2286 articole

Patru anchete sunt în desfăşurare la Roma după accidentul de sâmbătă seară, în care a fost implicat un avion al companiei...

Peste 200 de costume populare, covoare tradiţionale vechi şi instrumente muzicale din colecţiile Muzeului Satului de la...

Din cauza vântului puternic un avion al companiei Carpatair a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pista aeroportului Leonardo...

Napoletanii au fost miercuri constrânşi să se deplaseze mai mult pe jos prin oraş după ce întreprinderea locală de transport...

Tema din 2013 al tradiţionalului eveniment este: "Vivi in colori" ("Trăieşte colorat"). România este prezentă la Carnavalul...

Pădurea pe verticală, aproape un hectar de verdeaţă, se construieşte în două blocuri, care au rol de suport

Duminică, pe insula Giglio, va avea loc o slujbă religioasă, la care vor fi prezenţi pe lângă autorităţile locale şi...

Uleiul de măsline extravirgin este un produs în întregime natural, în vreme ce uleiul de floarea soarelui este un produs...

În caz de victorie la parlamentare a formaţiunii politice Poporul Libertăţii, liderul ei Angelino Alfano va fi propus prim...

Pentru 48% dintre familiile italiene, situatia economică va fi mai proastă în 2013, pentru 42% va rămâne la fel, iar pentru...

Printre politicienii investigaţi se află şi şeful senatorilor mişcării populiste Liga Nordului, Federico Bricolo, fostul...

Din data de trei ianuarie unica forma de plată electronică acceptată este cea relizată prin intermediul Băncii Vaticanului,...

Rita Levi-Montalcini, laureată a Nobelului pentru Medicină, cunoscută pentru importante descoperiri privind celule nervoase,...

Anul 2013 începe în Italia, aflată în plină criză politică, cu o înverşunată campanie electorală pentru alegerile...

În centrul oraşului Sorrento, în luna decembrie, peste 50 de artişti din regiune îşi prezintă operele într-o renumită...

Executivul de la Roma a solicitat miercuri seara acest vot de încredere, în vederea accelerãrii adoptãrii bugetului statului...

Scriitorul şi jurnalistul român, Adrian Melicovici, ca şi Badea Cârţan, a mers pe jos din România până în Italia, în dorinţa...

Un scriitor din Târgoviște a plecat în octombrie pe jos spre Roma, unde a ajuns azi.

După aprobarea bugetului şi a legii de stabilitate, ultima măsură din pachetul de austeritate, primul ministru italian Mario...

Autorităţile italiene au efectuat o serie de percheziţii în 25 de şcoli de yoga din mai multe oraşe în cadrul anchetei care...

În ultimele 48 de ore, ploile torenţiale şi vântul puternic au afectat nordul şi centrul Peninsulei, provocând inundaţii şi...

Şase români au murit sâmbătă seară, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren. Românii se aflau într-un...

Cipriana Smărăndescu îi învață pe copiii italieni să cânte la clavecin

Profesorul universitar român Victor Stoichita din Fribourg, Elvetia a devenit membru al celei mai vechi academii din lume

Structurile preşcolare sunt pline în Italia deşi părinţi sunt obligaţi să plătească anual mii de euro pentru a-şi trimite...

În mai puţin de o oră, jumătate din oraşul Civitavecchia din regiunea Lazio a fost afectat de inundaţii. Alerta din nordul şi...

Vizitatorii care trec pragul Capelei Sixtine ar putea cauza daune picturilor din cauza factorilor externi aduşi, cum ar fi...

Premierii Italiei şi României au accentuat nivelul excelent al cooperării în diverse domenii şi dinamica dialogului politic,...

O scriitoare româncă, Jaqueline Miu, originară din București, stabilită de 36 de ani în nordul Italiei, a organizat Salonul...

Scriitorul român Adrian Munteanu a fost invitat de onoare al Salonului Internațional al Cărții de la Milano, prima ediție,...

Scrutinul din regiunea Sicilia este considerat un test la nivel naţional, între foţele de dreapta şi cele de stânga, în...

Şapte oameni de ştiinţă, acuzaţi de omucidere prin imprudenţă din cauza subestimării unor riscuri înaintea cutremurului din...

România este țara invitată de onoare la Lu.Be.C. 2012

Ziua Mondială a Alimentaţiei din acest an urmăreşte să evidenţieze rolul fundamental pe care îl au cooperativele agricole în...

Michaela Schefer, o româncă stabilită de 38 de ani în Italia.

Un tribunal italian a redeschis cazul naufragiului navei pentru a stabili responsabilităţile şi a hotărî un eventual proces...

Anul Credinţei, decretat de Papa Benedict al XVI-lea, începe la 11 octombrie 2012 şi se va încheia la 24 noiembrie 2013.

De anul viitor, Biserica trebuie să plătească impozit pe proprietăţile sale imobiliare. Au fost reduse şi fondurile alocate...

Consiliul comunal din Reggio Calabria, regiunea Calabria din sudul Italiei, a fost dizolvat pentru colaborare cu mafia...

Pe lângă faimosul scandal al meciurilor trucate ”Calcioscommesse”, în Italia se derulează o altă anchetă asupra cetăţeniei...

UPDATE: Majordomul Papei Benedict a fost condamnat la 18 luni de inchisoare. El a fost judecat pentru ''furt agravat'' în...

Cei mai mulţi elevi şi studenţi au ieşit în stradă la Roma, Milano, Torino, Bologna, Palermo, Modena, Bergamo, Napoli, Pisa...

O echipă a cotidianului italian La Repubblica a realizat o anchetă despre ceea ce a numit ”bomba ecologică de la groapa”...

Paolo Gabriele este acuzat că a sustras sute de documente confidenţiale ale Papei Benedict al XVI-lea, pe care le-a oferit...

Timişoreanul Peter Kovacs este un medic stomatolg foarte apreciat la Roma.

Ministerul italian de interne vrea să interzică fumatul, comercializarea şi promovarea produselor din tutun pe stadioanele...

Procesul majordomului Papei Benedict al XVI-lea, Paolo Gabriele, suspectat că ar fi furnizat presei documente confidenţiale,...

În Italia cheltuielile de consum au scăzut cu 6,5% între trimestrul al treilea al anului 2007 şi trimestrul al doilea din...

În ultimele luni, în Italia au fost acuzate de corupţie mai multe personalităţi publice: un consilier regional, preşedinţii...

Potrivit primelor cercetări, un tren a lovit un TIR care a încercat să treacă peste calea ferată în momentul în care bariera...