Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Matinal (Continuare) Vineri, 03 Decembrie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

Elena Postelnicu, Corespondent RRA în Italia

8 August 2016
Vizualizari: 3436
Comentează add

Ilie Micolov, autorul marelui succes “Dragoste la prima vedere”, nu are din ce să-și plătească medicamentele. Cu toate acestea, cântărețul nu regretă că a revenit acasă după 22 de ani.

Ilie Micolov, închis în casă, uitat de lume,îngrijorat pentru ziua de mâine

elena-postelnicu-corespondent-rra-in-italia

Ilie Micolov, în bucătăria sa, de unde observă lumea și viața de afară.Foto: Elena Postelnicu

”Bine ai venit prietenă dragă” – astfel m-a primit Ilie Micolov, într-o zi călduroasă de început de august, în casa sa simplă din cartierul Drumul Taberii din București. În amintirea celor 20 de ani de prietenie pe care îi avem în spate, Ilie a acceptat să răspundă și câtorva întrebări pentru ascultătorii Radio România Actualități: ”Hai să vorbim câte ceva! Cu Dumnezeu înainte!” – mi-a spus îndrăgitul cântăreț, completând cu amărăciune în glas că acest interviu ”ar putea fi chiar și ultimul din viața sa”. Sperăm însă că nu va fi așa și că acel bucovinean înalt și chipeș care ne-a cucerit cu ”Dragoste la prima vedere” se va pune pe picioare și va cânta din nou. Asta cu atât mai mult cu cât Ilie Micolov cochetează de ceva vreme și cu muzica populară.   
 
”Operele mari n-au nevoie de cantitate, au nevoie de calitate. Niciodată n-am lăsat cântecul să se îndrepte spre nimic. Totdeauna am fost acela care am căutat esența cuvintelor în împerecherea cu muzica” îmi mărturisește Ilie Micolov după ce îmi oferă în dar trei albume de muzică: ”Deci ceea ce ai primit tu de la mine cadou acum este ”Dragoste la prima vedere”, editat în 1986, care dacă s-ar pune în vânzare astăzi s-ar vinde la fel de bine ca atunci. Ți-am oferit un alt disc pe care l-am intitulat ”Muzică ușoară de la țară”; este un disc country pe care mi l-am smuls aproape din suflet cu gânduri cu bune și cu rele; are zece melodii, e drept, dar nici nu știu dacă ar trebui vreodată sau dacă am știut vreodată să fac mai mult. Și ți-am mai oferit un disc rar: se cheamă ”Din Bucovina”, n-a văzut lumina pieții, există numai la mine, cu toate că este deja tipărit. Acest disc este cu muzică populară din locul unde m-am născut și unde am crescut, adică Bucovina, un loc minunat, pentru că eu sunt sucevean. Dacă vreodată vor ajunge la urechea și sufletul ascultătorului asta este alegerea lor. Eu n-am făcut decât ceea ce am crezut de cuvință”.
 
Rep: Pe parcursul vieții ați cântat mai multe genuri de muzică: ușoară, country, iar acum populară. Este mai grea muzica populară?
Ilie Micolov: Cu muzica populară te naști în suflet, pentru că aparții poporului din care te-ai născut. Omul sfințește locul, dar și locul, să știți de la mine, sfințește cugetul uman. ... Nu mi-e greu să cânt nimic. Există o vorbă: cine poate, poate! Cine – nu, nici să nu se gândească! Am putut dintotdeauna să cânt orice; muzica e din opt octave și jumătate; cine vrea să asculte bine, cine nu – nu; mai mult în sus n-auzim, mai mult în jos – n-auzim. Suntem oameni și creația din toate timpurile de la muzica primară sau de la ritmul tobelor până la cele mai sofisticate gânduri din zilele noastre este aceeași. Omul este singurul care o percepe și care poate să o transmită mai departe. Asta este muzica și eu sunt unul dintre promotori. Nimic mai mult. 
 
Rep: În prezent există fel de fel de genuri muzicale. Vă plac noile tendințe?
Ilie Micolov: Tot ce apare nou nu poate fi negat. Tot ce apare nou înseamnă creație. Tot ce apare nou în noile generații este sensibilitate sau respingere sau hai să-i zicem într-un fel care nu ține de muzică: este o epatare a tineretului. Ei sunt absolut aruncați în brațele destinului; trebuie să se remarce cu ceva: fie proză, fie poezie, fie rap, fie muzică, fie manele, ceva trebuie să facă, ceva prin care să se remarce, să considere ei că sunt strălucitori. N-o face nimeni de dragul artei. Toți o fac de dragul iubirii între oameni. Ăsta e artistul.
 
Rep: Considerați că în prezent muzica populară este apreciată la fel de mult cum era în trecut sau prea puțin?
Ilie Micolov: Muzica populară nu va dispărea niciodată. Ea vine din sufletul omului; ea vine din perimetrul care-i înconjoară; muzica populară poate este prea mult folosită, prea mulți oameni care cred că sunt valoroși și nu sunt, dar cântă. Există o statistică: din zece oameni – nouă cântă, din nouă oameni – opt ascultă și cântă; din opt oameni - șapte încearcă să creeze; din șapte oameni - șase cred că pot crea; din șase oameni – cinci reușesc să creeze; din cinci oameni – patru reușesc să bată la porțile noului; din patru oameni – trei să împlinească gusturile; din trei oameni – numai doi ajung la inimile ascultătorilor și din doi oameni – probabil unul ajunge cunoscut. Și restul – este o proporție de 100.000 la 1 – în funcție de difuzare, în funcție de percepere, în funcție de cum se ajunge la mintea, la înțelegerea, la simplitatea și la sufletul din om. Asta e tot. 
 
Rep: În prezent, din cauza bolii, stați mai mult acasă. Din când în când mai fredonați câte o melodie?
Ilie Micolov: Aș vrea să îți răspund cu altceva. Se spunea din strămoși că muza e adevărată. Se pare că sunt conectat prin naștere și pentru totdeauna la muzica astrală, ancestrală, la modul de a gândi muzical. Nu știu să-ți spun mai mult. Vine dinăuntrul meu; poate că visez noaptea; poate că aș vrea să fac mai mult și nu reușesc; poate că sunt teme muzicale pe care le abordez și după aceea le uit; nu știu; dar atâta pot să-ți spun: nu voi înceta să cânt niciodată. 
 
Rep: Am văzut aici la intrare, în holul casei și faimoasa pălărie a lui Ilie Micolov. De unde aveți această pălărie?
Ilie Micolov: Este o pălărie de care nu mă despart. Cu foarte mulți ani în urmă, lucram într-un orășel western ca șerif; orășelul era în așa fel făcut încât cele patru hectare să cuprindă spectatori și uneori se închiria pentru filme, pentru peisaje, pentru western-uri. Așa am ajuns să îl cunosc pe Bud Spencer și pe Trence Hill, care veniseră să facă un film; filmau opt zile. Bineînțeles că nu știa nimeni niciodată unde au filmat, când, de ce. ... Era un spațiu închiriat care din unghiurile de la 360 de grade putea folosi fiecare unghi. Dar pentru că eram vorbitor de italiană, m-am împrietenit cu Bud Spencer. Târziu, la despărțire, am rămas așa de impresionați unul de altul încât am hotărât să facem schimb de pălării: el mi-a dat pălăria cu care jucase în film, iar eu i-am dat pălăria mea de șerif, gri. Sunt lucruri care aparent nu au valoare, dar ceea ce regret și astăzi este modestia și faptul că nu l-am rugat să îmi semneze înăuntrul pălăriei. Au spus: ”Lasă, că ne vedem noi, grasule!” Zice: Bine, grasule!” Era un om deosebit. Mâncam hamburger împreună. Și așa au trecut șapte zile împreună. Nu l-am mai văzut niciodată. Peste mine a trecut tăvălugul vremii, ca și peste el și ... cu tristețe în suflet am auzit că ceva timp în urmă s-a stins. Dumnezeu să-l odihnească și să-l ție în pajiștile lui verzi, așa cum și eu aștept odihna veșnică; după 66 de ani nu știu ce mai pot aștepta
 
Rep: Aveți alte regrete?
Ilie Micolov: Nu știu dacă regrete le pot numi, dar le numesc neîmpliniri. Omul nu poate face totul. Omul este numai un sector de spațiu și timp. Nu degeaba se spune că omul sfințește locul, dar a uitat să spuie că locul acaparează omul. Omul nu se poate desprinde de ceea ce este, de ceea ce îi oferă locul, așa cum tot regnul animal nu părăsește un loc cu mâncare sau un loc cu apă; animalele rămân pe loc, sfințesc locul. Așa ca și omul. Oamenii rămân, se înmulțesc, populează din cele mai neașteptate zone ale Tibetului până în cele mai aglomerate zone ale New York-ului; oamenii vor rămâne întotdeauna aceeași.
 
Rep: Care este piesa dvs preferată?
Ilie Micolov: Când compui un cântec este ca și când ți s-ar naște un copil. Când îi crești, nu-i unul pe care să îl iubești mai mult sau mai puțin. Toți sunt la fel pentru tine ca părinte. Publicul îi vede altfel; îi acceptă și îi primește pe fiecare separat într-un mod deosebit.
 
Rep: Ați trăit foarte mulți ani în străinătate. Vă pare rău că ați revenit acasă?
Ilie Micolov: Nu îmi pare rău că am revenit. Am stat 22 de ani în țări străine. Îmi pare rău că mi-am pierdut timpul pe acolo. Avere n-am făcut. Lucruri extraordinare n-am văzut. Oameni foarte importanți n-am cunoscut, dar mă bucur că am revenit acasă, la vechile îndeletniciri, la oameni care mă apreciază, ... dar din păcate timpul trece și suntem din ce în ce mai puțini, cei care am fost odată. Asta este. Dacă până pe la vreo 40 de ani nu-ți ajunge agenda telefonică, după 50 – se aerisește bine,...bine de tot.
 
Rep: Mai sunt alți cântăreți care vă mai sună din când în când?
Ilie Micolov: Mulți au plecat. Prieteni buni, prieteni dragi, prieteni cu care aproape am trăit o viață. Sunt unii tineri.; mă mai înțeleg cu ei, sunt oameni drăguți, cum ar fi Fuego, cum ar fi Ovidiu Purdea Someș de la Cluj, oameni foarte drăguți, dar restul ... am îmbătrânit cu toții. Dacă eu am 66 de ani, ce să spun de cei care aveau atunci când eram tineri cu opt ani mai mult. Acum se vede. Atunci nu se vedea.
 
Rep: Mulți ascultători se întreabă ... cum stați cu sănătatea, dat fiind că nu v-au mai văzut de multă vreme în spectacole sau la emisiuni?!
Ilie Micolov: Prefer să nu răspund. Aș fi vrut să fiu mult mai sănătos. Prefer să păstrez acest secret cu demnitate.
 
Rep: Vă lipsește scena?
Ilie Micolov: Foarte mult. Foarte mult. Foarte mult.
 
Rep: Dacă ar fi să le dați un sfat ascultătorilor și cititorilor noștri care ar fi acesta?
Ilie Micolov: Mâncați mai puțin, băi, fraților! Mâncați cu sare mai puțină! Mâncați cu zahăr mai puțin! Și să știți de la mine: nu-i după sfaturi, e după cât este scris în cărticică la fiecare, după ața de pe mosor. Dumnezeu să ne ajute să le împlim pe toate. Trăiți din plin! – e cel mai bun lucru pe care-l puteți face. Vă pup, cu drag! Doamne ajută!
 
Astfel s-a încheiat vizita mea în casa lui Ilie Micolov; o casă altă dată luminoasă, plină de soare și de muzică, ... săracă astăzi, cu un aer de durere și amărăciune în interior. O masă plină de medicamente, cu câteva fructe, cu puțină ciorbă într-o crăticioară pe aragaz, m-au determinat să înțeleg ceea ce Ilie nu mi-a spus (nu era nici ușor de recunoscut): este foarte greu să trăiești fără nici un fel de pensie. Acel bărbat care în urmă cu numai cinci ani străbătea țara întreagă în lung și în lat pentru a cânta sau pentru a face parte din juriile unor festivaluri de muzică, astăzi cu greu reușește să se ridice de pe scaun și cu câte două perechi de cârje să se deplaseze trei metri până la baie, până la bucătărie și până în dormitor. Mi-a fost greu să-l întreb de când n-a mai ieșit din casă. ... Ilie Micolov trăiește și vede lumea de la fereastra din bucătărie: cine trece pe strada sa, cine intră în blocul său. Din cauza gratiilor de la geam, nimeni nu-l vede, dar el însă ... este acolo. ... Privește! Stă pe scaun în bucătărie, gânditor, preocupat pentru ziua ce urmează și cu telefonul la gât ... în speranța că poate cineva îl mai sună și pe el. Nu degeaba a compus cu ani în urmă un cântec: ”Să-mi dai diseară telefon!” Parcă ar fi știut atunci că va veni o vreme în care va constata că nimeni nu-l va mai căuta și asta exact atunci când are de fapt nevoie de ajutorul celor din jur. 

Etichete Ilie Micolovpensie socialăDragoste la prima vedereFuegoartist românDin Bucovina

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live