C., ambele din Bucureşti, United AC din Ploieşti, cu practicanţi în majoritate străini.

AUDIO: Istorica, ediţia din 02 septembrie
    
În decembrie 1909 - ianuarie 1910 se desfăşoară prima competiţie fotbalistică internă, Cupa ASAR, asimilată primului campionat naţional. An de an, numărul echipelor creşte, iar în componenţa lor figurează din ce în ce mai mulţi români.
    
În Vechiul Regat  - înainte de Primului Razboi mondial se dispută o serie de competiţii sub formă de cupă, ai căror caştigători vor fi consideraţi campionii României.
   
Ulterior, organul de conducere al activităţii fotbalistice devine Comisiunea de Football-Asociaţie în cadrul UFSR (Uniunea Federaţiilor Sportive din România), care a luat fiinţă la 1 decembrie 1912.
     
După război, odată cu formarea României Mari, începând cu ediţia 1921-1922, se dispută campionatul naţional cu participarea echipelor din toate provinciile ţării. Încă nu avem un campionat după un sistem divizionar, se joacă  pe regiuni (mai târziu, ligi) şi apoi în sistem eliminatoriu, între învingătoare.
      
Echipa naţională a României îşi începe activitatea prin meciul de la 8 iunie 1922 de la Belgrad, contra Iugoslaviei, scorul fiindu-ne favorabil cu 2-1. Aceste prime două goluri istorice au fost înscrise în ordine de Ronnay şi Guga.
      
La 20 mai 1923 Comisia de Fotbal Asociaţie a FSSR (Federaţia Societăţilor Sportive din România) este admisă la Congresul de la Zurich ca membră a FIFA.
      
In aceasta calitate, Romania participă la Turneul Olimpic de Fotbal de la Jocurile Olimpice din 1924 desfaşurate la Paris.
        
La 16 februarie 1930 Comisia Centrala de Fotbal Asociaţie se transformă în Federaţia Română de Fotbal Asociaţie, organism independent cu autoritate juridică, hotarând participarea României la Campionatul Mondial din Uruguay în luna iulie a aceluiaşi an.
       
Primul preşedinte al FRFA este avocatul Aurel Leucuţia, fostul preşedinte al Comisiei Centrale de Fotbal Asociaţie.
        
Începând cu ediţia 1932-1933, în România funcţionează sistemul divizionar, cu un campionat unitar al primei divizii (iniţial în două serii). Disputarea Cupei Romaniei începe în sezonul 1933-1934.
      
        
Mai jos prezentăm un decupaj ce reflectă posibilităţile materiale reduse în comparaţie cu vremurile de astăzi pentru susţinerea unei echipe de fotbal.Articolul este semnat de unul dintre invitaţii acestei ediţii.
 
“În ianuarie 1934, secţia de fotbal de la Astra Sportivă Braşov primise de la Astra Transilvană o subvenţie de 150.000 de lei, în timp ce celelalte secţii primiseră 22.500 lei (cea de schi), 20.000 de lei (atletism), 9.000 de lei (tenis), 2.000 de lei reveniseră pentru administrarea clubului.
         Pentru două meciuri de fotbal cu C. S. Târgu Secuiesc, jucate la 2 şi 9 septembrie 1934  (tur-retur), în campionatul regional, s-au făcut următoarele cheltuieli:
66 lei –1.170 kilograme de brânză pentru masa jucătorilor
68 lei – mezeluri
83 lei – hrană pentru drum
43 lei – 10 lămâi
100 lei – deplasarea
485 lei – masa de seară
             Pentru arbitrii meciului a fost prevăzut un barem de 975 de lei. În plus, echipamentul a trebuit spălat, plătindu-se 20 de lei. De 200 de lei s-a pus benzină (deplasarea s-a făcut probabil cu automobile personale), iar de 188 de lei s-au cumpărat sifoane şi ţigări.
              Delegatul C. S. Târgu Secuiesc a primit 2.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare la partida revanşă.
              În martie 1934, delegatul clubului, Iosif Belinderu, deconta următoarele cheltuieli pentru un drum la Bucureşti:
1.000 de lei pentru taxa de înscriere în F.R.F.A.
350 de lei pentru „Rombol“ (buletinul tehnic al Federaţiei)
120 de lei pentru 12 carnete de legitimare a fotbaliştilor
250 de lei pentru 25 de foi de legitimare.
            În fine, 880 de lei pentru tren, masă, cazare la hotel şi taxiuri.”
(După dr. Bogdan Popa, „Aşa a început fotbalul românesc  - Cât se cheltuia pe vremuri pentru un meci”, articol apărut în revista Historia din anul 2010.

Chinezul şi Ripensia Timişoara, Club Atletic Oradea, Venus, Unirea Tricolor, CFR Cluj, Universitatea Cluj, Rapid, Carmen Bucureşti , Luceafărul, CFR Braşov, Franco-Româna Brăila, Prahova Ploieşti au fost echipe ce făceau mult spectacol, dar puneau şi multă presiune pe jucători sau finanţatori.
          
Şi în perioada interbelică, fotbalul nu a fost scutit de scandaluri şi intrigi. Suspiciunile de şantaj şi corupere a rezultatelor, de cumpărare neloială a jucătorilor au făcut obiectul deselor anchete de presă. Unul dintre cei arătaţi constant cu degetul a fost şi generalul Gavrilă Marinescu, apropiat al Palatului, şeful Poliţiei Române care acumulase multiplu de funcţii de conducere în consilii de administraţie ale principalelor cluburi pentru a contracara acţiunile şi deciziile deseori neinspirate ale lui  Aurel Leucuţia, politician ţărănist.
         
Finala Rapid(CFR) – Venus Bucureşti a fost rejucată după arestarea de către poliţie fără mandat a patru jucători esenţiali ai giuleştenilor. În ciuda tevaturii iscate şi adâncite de presă, Rapid a câştigat la scor şi următoarea partidă. Şi echipele din ţară, printre care Chinezul Timişoara,  au fost acuzate că măsluiau meciuri.
           
Este cert că de la fotbalul de amatori şi fără mize financiare , după primul război mondial, s-a trecut la jocuul de fotbal pentru profit şi imagine publică pozitivă a finanţatorilor. Caruselul acesta nu s-a oprit nici astăzi.
          
Şi politicienii au intuit că fotbalul aduce sufragii, influenţă şi putere. Şi-au devenit o parte nelipsită din joc.
          
Războiul a afectat serios disputarea meciurilor de fotbal, chiar dacă până în anul 1942, în România încă se juca fotbal, în timp ce restul continentului era răvăşit de lupte aprige.
          
Schimbarea de sistem politic şi social obligă echipele şi jucătorii la o tranziţie lentă către includerea fotbalului în sportul de masă. Totuşi, jucătorii cu nume nu dispar peste noapte. Excepţii au fost şi în această situaţie. Un alt invitat al emisiunii dl. Ion Ghiţulescu, comentator de fotbal la postul naţional de radio şi realizator de emisiuni, enumeră câteva abandonuri în acest sens.
         
Echipe celebre din ţară, dar şi din Bucureşti cedează locul altora noi, în concordanţă cu evoluţia istorică a României. Apar Steaua şi Dinamo, echipe de minister. Acestea au şi cele mai multe şanse, nu doar pentru că au bugete enorme în comparaţie cu celelalte , ci pentru că deseori arbitrariul şi forţa au făcut ca jucători buni din ţară sau de la echipe concurente să fie luaţi fără menajamente sau momiţi cu sume mari de bani pentru a juca la Steaua ori Dinamo. ITA , viitoare UTA, creaţie a baronului Neumman – proprietarul până în anul 1948 al uzinelor de textile din Arad – a făcut multe zile fripte celor două competitoare din Bucureşti.
         
Neîndoielnic, fotbalul a „beneficiat” din plin de pe urma Războiului Rece. Partidele de fotbal între cluburi străine s-au rezumat la fotbal între ţările frăţeşti şi socialiste – o situaţie care a durat aproape  un deceniu. În acest răstiimp, „superioritatea” echipelor din URSS nu lăsa nici o îndoială că multe meciuri erau „date” fiindcă aşa dicta curentul vremii.
          
Anii '60 şi '70 au relansat fotbalul românesc în arena europeană. Aceasta se datora schimbărilor politice şi de atitudine de la Bucureşti pentru recuperarea provocată de ocupaţia sovietică de după război. Au fost ani în care fotbalul s-a jucat nu doar la Bucureşti şi în câteva oraşe mari ale ţării, ci şi în altele din Oltenia sau Moldova, văduvite în perioada interbelică de spectacolul fotbalistic.Tot atunci sunt înfiinţate echipele studenţeşti ce s-au bucurat de mare trecere printre spectatori.Apar şi primele jocuri cu echipe din Europa de Vest. Chiar dacă rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor, aceste întâlniri au avut un rol important pentru pregătirea fizică şi abordarea strategică a practicării fotbalului organizat în echipe de club sau la naţională.
          
Anii '80 au constituit vârful de formă al echipelor de fotbal româneşti. Mai robuste, practicând un fotbal combinativ şi îndrăzneţ, mai motivate, rezultatele nu au întârziat să apară. Universitatea Craiova, Steaua şi Dinamo Bucureşti, Corvinul Hunedoara sau Farul Constanţa au avut perioada lor de glorie. Către sfârsitul regimului Ceauşescu, a fost înregistrată şi cea mai bună performanţă din fotbalul autohton. Steaua Bucureşti a câştigat Cupa Campionilor Europei în finala disputată cu C.F. Barcelona. Este la fel de adevărat că Steaua beneficiase din plin de suportul unui dintre fii fostului şef de stat, Valentin Ceauşescu, însă meritul rămâne de partea jucătorilor. Aceiaşi garnitură de jucători a celor mai bine clasate echipe a fost scheletul pentru echipa naţională care a avut cele mai bune prestaţii din istoria sa la campionatele europene şi mondiale de la sfârşitul anilor '80, începutul deceniului următor.

     
Contribuţii editoriale : dl. Ion Ghiţulescu despre efortul gazetarilor sportivi de la Radioul public în cadrul emisiunii săptămânale „Fotbal, minut cu minut” şi consideraţii personale asupra sportului din epocă. Un interviu de Mirela Băzăvan.
      
Decupaje sonore din partidele de fotbal : Rapid – Universitatea Craiova(1971), scor 2-1, Steagul Roşu Braşov – Beşiktaş Istambul din Cupele europene (1973/1974), scor 3-0, comentator Cristian Ţopescu, precum şi Steagul Roşu Braşov – Espanyol Barcelona disputat în Cupa Oraşelor Târguri, viitoarea UEFA (1966), scor 4-2, comentator Aristide Buhoiu şi Dinamo Bucureşti – Steaua Bucureşti, finala Cupei RPR (1964), scor 5-3, rezumat video prezentat în cinematografe.
     
Ne puteţi scrie la istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta şi pe Internet în direct şi în reluare de la www.romania-actualitati.ro

     
Fişierul sonor al ediţiei poate fi descărcat cu titlu gratuit şi personal de la : http://www.romania-actualitati.ro/Podcast/istorica/4

   
Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării. 
 


Etichete fotbalistorieRipensiaRapidSteauaDinamoU.Craiova

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live