1096 articole
Creșterea se datorează, în principal, alimentării conturilor Ministerului Finanțelor cu sumele rezultate din emisiunile unor...
The European Bank for Reconstruction and Development has worsened the estimates regarding the growth of the Romanian economy...
Analistul financiar Adrian Codirlașu, vicepreședinte al CFA România, spune că ne confruntăm cu un mediu volatil, iar...
Ministrul finanțelor a precizat că modul în care se va face această creștere va fi decis la nivelul coaliției de guvernare.
Ministrul mediului, Mircea Fechet, spune că este împotriva amânării startului cu trei luni, așa cum a cerut societatea...
De la anul, Fiscul va cere 70% din banii pe care oamenii nu-i pot justifica.
Proiectului de lege privind noile măsuri fiscal bugetare a fost publicat de Ministerul de Finanţe.
Bucureștiul își dorește noi capacități regenerabile, a declarat Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei.
Institutul Național de Statistică anunță că în iulie acest indicator a fost de 9,4%, față de 10,3 în iunie și 10,6 în mai.
Banca Națională a României a revizuit în urcare prognozele sale de inflație atât pentru finalul acestui an, de la 7,1 la...
Printre măsurile avute în vedere sunt eliminarea scutirii de la plata contribuţiei la sănătate în cazul angajaților din IT,...
Achiziționarea participației majoritare a Fondului are ca obiectiv dezvoltarea sustenabilă a sectorului agricol, având în...
Evaluarea MONEYVAL s-a finalizat cu un raport echilibrat şi în mare parte pozitiv pentru România - susţine Roxana Niţu, şef...
Datoria guvernamentală a scăzut în primul trimestru al anului faţă de cel precedent cu 0,2 puncte procentuale în zona euro şi...
Gabriel Biriș, avocat specializat în fiscalitate: Suntem în situația în care România trebuie să corecteze pe parcurs...
La baza construcției și funcționării unui model economic pentru România ar trebui să stea cel al Uniunii Europene, iar...
Polițele emise, cu excepția celor de garanții, mai sunt valabile până la data de 8 septembrie 2023, după care este necesară...
România are la dipoziţie şase luni pentru a rezolva aspectele semnalate de Comisia Europeană în ceea ce priveşte anumite...
Printre cele mai importante consecinţe ale creşterii cursului de schimb sunt ratele mai mari la creditele în moneda europeană...
Problema facturilor întârziate la curentul electric e departe de a fi rezolvată şi sunt mulţi clienţi casnici care şi-au...
Banca Națională a României prognozează o inflație de 7,1% la finalul acestui an, față de șapte procente anterior, și își...
Banca Națională a decis astăzi să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, valoare la care se află...
"Europenii și nu numai nu vor scăpa de creșteri de prețuri nici în perioada următoare chiar dacă inflația se va reduce în...
Analistul financiar Adrian Codirlașu, vicepreședinte al CFA România, atrage însă atenția că de la acest nivel este posibil să...
The authorities are considering a plan to cut spending in the public sector without cutting wages and without affecting...
O problemă pe care încearcă să o rezolve guvernul este colectarea banilor la buget, mai ales a contribuțiilor companiilor...
Autoritățile de la București spun că au în vedere să aplice unele restricții pentru exportul ucrainean de cereale.
Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Attila György, a precizat că această a 11-a ofertă publică primară Fidelis,...
Romania is among the 11 countries identified by the European Commission where there are companies from the defense industry...
România se numără printre cele 11 țări identificate de Comisia Europeană în care există companii din industria de apărare ce...
Analiștii economici estimează că tendința se va menține și în următoarea perioadă, pe fondul creșterii exporturilor, dar mai...
Agenția de evaluare financiară Standard & Poor's consideră că producția industrială și piața muncii ar putea pierde din...
Fiscul anunță încasări din taxe și impozite mai bune în primele trei luni ale anului decât cele din perioada similară din 2022.
Împreună cu aurul, rezervele internaţionale ale Băncii Centrale ajung la o valoare record, de peste 59 de miliarde de euro.
Şefii ASF au fost chemaţi azi în Parlament să dea explicaţii cu privire la situaţia generată de suspendarea activităţii...
Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară este audiată în Parlament pentru a da explicaţii cu privire la tarifele...
Guvernul a transmis deja că va lua toate măsurile pentru a proteja asigurații, însă analiștii economici sunt de părere că, pe...
Un nou caz cu impact asupra a milioane de români.
Analiştii economici anticipează o continuare a încetinirii activităţii industriale, în perioada următoare, pe fondul nevoii...
În topul scumpirilor din ultimele 12 luni conduce zaharul, cu peste 63%, urmat de unt, cu aproape 45 de procente şi de gaze...
Un plan de țară viabil trebuie să aibă în vedere toți cei trei factori care contribuie la PIB-ul potențial, respectiv...
Românii au continuat să facă masiv cumpărături, chiar dacă prețurile au crescut de la o lună la alta.
Schema are prevăzut un buget total de 30 de milioane de lei și are drept obiectiv susținerea întreprinderilor care au ca...
Romania has strengthened its position in terms of inflation, within the European Union being eight states that have higher...
BNR a revizuit descendent prognoza de inflație la 7% la sfârșitul acestui an și la 4,2% la finele lui 2024. În raportul...
România și-a consolidat poziția în ceea ce privește inflația în cadrul Uniunii Europene, fiind opt state care au inflația mai...
Pentru acest an, specialiștii anticipează o continuare a tendinței de încetinire a scumpirii produselor industriale, pe...
Anchetă INS în rândul angajatorilor.
România are mai puțini locuitori și mai bătrâni, a arătat cel mai recent recensământ al populației.
Există riscul ca românii să nu mai poată face faţă ratelor, pentru că inflaţia foarte mare poate să aducă dezechilibre...
Indicii ROBOR, în funcţie de care se calculează costul creditelor cu dobândă variabilă, au continuat să scadă uşor după ce au...