
Israelul le-a cerut cetăţenilor săi să părăsească de urgenţă Egiptul, după atentatele teroriste de ieri care au vizat...

Ministrul Viorel Ștefan a fost invitat la solicitarea grupului parlamentar al PNL, pentru a dezbate situaţia economică a...

Declaraţii ale premierului Sorin Grindeanu, în cadrul Comitetului interministerial pentru trecerea la moneda euro.

13.20 PROBLEME LA ZI. Tema: Raportul putere-opozitie intr-un parlament democratic pentru un dialog constructiv.

Radio Romania Actualităţi susţine campania dedicată copiilor hipoacuzici din România.

Declinul demografic din România s-a agravat şi în februarie, pe fondul scăderii natalităţii.

Caravana Gaudeamus, organizată de Radio România, s-a încheiat, ieri, la Cluj, cu decernarea trofeelor Gaudeamus.

Deficitul comercial a urcat la 1,26 miliarde de euro, în primele două luni din 2017.

Regionala de Drumuri București resistematizează circulația la Otopeni pe Centura Capitalei, una dintre cele mai aglomerate...

Intr-o clima de maxima alerta, orașul italian Lucca din regiunea Toscana găzduiește pentru doua zile reuniunea miniștrilor de...

Bursa de Valori Bucureşti lansează în premieră o iniţiativă prin care românii vor putea să susţină un proiect de educaţie...

Sondajele de opinie îi plasează pe candidatul de centru Emmanuel Macron şi pe liderul de extremă dreapta Marine Le Pen cu...

Premierul spaniol îi primeşte luni, 10 aprilie, pe preşedinţii Franţei şi Ciprului şi pe premierii Greciei, Italiei,...

Poliţia de Frontieră preconizează o creştere a numărului de persoane şi autoturisme care vor tranzita graniţa.

Ministrul de externe Teodor Meleşcanu face, de luni, o vizită oficială de două zile în capitala Estoniei.

Mii de poliţişti sunt mobilizaţi, în aceste zile pentru fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor de circulaţie.

Parlamentul are în această săptămână în agendă câteva măsuri legislative.

Protestatarii au cerut preşedintelui ţării să nu promulge legea privind universităţile, adoptată de parlament, care...

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu se întâlneşte cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi cu...

Fiecare zi a Săptămânii Mari este marcată de o slujbă numită Denie. Cele mai importante sunt Denia celor 12 Evanghelii din...

Forţe ale Rusiei, Iranului şi miliţiilor şiite care îl sprijină pe preşedintele sirian, Başar al-Assad, au transmis că vor...

Conform viitoarei legi vor creşte salariile parlamentarilor dar şi ale judecătorilor şi procurorilor însă procurorii vor avea...

Creştere a numărului de persoane şi autoturisme care vor tranzita graniţele, pe măsură ce se apropie sărbătorile pascale.

Ministrul finanţelor publice, Viorel Ştefan, este invitat în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora Guvernului".

În România, luni începe seria evaluărilor naţionale pe care le susţin elevii din învăţământul primar şi secundar, cu cei din...

Circulaţia feroviară între Baniţa şi Merişor, unde s-a produs ieri accidentul trenului de marfă, nu va fi reluată prea curând.

Ortodocşii au participat la astfel de procesiuni ieri, iar catolicii le organizează astăzi, în cursul după amiezii.

Peste 7.500 de jandarmi vor acţiona în toată ţara pentru a preveni eventuale incidente în ziua de Florii.

O explozie la o biserică a creştinilor copţi din Egipt a provocat moartea a cel puţin 25 de persoane şi rănirea multor altora.

Piaţa Constituţiei din Bucureşti găzduieşte până pe 17 aprilie Târgul de Paşte, organizat de Primăria Capitalei, sub...

Evenimentul este organizat pentru al 16-lea an consecutiv,

Turneul Pianul Călător îşi continuă periplul prin ţară. Următoarea oprire va fi la Deva, în 11 aprilie.

Potrivit organizatorilor, procesiunea va începe la ora 13:00, în faţa Bisericii Franceze de pe strada Căpitan Demetriade şi...

Circulaţia feroviară între Petroşani şi Simeria va fi întreruptă mai mult de două zile, din cauza accidentului de ieri, când...

Cozi kilometrice de camioane la principalele puncte de trecere a frontierei din nordul şi sudul ţării

Este ultima zi în care cele peste 70 de edituri prezente au pregătit reduceri substanţiale, lansări de carte şi întâlniri ale...

Creştinii prăznuiesc astăzi Floriile, sărbătoare care aminteşte de intrarea Domnului în Ierusalim înainte de a fi răstignit...

Una dintre sărbătorile evreieşti cele mai respectate, Pesach, începe mâine seară

Un roman a fost ranit in atacul de ieri, la Stockholm in Suedia, anunta Ministerul de Externe.

ISU Hunedoara a confirmat decesul mecanicilor trenului deraiat în zona localităţii Merişor.

Incidentul s-a produs azi-noapte, iar una dintre victime a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală, fiind acum în stare...

Mai mulți factori au condus la aglomerarea vămilor.

Pentru cei familiarizati cu Locul Sfant, cu ocazia unei noi vizite la Ierusalim, vor constata unele schimbari dupa...

Traficul la frontieră a crescut odată cu apropierea sărbătorilor pascale.

Arestatul din această dimineaţă este un uzbek de 39 de ani simpatizant al Organizaţiei Statul Islamic, potrivit presei suedeze.

Ministrul sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că documentul este inspirat din practica europeană în domeniu şi că vor fi...

Caravana Gaudeamus, organizată de Radio România la Cluj Napoca, îşi aşteaptă vizitatorii şi astăzi.

Ziua Internaţională a Romilor a fost proclamată la 8 aprilie 1971, la primul Congres Mondial al Romilor, iar în România este...

Ministerul Apărării de la Moscova a informat Pentagonul că întrerupe canalele de comunicaţii de urgenţă privind Siria.

Purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale americane, Sean Spicer, a afirmat că loviturile aeriene, autorizate de...

Noul sistem de încasare a taxei de drum instituit de Bulgaria determină formarea unor coloane kilometrice de TIR-uri la vama...

Declarația survine după ce SUA au prezentat un plan de pace în Ucraina.

Vučić ar fi fost prezent la un post militar din Sarajevo, de unde erau împuşcați civili într-un aşa-numit safari turistic.

Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin ce are în prim-plan temele elevilor pentru acasă.

La finalul lunii septembrie, cei trei membri ai familiei Potra au fost reţinuţi în Emiratele Arabe Unite, iar autorităţile...

Legea prevede majorarea unor taxe și impozite pe locuințe, terenuri, mașini și dividende, precum și introducerea unor tarife...

Sâmbătă, 22 noiembrie, începe campania electorală pentru alegerile locale parțiale organizate pe 7 decembrie pentru Primăria...