
Membrii Consiliului au adoptat o declaraţie unanimă, prin care fac apel pentru aducerea în faţa justiţiei a autorilor...

Cei doi au fost internaţi în spital, iar medicii afirmă că rănile sunt grave. Arsurile au fost provocate dintr-o eroare de...

În această noapte, preşedintele rus, Vladimir Putin, a depus flori la metroul din Sankt Petersburg, în memoria celor care...

Cel puţin 10 oameni au fost ucişi; peste 40 sunt răniţi, 13 grav. Itar Tass anunţă 11 morţi. Au fost date în urmărire două...

Donald Trump a promis o cooperare militară sporită între cele două ţări, iar preşedintele egiptean a arătat interes pentru o...

Legea salarizării unitare va ajunge, săptămâna aceasta, în Parlament şi va fi o iniţiativă a coaliţiei de guvernare - a...

Turneul Pianul Călător, ediția a VII-a, va avea loc în perioada 5 aprilie - 4 mai 2017, în 15 localități din țară și la...

Proteste civice au avut loc la Sofia împotriva majorărilor postelectorale a tarifelor la gaze, apă, energie termică şi...

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au respins contestaţia printr-o decizie definitivă în dosarul în care e acuzat de...

Managerul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti este acuzată că a prelungit contractul unei firme din...

Vicepremierul, Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării, a explicat că, de vreme ce actele administrative sunt elaborate de...

Preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, a prezentat obiectivele strategiei de dezvoltare a României, elaborată de...

Ministrul Turismului Mircea Titus Dobre a precizat în cadrul emisiunii "Probleme la zi", de la Radio România Actualităţi, că...

Documentul a fost caracterizat de primul-ministru Pavel Filip drept "o hârtie fără valoare".

Proiectul de lege a fost votat de toate grupurile parlamentare, inclusiv de cele ale opoziţiei

Noii miniştri ai Mediului şi pentru Relaţia cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu, respectiv Viorel Ilie, au depus jurământul...

Complexul Energetic Hunedoara a prelungit termenul de înscriere pentru locurile de muncă scoase la concurs la Exploatarea...

Reprezentanţii guvernului de la Budapesta afirmă că dacă situaţia o va impune, vor analiza împreună cu autorităţile de la...

Şomajul cel mai ridicat se înregistrează în Grecia şi Spania, conform datelor publicate de Eurostat

Ministrul de finanţe aşteaptă execuţia bugetară pe primul trimestru al anului, pentru a vedea ce impact vor avea creşterile...

Radio România prezintă nominalizările celei de-a XV-a ediţii a Premiilor Muzicale Radio România, eveniment ce va avea loc...

După primele informaţii, la faţa locului sunt echipe de salvare şi poliţie, iar tot metroul a fost închis

Arhiepiscopul Tomisului este acuzat de DNA că între 2010-2016 a dat declaraţii false la APIA pentru obţinerea de fonduri...

Începând de luna aceasta, se scumpeşte carnea de porc, în medie, cu 15- 30 de procente, anunţă Asociaţia Română a Cărnii.

Politica de coeziune si Politica Agricola Comuna ar putea inregistra taieri masive de fonduri din cauza altor politici...

Sorin Grindeanu: există decizii ale Curţii Constituţionale de un an şi jumătate care nu sunt puse în acord cu Codul Penal şi...

13.20 PROBLEME LA ZI. Tema: Ministrul Turismului anunta o posibila reducere de TVA la 9% pentru agenţiile de turism.

O groapă adâncă de aproape 50 de metri şi cu diametrul de 3,5 metri a apărut peste noapte în localitatea sălăjeana Surduc.

Săptămâna aceasta sau în cel mai scurt timp va fi depus la parlament proiectul legislativ privind legea unică a salarizării...

Comunicat de presă: Peste 4000 de copii au vizionat gratuit filme clasice românești la „Gala filmului românesc pentru copii”.

Spitalul tratează bolnavi din intreaga regiune de vest a țării , iar cazurile acute au fost internate chiar daca spitalul nu...

Preşedintele SUA, Donald Trump, se întâlneşte săptămâna aceasta cu liderul Chinei, Xi Jinping, iar unul dintre subiectele...

Şeful diplomaţiei române, Teodor Meleşcanu, va participa, luni, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe din Luxemburg.

Preşedintele Klaus Iohannis va semna, luni, decretele privind numirea noilor miniştri ai mediului şi al relaţiei cu parlamentul.

Luni, 3 aprilie, este "Ziua Jandarmeriei Române", sărbătorită prin exerciţii demonstrative, simpozioane şi expoziţii tematice.

În Aula Academiei Române are loc luni o sesiune solemnă cu ocazia împlinirii, la 1 aprilie, a 151 de ani de la înfiinţarea...

Poliţia de Frontieră întăreşte, de vineri, controalele de la intrarea şi ieşirea din ţară.

În Parlament, în această săptămână, aleşii se vor pronunţa asupra modificării legii de organizare şi funcţionare a Curţii...

Medicii români care vor să se întoarcă în ţară vor avea la dispoziţie un centru coordonat de Ministerul Sănătăţii.

Ceremonii militare, cu ocazia Zilei NATO în România, au avut loc, duminică, la Bucureşti, în marile oraşe şi în garnizoanele...

Forţele Navale Române execută, începând de luni, timp de trei zile, o serie de activităţi în comun cu nave turceşti, în...

Un raport al Băncii Mondiale arată că se fac prea puţine eforturi pentru creşterea cantităţii de energie eficientă, produsă...

Două seisme cu magnitudinea 3 au avut loc, duminică, puţin după ora 21:00, la un interval de 8 minute, în zona Vrancea.

Un proiect de lege iniţiat de premierul Viktor Orban ar urma să facă ilegală funcţionarea prestigioasei Universităţi Central...

El a declarat că pentru Serbia direcţia va fi: continuarea reformelor, calea europeană, dar cu menţinerea bunelor relaţii cu...

Ministrul Finanţelor consideră legea salarizării o urgenţă pentru că în acest moment există reglementări contradictorii...

Ministrul Apărării, Michael Fallon, a spus că suveranitatea asupra Gibraltarului nu se poate schimba fără acceptul oamenilor...

Vor creşte timpii de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră

Ministrul de interne, Carmen Dan, consideră că inechităţile salariale din sistem nu vor mai exista după ce va fi elaborată...

De săptămâna viitoare, cadrele didactice din învăţământul gimnazial şi liceal urmează să discute individual cu părinţii...

România a obţinut 34 de medalii de aur, 8 de argint şi alte 10 distincţii speciale la Salonul Internaţional de Invenţii de la...

Declarația survine după ce SUA au prezentat un plan de pace în Ucraina.

Vučić ar fi fost prezent la un post militar din Sarajevo, de unde erau împuşcați civili într-un aşa-numit safari turistic.

Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin ce are în prim-plan temele elevilor pentru acasă.

La finalul lunii septembrie, cei trei membri ai familiei Potra au fost reţinuţi în Emiratele Arabe Unite, iar autorităţile...

Legea prevede majorarea unor taxe și impozite pe locuințe, terenuri, mașini și dividende, precum și introducerea unor tarife...

Sâmbătă, 22 noiembrie, începe campania electorală pentru alegerile locale parțiale organizate pe 7 decembrie pentru Primăria...