
Michael Schumacher a semnat cu Mercedes şi revine în Formula 1, susţine Bild.

Emil Boc a prezentat priorităţile guvernului aprobat cu 276 de voturi pentru şi 135 împotrivă.

Camerele reunite ale Parlamentului decid dacă învestesc noul Guvern.

S-a constatat că mai multe domenii sunt vulnerabile în faţa atacurilor informatice.

Serbia se alătură astfel Albaniei, Muntenegrului şi Islandei.

Aproximativ 20% dintre italieni au renunţat la servicii medicale din cauza crizei economice.

Mai multe zboruri au fost anulate în Italia şi în Marea Britanie datorită căderilor de zapadă.

Jucătorul Barcelonei a încheiat astfel un an perfect, după ce a câştigat şi Balonul de Aur.

Tinerii nu fac diferenţa între un regim democratic şi unul dictatorial.

Ceaiurile din vremea studenţiei erau “scena” iubirilor trăite cu imaginaţie şi romantism.

Zilele cu Teleenciclopedia, Telecinemateca sau Tezaur folkloric erau pline în faţa televizorului.

Demolarea de biserici a început după cutremurul din 1977.

Ceauşescu instituise titlul de “mamă eroină”, pentru femeile care aveau cel puţin 10 copii.

"Doresc renegocierea deţinerilor statului român în proiectul Roşia Montană", afirmă Videanu.

Radioul public în zilele Revoluţiei din 1989.

Cei 15 miniştrii ai guvernului Boc au primit aviz pozitiv din partea Comisiilor de specialitate.

Proiectul de buget prevede sub 100.000 de posturi reduse în sectorul bugetar, afirmă Vlădescu.

Ministrul desemnat al finanţelor, Sebastian Vlădescu doreşte însă modificarea impozitului minim.

Moody's a redus ratingul Greciei de la "A1" la "A2", cu perspectivă negativă.

La Troiţa din faţa Radioului Public a avut loc o ceremonie în memoria eroilor revoluţiei.

În Bucureşti şi alte oraşe au loc manifestări dedicate Revoluţiei din decembrie 1989.

Crăciunul şi Revelionul readuc în ţară o bună parte a cetăţenilor români.

Emiratul ar putea beneficia de noi ajutoare financiare în 2010.

Preşedintele Boris Tadic a depus la Stockholm candidatura Serbiei la Uniunea Europeană.

Miniştrii noului Cabinet sunt audiaţi marţi de comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Ultimele ore ale regimului "Ceauşescu", în urmă cu 20 de ani.

Preşedintele a rostit discursul de învestitură în faţa Parlamentului.

Ascultătorii Radio România Actualităţi au ajutat-o să strângă o parte din banii pentru tratament.

MAE avertizează că în Bulgaria condiţiile de călătorie pe timp de iarnă sunt grele.

Discursurile din Parlament dedicate Revoluţiei din decembrie 1989.

Viktor Iuşcenko:Flota Rusă trebuie să părăsească Ucraina până în 2017.

Cafeaua reduce riscul de cancer la prostată.

Conflictul din Orientul Mijlociu a fost evocat de Serghei Lavrov la Cairo.

Şeful statului a depus jurământul în faţa Parlamentului.

Trenul care face legătura între Franţa şi Anglia a fost suspendat pentru a treia zi consecutiv.

"Avatar" a avut încasări de 73 de milioane de dolari numai în SUA.

Poliţia poloneză a găsit inscripţia fostului lagăr nazist.

În urmă cu 20 de ani capitala se alătura Timişoarei în lupta împotriva regimului comunist.

Omul de afaceri Costel Căşuneanu a fost audiat la DNA într-un dosar de trafic de influenţă.

Articole din Curierul Naţional, Ziarul financiar, Cotidianul şi Revista Capital.

În perioada 13-21 decembrie, în România au fost înregistrate 11 decese prin hipotermie.

Impasul de la summitul G8 pare a fi din cauza Chinei, conform Angliei.

Soyuz TMA- 17 a decolat cu succes de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.

CFR Călători a anulat şase trenuri personale.

O serie de acţiuni consacrate acestui eveniment vor avea loc la Moscova.

Actriţa americană Brittany Murphy a murit la 32 de ani din cauze naturale.

La Guantanamo au mai rămas 198 de deţinuţi suspectaţi de terorism.

Postul de televiziune FRANCE 24 difuzează un program special dedicat României.

Editoriale din România Liberă, Gardianul şi Evenimentul Zilei.

Mai mult de 30.000 de persoane şi-au părăsit casele săptămâna trecută.

În vara anului viitor, Comisia Europeană va reanaliza situația, având la dispoziție datele pentru anul în curs.

Interdicția ar urma să se aplice doar pensiilor necontributive, în timp ce restul pensionarilor vor putea cumula legal ambele...

Deficitul de forță de muncă din România este principalul motiv pentru care primim muncitori din alte state, care își părăsesc...

Reprezentanții societății civile au cerut mai multe proiecte legislative pentru protecția victimelor violenței domestice.

Una dintre ele s-a prăbuşit pe acoperişul unei case.

CCR consideră că stabilirea regulii de plată în procent maxim de 30% sub formă de retragere unică nu reprezintă o încălcare a...