„Bucureşti, februarie 1954”

„Nămeţii au acoperit străzile, gardurile, au înfundat curţile, ba, la unele case au ajuns până la streaşină. Pe străzi abia s-au făcut ici - colo pârtii în formă de tranşee, în care oamenii dispar cu totul sau nu li se mai văd decât vârfurile căciulilor" - Pericle Marinescu, scriitor

„La 3 februarie a început de dimineaţă să ningă cu fulgi imenşi, fără întrerupere, până a doua zi. Când ne-am trezit, în casă era întuneric. Geamurile se deschideau în afară, la fel şi uşile, cu excepţia uneia dintre ele, cea de la bucătărie. Ne-am dat seama că era zăpadă mare pentru că geamurile erau albe şi am încercat să ieşim, dar nu s-au deschis!" - Dan Antoniu, istoric al aviaţiei

În tot cursul lunii februarie 1954, România a fost traversată de patru valuri de vifor şi căderi masive de zăpadă, cele mai grele au fost la începutul şi mijlocul lunii.

Vântul a atins o viteză record în Bucureşti: 126 kilometri la oră. Un alt record consemnat în 3 februarie '54 vizează cantitatea maximă de zăpadă depusă:115, 9 l/mp în 24 de ore, la Griviţa. Cel mai gros strat de zăpadă din istoria măsurătorilor ANM a fost măsurat tot atunci, la Călăraşi:173 cm, troienele atingând însă în unele zone din sud-estul ţării şi 5 metri.

În primele patru zile ale lunii, viscolul şi zăpada depusă, în ciuda tentativelor de curăţire şi evacuare au paralizat orasul, fiind întrerupte comunicaţiile, deplasarea şi aprovizionarea cu alimente.

Primele informaţii despre urgia care s-a abătut asupra României au fost transmise de „Scînteia" în numărul din 5 februarie:

„Sute de oameni au lucrat ieri la deszăpezirea liniei tramvaiului 3. Iat-o pe zidăriţa utemistă Bugasin Ioana, o fată sprintenă, vioaie, care lucrează la deszăpezirea liniei. «Doar lucrăm în preajma Spitalului unificat nr. 2 CFR» - ne spune ea. «Sunt aci tovarăşi bolnavi, sunt mame cu copii mici, care nu trebuie să ducă nici o lipsă. Nu vom lăsa lopata din mână până nu vom deszăpezi drumul!»". Acelaşi tratament jurnalistic îl regăsim şi în numărul din 7 februarie al oficiosului partidului unic:

„Oriunde te uiţi pe străzile şi bulevardele Bucureştiului vezi oameni de toate vârstele, muncitori, tehnicieni, funcţionari, militari cu lopeţi şi cazmale, muncind cu însufleţire şi spor pentru înlăturarea nămeţilor".

Evident, diferenţele între relatările preponderent propagandistice şi ceea ce se regăsea pe teren erau mari. Autorităţile încercau pe toate căile să înlăture şocul trăit nu numai de bucureşteni, ci şi de ceilalţi cetăţeni din ţară care se găseau în majoritate în aceiaşi situaţie, corespondenţele fiind pline de descrieri în care oamenii erau nevoiţi să se descurce şi singuri, după propria judecată şi cu mijloace limitate.

De altfel, lopata a fost instrumentul cel mai utilizat în epocă pentru degajarea şi îndepărtarea zăpezii depuse, munca fizică fiind împărtăşită şi de cei care lucrau în birouri.

În Capitală, se succedau zilnic apeluri ferme ca toată populaţia aptă de muncă să participe la eliberarea oraşului de sub nămeţi. Duminică, 7 februarie, între orele 8.00 şi 13.00 , conform unei aprecieri oficiale peste 140 de mii de locuitori ai urbei au participat la deszăpezire.

Cu precădere pentru desfundarea bulevardelor şi căilor de acces spre fabrici şi uzine, spitale, creşe şi şcoli, magazine alimentare.

O situaţie deosebită, extremă a fost întâlnită în locurile de producţie ce aveau legătură directă cu supravieţuirea populaţiei: fabricile de pâine şi unităţile de aprovizionare cu alimente de bază la care s-au adăugat serviciile de transport public şi cele de întreţinere ale oraşului. În aceste locuri s-a lucrat în schimburi prelungite de până la 72 de ore.

Un detaliu semnificativ este cel al iluminatului electric. Nu tot Bucureştiul era electrificat, astfel că în multe zone, îndeosebi la periferie, iluminarea se făcea cu ajutorul lămpilor cu gaz.

Personalul mediu medical şi voluntari ai Crucii Roşii au acordat asistenţă ambulatorie prin deplasarea la domiciliul pacienţilor în stare gravă, a bătrânilor şi netransportabililor, ori a femeilor însărcinate.

Membrii cluburilor şi asociaţiilor sportive au ajutat la distribuţia corespondenţei, ziarelor şi a pâinii, iar studenţii la degajarea zăpezii.

Femeile au lucrat în mod egal cu bărbaţii, în plus având în grije şi gospodăria, bătrânii şi copiii.

Obiceiurile traiului pe timp de iarnă au redus considerabil rata victimelor din pricina intemperiilor, după mărturisirile invitatului nostru, martor ocular al evenimentelor hibernale. Cămara şi pivniţa pregătite din toamnă cu conserve de legume şi carne la garniţă, dar şi stocul de lemne şi cărbuni au asigurat supravieţuirea pe termen scurt a locuitorilor Capitalei, având în vedere proporţia relativ mare de case cu curte şi grădină din acele vremuri.

Dacă la primul viscol, autorităţiile au fost surprinse pe picior greşit, la următoarele, situaţia a fost mult mai bine controlată, ordinea pe baza regulilor militare dând rezultatele aşteptat.

La efortul de deszăpezire, armata a fost vehiculul cel mai important. Prin numărul de militari angajaţi şi mijloace utilizate. Lopata şi tancul, plugurile de zăpadă au reuşit între valurile de ninsoare şi viscol ale lunii februarie 1954 să degajeze mare parte din oraş. Troienele de până la trei-patru metri înălţime au fost evacuate cu camioanele în albia râului Dâmboviţa sau pe terenuri virane din afara oraşului.

Cursurile şcolare au fost reluate după două săptămâni, ca şi cele studenţeşti, viaţa revenind la normal abia în cursul lunii martie. În aprilie 1954, în Capitală încă se mai vedeau urmele masivelor căderi de zăpadă.

Un bilanţ al victimelor nu este cunoscut din raţiuni de propagandă şi cenzură, însă se poate bănui că a existat similar unor împrejurări extraordinare, cel puţin în zilele geroase, cu temperaturi de minus 15, minus 17 grade Celsius.

Un alt invitat al ediţiei ne-a relatat şi condiţiile în care a decedat scriitorul Ionel Teodoreanu în chiar zilele primului val de ninsori şi viscol din februarie 1954.

Contribuţii editoriale: d-na dr. Roxana Bojariu, cercetător ştiinţific, coordonator al Serviciului de Climatologie din cadrul Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie cu tabloul meteo din iarna anului 1953-1954. Un interviu de Mirela Băzăvan.

AUDIO: emisiunea „Istorica” din 11 martie 2024 (integral)

Regia de montaj: Alina Iaurum şi Florina Neda

Regia de emisie: Raluca Goga şi Costin Iorgulescu

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321