Patronatul ASTRA avertizează asupra riscului de destabilizare a sectorului transporturilor
Estimările sectoriale indică faptul că, în absența unor măsuri de sprijin, tarifele de transport ar putea crește cu cel puțin 8–10%, cu un impact estimat asupra inflației de 0,3–0,5 puncte procentuale, potrivit Patronatului Industriei de Transport și Logistică ASTRA.
Articol de Luminiţa Voinea, 12 Martie 2026, 19:17
Patronatul Industriei de Transport și Logistică ASTRA, organizație patronală care reprezintă operatori de transport rutier de marfă din România, a transmis Ministerului Finanțelor un memorandum de urgență privind deteriorarea accelerată a condițiilor economice din sectorul transportului rutier de marfă, pe fondul crizei energetice generate de escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu.
Toate acestea, în contextul în care sectorul transportului rutier de marfă contribuie cu peste 3,5% la PIB-ul României și asigură mobilitatea economică a principalelor industrii, se precizează într-un comunicat de presă.
Potrivit analizei realizate de Patronatul ASTRA, membru CONAF, escaladarea conflictului din Iran și perturbarea fluxurilor energetice din zona Strâmtorii Hormuz, prin care tranzitează aproximativ 20% din aprovizionarea globală cu petrol, au generat o undă de șoc pe piețele energetice internaționale, cu impact direct asupra costurilor logistice la nivel global.
Creșterea abruptă a prețului țițeiului Brent, amplificată de suspendarea sau redirecționarea operațiunilor unor mari companii de transport maritim și logistică, determină o presiune imediată asupra transportului terestru european.
În România, prețul mediu al motorinei a ajuns la aproximativ 8,70 lei/litru, iar sectorul transporturilor rutiere de marfă absoarbe direct acest șoc economic, carburantul reprezentând între 35% și 45% din costul total de operare al unei curse.
În același timp, transportatorii români se confruntă cu o presiune cumulată fără precedent, generată de mai mulți factori care acționează simultan asupra costurilor operaționale:
• expirarea schemei de compensare a accizei la motorină la 31 martie 2026;
• introducerea sistemului TollRO pentru camioanele peste 3,5 tone, programată pentru 1 iulie 2026;
• majorarea taxelor de infrastructură în mai multe state europene de tranzit;
• implementarea noilor cerințe tehnice privind tahografele inteligente;
• presiunea concurențială din partea operatorilor din state terțe care funcționează în condiții fiscale și sociale diferite.
Conform datelor furnizate de platformele europene de monitorizare a prețurilor combustibililor și de analiza realizată de furnizorul internațional TFC B.V., transportatorii rutieri din România plătesc în prezent unul dintre cele mai ridicate prețuri la motorină din Europa Centrală și de Est, depășind nivelurile din Bulgaria, Ungaria, Polonia sau Cehia.
„În absența unor măsuri rapide și coordonate, sectorul transportului rutier de marfă riscă să intre într-o criză severă de lichiditate, cu posibilitatea apariției unor insolvențe în lanț în rândul operatorilor mici și mijlocii încă din trimestrul al doilea al anului 2026”, avertizează reprezentanții Patronatului ASTRA.
Avertizare: Tarifele de transport ar putea crește
Estimările sectoriale indică faptul că, în absența unor măsuri de sprijin, tarifele de transport ar putea crește cu cel puțin 8–10%, cu un impact estimat asupra inflației de 0,3–0,5 puncte procentuale.
În acest context, Patronatul Industriei de Transport și Logistică ASTRA solicită Ministerului Finanțelor adoptarea urgentă a unui pachet de măsuri fiscale și financiare menite să stabilizeze sectorul și să mențină competitivitatea transportatorilor români.
Printre măsurile propuse se numără:
• Prelungirea schemei de compensare a accizei la motorină pentru cel puțin 12 luni, până la 31 martie 2027;
• Majorarea nivelului compensației pentru motorină, astfel încât aceasta să fie aliniată la media europeană;
• Introducerea unui mecanism de „accize mobile”, care să permită ajustarea automată a accizei în funcție de evoluția prețului petrolului;
• Accelerarea plăților aferente ajutorului de stat, astfel încât decontarea să se realizeze într-un termen de maximum 15 zile;
• Reglementarea clauzei diesel în contractele de transport, pentru a permite ajustarea tarifelor în funcție de variațiile prețului carburantului;
• Majorarea plafonului neimpozabil al indemnizației zilnice pentru conducătorii auto profesioniști, în concordanță cu creșterea costurilor din statele europene de tranzit;
• Facilități fiscale pentru investițiile în eficiența energetică a flotelor de transport;
• acces la linii de credit garantate de stat pentru transportatorii mici și mijlocii, destinate susținerii capitalului de lucru în perioada de volatilitate a piețelor energetice.
Solicitare de dialog instituțional
Patronatul ASTRA subliniază că sectorul transportului rutier de marfă contribuie cu peste 3,5% la PIB-ul României și asigură mobilitatea economică a principalelor industrii.
În acest context, organizația solicită organizarea unei întâlniri urgente de lucru cu Ministerul Finanțelor, pentru prezentarea documentației economice și identificarea unor soluții fiscale rapide care să protejeze competitivitatea transportatorilor români, se mai arată în comunicatul de presă.













