2137 articole
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Washington au observat că persoanele care dorm mai puţin de şapte ore pe noapte...
Gardul va porni de la graniţa triplă sârbo-ungaro-română şi se va întinde pe o porţiune rezonabilă, a declarat marţi, la...
Se presupune că acizii graşi Omega-3 din peşte pot modifica structura membranelor creierului, iar acestea, la rândul lor, ale...
Cancelarul Austriei ceruse penalizarea ţărilor est-europene care se opun cotelor de emigranţi.
Flavia Pennetta a învins-o în finală pe compatrioata sa Roberta Vinci, cu 7-6 (4), 6-2, după ce în semifinală trecuse de...
FOTO: Fosta gimnastă Nadia Comăneci apare lângă jucătoarea de tenis Simona Halep, într-o fotografie, la doar câteva ore după...
La faţa locului au intervenit mai mult ambulanţe şi echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Mii de persoane demonstrează sâmbătă la Londra pentru a le cere autorităţilor britanice să aplice o politică de primire a...
Jeremy Corbyn s-a impus în primul tur în faţa altor trei contracandidaţi în scrutinul intern al partidului laburist.
Finala feminină a turneului de tenis US Open 2015 se va disputa între două italience, care au trecut în semifinale de...
Potrivit ministrului apărării din Germania, soldaţii sunt pregătiţi să acorde sprijin logistic, "dacă este nevoie".
Foto/Tweets: Peste 100 persoane şi-au pierdut viaţa în accidentul produs.
Foto/Tweets: Regina Elisabeta a II-a a depășit domnia de 63 de ani şi şapte luni a stră-străbunicii sale, Regina Victoria.
Cercetătorii ştiinţifici afirmă că au dezvoltat o modalitate de a testa cât de bine sau cât de rău îmbătrâneşte organismul uman.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a învins-o pe germanca Sabine Lisicki cu 6-7 (6), 7-5, 6-2.
România şi Grecia au terminat la egalitate, 0-0, meciul din preliminariile Euro 2016 la fotbal.
Premierul ungar Victor Orban a declarat că militarii săi nu intenţionează să tragă asupra imigranţilor care încearcă să...
Potrivit unui studiu realizat de specialişti în probleme de obezitate, Bulgaria ocupă locul cinci în UE la capitolul...
Având o lungime de 8 metri, 25 de tone, impunătoarea «Bomba Ţarului», cea mai puternică dintre bombele nucleare din istorie,...
Cea mai furată carte este Biblia, cea mai sustrasă mâncare este caşcavalul, iar Honda Accord, cea mai furată maşină.
Miliardar egiptean Naguib Sawiris zice că vrea să cumpere o insulă mediteraneană de la greci sau italieni, pe care să...
Suveranul pontif a sosit singur, cu maşina personală, a intrat în magazin şi a încercat câteva monturi.
VIDEO: Ungaria a permis ca două garnituri de trenuri pline cu emigranți din Siria să plece din țară cu destinația Viena.
Jurnalistul australian Peter Greste şi colegii săi, Mohammed Fahmy şi Baher Mohammed, au fost găsiţi vinovaţi de "difuzare de...
În camion se aflau 26 de emigranţi, au anunţat autorităţi din cadrul poliţiei.
Trei jurnaliști au fost condamnați în Egipt pentru că ar fi ajutat gruparea Frăţia Musulmană.
Foto/Tweets: Furtuna Erika "a dat înapoi Dominica cu 20 de ani", a spus premierul țării.
FOTO: Poliţia locală a confirmat că a găsit cianură de sodiu în apropierea locului unde s-au produs deflagraţiile.
Cel puțin 17 persoane şi-au pierdut viaţa în urma mai multor explozii produse în oraşul port Tianjin, iar alte sute de...
The VAT cut on food down to 9% has brought revenues 400 million RON higher than projected since June.
Foto&Tweets: "Cecil The Lion" a fost împușcat de un stomatolog bogat din SUA.
României va întâlni Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia şi Kazahstan.
Alexis Tsipras spune că propune reforme mai bune decât "ultimatumul dat anterior Greciei".
Primul interviu acordat de Ron Hawkins, noul consilier pentru presă şi cultură al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.
"Media 2020" a fost un eveniment organizat în Capitală de Radio România în colaborare cu Uniunea Radiodifuzorilor din Asia.
Până la acest meci, Chile învinsese o singură dată Argentina în 38 de partide oficiale.
În turul 3, Monica Niculescu va juca cu învingătoarea dintre Timea Bacsinszky (Elveţia) și Sabine Lisicki (Germania).
Attila Vizauer, redactor şef Redacţia Teatru Radiofonic din cadrul Radio România, a declarat că nu există actor român celebru...
Graham Ellis, director adjunct Radio la BBC Marea Britanie, a declarat că radioul este marele supravieţuitor.
Pieţele media din Europa şi Asia au câteva trăsături comune, dar în acelaşi timp se conturează şi multe diferenţe.
Evenimentul este primul de acest fel organizat în ţara noastră de Uniunea Audiovizualului din Asia-Pacific (ABU) şi Radio...
Preşedintele Director General al SRR, Ovidiu Miculescu, despre concluziile primei zile a Conferinţei Media 2020, organizată...
Declaration by Romanian Foreign Minister, Bogdan Aurescu, about the Media 2020 Conference.
Ministrulu de externe Bogdan Aurescu, discurs la deschiderea Conferinței "Media 2020" de la București.
Secretarul general al Uniunii Audiovizualului din zona Asia-Pacific, Javad Mottaghi, discurs la deschiderea Conferinței...
Preşedintele Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, gazda acestui eveniment, Ovidiu Miculescu, a deschis...
FOTO: Toshiyuki Sato, secretarul general al Public Broadcasting International, s-a declarat încântat de calitatea sunetului...
Pro-europeanul Dorin Chirtoacă, reprezentantul Partidului Liberal, conduce în cursa pentru funcţia de primar al capitalei...
Evenimentul se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 30 iunie -1 iulie 2015.
Miniştrii de finanţe din zona euro au respins propunerea Greciei de a extinde termenul de plată a datoriei după data de 30...
Berea se va numi Queen Bohemian Lager, iar pe etichetă va fi o coroană regală. Aceasta va fi fabricată şi îmbuteliată într-o...