Invitație la spectacol: "Cancer, Coregrafiat", la Sala ARCUB

ROMÂNII DE PRETUTINDENI - RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI. Realizator: Amalia Bojescu

Avem o invitație inedită la un spectacol de teatru și dans altfel, pentru că este unul terapeutic. Îmbină arta, teatrul, dansul cu durerea, dar și cu speranța: “Cancer, Coregrafiat”.

Spectacolul se joacă pe 11 septembrie, la Sala ARCUB din București. Textul spectacolului, realizat de Cosmin Manolescu, este scris de Cătălina Florescu, scriitor și dramaturg care trăiește de peste 20 de ani în Statele Unite ale Americii.

"Se râde, se plânge, se dansează, sunt foarte puține cuvinte. La sfârșit ne îmbrățișăm, este dorința de a fi împreună, pentru că acea emoție care există în sală se dorește a se păstra într-o amintire". Cătălina Florescu

Cătălina Florescu a fost invitată recent, în studioul emisiunii "Românii de pretutindeni", unde a vorbit despre mesajul acestui spectacol inedit.

Luminița Voinea: Cătălina Florescu despre ce este "Cancer, Coregrafiat"? Ce mesaj transmite acest spectacol inedit, care se joacă și în România și în Statele Unite ale Americii, după un text al tău?

Cătălina Florescu: Este un spectacol în care publicul este invitat să participe de la început până la sfârșit, acolo unde simte el nevoia că poate participa. Este un spectacol care nu s-a dorit niciodată să pună în prim-plan durerea, ci mai ales să sensibilizeze și să ne ajutăm de experiențele celorlalți care sunt în sală. Să fie un dans, să renunțăm la cuvinte pentru câteva minute și să fim împreună alături de bucuria muzicii și bucuria corpurilor noastre, corpuri care pot fi trecute prin durere, tratamente intense, dar în aceeași măsură, corpuri care pot fi în acel moment perfect sănătoase. Cosmin, Cristina sunt niște dansatori absolut fantastici. Nimeni care este în sală nu rămâne nemișcat de ce se întâmplă acolo. Se râde, se plânge, se dansează, sunt foarte puține cuvinte. La sfârșit ne îmbrățișăm, este dorința de a fi împreună, pentru că acea emoție care există în sală se dorește a se păstra într-o amintire, într-un moment în care, știu eu, viața din nou ne va încerca și ne putem aduce aminte ce am făcut atunci, cine a fost lângă noi, ce am făcut pentru altcineva. Mă bucur mult că se joacă în țară pentru că e o posibilitate de a deschide dialogul despre cancer și știu că nu este singurul dialog. Știu că sunt actori, regizori, oameni din fundații non-profit care vorbesc despre cancer și atunci lărgim acest dialog.

Luminița Voinea: Reușește arta să umple golul acesta creat între oameni atunci când unii sunt în această mare suferință?

Cătălina Florescu: Categoric da și spun asta pentru că n-aș vrea să vorbesc despre experiența indirectă a mea. Aș vrea să vorbesc, de fapt, despre un om care ne-a ajutat foarte mult la acest spectacol, care este ca profesie ceva inedit probabil în România, navigator de pacienți, cel care care poartă acest dialog între cei care trec prin cancer și instituții. Îmi aduc aminte, cu multe decenii în urmă, nu exista acest fel de a mediatiza între cele două luni. Nu numai că poate există tendința de izolare, dar există și tendința de autoizolare. Cred că prin artă reușim să îi aducem pe ceilalți să se vadă reprezentați și prin acest dans, prin acest spectacol, mai mult decât să fie reprezentați, să pășească pe scenă, să nu mai fie acea barieră între spectatori și performeri și să pășească pe scenă. Cosmin a insistat să nu fie o scenă clasică în care să fie greu să urci pe scenă, să fie o scenă aproape fără nicio barieră și prin participare îți dai seama că de fapt, contezi.

Luminița Voinea: Cătălina, cui recomanzi acest spectacol, este un spectacol deschis tuturor spectatatorilor, sau este unul de nișă?

Cătălina Florescu: În București mi-ar face plăcere să vină cei care ar putea să ajute să continue acest dialog început de noi. Am încercat să contribuim la acest subiect sensibil, delicat, însă eu aș dori ca autoritățile să se implice, pentru că e important să avem un dialog care nu este numai într-o anumită zonă, cea artistică, avem nevoie de un dialog în care să vedem fiecare cu ce poate ajuta. Dacă lărgim dialogul, numai artiștii fac un lucru, oamenii politici, alt lucru, dacă lărgim acest dialog, probabil că va fi un alt început. Dragi ascultători, dragi cititori, dacă doriți să vă convingeți, mergeți la ARCUB. Acolo se va juca piesa, pe 11 septembrie, și vă veți face propria părere despre acest spectacol inedit pentru piața culturală din România.

Luminița Voinea: Pentru că ești de o bună perioadă de timp în România, aș vrea să ne spui cum ai regăsit țara natală, locurile, oamenii?

Cătălina Florescu: În cei 25 de ani de când sunt stabilită în Statele Unite, vin acasă, mă întorc la Tulcea, apoi mă duc la Constanța, la sora mea. Deci trebuie să fac turneul dobrogean, să mă asigur că mi-am luat doza necesară.

Luminița Voinea: Îți plac plăcintele dobrogene?

Cătălina Florescu: Îmi plac foarte mult plăcintele dobrogene, peștele dobrogean. În Statele Unite n-am reușit să dau de peștele de apă dulce sau poate că doresc eu un anumit fel, nostalgia își spune cuvântul. Îmi place să găsesc anumite zone în care există o deschidere, probabil cultural există o deschidere. Încerc să descopăr cum trăiesc prietenii mei. Cele mai multe informații le am, bineînțeles, de la prietenii mei. Ascult însă radio în Statele Unite.

Luminița Voinea: Este o veste foarte bună pentru noi. !

Cătălina Florescu: Ascult radio și informându-mă, eu când vin acasă....

Luminița Voinea: Nu simți că ești ruptă de realitățile de acasă.

Cătălina Florescu: Probabil că într-un fel sunt ruptă, pentru că n-am cum să trăiesc efectiv în România, dar sunt informată.

Luminița Voinea: Din punct de vedere al actului cultural, cum îi găsești pe români? Consumă mai multă cultură, le plac evenimentele culturale, citesc mai mult, care e percepția ta?

Cătălina Florescu: Eu de fiecare dată când vin în țară vreau neapărat să mă duc la un concert, la o piese de teatru și când îmi cumpăr biletele online, văd că scrie acolo, undeva, că au mai rămas trei bilete. Asta mă bucură enorm, să văd că oamenii se duc la evenimente culturale.

Luminița Voinea: Dacă ar fi să recomanzi publicului român unul dintre volumele scrise de tine, ce ai recomanda?

Cătălina Florescu: Aș recomanda ultima carte pe care am scris-o, este un volum de teatru, chiar așa se numește "Teatru", în care vorbesc numai despre scriitoare care s-au născut în România, unele trăiesc în continuare aici, altele sunt în Statele Unite. De ce? Pentru că este un volum în care sunt multe activități. De aceea, nu este un volum care se dorește a fi numai pentru specialiști, poate să fie pentru publicul larg.

𝐂𝐚̆𝐭𝐚̆𝐥𝐢𝐧𝐚 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮 este absolventă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti. Locuiește în Statele Unite, unde a obţinut un masterat şi un doctorat în literatură comparată, specializându-se în critica de teatru şi medicina umanistă. Predă cursuri de teatru şi literatură la Pace University în Manhattan, NY. Este autoare a mai multor cărţi catalogate la celebra Library of Congress din Washington, DC, precum și la universități faimoase (Harvard, Stanford, Columbia, Princeton, UCLA, etc.): Transacting Sites of the Liminal Bodily Spaces (critică de teatru și film; medicină umanistă), Disjointed Perspectives on Motherhood (critică feministă; critică culturală și interdisciplinară), Of Silences in Munch, Beckett, Hopper, and Hanson (A Monograph) (filosofie existențială și ontologică; tratat despre tăcere; critică culturală și interdisciplinară); The Night I Burned My Origami Skin (volum de poezii), Transnational Narratives in Englishes of Exile (exil în literatură și artă; critică culturală).

Mai multe detalii, găsiti pe site-ul autoarei: http://www.catalinaflorescu.com/

Interviul poate fi ascultat aici: