Campanii militare în vara anului 1917

România a intrat în război şi fiindcă a simţit că o lume veche era pe cale de a se sfărâma, o alta nouă, îi lua locul. Dezideratul naţional putea fi îndeplinit în această variantă, dramatică, cu jerfe omeneşti şi cheltuieli materiale imense.

Cum nu a putut sta de-o parte, armata României, vectorul cel mai înaintat avea să intre în acest conflict mondializat şi sângeros, cu o dotare precară, cu lipsa legăturii între comandamente de armă dispuse într-un plan strategic omogen.

România a intrat în război pe baza unor garanţii de recunoaştere în caz de victorie a reîntregirii Transilvaniei cu ţara-mamă, cât şi a garanţiilor de securitate asigurate de unul dintre membrii alianţei denumită Antanta.

Perioada de neutralitate putea servi de model de înarmare, dotare şi pregătire psihologică a conflictului pentru populaţia civilă. Din toate acestea s-a mers cu măsuri abia la jumătate, dovadă fiind prăbuşirea campaniei din august 1916, ce-a culminat cu pierderea capitalei şi a unei mari părţi a teritoriului ţării, până la sfârşitul anului.

Bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz s-au constituit în redute ale opririi ofensivei armatelor germane şi austro-ungare ce ameninţau existenţa statului român. Eroi s-au numit şi generalii Alexandru Averescu, Constantin Prezan şi Eremia Grigorescu, dar şi soldaţii, corpul ofiţeresc şi civilii care au participat la operaţiuni.

Efortul de război, cât şi reformarea rapidă a Armatei Române au fost girate de Misiunea militară Franceză condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Un efort de modernizare contra-cost ce a constat în armament modern şi îndestulător, noi planuri tactice, un antrenament solid al trupelor, combinate cu creşterea exigenţei asupra performanţei conducerii de către ofiţerii români.

O armată pregătită pentru un efort limitat şi nu pe termen lung, de la şase la 12 luni, aşa după cum remarca unul dintre invitaţi. Ascultă aici integral conţinutul audio al emisiunii.

Practicarea unui puternic activism politic din partea membrilor Guvernului , atât în interior, cât şi în capitalele europene ale Antantei a format un curent de opinie favorabil României, cel puţin în vara anului 1917.

Aşa după cum nici armata nu era pregătită pentru un conflict de durată şi istovitor în jerfe omeneşti şi forţă financiară, nici clasa politică nu a fost deseori în momente importante, unită.

Suveranii României s-au luptat efectiv să ţină atât populaţia, fie captivă, în teritoriul ocupat sau cea liberă, însă conjurată de lipsuri, în stare de permenentă alertă pentru a nu ceda nici teritoriu, nici încrederea în victorie.

Aceste succese militare din vara anului 1917 au avut darul de a face ca speranţa să renască, iar cu puţin noroc, şansele să poată fi fructificate în sensul celor promise la începutul conflictului.

O mare parte a spaţiului din această ediţie este dedicată studierii relaţiei inter-aliate româno-ruse, cât şi a prejudiciilor pentru partea română, din momentul dezagregării forţelor ruse din acest teatru de operaţiuni, dezagregare pricinuită de izbucnirea Revoluţiei.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 9 iulie 2012:

Consultant ştiinţific : dr. Olga Sandu

Ne puteţi scrie la adresa: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare şi de la: www.romania-actualitati.ro.