Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Agenda parlamentară

Parlamentul are în această săptămână în agendă câteva măsuri legislative.

Agenda parlamentară

Articol de Florin Lepădatu, 10 Aprilie 2017, 07:19

Parlamentul are în această săptămână în agendă câteva măsuri legislative, unde se aşteaptă ciocniri puternice între putere şi opoziţie.

De la modificările Codului Penal, care vor permite angajarea rudelor de către parlamentari la Camera Deputaţilor, chestiune care a atras inclusiv condamnări cu suspendare pentru unii aleşi, până la legea graţierii, care intră, după amânări şi controverse, în Comisia juridică de la Senat.

Reporterul RRA, Alina Stănuţă: "Senatul şi Camera Deputaţilor au o agendă încărcată.

Deputaţii ar putea dezbate în plen proiectul de lege privind modificarea unor articole din Codul Penal, unele dintre acestea vizează infracţiunea conflict de interese, care a fost redefinită în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Potrivit amendamentelor depuse de reprezentanţi ai PSD şi UDMR, angajarea unor persoane nu poate atrage răspunderea penală, dacă există motive întemeiate şi legale pentru această acţiune.

Preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD, Eugen Nicolicea, spune că modificările propuse clarifică articole din Codul Penal referitoare la conflictul de interese.

Eugen Nicolicea: "Dacă ai voie să angajezi şi n-ai niciun fel de restricţie, vei angaja fără niciun fel de restricţie şi aceasta nu constituie infracţiune.

Nu constituie infracţiune dacă este una din cauzele justificative, respectiv dacă se exercită un drept recunoscut de lege.

După definiţia aceea proastă, o să observaţi că dacă dai o primă la un subaltern, ai participat la luarea unei decizii prin care s-a creat un folos material pentru o persoană cu care te afli în relaţii de serviciu, adică în România nu mai ai voie să dai o primă, nu mai ai voie să propui o avansare, nimic, pentru că acel articol, 301, te face infractor."

Dacă modificările la Codul Penal prin care este redefinit conflictul de interese vor fi votate de plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional, USR va ataca proiectul de lege la Curtea Constituţională.

Şi tot la Camera Deputaţilor, luni, la "Ora Guvernului", este invitat ministrul finanţelor publice, Viorel Ştefan.

La solicitarea grupului parlamentar al PNL, vor avea loc dezbateri politice cu tema situaţiei economice a României, după primele trei luni din anul 2017.

La Senat, Comisia Juridică va dezbate proiectul de lege privind graţierea unor pedepse, care a fost amânat de mai multe ori, ultima dată la solicitarea ministrului justiţiei, Tudorel Toader.

Acesta a cerut ca proiectul să fie dezbătut pe 11 aprilie şi a arătat că este nevoie de un set de măsuri care să rezolve problema aglomerării din penitenciare, pachet legislativ pe care îl pregăteşte ministerul.

În timpul discuţiilor de acum trei săptămâni din Comisia Juridică, senatorul PSD Şerban Nicolae a solicitat ministrului justiţiei date privind situaţia exactă a persoanelor aflate în detenţie pe motive de corupţie.

Etichete : parlament
Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale
România 26 Noiembrie 2024, 18:46

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale

Declarație a purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Românu.

Rezultatele finele ale alegerilor prezidențiale
Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
România 26 Noiembrie 2024, 18:42

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României

La paradă, vor defila, alături de trupe ale Armatei Române, și aproximativ 240 de militari străini.

Continuă pregătirile pentru parada de Ziua Națională a României
Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
România 26 Noiembrie 2024, 18:10

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc

Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a anunțat la 112 prezența acestuia.

Dronă neînmatriculată, în apropierea bazei militare Boboc
CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
România 26 Noiembrie 2024, 17:48

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok

Solicitarea de a fi începută o investigație oficială a rețelei de socializare virtuală Tiktok vizează faptul că a permis...

CNA cere Comisiei Europene investigarea rețelei chineze de socializare virtuală TikTok
Campanie Antidrog la Arad
România 26 Noiembrie 2024, 17:37

Campanie Antidrog la Arad

Evenimentul a fost parte a unei inițiative a Radio România Actualități.

Campanie Antidrog la Arad
Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate
România 26 Noiembrie 2024, 15:08

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate

Graţie creşterii din 2023, Gdansk a intrat în top cinci cele mai importante porturi din UE, în timp ce Constanţa se situează...

Gdansk şi Constanţa sunt porturile UE cu cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate
Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat
România 26 Noiembrie 2024, 14:59

Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat

Deşi în acest moment piaţa europeană de vehicule electrice se află în regres, în special din lipsa...

Se estimează o creştere a încrederii în transportul electrificat
Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali
România 26 Noiembrie 2024, 14:48

Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali

Șase sirieni încercau să iasă din țară, ascunși în TIR-uri.

Poliţiştii de frontieră Arad au reţinut şase migranţi ilegali