Despre “Subteran” și nu numai.. cu Ana Ularu

Actrița Ana Ularu a fost invitată în Poiana lui Johann, la Radio România Actualități, unde a povestit despre "Subteran", cel mai recent serial în care joacă.

Vorbim despre hitul momentului, serialul "Subteran", în derulare pe Netflix... Ce te-a atras la "Subteran"? Ce ți-a plăcut la scenariu și la personajul tău-Cami ?

M-a atras personajul foarte tare. Acesta a fost punctul de vânzare excelentă pentru mine pentru că mi se pare extraordinar să joci un om obișnuit care trăiește o viață calmă, liniștită, sub egida legii și care, brusc, se vede confruntat cu o lume pe care nu o înțelege (a pericolului, a răzbunărilor, a unei impulsivități criminale) și care reușește să își găsească niște resurse și cumva să devină un supererou. M-a atras foarte tare că este rolul unei mame care devine eroină doar din nevoia și din dragostea pentru familia ei. Cel mai mare atu la momentul respectiv a fost, pentru mine, personajul meu și apoi, evident, m-am îndrăgostit de toată acțiunea. Pe măsură ce treci de la un episod la altul, vezi câte piedici și câte momente cheie și limite are Cami de trăit și, uneori, Sonia. Asta pentru cine vrea să vadă serialul…

Cum a fost perioada de pregătire pentru rol? Ai studiat prin Ferentari, prin Rahova ?

Nu am studiat. Asta e interesant pentru personajul meu: să vadă pentru prima oară lumea respectivă. Și aici nu e vorba despre un cartier, e vorba despre o lume mafiotă care, de fapt, stă în centru și în cele mai neașteptate locuri și în cele mai vizitate secții de poliție și-a întins tentaculele. Tot respectul și dragostea pentru Ferentari și Rahova, corupția e în alte părți. Pregătirea mea a avut legătură cu lumea IT-ului. Am încercat să înțeleg un pic resorturile. Nu mă pricep, dar asta e frumos la meseria mea: că pot să joc tot felul de oameni și fiecare dintre ei vine cu un oarecare talent. E plăcut că eu pot să studiez într-atât de mult încât să pot părea că am acel talent într-un mod convingător.

Pentru cei care nu au văzut încă serialul, să menționăm că tu ești un specialist IT... te ocupi să blochezi bitcoin. Ai învățat coduri?

Am învățat coduri foarte la suprafață. Bucătăria internă nu o poți învăța într-o săptămână, înainte de o filmare.

Din punctul meu de vedere, în serial sunt două personaje feminine foarte importante: tu- Cami și Irina Arteni- care joacă rol dublu (Tili și Crisi). Tot serialul gravitează în jurul vostru. Așa s-a dorit? Așa a fost scris.. un fel de "girl power" (puterea fetelor)?

Nu știu dacă s-a dorit așa. Povestea a pornit de la ideea de laptop vechi, neconectabil la Internet și cât ai putea ascunde într-un device care nu poate fi spart. Ai putea să ai o întreagă viață obscură într-un obiect de plastic la care nu au ceilalți acces. De la asta a pornit ideea principală și apoi ei au cusut, au brodat restul personajelor în jurul ei. Nu a fost nicio secundă ceva de zis că nu vrem să facem un serial despre girl power, dar așa a ieșit. Mi se pare și mie că sunt două personaje puternice pentru că așa ar trebui gândită lumea. Uneori sunt personajele masculine puternice, alteori sunt personajele feminine puternice. Toată lumea acceptă chestia asta fără să își pună întrebări.

E un semn bun acesta ? Vedem tot mai multe povești centrate pe femei puternice... chiar "The Power", serialul în care ai jucat...

The Power a fost un moment revoluționar. Voia să vorbească despre ceva mult mai puternic și mult mai înfiorător și anume tratamentul, în general în lume, al femeilor atât în lumea vestică, așa -zisa lume civilizată, cât și în locuri pe care noi le considerăm barbare în snobismul nostru. Acolo se vorbea despre altceva și cred că era un pic prea devreme pentru un serial atât de bun pentru că sunt multe trepte de urcat în mintea multora.

In industrie, simți că a început să se egalizeze un pic balanța?

Sunt foarte multe voci feminine foarte valoroase și în cadrul festivităților de premiere și în cadrul finanțărilor. Sunt tot mai multe povești care, întâmplător, sunt scrise și regizate de femei.

Ne întoarcem puțin la serialul "Subteran" și îl citez pe actorul Florin Piersic jr. :"Ana Ularu e un spectacol total pe platou, are poante, te bucuri să ajungi la muncă și să te întâlnești cu oamenii ăștia”. Așa a fost la filmări?

Da. Eu, în general, interpretez personaje foarte serioase fiind un desen animat în forul meu interior. Am început să punem pe rețelele sociale tot felul de momente din spatele camerelor ca să se vadă care a fost atmosfera în cadrul unui serial atât de sumbru și în care totul e pe viață și pe moarte. Noi între noi suntem o gașcă de puri și veseli.

E vreun moment pe care ai vrea să îl împărtășești cu noi, din culisele "Subterane"?

Un moment haios a fost când filmam o secție de poliție după ce se întâmplă un jaf și, pentru că erau pornite girofaruri și sirene, multă lume adunată în fața secției (care de fapt era o clădire abandonată, perfect decorată de geniala noastră scenografă, Simona Pădurețu) au început să se strângă care adevărate de televiziune care credeau că aici se întâmplă ceva. Era 4 dimineața, nu se vedea restul echipei de filmare care era înăuntru și nu au înțeles exact ce se întâmplă. Cred ca nu s-au gândit că acolo nu era o secție de poliție ci un magazin abandonat.

Am citit că îți place Park Chan-wook... “love and violence” este stilul tău preferat în filme?

Nu am niciun stil preferat. Tocmai de aceea am vrut să o joc pe Cami și am luat un zbor din Berlin ca să vin să dau probe. Imi plăcea la ea că e un om obișnuit. Da, e condusă de iubire, da, ajunge să folosească violența, dar punctul forte la ea mi s-a părut cât de obișnuită e. E un om care, dacă ar putea, nu ar vrea să fie niciodată nicio situație periculoasă. Tocmai de aceea e un pic reticentă să se logodească cu Luca. El este polițist și ar putea aduce tipul ăla de pericol în casă. Ironie.

Viața ta e împărțită între București, Berlin, Los Angeles. Vorbești engleză, franceză, spaniolă, italiană. Cum e să joci în filme și să nu vorbești în limba română?

M-am obișuit atât de mult să joc și să nu vorbesc limba română, încât a fost o surpriză foarte plăcută să joc în limba mea. Am avut mai puține șanse, în ultima perioadă, să joc în română. E o bucurie să îți regăsești muzicalitatea. In continuare joc în teatru, sunt pe scenă la teatrul Act și la teatrul Bulandra. Nu sunt angajată nicăieri dar am aceste colaborări. Joc "Constelații", la Act, iar, la Bulandra, joc "Carusel".

Există preferat între teatru și film?

Nu. Le iubesc pe ambele în mod egal. Simt că, atunci când fac unul dintre ele mai puțin, ceva în mine suferă foarte tare, simte că e văduvit de aer.

După "Subteran" ai primit oferte din România ?

Nu, dar aștept în continuare. Filmul a ieșit de o săptămână.

Cum lucrezi? Ai agent ?

Da. Niciodată nu se va discuta de bani mulți la un film pe care eu îmi doresc să îl fac și care vine dintr-o zonă independentă și dintr- o zonă de lipsă de buget. Sunt un om rezonabil. Agenții mei sunt și ei rezonabili și întrebarea care prevalează când discutăm este "Vrei să faci asta?" pentru că am refuzat chestii cu enorm de mulți bani. Am făcut altele pe gratis sau pe puțini bani pentru că am vrut să le fac. Până la urmă, ei sunt aici să ma ajute și să călătorească alături de mine.

E vreun regizor român cu care ai vrea să lucrezi acum?

M-aș bucura foarte mult să lucrez din nou cu Cristian Mungiu, pe care îl ador. Am lucrat cu el când aveam 19 ani și mi-e foarte dor de metoda lui de lucru. Din punctul meu de vedere, e unul dintre cei mai buni regizori pe care ș-i i-ar putea dori un actor. Mi-ar plăcea să lucrez cu Bogdan Mirică, cu Bogdan Mureșanu. M-aș bucura să lucrez și cu Cristi Puiu. Nu știu dacă se va întâmpla pentru că l-am supărat foarte tare pentru că la facultate nu mergeam la orele lui deoarece eu văzusem filmele pe care le proiecta și chiuleam. Cred foarte mult în cinematografia română, în vocile de aici, în felul în care evoluează. Mi se pare minunat că după noul val există acum un post-val care se reinventează și care încearcă alte căi de exprimare. Fervoarea asta creativă din România e foarte greu de întâlnit în alte părți.

O curiozitate: am citit că ești singurul om care și-a cunoscut soțul în muzeu ...

Da, ne-am întâlnit la o expoziție extrem de proastă. Eu știam că nu vreau să văd expoziția respectivă, deși sunt o împătimită a muzeului LACMA (Los Angeles Country Museum of Art) din Los Angeles. Eu nu îl știam pe Mark. A fost prima întâlnire. Ne-am tot aruncat ocheade de-a lungul a două etaje, cred, și, la un moment dat, la etajul unu a venit și a deschis vorba întrebându-mă dacă îl știu pe acest artist pentru că i se pare foarte prost. A zis că picturile i se par prea iubitoare de copii (ca să nu folosesc cuvântul celălalt). Am zis că mi se pare sinistru ce este expus. De aici am început să discutăm, să descoperim că suntem amândoi europeni, că suntem amândoi actori și apoi, seara, am mers la un concert de jazz și ne-am dat seama că suntem născuți în aceeși zi, la cinci ani distanță, și că ar fi trebuit să ne cunoaștem în ziua respectivă la o probă la care eu fusesem și pe care el o anulase. Soarta a zis că noi trebuie să ne cunoaștem și ne-a trimis într-un muzeu în care niciunul dintre noi nu voia să meargă. E o poveste frumoasă.