Conferinţa de pace de la Paris. 1919 –1920

State cu interese generale şi state cu interese limitate.

Este una dintre trăsăturile marcante ale desfăşurării Conferinţei de pace de la Paris. 1919 – 1920.

Un proiect ce urma să pacifice Europa şi să delimiteze sferele de influenţă în celelalte regiuni ale lumii.

Aşteptările au fost mari de la această conferinţă, însă rezultatele au fost limitate de înseşi soluţiile găsite de cele 27 de state aflate în tabăra învingătorilor, reprezentate într-un Consiliu al celor zece, apoi într-o si mai mare concentrare în Consiliul celor patru plus unu (Franţa, Anglia, Italia, Statele Unite plus Japonia).

România s-a aflat în grupul ţărilor cu interese limitate. Cu toate acestea, diplomaţia şi iscusinţa premierului de atunci, liberal, Ion I.C. Brătianu, a influenţei exercitate de Reginei Maria, nu în ultimul rând a aplicării principiilor wilsoniene şi a jerfelor pe câmpul de luptă, România şi-a regăsit provinciile istorice sub aceiaşi administraţie şi nume, uniunea făcându-se sub umbrela adeziunii populare.

A locuitorilor din provicnciile Basarabia, Transilvania, Banat-Crişana, Bucovina de Nord.

Statutul de ţară cu interese limitate este dezvoltat şi relaţionat de cei doi invitaţi, România găsindu-se de multe ori în faţa faptului împlinit prin puterea discreţionară de care beneficiau Marile Puteri.

De altfel e o atitudine des întâlnită în relaţiile unui stat mic cu o Putere europeană.

Din această calitate distribuită, România a primit şi reparaţii de război simbolice, însă a fost obligată şi la plata datoriei inter-aliate pentru cheltuieli ale desfăşurării operaţiunilor militare.

Câştigul maximal a constat înreunificarea ţării în forma cunoscută de perioada interbelică : 295 de mii de kilometri pătraţi şi o populaţie de peste 18 milioane de locuitori, români, dintre care o treime formată din minorităţi naţionale.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 29 octombrie 2012:

Consultant ştiinţific : dr. Olga Sandu

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro