Lupta cu infecțiile nozocomiale „a devenit una permanentă”

Spitalele din România, fie ele publice sau private, vor fi obligate să instaleze butoane de panică la patul pacienților, inclusiv în saloanele obișnuite. Măsura vine ca un răspuns dureros la tragedii, precum cea a Alexandrei, tânăra însărcinată care și-a pierdut viața în vara anului 2023 la Maternitatea din Botoșani. În plus, toate unitățile medicale vor trebui să aibă sisteme de supraveghere video în secțiile de terapie intensivă și urgențe, pentru o monitorizare mai atentă și, evident, transparentă. Proiectul legislativ a fost votat în Camera Deputaților și urmează să ajungă la președinție pentru promulgare. Inițiativa aparține unui grup de parlamentari USR care au militat constant pentru reforme în sistemul sanitar, iar unul dintre acești inițiatori este medicul Adrian Wiener, deputat USR, invitatul "Apelului matinal" de astăzi. Această lege vine, spuneam mai devreme, după tragedia de la Botoșani. Există și o altă motivație pentru proiect?

„Trebuie să asigurăm pacientului accesul la îngrijire optimă în spitale”

Adrian Wiener: Motivația e una firească, până la urmă. Sigur că tragedia Alexandrei și tragedia de la Botoșani a accelerat lucrurile, dar bineînțeles că trebuie să asigurăm pacientului, care este o persoană vulnerabilă, se află într-o situație în care mulți dintre pacientul își pierd și autonomia, capacitatea de a se îngriji singuri. Trebuie să le asigurăm toate mijloacele pentru a avea acces la îngrijire optimă în spitale, ceea ce implică, sigur, un buton de panică prin care să avertizeze cadrele medicale, care, evident, nu pot fi 24 de ore din 24 în salon, dar pot fi avertizate ori asupra unei urgențe medicale, ori asupra unei nevoi imediate, ori asupra oricărei situații pe care un pacient care este internat în spital poate să o aibă.

Realizator: Acest buton de panică trebuie instalat cumva în dreptul patului, pentru că mă gândesc, aminteați mai devreme, cei care nu se pot mișca, de exemplu, de pe o parte pe cealaltă, cum ar reacționa?

Adrian Wiener: Sigur, da, există și sisteme care, practic, sunt mici telecomenzi în mâinile pacientului sau puse pe noptieră, care este obligatoriu de a fi instalată lângă paturi deja. Pot să fie în unele saloane în care, știu eu, situația medicală nu este una care să implice lipsa totală de autonomie, pot fi instalate două sau trei doar în salon, care pot fi acționate de oricare dintre pacienții care se pot mișca. Depinde de la situație la situație. În clinicile, în secțiile medicale unde, în general, pacienții sunt lipsiți de autonomie totală, acolo sigur că se justifică instalarea la nivelul fiecărui pat de spital.

Realizator: Dar sunt spitalele pregătite să implementeze aceste măsuri? Și mă gândesc chiar și, în primul rând, la bani.

Adrian Wiener: Da. Nu este o chestie care să implice foarte multe fonduri sau foarte mult efort sau deranj. Sunt destul de ieftine, sistemul este unul simplu, cu acționarea unui avertizor sonor care este instalat în camera de gardă sau în camera asistentelor și, mă rog, un sistem de cabluri care să transmită informația. Nu este un sistem care să pună povară financiară.

Realizator: Mă gândesc însă la întâmplările, la tragediile consumate de curând la Iași și la reacția unor cadre medicale, evident. Au existat reacții sau semnale din partea colegilor din sistemul medical legate de riscul unor abuzuri sau folosiri excesive ale butonului de panică?

Adrian Wiener: Nu cred că asta este o problemă, cred că problema, mai degrabă, este lipsa lor și lipsa de comunicare constantă între cadrele medicale și pacientul internat. Acest sistem, până la urmă, este menit și a educa, a duce cadrul medical și pacientul la acea interfață firească. Sigur că va exista o perioadă de acomodare în care, poate, unii dintre pacienți vor acționa butonul, știu eu, abuziv, poate sau unele cadre medicale nu vor reacționa la acționarea butonului, dar tot este un proces care, până la urmă, trebuie să ajungă să educe, să informeze cadrul medical asupra unor așteptări ale pacienților, iar pacienții, asupra responsabilităților cadrelor medicale din spitale. Nu este doar un sistem mecanic în sine de acționare a unui buton, ci este un sistem complex, care modulează și comportamentul, până la urmă, în spital.

Sistemul din România nu este obișnuit să urmeze proceduri stricte, mai ales în secțiile cu risc major de infectare a pacientului

Realizator: Gândindu-ne, însă, la tragediile consumate la Spitalul din Iaşi, ce alte măsuri considerați urgente pentru siguranța în spitale? Când trăim astfel de tragedii, precum cele întâmplate la Spitalul de Copii din Iași, totul devine cutremurător.

Adrian Wiener: Da, acolo este, cred, vorba de o încălcare flagrantă a unor proceduri de izolare a unui focar. Aparent, cred, o întârziere cu vreo șapte-opt zile am văzut din declarațiile Ministerului Sănătății de a urma procedura de izolare a focarului. Infecțiile nozocomiale devin din ce în ce mai, mă rog, cum sunt denumite acum - infecțiile asociate actului medical - devin o problemă, o luptă permanentă în spital, nu doar în România, dar în România, unde poate, sistemul nu este obișnuit, nu este antrenat să urmeze niște proceduri foarte, foarte stricte, mai ales în secțiile cu risc major de infectare a pacientului.

Aceste bacterii care sunt trecute prin toate antibioticele posibile de ani și ani de zile și sunt foarte rezistente, sunt un pericol real și lupta este permanentă. Lupta de a respecta zilnic, cu strictețe, niște proceduri de igienă, niște proceduri epidemiologice, de a recolta și observa dacă pacientul este deja infectat, de a-l izola de ceilalți pacienți în momentul în care se contată o infecție asociată a actului medical.

Și sigur că acest al doilea sistem, acela cu camere video instalate în secțiile de terapie intensivă, acolo unde riscul e major de infecție asociată a actului medical, tocmai asta permite, dă un instrument șefului de secție, directorului medical, celor responsabili epidemiologului, de a urmări în timp real respectarea procedurilor, de a le audita, de a le optimiza în măsura în care ele nu sunt respectate. Se constată la vedere, să zic cu ochiul liber, felul în care se desfășoară activitatea medicală la patul pacientului din terapie intensivă. Este un instrument foarte, foarte util, tocmai pentru a ameliora și acest risc.

Realizator: La nivelul oricăruia dintre noi, ce mesaj aveți ca medic, doctor, pentru pacienții care se tem să meargă la spital după atâtea cazuri mediatizate, pentru că tot medicii ne spun că mulți dintre români vin la spital mult prea târziu.

Adrian Wiener: Da, eu cred că e foarte, foarte important de a ameliora medicina prespitalicească în acest context, de a încerca să ameliorezi factorii de risc, factorii care conduc, până la urmă, la internare. Internarea în spital este un risc în sine, cu atât mai mult în România. Și atunci, sigur că în măsura în care pacientul este asigurat de faptul că spitalul la care se duce respectă cu strictețe procedurile, protocoalele, dacă spitalul are în centrul atenției sale construit, efectiv, cu migală, pacientul, atunci, sigur că această anxietate, această temere poate să fie mai mică. Uite, una dintre soluții este, de exemplu, afișarea pe ușa fiecărei secții sau a fiecărui spital a numărului de infecții nozocomiale raportate, detectate. Nu este foarte, cum să zic, asigurator faptul că avem un număr mic de infecții nozocomiale.

Realizator: Dar ele sunt raportate? Că aici e marea problemă, din câte am priceput.

Adrian Wiener: Da, în măsura în care nu se schimbă procedurile și, de exemplu, indicator în anexa de management să fie un număr progresiv crescând la spitalele care au sub media națională, cred că ăsta ar fi încă un instrument: să tinzi să îţi îndeplinești actul managerial, astfel încât infecțiile să fie cât mai aproape de realitate. Spitalele care le au, cum spun, și dacă ar fi transparente, afișate sau pe site-urile spitalelor, dacă au sub media națională sau sub media așteptată, în funcție de activitatea specifică a acelor secții, înseamnă că nu fac suficiente eforturi pentru a le detecta. Nu este ceva încurajator faptul că ai sub media națională, acum, în România.