Un copil în două case. Cum protejăm copilul când părinții se despart?

Într‑un mediu familial conflictual, sistemul responsabil de răspunsul la stres al copilului se dezechilibrează.

Pe fondul dezechilibrului apar hipervigilența și dificultatea de adormire, crește susceptibilitatea copilului la manipularea exercitată de unul dintre părinți, iar frica lui de abandon devine copleșitoare.

Cu cât vârsta copilului este mai mică, cu atât acesta este mai afectat.

Copilul cu vârste de până la 9 ani are probleme de comportament, performanțe școlare slabe și probleme de somn.

În cazul copiilor între 9 și 13 ani apar frecvente dificultăți sociale, note mici și stimă de sine scăzută.

Mecanismul-cheie care favorizează buna sănătate mintală a copilului după disoluția familiei și adaptarea lui la noua realitate, fără deteriorarea performanțelor școlare, este relația bună de coparentalitate dintre foștii soți.

"De cele mai multe ori, atunci când vorbim despre divorț, vorbim despre separarea fizică a părinților. Dintr-o dată, ceea ce era nucleul familial și ceea ce însemna familia în sine, familia nucleară devine mama și tata. De multe ori, devin două familii. În marea majoritate a cazurilor, partenerii se mută fiecare la casa lui și atunci una dintre provocările cele mai mari pentru copil, dar și pentru părinți, sau în primul rând pentru păinți, este aceea de a acomoda copilul, de a reuși să susțină o relație de coparentalitate suficient de bună, astfel încât să acomodeze copilul la această schimbare locativă într-un mod sănătos pentru dezvoltarea lui", a declarat dr. Gabriela Dumitriu, psiholog clinician principal și psihoterapeut, una dintre autoarele volumului "Un copil în două case. Cum protejăm copilul când părinții se despart?", la emisiunea Serviciul de noapte cu Maria Țoghină.

Pentru fiecare caz în parte există o altă abordare, fiind vorba și despre modul în care cei doi părinți găsesc comportamente cu ajutorul cărora, într-un mod comun, să sprijine dezvoltarea copilului.

Vorbim aici despre mai multe tipuri de coparentalitate.

“Avem mai multe situații de coparentalitate, coparentalitatea cooperantă, care este ideală, în care părinții se înțeleg și acționează în aceeași direcție spre binele copilului. Avem o coparentalitate conflictuală, în care războiul se poartă cu toate armele, la scenă deschisă, cu toate familiile, cu toți prietenii și rudele ca și tabere combatante, ca galerii care îl susțin pe unul sau pe altul. Apoi, avem mamă conflictuală - tată liniștit, și invers, tată conflictual - mamă liniștită. Acestea sunt cele patru situații în combinațiile lor, câți oameni, atâtea familii și câte familii, atâtea tipuri posibile de coparentalitate”, subliniază prof. univ. dr. Camelia Popa, psihoclinician, coautoare a volumului.

În toată această situație, copilul este la mijloc și acesta este motivul pentru care a apărut volumul “Un copil în două case. Cum protejăm copilul când părinții se despart?”.

“Cel mai important sprijin pe care ar fi să-l acordăm este sprijinul părinților. Pentru că atâta vreme cât părinții nu sunt conștienți și nu sunt în contact cu magnitudinea răului pe care îl pot provocă prin acest conflict și prin plasarea copilului la mijloc, copilul este într-o situație de risc major”, atrage atenția Gabriela Dumitriu.

O soluție ar fi ca părinții să apeleze la consiliere psihologică, atât împreună cât și separat.

Există totuși și câteva modele de coparentalitate pozitivă, în interesul copilului.

“Este vorba despre capacitatea părinților de a lucra în mod sănătos, în mod pozitiv, în beneficiul copilului și anume de a utiliza niște modalități de educare, de sprijin pentru copil, asupra cărora convin în așa fel încât să existe un sistem coerent și congruent de creștere și dezvoltare a copilului. Și când vorbim despre coparentalitate, vorbim despre capacitatea lor de a se sprijini reciproc, de a-și oferi suport, inclusiv emoțional, chiar dacă au divorțat pot rămâne într-o relație de prietenie versus subminare parentală și expunerea copilului la conflict, care sunt comportamente asociate coparentalității conflictuale”, mai spune dr. Gabriela Dumitriu, psiholog clinician principal și psihoterapeut.

Reziliență și antifragilitate în fața divorțului

O altă discuție se referă la reziliența în fața unui divorț și la încercarea de a te dezvolta ca adult și după o asemenea încercare, care produce traume emoționale puternice.

“Când divorțul este foarte conflictual și este o problemă și la nivelul emoțiilor copiilor și la niveluri celor doi adulți implicați în situația respectivă, într-adevăr, se poate ajunge foarte rapid la depresie, la anxietate, la a pierde sensul vieții sau direcția pentru o perioadă. Trebuie să găsim soluții să ieșim din acea situație dificilă cu bine, să ne revenim, să nu fim mai rău decât atunci când a început situația. De fapt, mai legat de termenul acesta de reziliență este conceptul lui Nassim Taleb, ‘antifragilitate’. El spune să nu fim doar bine, să ne și dezvoltăm din situația respectivă. Și atunci, antifragilitate este un fel de 2.0 al rezilienței. Deci, să trecem prin situația complicată și să ne găsim resurse, să ne dezvoltăm, dar asta înseamnă să fim dublu rezilienți sau să fim antifragili”, a subliniat prof. univ. dr. Georgeta Pânișoară, specialist în psihologia educației.

Toate acestea le putem învăța, citi sau putem lucra cu un psiholog, pentru că sprijin există și nu ar trebui să trecem singuri prin aceste situații.

Video: Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, ediția din 31 martie/1 aprilie 2025.