Anterior momentului 1877 existase o ocazie de a obţine independenţa ca urmare a unor aranjamente diplomatice între Franţa şi Germana, însă războiul din 1870-1871 dintre cele două Mari puteri a zădărnicit acest plan.
Odată cu izbucnirea revoltelor din Bosnia-Herţegovina (1875), Serbia şi Muntenegru (1876) împotriva Imperiului Otoman, România întrezărea posibilitatea expunderii poziţiei sale. În acelaşi an, noul sultan Murad al V-lea şi miniştrii săi în speranţa că vor salva imaginea gloriosului imperiu de altădată au iniţiat scrierea unei noi constituţii, în care România sau Principatele Unite - nominaţia utilizată constant de autorităţile imperiale otomane - figura ca provincie cu drepturi privilegiate şi nicidecum, nu avea un statut apropiat de aspiraţiile sale.
În acest cadru juridic şi de nerecunoastere a cererilor româneşti, domnitorul şi clasa politică au trecut la pregătirea declarării independenţei în condiţiile în care se contura clar că cererile nu pot fi obţinute altfel, decât pe calea războiului.
În războiul ruso-turc 1876-1878, România a participat cu efective de 30 de mii de militari, corp ofiţeresc şi soldaţi, dintre care 10 mii au căzut la datorie în luptele duse la Griviţa, Plevna, Smârdan, Vidin şi în alte localităţi de pe teritoriul Bulgariei de azi.
În timpul conflictului colaborarea militară româno-rusă a fost destul de bună, ca dealtfel şi relaţiile politice între cele două ţări. Postbelic, situaţia s-a schimbat.
În ciuda faptului că fără ajutorul militar românesc, ruşii n-ar fi putut câştiga războiul cu turcii şi a înţelegerilor semnate anterior cum că statutul de integritate teritorială a României din momentul războiului era recunoscut, Rusia a reclamat dreptul de posesiune asupra a trei judeţe din sudul Basarabiei, respectiv ieşirea la gurile Dunării, admiţând ca recompensă pentru noi, Dobrogea şi insula Şerpilor. O voinţă politică ce s-a concretizat prin documentele semnate şi apoi recunoscute la Congresul de pace de la Berlin.
Independenţa de stat a României a fost recunoscută de Rusia şi Austro Ungaria, din interese favorabile lor.
Cu Austro-Ungaria încheiasem o convenţie economică defavorabilă nouă, însă obţineam o garanţie de pace cu vecinul de la nord şi un aliat pentru obţinerea independenţei.
Franţa a recunoscut noul statut al României un an mai târziu, iar Germania şi Anglia au prelungit deznodământul cu încă doi ani, Germania fiind cea care reclama insistent răscumpărarea de către statul român a afacerii Stroussberg - construcţia de căi ferate pe teritoriul nostru.
Anglia invoca respectarea de către România a articolului 44 din tratat, ca evreilor să le fie acordată cetăţenia română sau dreptul de naturalizare.
Domnitorul Carol I a mai făcut un pas spre recunoaşterea internaţională a României.Obţinerea aprobării parlamentului României ca domnitorul să se numească Alteţă Regală, iar în anul 1881, rege , România să devină regat, o formă de guvernământ suficient de onorabilă şi respectabilă în relaţiile internaţionale viitoare ale României cu state din Europa, dar şi din lume.
Cele două obiective fiind atinse, mai rămânea un al treilea - proiectul de unitate naţională a tuturor românilor sau Marea Unire, însă până atunci, noul rege s-a concentrat pe politica de consolidare a Regatului.
Contribuţii editoriale : dl. prof. Virgiliu Z. Teodorescu , autorul lucrării "Cronică bucureşteană. 1877-1878", cu o nomenclatură a monumentelor dedicate războiului de independenţă a României. Un interviu de Mirela Băzăvan .
Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.
Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit de la adresa: http://www.romania-actualitati.ro/Podcast/istorica/4
Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.
Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare şi de la adresa: www.romania-actualitati.ro
