Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: CA PE ROATE (Continuare) Duminică, 28 Februarie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

2 Iulie 2013
Vizualizari: 2753
Comentează add

Invitaţi: prof. dr. Viorel Panaite–Universitatea Bucureşti şi cercetător la Institutul de Studii Est-Europene şi prof. dr. Bogdan Murgescu–Universitatea Bucureşti.

Ţările române şi dreptul otoman al popoarelor Ţările române şi dreptul otoman al popoarelor - Conține audio

george-popescu

Domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu.

Casa Islamului şi Casa Războiului sunt noţiuni ale dreptului otoman al popoarelor folosite şi în relaţia cu Ţările române.

Vorbim de perioada ce se încadreză în aproape o jumătate de mileniu de dependenţă a acestora din urmă.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 1 iulie 2013:

 

  

"Djihad” sau războiul sfânt al lumii musulmane împotriva infidelilor (creştini şi evrei) căpăta în evul mediu conotaţii mai degrabă teoretice şi ideologice, însă nu lipsea nici componenta militară.

Puterea otomană, apoi Imperiul a încercat pe parcursul a câtorva sute de ani pe măsură ce societatea s-a consolidat şi a perseverat în politica de cuceriri teritoriale în Balcani şi Europa Centrală şi de Est, să legitimeze raporturile de putere cu ţările ocupate sau aflate în regim de autonomie, pe o bază juridică.

Ţările Române şi-au păstrat autonomia în sensul că au fost conduse de domnitori pământeni şi nu de funcţionari otomani, aşa după cum s-a întâmplat în aproape toate teritoriile cucerite de otomani. Ultima sută de ani, secolul al XIX-lea a făcut excepţie, domniile fiind asigurate de supuşi creştini greci din cartierul Fanar al Constantinopolui.

Din punctul juridic de vedere al dreptului otoman, luptele domnitorilor români în favoarea Ligii Creştine nu sunt altceva decât revolte, răscoale, răzmeriţe. Domnitorul sau voievodul avea acelaşi rang în ierarhia imperială ca şi ceilalţi înalţi funcţionari fie otomani, fie creştini din zona ocupată.

Legământul sau jurământul constituia garanţia oferită de voievodul român că va proceda conform înţelegerilor prestabilite între Sultan şi vasalii săi.

Cele şapte invocaţii ale jurământului, dintre care prima privea acceptarea lui Allah ca voinţă şi cauzalitate a acordului şi până la onorarea obligaţiilor faţă de Imperiu compuneau cadrul de învestire al domnitorului român.

Desigur că voievozii români nu au fost toţi nişte executanţi fideli ai angajamentelor, ci şi opozanţi atât cât le-a stat în putere.

Predominanţa nesupunerii s-a intensificat odată cu ascensiunea şi conturarea imperiilor din jur, Habsburgic şi Rus, ca pericole iminente pentru Sublima Poartă.

Au fost şi momente dificile atât pentru otomani, cât şi pentru Ţările Române.

Cele din urmă au fost la un pas de a fi conduse de guvernatori turci în urma deselor nesupuneri ale domnitorilor săi, într-un moment când Imperiul ajunsese la apogeul puterii sub Suleyman Leguitorul.

Calculele economice au fost mai puternice decât dorinţa de a stăpâni efectiv noi teritorii. Ceea ce încasau turcii din Ţările Române cu preponderenţă, Ţara Românească era mai mult decât ar fi produs o administraţie străină.

Aici putem adăuga şi opoziţia boierilor români faţă de această posibilitate, acţiune îndârjită, alături de reprezentanţii clerulu, de pierdere a privilegiilor.

Ioan Vodă cel Cumplit, sau Constantin Brâncoveanu au fost câţiva dintre domnitorii români care au plătit cu viaţa pentru afronturile aduse Sultanului şi ordinii otomane. Pe lângă vieţi omeneşti, ţările române au plătit fizic un preţ foarte mare pentru autonomia lor.

Datoria Ţării Româneşti înainte de venirea lui Mihai Viteazul pe tron se ridica la peste 600 de mii de galbeni, ce nu putea fi achitată nici dacă s-ar fi scos la vânzare ca sclavi, toată populaţia ţării.

Instituţia capuchehaiei şi transferul de autoritate către domnitorii români, defecţiunile domnilor Ţărilor Române, alianţele creştine Central şi Est europene, jocul diplomatic şi înfruntările militare pe teritoriul românsc sunt alte subiecte ale ediţiei de faţă cu distinşii noştri invitaţi.

Contribuţii editoriale : dl. Dan Falcan, cercetător şi şef al Secţiei de Istorie a Muzeului municipiului Bucureşti despre relaţia dintre boieri şi domnitori în vremea stăpânirii otomane. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Ne puteţi scrie la istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare pe Internet la adresa : www.romania-actualitati.ro

* Autor al volumului “Război , pace şi comerţ în Islam. Ţările Române şi dreptul otoman al popoarelor”. Ediţia a II- a revăzută, 2013, editura Polirom - Iasi


Etichete IstoricaViorel PanaiteUniversitatea BucureştiBogdan MurgescuCasa IslamuluiCasa Războiuluiimperiul otomanŢările RomâneSuleyman Leguitorul

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live