Revista editorialelor

Cum suntem, fiecare dintre noi, la 20 de ani de la Revoluţie? - mai multe editoriale din ziarele de astăzi abordează subiectul. Am ştiut să facem o lume mai bună sau - cum întreabă unul dintre analişti - "oamenii au murit atunci nevinovaţi, ca nişte fraieri?"

"Întrebări noi de 22 decembrie vechi" - se intitulează editorialul Elenei Vijulie din România Liberă, în care autoarea readuce în discuţie chestiunea vinovaţilor pentru cei ucişi la Revoluţie, vinovaţi niciodată acuzaţi, cu atât mai puţin pedepsiţi. Dacă pentru martirii anilor 50 nu mai putem face nimic altceva decât muzee şi biserici, nu există nici o explicaţie rezonabilă pentru care vinovaţii de morţii mai noi să nu fie pedepsiţi - scrie Elena Vijulie.

Dacă statul român minte prin instituţiile sale în privinţa unor fapte atât de grave cum sunt uciderile, ce garanţii avem noi că "măruntele" noastre drepturi constituţionale sunt şi vor fi apărate? Ce fel de stat de drept este acesta? Unde este domnia legii?

Şi totuşi, eroii mor - afirmă, încă din titlul articolului său, editorialistul ziaruluiAdevărul, Andrei Crăciun, ideea fiind - ca şi în textul Elenei Vijulie - că vinovaţii din decembrie 89 trebuie găsiţi şi pedepsiţi.

Eroii mor de fiecare dată când criminali necondamnaţi le pun coroane de flori pe morminte, zâmbesc foarte oficial şi, în general, nimic nu se mai poate face. Şi mai mor o dată eroii prin indiferenţa celor care s-au născut după Revoluţie.

A fost atunci o hemoragie şi sânge a fost pe străzi. Ştiu asta şi cei care s-au trezit în maşini străine şi habar n-au ce-i aia să tragi şocul unei Dacii.

Ştiu, dar nemurirea, fie ea şi a eroilor, a rămas o iluzie, pierdută printre credite, supermarketuri, vacanţe low-cost şi angoase post-moderne. Nu este nici patetic, nici tragic. Este - şi atât. În privinţa aceasta, istoria nu cunoaşte excepţii. Copiii Revoluţiilor nu sunt chiar cei mai recunoscători copii...

Şi totuşi, amintirile sunt vii pentru cei care au trăit acele zile, chiar dacă - scrie Teodora Trandafir în Evenimentul Zilei - fiecare a rămas cu Revoluţia lui. Cred că fiecare dintre noi a simţit în acea perioadă înălţimea momentului şi l-a trăit ca atare. Fie că patrula înarmat, noaptea, în faţa uzinei sau păzea scara blocului blindată cu zăbrele, ori vindea la magazin "produse fără cartelă". Să nu uităm că povestea noastră a început în decembrie...