Rețea de proxenetism condusă de o femeie de 80 de ani, destructurată în Capitală
Cum funcționa rețeaua de proxenetism din spatele a două saloane de masaj din București.
Articol de Diana Surdu, 22 Februarie 2026, 15:56
O amplă rețea de proxenetism este investigată de polițiști și procurori din capitală.
Sâmbătă au avut loc percheziții la nouă adrese din București și din Ilfov, iar opt persoane au fost reținute.
Datele indică faptul că acestea, coordonate de o femeie în vârstă de 80 de ani, înlesneau practicarea prostituției în cadrul a două saloane de masaj erotic.
În urma perchezițiilor au fost confiscate importante sume de bani, aproximativ 370.000 de lei, 86.000 de euro, 15.000 de dolari și 3.000 de lire sterline.












